Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.35/CM

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

S-au luat în examinare recursurile civile declarat de :

1.recurenta intervenientă G. SINDICATELOR M. DIN J. M.-ROMANIA,cu sediul în B, sector 1,(...), şi

2.recurenţii reclamanţii E. N., domiciliat în P N, .6, .26, judeţul N, M. J., comuna B. cel E., B., judeţul N, B. G., domiciliată în P N,(...), judeţul N, M. N., domiciliată în P N, str.(...) (...), .77, .A, .5, judeţul N, E. B., domicilait în P N,(...), (...).22, .67, judeţul N, E. F., domiciliată în P N,(...), (...).18, .G, .161, judeţul N, E. E., domiciliată în P N,(...), (...).9, .568, judeţul N, H. F., domiciliată în P N, str. (...) (...), (...) .13, judeţul N, U. F., domiciliat în S.,(...), judeţul N, B. E., domiciliat în P N,(...), (...) 34, .33, judeţul N, E. E., domiciliată în P N, str.(...) (...), (...).7, .133, judeţul N, Ş. J., domiciliat în P N,(...), .C, .113, E. F., domiciliată în P N,(...), .C, .113, H. N., domiciliată în P N, (...)acia, .2, .B, .27, judeţul N, ş. M., domiciliată în P N,(...), (...) 26, .47, judeţul N, N. J., domiciliat în comuna P Ş., O., nr.92, judeţul N, E. E., domiciliat în P N,(...) B, judeţul P N,D.P. U., domiciliat în P N, B. (...), .20, .16, judeţul N, E. E., domiciliat în comuna E.,(...), judeţul N şi E. D., domiciliat în P N,(...), judeţul N, împotriva sentinţei civile nr. 2161 din 23 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l T u l c e a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant O. J., domiciliat în P N,(...), (...).6, .25, judeţul N şi intimata pârâtă S.C. F. S.A., cu sediul în B, sector 1,(...) – 76, având ca obiect conflict de muncă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din 20 ianuarie 2009 şi au consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera şi a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, amânat pronunţarea la data de 22.01.2009, 26.01.2009 şi 28.01.2009, când a pronunţat următoarea soluţie :

C U R T E A :

Asupra recursurilor civile de faţă:

Contestatorii E. (...), M. J., B. G., M. (...), E. B., E. F., E. E., H. F., U. Ergii, B. E., E. E., Ş. J., E. F., H. (...), (...) M., O. J., N. J., E. E., D. U., E. E., K. D. au investit T r i b u n a l u l N e a m ţ cu contestaţie împotriva deciziilor nr.60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 80, 82, din data de 18.01.2007 emise de SC F. SA, solicitând anularea deciziilor şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat fiecare precum şi repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

În subsidiar, contestatorii au solicitat plata compensaţiilor şi a drepturilor băneşti prevăzute în contractul individual de muncă şi colectiv de muncă la nivel naţional, deoarece disponibilizarea lor s-a făcut cu nerespectarea de către intimată a dispoziţiilor legale referitoare la concedierea colectivă.

Federaţia Sindicatelor Libere din Industria M. – România, a solicitat prin cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul contestatorilor, anularea deciziilor contestate, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite până la data pronunţării şi emiterea altor decizii de concediere care să prevadă plata unui număr de 20 zile, ca preaviz şi 3 salarii compensatorii aşa cum de fapt prevăd Protocolul şi Notificarea semnate de angajator şi sindicat.

La data de 3.06.2008, Federaţia Sindicatelor Libere din Industria M. România, a făcut precizări cu privire la cererea de intervenţie în sprijinul contestatorilor solicitând: anularea deciziilor de concediere pentru cele 21 persoane, obligarea intimatei „F.” la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate pe perioada desfacerii contractului individual de muncă.

În subsidiar, au fost de acord cu disponibilizarea colectivă, cu obligarea intimatei SC F. SA la plata drepturilor compensatorii prevăzute în CCM Unic pe S. din industria lemnului, adică trei salarii compensatorii şi 30 zile preaviz.

