Cabinet avocat Dreptul muncii

Neexistand o comunicare a unei decizii de incetare a raporturilor de munca (de concediere), nu se poate considera ca in cazul recurentului-contestator a inceput sa curga termenul stabilit de norma de drept amintita si, pe cale de consecinta, actiunea acestuia nu putea fi respinsa ca prescrisa.

Dispozitiile art. 31 alin. 4/1 din Codul muncii nu sunt incidente in speta, deoarece notificarea nu a fost emisa pe parcursul perioadei de proba ori imediat dupa expirarea acesteia, asa cum cere imperativ aceasta norma juridica, ci inainte de inceperea perioadei de proba si a contractului de munca incheiat de parti.
      
      Tribunalul Bucuresti - Sectia a Vlll-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune si in consecinta a fost respinsa ca prescrisa cererea prin care contestatorul MDM, in contradictoriu cu intimata CCPS - Sucursala Bucuresti, a solicitat anularea deciziei de incetare a contractului individual de munca emisa de intimata.
      Contestatorul a declarat recurs, criticand sentinta precitata, in esenta, sub urmatoarele aspecte:
      - instanta de fond nu a retinut corect situatia de fapt si a facut o gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza;
      - in mod eronat s-a retinut faptul ca in speta sunt aplicabile disp. art. 283 lit. a din Codul muncii , potrivit cu care cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului;
      - termenul prevazut de acest text legal curge de la data comunicarii deciziei in forma ceruta de lege si nu a simplei notificari;
      - angajatorul este obligat sa emita decizie in forma si conditiile impuse de lege, in caz contrar operand nulitatea prevazuta de art. 76 din Codul muncii ;
      - notificarea este o clauza de dezicere de contract si nu o desfacere unilaterala a contractului de munca, astfel ca cele doua institutii nu pot avea acelasi regim juridic;
      - nefiind prevazuta de lege, notificarea din speta nu poate produce efecte juridice, deoarece nu a fost emisa in perioada de proba;
      - in plus, nu este prevazut un termen pentru atacarea ei in justitie;
      - singurul act care produce efecte juridice in cauza este decizia nr. 1/14.09.2007;
      - in mod gresit, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, apreciind ca notificarea din 10.04.2007 reprezinta decizie de concediere;
      - exista mai multe argumente in acest sens;
      - in primul rand, Tribunalul face confuzie intre perioada de proba si contractul individual de munca, a carui executare era afectata de un termen suspensiv;
      - nu s-a pus niciodata problema unei perioade de proba inainte de 15.04.2007;
      - asa fiind, in cauza nu sunt aplicabile disp. art. 31 alin. 4/1 din Codul muncii si, prin urmare, contractul nu putea sa inceteze printr-o simpla notificare scrisa;
      - in al doilea rand, tribunalul a apreciat eronat ca notificarea nr. 710/10.04.2007 reprezinta decizie de incetare a raporturilor de munca;
      - decizia de incetare a raporturilor de munca trebuie sa indeplineasca cerintele de forma si de fond prevazute de lege;
      - notificarea din speta nu indeplineste aceste cerinte, asa incat nu poate fi considerata decizie de concediere;
      - este eronata concluzia instantei in sensul ca intimata avea dreptul de a decide unilateral desfacerea contractului de munca printr-o notificare ce nu-si gaseste aplicabilitatea in cauza, contestatorul neaflandu-se in perioada de proba;
      - faptul ca notificarea respectiva nu constituie decizie de incetare a raporturilor de munca este recunoscut implicit de intimata prin aceea ca ulterior a emis decizia nr. 1/14.09.2007;
      - in al treilea rand, in mod gresit s-a retinut ca aceasta decizie doar constata incetarea raporturilor de munca drept efect al deciziei angajatorului din 03.04.2007;
      - aceasta, deoarece societatea a recunoscut ca nu a respectat legea si ulterior s-a conformat, emitand decizia nr. 1/14.09.2007, pe care a comunicat-o abia la 05.05.2008, odata cu depunerea intampinarii.
      Curtea va admite recursul, va casa sentinta atacata si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
      Din analiza probelor administrate (inscrisuri) rezulta ca intre partile in proces s-a incheiat un contract individual de munca pe perioada nedeterminata, a carui executare urma sa inceapa la data de 15.04.2007. In acelasi contract s-a prevazut si o perioada de proba de 30 zile calendaristice, perioada avand ca punct de inceput ziua de 15.04.2007.
      Anterior acestei date, intimata si-a manifestat intentia de a inceta raporturile de munca dintre parti. in acest sens a fost comunicata, prin intermediul executorului judecatoresc, notificarea inregistrata sub nr. 710/10.04.2007. De mentionat faptul ca in continutul acestei notificari intimata nu a indicat nici un temei de drept, prin care sa-si justifice din punct de vedere legal dispozitia sa de incetare a raporturilor juridice de munca.
