Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 107/2010)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.1055R

Şedinţa publică din data de 26.02.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...)

GREFIER – M. O. H.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurentul SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, împotriva sentinţei civile nr.7208 din data de 17.11.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.15700/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata E. B. N., având ca obiect „contestaţie decizie de concediere - despăgubiri”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimata prin avocat V. B. H. ce depune la dosar împuternicire avocaţială nr.71/2009, lipsă fiind recurentul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Nemaifiind cereri de formulat şi probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile recurate ca fiind temeinică şi legală, având în vedere motivele dezvoltate în concluziile scrise pe care le depune la dosar. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.7208 din data de 17.11.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.15700/3/LM/2009, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de către contestatoarea E. B. N., în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Guvernului, a fost dispusă anularea Ordinului nr.298/09.03.2009 şi a fost obligat intimatul să procedeze la reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate datorate de la momentul concedierii şi până la data reintegrării.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect acordarea daunelor morale, şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 09.03.2009 Secretariatul General al Guvernului a emis Ordinul nr.298/09.03.2009 potrivit căruia, la data expirării termenului de preaviz de 15 zile calculat de la momentul comunicării, avea să înceteze raportul de munca încheiat în baza contractului individual de muncă nr.367/15.09.2004, cu contestatoarea care până la această data a ocupat funcţia de consilier.

Fundamentarea actului contestat în prezenta cauză s-a realizat pe dispoziţiile art.VIII din OUG 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului Ministru, dispoziţiile art.65 şi 73 (1) CM. şi art.5 (4) HG 405/20007 şi a fost motivat de faptul că după preluarea personalului fostei Cancelarii a Primului Ministru s-a completat numărul de posturi aprobat pentru Secretariatul General al Guvernului.

S-a constatat că art.65 din Codul muncii care a reprezentat unul dintre temeiurile de drept ale încetării raporturilor de serviciu ale contestatoarei, defineşte noţiunea concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului şi condiţionează legalitatea şi temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de muncă de caracterul real, efectiv şi serios al desfiinţării locului de muncă respectiv. Acestei caracterizări a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat i se circumscrie cerinţa că locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului iar nu păstrat în organigrama acestuia sub o altă denumire, să fie impusă de dificultăţi reale de menţinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care funcţia respectivă s-a înfiinţat şi să fie imposibilă menţinerea postului fără pagube pentru angajator.

S-a considerat că prin O.U.G. nr. 17 din 4 martie 2009 s-a desfiinţat Cancelaria Primului - Ministru, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, iar conform art.VIII-(l) „Personalul Cancelariei Primului - Ministru, în limita atribuţiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuţii corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului - Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.

(2) Pentru personalul Cancelariei Primului - Ministru care nu se încadrează în prevederile alin. (1) se aplică dispoziţiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu."

Deşi, după cum s-a arătat, în conţinutul ordinului contestat referitor la încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei se face referire la dispoziţiile art.65 CM. ce defineşte noţiunea concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, instanţa a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art.68 Codul muncii, referitoare la concedierea colectivă.

Astfel, conform art.VIII-(2) O.U.G. nr. 17 din 4 martie 2009 personalului Cancelariei Primului - Ministru care nu se încadrează în limita numărului de posturi şi nu corespund din punct de vedere al pregătirii profesionale i se aplică dispoziţiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu.

S-a avut în vedere că art.68 CM. prevede că" (1) Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de: a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi; b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi; c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.

(2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri."

Astfel, la data de 25.11.2008 (deciziile primului-ministru intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României) conform Deciziei primului-ministru nr.236/20.11.2008, art.8, Cancelaria Primului Ministru avea alocat un număr de 313 posturi. Din statul de funcţii valabil la data de 01.01.2009 (fila 55-57 dosar) reiese că erau încadraţi în această structură un număr de 304 funcţionari. Din statul de personal aferent lunii martie 2009, anterior desfiinţării acestei structuri, reiese că erau ocupate 243 posturi.

Personalul Cancelariei Primului - Ministru, în limita atribuţiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuţii corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului - Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.