În motivare, contestatorii au arătat că, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC F. SA s-a dispus desfiinţarea SC F. SA – Sucursala E., iar Sindicatul liber E. a fost notificat cu privire la încetarea activităţii unităţii, personalul acestuia fiind disponibilizat.

La 22.01.2007 contestatorilor li s-au comunicat deciziile nr.60 – 82 emise la 18.01.2007 privind încetarea contractelor individuale de muncă în temeiul art.65 din Codul muncii.

Deciziile de concediere nu respectă prevederile art.74 din Codul muncii privind menţiunile obligatorii referitoare la criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art.70 alin.2 lit.d), precum şi cele referitoare la lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64, motiv pentru care se apreciază că, deciziile sunt lovite de nulitate absolută potrivit art.76 din Codul muncii.

Contestatorul E. E. a depus la data de 15.03.2007 cerere precizatoare prin care a menţionat că nu a împuternicit nici un avocat să-l reprezinte în acest litigiu şi în mod abuziv numele său apare în contestaţia formulată de salariaţii concediaţi, astfel că, prin încheierea din 13 aprilie 2007 T r i b u n a l u l N e a m ţ a dispus scoaterea din cauză a acestuia.

SC F. SA B a formulat cerere de strămutare a cauzei şi prin încheierea nr.8189 din 4.12.2007 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis această cerere dispunându-se strămutarea cauzei la T r i b u n a l u l T u l c e a.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 28.03.2008, T r i b u n a l u l N e a m ţ, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea spre competentă soluţionare T r i b u n a l u l u i T u l c e a.

La dosarul format la T r i b u n a l u l T u l c e a, au fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri depuse de părţi.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 6 august 2008, instanţa, în temeiul art.49 alin.3 şi art.52 alibn.1 Cod proc.civilă, a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de Federaţia Sindicatelor Libere din Industria M. – România în interesul contestatorilor.

Soluţionând pe fond cauza, în complet de divergenţă, cu opinie majoritară, T r i b u n a l u l T u l c e a, prin sentinţa civilă nr.2161 din 23.09.2008 a respins contestaţia formulată de contestatorii E. (...), M. J., B. G., M. (...), E. B., E. F., E. E., H. F., U. Ergii, B. E., E. E., Ş. J., E. F., H. (...), (...) M., O. J., N. J., E. E., D. U., E. E., K. D., precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta Federaţia Sindicatelor Libere din Industria M. România în interesul contestatorilor, ca nefondată.

Au fost obligaţi contestatorii să plătească intimatei suma de 3520,54 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele aspecte:

Contestatorii au calitatea de angajaţi ai SC F. SA, desfăşurându-şi activitatea la Punctul de lucru E. P N.

Prin emiterea deciziilor din data de 18.01.2007, intimata SC F. SA B – Punct de lucru E. P N a dispus încetarea contractelor individuale de muncă ale contestatorilor în conformitate cu disp.art.65 din Codul muncii, acordându-le un preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Conform art.65 alin.1 din Codul muncii: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii”, iar alin.2 prevede că: „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin.(1)”.

Prin hotărârea din data de 22.12.2006 Consiliul de Administraţie al SC F. SA a decis să se restrângă activitatea de producţie a firmei, desfăşurată la Punctul de lucru E. P N, aparţinând Sucursalei Producţie, prin desfiinţarea unui număr de 23 posturi, ca urmare a lipsei comenzilor şi a creşterii preţurilor la materii prima şi utilităţi.

Această hotărâre a stat la baza emiterii deciziilor din data de 18.01.2007, contestate în prezenta cerere.

Din adeverinţa înregistrată sub nr.263/27.03.2007 rezultă că în luna noiembrie 2006 intimata avea un număr de 2379 salariaţi, în luna decembrie 2006 intimata avea un număr de 2374 salariaţi, în luna ianuarie 2007 intimata avea un număr de 2367 salariaţi iar în luna februarie 2007 intimata avea un număr de 2360 salariaţi.

Potrivit art.14 alin.2 din Codul muncii: „persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator din momentul dobândirii personalităţii juridice.”