      Ulterior, intimata a emis decizia nr. x/2007, prin care a aratat ca efectele contractului individual de munca al recurentului-contestator au incetat prin notificare emisa in temeiul art. 31 alin. 4/1 din Codul muncii . Trebuie precizat si faptul ca aceasta decizie a fost comunicata recurentului-contestator pe parcursul judecatii in prima instanta, odata cu intampinarea formulata de intimata la data de 30.04.2008.
      Tribunalul a retinut ca data comunicarii actului prin care intimata a decis concedierea salariatului a fost ziua de 10.04.2007. Avand in vedere acest aspect si faptul ca cererea de chemare in judecata a fost formulata la data 22.01.2008, instanta de fond a facut aplicatiunea in cauza a prevederilor art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii si a respins actiunea ca fiind prescrisa, mai precis ca fiind introdusa dupa expirarea termenului de 30 zile de la comunicarea deciziei unilaterale a angajatorului de incetare a contractului individual de munca.
      Acest mod de solutionare a pricinii de catre prima instanta este gresit.
      Chestiunea esentiala ce trebuie rezolvata in speta este aceea daca notificarea din 10.04.2007 constituie o decizie de incetare a raporturilor de munca sau poate fi asmilata din punct de vedere juridic unui asemenea act de dispozitie. Aceasta deoarece in continutul art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii statueaza ca termenul de 30 zile calendaristice la care face referire incepe sa curga de la data comunicarii deciziei de incetare a contractului de munca.
      Orice astfel de decizie reprezinta manifestarea unilaterala de vointa a angajatorului de a inceta raporturile juridice de munca pe care le are cu salariatul sau, sens in care sunt prevederile art. 55 lit. c din Codul muncii . Insa, acest ultim text de lege impune insa cerinta ca aceasta manifestare de vointa sa se produca \"in cazurile si conditiile prevazute de lege\".
      Potrivit art. 58 din Codul muncii , concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului, ea putand fi dispusa din motive care au legatura cu persoana salariatului sau din motive care nu tin de persoana angajatului. Cu alte cuvinte, angajatorul care doreste sa inceteze raporturile de munca cu un salariat trebuie sa recurga la concedierea acestuia iar in asemenea situatii, angajatorul este obligat sa emita o decizie, care trebuie sa indeplineasca anumite conditii, in caz contrar fiind lovita de nulitate (sens in care sunt disp. art. 76 si 268 din Codul muncii ).
      Notificarea din 10.04.2007 nu indeplineste conditiile pentru a fi considerata o decizie de concediere. De altfel, intimata insasi impartaseste un asemenea punct de vedere, tinand seama de faptul ca ulterior a emis decizia nr. x/2007, prin care a constatat ca raporturile de munca dintre parti au incetat de la data de 10.04.2007, in temeiul art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii.
      Dar, o decizie de concediere nu poate avea efect constatator, tinand seama de modul in care este definita de Codul muncii institutia juridica a concedierii. In conceptia si sistemul acestui act normativ, concedierea nu poate produce efecte decat pentru viitor, tinand seama si de imprejurarea ca decizia de concediere produce efecte doar de la data la care a fost comunicata salariatului, sub acest aspect fiind relevante dispozitiile art. 75 si cele ale art. 268 alin. 3. in raport de toate cele ce preced, concluzia care se impune este aceea ca recurentului-contestator nu i s-a comunicat un act care sa constituie o decizie de incetare a raporturilor de munca (de concediere) sau care sa poata fi asimilat acesteia, astfel incat in ce-l priveste nu pot fi incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii , text inaplicabil in cauza tocmai pentru ca nu sunt intrunite cumulativ toate conditiile in acest sens. Mai precis, neexistand o comunicare a unei decizii de incetare a raporturilor de munca (de concediere), nu se poate considera ca in cazul recurentului-contestator a inceput sa curga termenul stabilit de norma de drept amintita si, pe cale de consecinta, actiunea acestuia nu putea fi respinsa ca prescrisa.
      Dispozitiile art. 31 alin. 4/1 din Codul muncii nu sunt incidente in speta, deoarece notificarea din 10.04.2007 nu a fost emisa pe parcursul perioadei de proba ori imediat dupa expirarea acesteia, asa cum cere imperativ aceasta norma juridica, ci inainte de inceperea perioadei de proba si a contractului de munca incheiat de parti. Or, Codul muncii nu reglementeaza o asemenea situatie, astfel incat intimata nu se putea prevala de prevederile art. 31 alin. 4/1, ci trebuia sa recurga la procedura de drept comun a concedierii, ceea ce nu a facut.