Anterior preluării de care face vorbire art. VIII-(l) O.U.G. nr. 17 din 4 martie 2009, în cadrul Secretariatului General al Guvernului existau 316 posturi (conform anexei 2 la Decizia Primului Ministru nr. 154/2007), această structură fiindu-i suplimentate posturile, după desfiinţarea Cancelariei Primului Ministru cu un număr de 20 posturi, aşa cum reiese din anexa, ce face parte integrantă din Decizia Primului Ministru 306/09.03.2009, numărul maxim de posturi fiind de 336.

Cum angajatorul, Cancelaria Primului Ministru, avea încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi (luna martie 2009, anterior desfiinţării acestei structuri, reiese că erau ocupate 243 posturi), iar după desfiinţare puteau fi preluate doar 20 de persoane, aferent numărului de posturi cu care a fost suplimentată schema Secretariatului General al Guvernului, reiese că procedura aplicată se circumscrie noţiunii de concediere colectivă aşa cum este prevăzută în art.68(l) lit."b" CM.

De altfel, aşa cum reiese din conţinutul notificării 566/CB/l9.02.2009 (fila 87 dosar), nota 4/425/20.02.2009, proces verbal din data de 24.02.2009 măsura aplicată în realizarea Deciziei Primului Ministru nr.226/17.02.2009 este recunoscută ca fiind cea concedierii colective, în procesul verbal de care am tăcut vorbire mai sus inserându-se necesitatea notificării şi stabilirea unui calendar şi a cadrului general privind realizarea procedurii concedierii colective.

Deşi ulterior întâlnirii consemnate în acest proces verbal din data de 24.02.2009, s-a convenit o nouă întâlnire de negocieri în data de 02.03.2009, iar conform comunicatului de presă din data de 02.03.2009 (fila 93 dosar) s-a convenit reluarea negocierilor după publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ de desfiinţare a Cancelariei Primului - Ministru (O.U.G. nr. 17 din 4 martie 2009), procedura prevăzută de art.69-72 CM. a fost abandonată. Astfel, după consultări cu sindicatul şi reprezentanţii salariaţilor (în speţă nu au avut loc decât două întruniri care nu se pot circumscrie noţiunii de consultare, deoarece doar s-au stabilit datele la care urmau să se desfăşoare întâlnirile uterioare) şi comunicarea notificării prevăzută de art.69(2) CM., această notificare trebuia comunicată şi Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă al Municipiului B şi Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă B, comunicare care nu a avut loc. ulterior trebuia să se desfăşoare procedura prevăzută de art.71 CM., iar ulterior efectiv se aplica procedura concedierii colective cu acordarea preavizului şi emiterea deciziilor de concediere.

S-a menţionat că, în conformitate cu art.76 CM. "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută", astfel încât instanţa, faţă de considerentele reţinute mai sus, a constatat nulitatea absolută a Ordinului nr.298/09.03.2009 referitor la concedierea contestatoarei.

Aspectele de nulitate absolută a Ordinului nr.298/09.03.2009 invocat de către contestatoare în ceea ce priveşte emitentul acestui Ordin, în sensul că art.58(l) CM. prevede că numai angajatorului îi este recunoscut dreptul de a concedia, cu susţinerea că angajatorul său era reprezentat de către Cancelaria Primului Ministru şi nu de către intimat, iar la data de 09.03.2009, data emiterii ordinului de concediere Cancelaria Primului Ministru nu îşi încetase existenţa juridică, întrucât deşi publicată în Monitorul Oficial O.U.G. nr.17 din 4 martie 2009 nu fusese depus la Camera Deputaţilor, nu pot fi reţinute de către instanţă. Actul normativ a fost publicat în: Monitorul Oficial nr.145 din 9 martie 2009, aceasta fiind data intrării sale în vigoare. Conform art.115 (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Aceasta este procedura cu cele două etape obligatorii. Nerespectarea procedurii privind depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată nu poate fi invocată în faţa unei instanţe de drept comun, o astfel de instanţă neputând reţine o altă dată a intrării în vigoare a unui asemenea act normativ ca urmare a constatării neîndeplinirii uneia din etapele obligatorii pentru intrarea sa în vigoare. Asupra unui asemenea aspect se poate pronunţa doar Curtea Constituţională pe calea unui control de constituţionalitate în cadrul soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, ori până la pronunţarea unei asemenea decizii, instanţa a precizat că O.U.G. nr.17 din 4 martie 2009 a intrat în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial (09.03.2009). Cum la această dată s-a desfiinţat Cancelaria Primului Ministru emitentul Ordinului de concediere nu putea fi decât Secretariatul General al Guvernului.

Aspectele referitoare la durata preavizului nu au fost analizate atâta vreme cât instanţa a constatat inexistenţa derulării procedurii concedierii colective şi drept urmare nulitatea absolută a concedierii.

De asemenea, instanţa de fond nu a putut reţine apărarea intimatei referitoare la lipsa de obiect a acţiunii contestatoarei ca urmare a numirii acesteia în funcţia de asistent de cabinet, conform Ordinului T./09.04.2009. O asemenea măsură nu duce la acoperirea nulităţii absolute a Ordinului de concediere al contestatoarei şi nici nu are drept urmare rămânerea fără obiect a acţiunii promovate de către aceasta. Este de reţinut că prin Ordinul T./09.04.2009 a fost soluţionată cererea contestatoarei de angajare în cadrul unui cabinet de consilier de stat, ordinul fiind emis după ce încetase raportul de muncă al acesteia conform ordinul anterior de concediere care prevedea acest aspect după expirarea termenului de preaviz de 15 zile, care la data de 09.04.2009 era împlinit (de la data comunicării 16.03.2009, calculând termenul de 15 zile lucrătoare, termenul s-a împlinit la data de 06.04.2009). Astfel nu a fost vorba de o măsură de protejare a unui salariat supus concedierii, iniţiativa aparţinând exclusiv contestatoarei.

Referitor la acordarea daunelor morale, instanţa, în baza art.329 alin.3 din C o d u l d e procedura civila, a avut în vedere Decizia nr.40/2007 data în interesul legii de către Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit ca în cazul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens.

Cum nu s-a prevăzut prin actele prin contractul individual de muncă posibilitatea acoperirii unui eventual prejudiciu moral pricinuit de către intimata, s-a respins această cerere.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimatul Secretariatul General al Guvernului, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 C.pr.civ., recurentul a arătat că hotărârea primei instanţe a fost dată eu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc. civ. deoarece prima instanţă a apreciat eronat că Secretariatul General al Guvernului nu a îndeplinit obligaţiile reglementate în mod imperativ de art.69 - 71 din Legea nr.53/2003, modificată şi completată, reţinând nejustificat că ordinul de concediere al contestatoarei s-a emis în contextul concedierii colective întreprinse de instituţia intimată, fără ca aceasta din urmă să respecte procedura reglementată de Codul muncii, aplicabilă în cazul concedierilor colective.

În acest sens s-a susţinut că instanţa de fond a stabilit eronat că Ordinul secretarului general al Guvernului nr.298/09.03.2009 prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantei în conformitate cu prevederile art.65 şi ale art.73 alin.l din Legea nr.53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este nelegal, prin raportare la texte de lege care nu erau incidente în speţă şi a dispus anularea actului, deşi reţinuse în considerentele hotărârii că „după desfiinţare (a Cancelariei Primului Ministru, n.n.) puteau fi preluate doar 20 de persoane, aferent numărului de posturi cu care a fost suplimentată schema Secretariatului General al Guvernului", prin Decizia Primului Ministru nr.306/2009,rezultând astfel din raţionamentul instanţei de fond că şi-a însuşit susţinerile recurentului privind efectiva desfiinţare a locurilor de muncă pentru cauze reale şi serioase, însă, în mod netemeinic, aceasta a stabilit că „procedura aplicabilă se circumscrie noţiunii de concediere colectivă, aşa cum este prevăzută în art.68 (1) lit.b) CM".

S-a mai învederat că dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i referitoare la concedierea colectivă, nu au condus la abrogarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, aspect ignorat de prima instanţă atunci când a stabilit nulitatea absolută a concedierii.

Invocând şi dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr.624/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective precum şi dispoziţiile art.2 şi 3 din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective,recurentul a arătat că şi la nivelul Uniunii Europene, prin dispoziţiile art.l din Secţiunea I - E. şi domeniul de aplicare a Directivei 98/59/CE se stabilesc aceleaşi restricţii de aplicare prevăzute şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.98/1999, modificată şi completată, recurentul a arătat că instanţa de fond a extins aplicabilitatea dispoziţiilor din Codul muncii care reglementează procedura aplicabilă în cazul concedierilor colective şi pentru alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actului normativ.

Recurentul a mai arătat şi faptul că, în speţă, nu s-a dispus o reorganizare a Cancelariei Primului Ministru, în accepţiunea conferită noţiunii de legea comună, ci o desfiinţare a acestei structuri iar între desfiinţare şi reorganizare există diferente, mai ales cu privire la efectele juridice produse.

In speţă, nefiind vorba despre o concediere dispusă de angajator în temeiul unei proceduri clasice de reorganizare, este evident că nu se impunea respectarea prevederilor art.69 -71 Codul muncii.

Cu toate acestea, susţine recurentul, manifestând bună-credinţă în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor sale, în spiritul dispoziţiilor legislaţiei muncii, Secretariatul General al Guvernului a întreprins demersurile prevăzute de lege pentru protejarea persoanelor disponibilizate, solicitând Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă B, prin adresa nr.20/4198/DNA/26.03.2009, lista locurilor vacante.

De asemenea, s-a arătat şi faptul că, nici susţinerile contestatoarei privind nelegalitatea ordinului ca urmare a încălcării duratei preavizului nu ar fi putut conduce la măsura anulării concedierii, fiind deopotrivă nefondate deoarece conform legislaţiei în vigoare, contractul colectiv de muncă la nivel naţional este o lege a părţilor, ceea ce nu poate fi opozabil erga omnes, ci doar părţilor contractante dar în speţă, contestatoarea nu putea invoca neaplicarea acestuia, întrucât nici Secretariatul General al Guvernului, şi nici fosta Cancelarie, nu erau părţi semnatare ale acestui act juridic.

S-a invocat şi faptul că hotărârea instanţei de fond este confuză şi cuprinde motive străine pricinii, în sensul dispoziţiilor art.304 pct.7 Cod proc. civ. deoarece,deşi a respins susţinerile contestatoarei referitoare la nulitatea Ordinului nr.298/09.03.2009 în raport cu dispoziţiile art.58 (1) din Legea nr.53/2003, stabilind că emitentul actului nu putea fi decât Secretariatul General al Guvernului, căruia îi recunoaşte calitatea de parte a raportului juridic, totuşi instanţa de fond a anulat concedierea în temeiul dispoziţiilor art.76, reţinând motive care sunt străine cauzei deduse judecăţii.

O altă critică adusă sentinţei atacate a constat în faptul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale privind cumulul de funcţii la acelaşi angajator, instituţie publică finanţată din bugetul de stat, întrucât, deşi a reţinut că prin Ordinul S.G.G. nr.570/09.04.2009 contestatoarea fusese numită, la cererea sa, în funcţia de asistent de cabinet în cadrul Aparatului propriu de lucru al primului-ministru - Cabinetul consilierului de stat, totuşi, instanţa de fond a obligat nejustificat instituţia angajatoare la plata „unei despăgubiri egale cu drepturile salariate indexate, majorate şi reactualizate datorate de la momentul concedierii şi până la data reintegrării.

În fine, s-a arătat că se impune a fi precizat şi faptul că, deşi cumulul de funcţii este permis, în principiu, de art.35 din Codul muncii, astfel încât încadrarea salariatului la un alt angajator, după concedierea sa, nu ar putea influenţa cuantumul despăgubirilor, totuşi, nu este admis cumulul de funcţii la acelaşi angajator iar în speţa dedusă judecăţii, prima instanţă a ignorat cu desăvârşire susţinerile referitoare la existenţa raporturilor de muncă dintre contestatoare şi Secretariatul General al Guvernului, aceasta fiind angajată cu normă întreagă încă dinaintea promovării acţiunii, ceea ce a condus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi esenţial nelegale precum şi faptul că, demersurile contestatoarei (care, mai întâi, solicită şi obţine angajarea în cadrul autorităţii intimate, pentru ca ulterior să o cheme în judecată pentru a fi obligată la reintegrare) se încadrează, în opinia recurentei, în conceptul de abuz de drept.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât şi din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Potrivit art.VIII din OUG nr.17/2009:

„(1) Personalul Cancelariei Primului-Ministru, în limita atribuţiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuţii corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.

(2) Pentru personalul Cancelariei Primului-Ministru care nu se încadrează în prevederile alin. (1) se aplică dispoziţiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu”.

Ordinul de încetare a raporturilor de muncă nr.298/9.03.2009 şi care face obiectul speţei de faţă a fost emis în aplicarea textului de lege mai sus amintit, reţinându-se şi dispoziţiile art.65 şi ale art.73 alin.1 din Codul muncii.

Aşadar,critica vizând pronunţarea sentinţei atacate,cu aplicarea greşită a legii, nu poate fi reţinută, întrucât însăşi art.VIII din OUG nr.17/2009 prevede faptul că personalului Cancelariei Primului Ministru ce nu se încadrează în prevederile alin.1 i se aplică dispoziţiile incidente în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art.1 alin.2 din OUG nr.98/1999, acestea nu au relevanţă în speţă, deoarece obiectul prezentului litigiu nu îl constituie revendicarea măsurilor de protecţie socială reglementate de respectivul act normativ şi care constau în acordarea plăţilor compensatorii sau a serviciilor de preconcediere colectivă şi a altor măsuri active prevăzute de acesta.

Pe de altă parte,art.65 din Codul muncii condiţionează legalitatea şi temeinicia concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului de caracterul real, efectiv şi serios al desfiinţării locului de muncă, respectiv cerinţa ca locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului, să fie impusă de dificultăţi reale de menţinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care funcţia respectivă s-a desfiinţat şi să fie imposibilă menţinerea postului fără pagube pentru angajator.

Însă, din interpretarea dispoziţiilor art.VIII din OUG nr.17/2009, rezultă că, măsura dispusă nu a avut un caracter efectiv deoarece dacă organismul nou înfiinţat a preluat toate reprezentările şi competenţele legale ale celui vechi, rezultă că, în speţă s-a realizat de fapt redenumirea unui sistem, cu atât mai mult cu cât atribuţiile principale ale celor două structuri sunt aproape identice, astfel încât,nefiind vorba despre adoptarea unei măsuri bazate pe raţiuni de optimizare şi eficientizare a activităţii, nici celelalte caracteristici ale unei legale şi temeinice concedieri pentru motive care nu ţin de persoana salariatului legate de dificultăţile de menţinere a postului şi crearea unei pagube pentru angajator nu sunt îndeplinite în speţă.

Se reţine şi faptul că, deşi în conţinutul Ordinului contestat se face referire la dispoziţiile art.65 din Codul muncii, în speţă sunt incidente dispoziţiile art.68 Codul muncii, referitoare la concedierea colectivă, acest aspect rezultând din înscrisurile depuse la dosarul de fond ce fac dovada faptului că anterior preluării reglementate de dispoziţiile artVIII din OUG nr.17/2009, conform anexei 2 la Decizia primului Ministru nr.154/2007 în cadrul Secretariatului General al Guvernului existau 316 posturi, ulterior fiind suplimentate posturile cu un număr de 20, conform Deciziei Primului Ministru nr.306/9.03.2009.În condiţiile în care Cancelaria Primului Ministru avea încadraţi minim 100 de salariaţi dar mai puţin de 300 iar după desfiinţare puteau fi preluate doar 20 de persoane conform numărului de posturi cu care a fost suplimentată schema Secretariatului General al Guvernului, rezultă că în speţă îşi au incidenţa dispoziţiile art.68 alin.1 lit.b din Codul muncii, aspect corect constatat de către instanţa de fond.

În sprijinul acestei idei este şi faptul că,astfel cum rezultă din Notificarea nr. 566 din 19.02.2009, notele subsecvente, Procesul-verbal din 24.02.2009 şi comunicatul de presă al Guvernului din 02.03.2009,exista intenţia unei concedieri colective, astfel încât angajatorul avea obligaţia, potrivit art. 69 alin. 1 din Codul muncii, de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi şi atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale, respectiv sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

Conform alin.2 al art.69, Secretariatul General al Guvernului avea obligaţia de a notifica o serie de informaţii cu privire la această concediere colectivă, iar potrivit art.70 era obligat să comunice o copie a acestei notificări inspectoratului T e r i t o r i a l d e muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă la aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că toată procedura trebuia iniţiată anterior dispunerii concedierii, parcurgerea ei reprezentând o condiţie de valabilitate a măsurii unilaterale dispuse la data de 09.03.2009.

Această procedură prealabilă concedierii colective şi obligatorie nu a fost respectată de Secretariatul General al Guvernului, în aceste condiţii făcându-se în mod corect aplicarea dispoziţiilor art.76 Codul muncii potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.

Se vor înlătura de asemenea şi susţinerile recurentului referitoare la faptul că instanţa de fond a extins aplicabilitatea dispoziţiilor din Codul muncii care reglementează procedura aplicabilă în cazul concedierilor colective şi pentru alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actului normativ, context în care recurentul a făcut referire şi la Directiva nr. 98/59/CE privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, deoarece,potrivit art. 288 alin. 3 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene,directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele iar ca act juridic cu funcţie normativă adoptat de către Uniunea Europeană, directiva instituie un cadru de măsuri care reprezintă un minim de reglementare pentru statul membru destinatar, acesta putând stabili - cu respectarea rezultatului prefigurat - un cadru superior de reglementare a fondului stabilit prin directive. Ca atare, în măsura concedierii colective, România a înţeles să reglementeze cu titlu general procedura concedierii - pentru toţi salariaţii, fără a distinge în funcţie de natura angajatorului, astfel încât,dispoziţiile art. 68 şi urm. din Codul muncii sunt aplicabile în speţă.

Se va înlătura şi critica referitoare la faptul imposibilităţii contestatoarei de a invoca neaplicarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, în condiţiile în care, instanţa de fond a reţinut nulitatea măsurii concedierii din perspectiva altor dispoziţii legale,iar potrivit art.137 C.pr.civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii,astfel încât odată reţinută nulitatea ordinului contestat,aspectul în ce măsură contractul colectiv de muncă la nivel naţional era sau nu opozabil recurentului nu se mai impune a fi analizat.

Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art.304 pct.7 C.pr.civ., numirea contestatoarei în funcţia de asistent de cabinet la data de 9.04.2009,nefiind de natură să ducă la rămânerea fără obiect a contestaţiei formulate, Ordinul nr.T./9.04.2009 fiind emis după încetarea raportului de muncă al contestatoarei şi nefiind vorba nici despre un cumul de funcţii sau abuz de drept astfel cum susţine recurenta, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus numirea contestatoarei în funcţia de asistent de cabinet în cadrul Aparatului propriu de lucru al primului ministru a avut loc după încetarea raportului de muncă al contestatoarei iar posibilitatea contestării Ordinului nr.298/9.03.2009 este un drept al contestatoarei recunoscut de lege, ce nu poate fi restricţionat.

Drept consecinţă, văzând şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinţei civile nr.7208 din data de 17.11.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.15700/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata E. B. N..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.02.2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. H. E. F. N. E.

D. P.

GREFIER

O. H. M.

Red.: C.G.C.

Dact.: A.C./2ex.

25.03.2010

Jud. fond.: J. Ş. E.; B. E.