În prezenta cauză, calitatea de angajator o are SC F. SA B, întrucât Punctul de lucru E. P N, nu are personalitate juridică.

În temeiul art.68 lit.c din Codul muncii, pentru ca o concediere să fie colectivă, se impun a fi îndeplinite cele două condiţii prevăzute de text, respectiv concedierea într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are cel puţin 300 de angajaţi.”

Prima instanţă a apreciat că în cauză nu a fost o concediere colectivă având în vedere că SC F. SA B a disponibilizat doar 21 de salariaţi în perioada de 30 de zile prevăzută de art.68 din Codul muncii, astfel că, în cazul contestatorilor a avut loc o concediere individuală.

Contestatorii au afirmat că, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC F. SA s-a dispus desfiinţarea SC F. SA – Sucursala E., iar Sindicatul Liber E. a fost notificat cu privire la încetarea activităţii unităţii şi că intenţia de concediere colectivă a fost de asemenea notificată Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă N.

Totuşi, contestatorii din prezenta cauză nu au fost incluşi în concedierea colectivă ce a avut loc la Punctul de lucru E. al SC F. SA întrucât prin Protocolul încheiat între SC F. SA şi Sindicatul Liber E. s-a convenit ca un număr de 176 salariaţi să fie disponibilizaţi în cadrul concedierii colective, în perioada cuprinsă între săptămâna de 16 şi 19 ale anului 2006, iar contestatorii din prezenta cauză au fost concediaţi la data de 18.01.2007.

Instanţa de fond a reţinut din organigrama intimatei că posturile ocupate de contestatori au fost efectiv desfiinţate iar înscrisurile depuse relevă cauza concedierii contestatorilor,care este reală şi serioasă, aceasta fiind modalitatea în care societatea a înţeles să reducă pierderile şi eliminarea unor cheltuieli cum ar fi cele cu salariile,în condiţiile în care modalitatea de reorganizare a activităţii este lăsată de legiuitor la latitudinea fiecărui angajator.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că desfiinţarea locurilor de muncă a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, instanţa a constatat că sunt legale şi temeinice deciziile de concediere contestate astfel că a respins ca nefondată cererea.

Au fost respinse şi capetele de cerere privind obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate pe perioada desfăşurării contractelor individuale de muncă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziilor de concediere întrucât deciziile de concediere sunt temeinice şi legale.

S-a apreciat că este nefondat şi capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata compensaţiilor şi a drepturilor băneşti prevăzute în CCM la nivelul S. Industriei M. şi a celor prevăzute în Protocolul semnat de aceasta cu sindicatul, respectiv trei salarii compensatorii şi 30 de zile preaviz, întrucât contestatorii din prezenta cauză nu au fost incluşi în concedierea ce a avut loc între săptămânile 16 şi 19 ale anului 2006 (17.04.2006 – 14.05.2006), iar în ceea ce-i priveşte, a avut loc o concediere individuală şi nu una colectivă.

Faţă de soluţia adoptată şi având în vedere că intimata a efectuat cheltuieli în proces, instanţa a obligat pe contestatori să-i plătească intimatei suma de 3520,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cum cererea de intervenţie a F.S.L.I.L. a fost formulată în favoarea contestatorilor, iar contestaţia acestora a fost respinsă ca nefondată, instanţa a respins cererea de intervenţie formulată de Federaţia Sindicatelor Libere din Industria M. – România, în interesul contestatorilor, ca nefondată.

In opinia separată, s-a apreciat că cererea contestatorilor este întemeiată, pentru următoarele aspecte:

Deşi intimata a invocat ca şi motive determinante pentru concedierea contestatorilor lipsa comenzilor, creşterea preţurilor la materii prime şi utilităţi, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi în acest sens, care să dovedească faptul că aceste cauze sunt reale şi serioase.

La dosar nu a fost depusă de către intimată o probă care să reflecte situaţia sa financiară precară, respectiv un bilanţ al profiturilor şi pierderilor pentru anii 2006 şi 2007 sau o situaţie a cifrei de afaceri înregistrată în 2006 şi 2007, care să dovedească nivelul pierderilor înregistrate în respectiva perioadă de timp de aceasta, urmare a lipsei comenzilor şi a creşterii preţurilor la materiile prime şi la utilităţi, atât la nivelul Punctului de lucru E. cât şi la nivel de societate, conform menţiunilor din preambulul deciziilor contestate.

Angajatorul contestatorilor a fost de fapt Punctul de lucru E. P N iar SC F. SA B recunoaşte existenţa Punctului de lucru E. P N ca pe o subunitate a sa, cu personalitate juridică, în măsură să încheie şi să modifice contracte individuale de muncă fără a i se fi emis de către societate un mandat în acest sens, sau o delegare de competenţe.

Actele adiţionale sunt semnate de către directorul Punctului de lucru E. P N şi nu de către preşedintele – director general al SC F. SA B iar contestatorii şi-au desfăşurat efectiv activitatea la Punctul de lucru E. P N.

Pentru a se stabili dacă în cauză a avut loc sau nu o concediere colectivă, trebuie avut în vedere numărul de angajaţi care îşi desfăşurau activitatea la data concedierii la angajatorul real – Punctul de lucru E. P N, care este precizat în actele adiţionale ale contestatorilor şi care a şi încheiat aceste acte şi nu numărul total de salariaţi de la SC F. SA B.

Din organigrama încheiată la data de 01 iunie 2006 (anterioară concedierii), la Punctul de lucru E. P N exista un total de personal egal cu 42 de persoane, dintre care 26 personal productiv şi 16 personal administrativ.

După concedierea contestatorilor (şi a altor persoane care însă nu au formulat contestaţie), la Punctul de lucru E. P N figura un total de personal administrativ egal cu 14 persoane.

Intimata nu a respectat obligaţiile prevăzute de lege în cazul concedierilor colective (art.69, 70, 74 lit.c din Codul muncii) privind iniţierea de consultări cu sindicatul, notificarea sindicatului, în termenul legal şi în mod complet, cu privire la intenţia de concediere colectivă, cât şi notificarea ITM şi AJOFM cu privire la această intenţie. Totodată, deciziile contestate nu conţin criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi conform art.70 alin.(2) lit.d) din Codul muncii.

De asemenea, intimata nu a aplicat în mod corespunzător măsurile de protecţie cuvenite contestatorilor, urmare concedierilor colective, nefăcând dovada că ar fi acordat acestora plăţile compensatorii în cuantumul stabilit pentru concedieri colective prin CCM la nivel de ramură, sau printr-un Protocol încheiat cu sindicatul.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.76 din Codul muncii, s-a apreciat că cererea este întemeiată şi că se impune admiterea contestaţiei şi anularea deciziilor de concediere emise la data de 18.01.2007 de SC F. SA B – Punctul de lucru E. P N, ca netemeinice şi nelegale, şi obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceştia, conf. prev. art.78 din Codul muncii.

S-a considerat de asemenea, că se impune reîncadrarea contestatorilor pe posturile deţinute anterior emiterii deciziilor de concediere contestate.

Faţă de rezolvarea dată capetelor principale de cerere, s-a apreciat că trebuie respinsă cererea subsidiară, referitoare la obligarea intimatei la plata către contestatori a compensaţiilor băneşti, ca nefondată.

S-a admis de asemenea cererea de intervenţie accesorie în interesul contestatorilor, formulată de Federaţia Sindicatelor Libere din Industria M. (G.), avându-se în vedere admiterea contestaţiei formulate de către contestatori.

Ca urmare a admiterii contestaţiei formulate de către contestatori s-a respins capătul de cerere privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.

Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii şi intervenienta Federaţia Sindicatelor Libere din Industria M. – România.

I. Recurenţii contestatori au criticat sentinţa atacată sub următoarele aspecte:

Deşi intimata a invocat ca motive determinante pentru concedierea contestatorilor, lipsa comenzilor şi creşterea preţurilor la materiile prime şi utilităţi, nu au fost depuse la dosar probe în acest sens, pentru a califica drept reala şi serioasa cauza desfacerii contractelor de munca.

De asemenea, deciziile nu respecta prevederile imperative ale art.70, art. 74 si art. 76 din Codul muncii ceea ce face ca respectivele decizii sa fie lovite de nulitate.

