R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 10732 Şedinţa publică de la 10 E. 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...)a (...) B. **************************** Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea E. B., împotriva sentinţei civile nr.950/22.05.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcţia Silvică S, având ca obiect, contestaţie decizie de concediere. La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns recurenta contestatoare, personal şi asistată de avocat S. Ţ. iar pentru intimata pârâtă a răspuns, consilier juridic Ş. O.. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care; Instanţa, apreciind cauza în stare de soluţionare a cordat cuvântul asupra recursului. Avocat S. Ţ., pentru recurenta contestatoare E. B., a susţinut motivele de recurs formulate în scris în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă şi repunerea părţilor in situaţia anterioară. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Consilier juridic Ş. O., a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală. C U R T E A Asupra recursului de faţă; Prin sentinţa civilă nr.950/22 mai 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...) a fost respinsă contestaţia formulată de petenta E. B., ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut de către instanţă că petenta a fost salariata unităţii pârâte, îndeplinind funcţia de tehnician silvic principal şi prin decizia contestată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în baza art. 65 Codul muncii, ca urmare a reorganizării direcţiei silvice . La baza emiterii deciziei de concediere a stat Hotărârea nr.10/30.08.2007 a Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA de aprobare a Structurii organizatorice şi funcţionale a „ Direcţiei Silvice S”. Prin această hotărâre s-a prevăzut la Direcţia Silvică S reducerea unui număr de 25 de posturi, printre care şi cel ocupat de petentă. Motivul disponibilizării l-a constituit diminuarea suprafeţei fondului forestier de stat şi ca urmare reorganizarea activităţii acesteia. Conform organigramei depusă înainte şi după data disponibilizării,instanţa a reţinut că în cadrul pârâtei, la Ocolul Silvic S , a avut loc o reducere a 2 posturi U. , respectiv şi cel ocupat de contestatoare. Astfel, s-a apreciat că desfiinţarea locului de muncă ocupat de petentă a fost efectivă şi de asemenea, a avut o cauză reală şi serioasă , respectiv dificultăţi economice ale societăţii pârâte. Prin adresa nr.6750/28.09.2007, contestatoarei i-a fost comunicat preavizul de 20 de zile începând cu data de 08.10.2007 ce a fost suspendat pe perioada concediilor medicale , preaviz ce s-a încheiat la data de 25.01.2008 . La baza disponibilizării contestatoarei s-au avut în vedere criteriile de prioritate privind reducerea posturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă. Susţinerea contestatoarei că nu au fost respectate dispoziţiile art.60 şi 70 din Codul muncii în sensul că nu s-a respectat procedura notificării concedierii colective nu poate fi reţinută , deoarece această procedură s-a respectat la data de 30.08.2007 conform actelor depuse la filele nr.14-25 din dosar. S-a reţinut că măsura concedierii contestatoarei începând cu noiembrie 2007 a fost suspendată până la încetarea incapacităţii de muncă a acesteia. De asemenea, susţinerea petentei că a deţinut funcţia de lider de sindicat şi ca urmare îi sunt aplicabile dispoziţiile art.223 Codul muncii, nu poate fi reţinută având în vedere că , potrivit procesului verbal din 21.09.2006 al Adunării Generale T. S, aceasta nu face parte din organele de conducere ale sindicatului , iar la nivelul pârâtei nu a fost înfiinţat un alt sindicat. Pentru aceste considerente , instanţa a apreciat că pârâta a procedat în mod legal la emiterea deciziei de concediere . Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal petenta E. B., arătând că este nelegală măsura dispusă, iar instanţa nelegal a reţinut că încetarea contractului de muncă a avut loc în urma reorganizării şi nu ca urmare a concedierii colective. În acest sens, arată că din conţinutul deciziei reiese că încetarea contractului de muncă a avut la bază Ordinul Ministrului nr.960/10.12.2007, Hotărârea nr.10/30.08.2007 şi a Hotărârii Guvernului nr.1376/12.11.2007, care vorbesc despre concedierea colectivă, la nivel de ramură şi că trebuie disponibilizaţi peste o mie de salariaţi, din care 25 la intimata pârâtă. În aceste condiţii trebuia să beneficieze de prevederile Legii nr.174/2006. Întrucât instanţa a apreciat că este o concediere individuală şi nu colectivă, se impunea să constate că decizia este lovită de nulitate absolută, nefiind motivată în drept şi s-au încălcat prevederile art.268 alin.2 din Codul muncii. În speţă, este o concediere colectivă şi aceasta produce efecte şi în privinţa celorlalte motive, care trebuie analizate în continuare, fiind tratate superficial de instanţa de fond care a pronunţat o hotărâre nelegală. Intimata pârâtă nu a respectat procedura notificării concedierii colective, astfel că soluţia este nelegală şi din acest punct de vedere. Concedierea dispusă nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, din organigrama depusă rezultând că a rămas acelaşi număr de personal şi fondul de salarii a crescut şi greşit în motivare se invocă probleme financiare la nivelul intimatei pârâte. Cele 2 posturi nu sunt desfiinţate, ci doar redenumite, iar din procesul verbal nr.8038/15.11.2007 rezultă că făcea parte din comisia de cenzori şi potrivit statutului din organele de conducere fac parte cenzorii. Decizia este lovită de nulitate absolută pentru că încalcă dispoziţiile art.70,74 din Codul muncii, nefiind precizate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, lista locurilor de muncă disponibilizate, notificarea proiectului de concediere către Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă sau Agenţia Judeţeană a P. Forţei de Muncă, nefiind respectată procedura menţionată, iar decizia este afectată de motivul de nulitate absolută prevăzut de art.76 Codul muncii. Postul pe care l-a ocupat nu este desfiinţat efectiv şi postul de normă-salarizare nu a fost desfiinţat, fiind ocupat de E. C, deşi se menţiona în adresa nr.6258/05.09.2007 că a fost păstrat postul de producţie care nu exista la momentul respectiv, iar activitatea de producţie este inclusă la compartimentul cultură-refacere, activitatea de producţie desfăşurându-se doar 2 luni, pe timpul recoltării plantelor medicinale şi a fructelor de pădure. Solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei. In drept, a fost indicat ca temei legal pe care se întemeiază cererea de recurs art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă. Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică. Arată că nu a avut loc o concediere colectivă şi motivele invocate sunt neîntemeiate, iar concedierea a fost dispusă ca urmare a desfiinţării locului de muncă, care ne se mai află în organigramă şi a avut o cauză reală şi serioasă. Petenta a beneficiat de măsurile de protecţie socială prevăzute de contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 şi nu are calitatea de lider sindical. Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune: Din examinarea sentinţei, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi din oficiu potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că în cauză nu există motive de casare sau modificare a sentinţei. Astfel, nu este întemeiată critica, care se referă la faptul că greşit instanţa a apreciat că a avut loc o concediere individuală, în condiţiile în care aşa cum prevede art.68 din Codul muncii : „ Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de : a. cel puţin 1o salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 2o salariaţi şi mai puţin de 1oo de salariaţi; cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi; cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi”. Aceste prevederi reprezintă în realitate o transpunere în legislaţia naţională a Directivei Consiliului nr.98/59/ce/20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiei statelor membre cu privire la concedierile colective. În acest sens, se reţine că la nivelul intimatei pârâte existau potrivit actelor dosarului la data de 26.11.2007 un număr de 344 salariaţi, iar disponibilizarea a afectat 25 de persoane şi corect instanţa a apreciat că măsura dispusă este o concediere individuală. Sub acest aspect, se observă că potrivit art.66 din Codul muncii „ Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă”, astfel că instanţa a apreciat corect că a avut loc o reorganizare activităţii intimatei, iar desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi a avut la bază o cauză reală şi serioasă. Nu poate fi primită nici critica că decizia contestată nu este motivată în drept, în condiţiile în care în preambulul acesteia se face referire la reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva -,H.G.nr.1376/2007 şi Hotărârea nr.10/2007,prin care această autoritate centrală a aprobat „ Structura organizatorică şi funcţională a Direcţiei Silvice S” ,respectiv noua organigramă şi au fost respectate prev.art.74,75 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, recurenta contestatoare primind 6 salarii compensatorii şi a fost respectată ordinea de prioritate. Relevanţă juridică prezintă în acest sens, hotărârea nr.13 din 24.07.2007, prin care s-a avizat structura organizatorică a Direcţiei Silvice S şi lista cu personalul disponibilizat, care a fost aprobată după cum s-a menţionat anterior. Chiar dacă prin notificarea concedierii colective către Agenţia Municipală de Ocupare a Forţei de Muncă B, Federaţia Sindicatelor „T.” şi Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă B se precizează că se vor disponibiliza, prin concediere colectivă, un număr de 880 salariaţi, începând cu noiembrie 2007-filele 14-23 dosar fond-nu se poate ajunge la o altă soluţie decât cea a instanţei de fond, în condiţiile în care la nivelul angajatorului local nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.68 din Codul muncii. Nu este întemeiată nici susţinerea că au fost încălcate prevederile art.60,70 şi 268 din Codul muncii, în condiţiile în care recurenta nu ocupă o funcţie eligibilă într-un organism sindical, nefăcând parte din organele de conducere ale sindicatelor pentru a i se asigura protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitare a exercitării funcţiilor lor, aşa cum prevede art.223 din Codul muncii. În acest sens, potrivit statutului Sindicatului T. - Cap. III, organele de conducere ale acestuia sunt adunarea generală, comitetul sindicatului şi conducerea operativă-lider,vicelider şi secretar, or din actele dosarului a rezultat aşa cum a reţinut corect instanţa de fond, că recurenta contestatoare nu face parte din categoria menţionată, liderul unei grupe sindicale nefiind menţionat ca făcând parte din aceste organe de conducere pentru a beneficia de măsurile de protecţie legale. În aceste condiţii, nu se poate reţine că măsura contestată nu a fost motivată în drept şi că nu au fost respectate criteriile stabilite de părţi prin art.75, 76 din contractul colectiv de muncă aplicabil, iar angajatorul a notificat în scris recurentei contestatoare, informaţii relevante cu privire la aceste aspecte, aşa cum rezultă din actele aflate la filele 72,73 dosar fond. Instanţa a apreciat corect că potrivit organigramelor au fost reduse două posturi şi împrejurarea că unele atribuţii au fost preluate de un alt angajat, nu poate duce la concluzia că desfiinţarea postului nu este efectivă, ea fiind aprobată de organul superior al intimatei pârâte şi s-a datorat măsurilor de reorganizare care au avut loc. Ca atare, neexistând nici motive de ordine publică, care potrivit art.306 alin.2 Cod procedură civilă, pot fi puse în dezbaterea părţilor din oficiu şi care să atragă casarea sau modificarea sentinţei, care este legală şi temeinică şi se menţine, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul se priveşte ca nefondat şi se respinge. PENTRU ACESTE MOTIVE D E C I D E : Respinge recursul declarat de contestatoarea E. B., împotriva sentinţei civile nr.950/22.05.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcţia Silvică S. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 E. 2008 Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) (...) Grefier, (...)a (...) B. Red.Judec.M.(...) Tehn.M.L./2 ex. 15.12.2008 Jud.fond.C.E. V.E.
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 10732 din data 2008-12-10
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII