• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00

Intampinarea la contestatia deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala


Codul muncii comentat 2022 Marius-Catalin Predut Fata de contestatia impotriva deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala, angajatorul poate formula intampinare, aceasta fiind actul de procedura prin intermediul caruia poate formula aparari in vederea sustinerii legalitatii si temeiniciei deciziei de concediere.
Ulterior inregistrarii la instanta de judecata a contestatiei impotriva deciziei de concediere, Tribunalul comunica contestatia angajatorului, impreuna cu inscrisurile atasate, pentru a formula intampinare in termen de 25 zile de la comunicare.
Prin intampinare angajatorul trebuie sa raspunda motivat, atat in fapt cat si in drept, tuturor capetelor de cerere ale contestatiei. De asemenea, prin intampinare angajatorul va putea formula exceptiile procesuale fata de cererile salariatului si va trebui sa propuna probele de care intelege sa se foloseasca in proces . Aceasta intrucat in litigiile de munca angajatorul este cel care are obligatia de a depune probele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere.
Codul muncii limiteaza posibilitatea formularii apararii de catre angajator in cazul contestarii deciziei de concediere, in sensul ca acesta nu poate invoca in fata instantei, nici prin intampinare si nici ulterior acestui moment, alte motive decat cele din continutul deciziei de concediere. De aceea este foarte important ca in cuprinsul deciziei de concediere sa fie mentionate toate documentele care au stat la baza emiterii acesteia. Includerea in continutul deciziei de concediere a tuturor motivelor si documentelor care au stat la baza concedierii salariatului pentru necorespundere profesionala inlesnesc posibilitatea angajatorului de a formula prin intampinare apararile in fapt si in drept si, in consecinta, sa justifice legalitatea si temeinicia deciziei de concediere.
Dupa depunerea la instanta a intampinarii, impreuna cu inscrisurile doveditoare, Tribunalul o va comunica contestatorului, urmand ca, in termen de 10 zile de la comunicare, acesta sa formuleze raspuns la intampinare. Cu alte cuvinte, in acest termen contestatorul va putea formula aparari fata de exceptiile procesuale si fata de motivele de fapt si de drept invocate prin intampinare de angajator. Ulterior depunerii raspunsului la intampinare, instanta de judecata va fixa primul termen de judecata, termen ce va fi comunicat partilor prin citatie.
Daca angajatorul nu formuleaza intampinare in termenul legal de 25 zile calendaristice sau o depune la instanta dupa implinirea termenului, este decazut din dreptul de a propune probe si de a invoca exceptii, in afara exceptiilor procesuale de ordine publica. In aceasta situatie, la implinirea celor 25 zile instanta de judecata va fixa primul termen de judecata pe care il va comunica partilor prin citatie.
Tag-uri: contestatie decizie de concediere, necorespundere profesionala, intampinare, raspuns la intampinare,

Autor: Avocat Marius-Catalin Predut


Citeste mai multe despre:

Procedura emiterii deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala
Procedura prin care angajatorul verifica competentele profesionale ale salariatului si aplica una dintre masurile prevazute de Codul Muncii sau Regulamentul Intern
Cuprinsul deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala
Mentiunile necesare si obligatorii ale deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala pentru ca aceasta sa fie legala si temeinica
Contestarea deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala
Contestatia impotriva deciziei de concediere emisa de angajator in urma evaluarii profesionale a salariatului
Efectele admiterii contestatiei impotriva deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala
Admiterea contestatiei impotriva deciziei de concediere pentru necorespundere profesionala are ca efect reintegrarea salariatului si plata unor despagubiri.


Sus ↑