Mai arata recurenţii, că art.64 din acelaşi cod, instituie obligaţia angajatorului de a oferi un loc de muncă vacant avându-se în vedere că relaţiile de muncă se bazează pe principiul bunei credinţe şi al garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului, dar această obligaţie nu a fost respectată de către intimata pârâtă.

Recurenţii contestatori consideră că aprecierile magistratului care a făcut opinie separată la pronunţarea hotărârii, concordă cu dispoziţiile legale în materie şi solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiilor astfel cum au fost formulate.

II. Recurenta intervenientă Federaţia Sindicatelor Libere din Industria M., a formulat următoarele critici:

- In conformitate cu art. 76 din legea nr. 168/1999, instanţa avea obligaţia la prima zi de înfăţişare să încerce să T. conflictul prin împăcarea părţilor, lucru care în speţă nu s-a realizat.

- Soluţia este rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a legii iar instanţa a avut un comportament părtinitor în favoarea societăţii intimate.

- Instanţa nu a respectat dreptul la apărare al contestatorilor împiedicând organizaţia sindicala din care fac parte sa-i apere.

- S-a acordat intimatei mai mult decât a cerut în întâmpinare, adică a acordat cheltuieli de judecata in valoare de 3520,54 lei cu toate ca nu au fost solicitate, in timp ce contestatorii nu şi-au încasat drepturile salariale de ani de zile.

- Greşit a reţinut instanţa că în cerere, contestatorii au dorit să se constate că a avut loc o concediere colectivă şi că vor în subsidiar plăţi compensatorii.

In realitate, aceştia au susţinut că a avut loc o concediere din iniţiativa angajatorului, dar s-a făcut cu încălcarea disp. art. 65 si 67 din Codul muncii si art. 62, 63, 64 din D.. Plăţile compensatorii la care se referă contestatorii sunt cele prevăzute de art. 78 din D. care prevăd plata unei compensaţii de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

- Hotărârea C.A. de desfiinţare a Punctului de lucru E.-P N, este legalizată prin încheierea de şedinţă a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i cu nr. 1910/18.01.2008, iar deciziile de desfacere a contractelor de muncă sunt tot din data de 18.01.2007, deşi funcţiona legal şi trebuia să respecte procedura de concediere colectivă pentru 236 persoane.

De asemenea, deciziile au fost emise de o altă persoană decât cea care a dispus angajarea contestatorilor la Punctul de lucru E..

- Concedierea nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, nu s-a făcut dovada situaţiei financiare precare a societăţii, iar locurile de muncă nu au fost desfiinţate fiind vorba în realitate de o reorganizare şi redistribuire de personal, fără a se respecta procedura legală. De altfel, din data de 18.01.2007 până la 18.01.2008, Punctul de lucru E. a funcţionat şi mai funcţionează încă, având câţiva angajaţi.

In subsidiar, recurenta solicita ca instanţa să ia în considerare hotărârile Consiliului de administraţie nr.37 si nr.40/17.03.2006 din care rezultă încetarea activităţii Punctului de lucru şi disponibilizarea personalului, respectiv 236 salariaţi deoarece aceste hotărâri nu au fost desfiinţate, iar hotărârea din 22.01.2006 nu-si poate produce efectele deoarece cei 21 de contestatori făceau parte din numărul total de 236 salariaţi la care făceau referire primele hotărâri.

Prin întâmpinare, intimata SC F. SA a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate arătând ca în mod corect prima instanţa a constatat ca în cauză a avut loc o desfiinţare a locurilor de munca ocupate de contestatori iar cauza este reală şi serioasă, determinată de lipsa comenzilor şi creşterea preţurilor la materiile prime şi utilităţi.

Mai arată intimata că nici motivele de nulitate ale deciziilor, invocate de recurenţi, nu sunt întemeiate deoarece în cauză nu a operat o concediere colectivă.

Societatea se încadrează în prevederile art. 68 alin.1 litera “c“ Codul muncii, având peste 300 de salariaţi şi au fost disponibilizate doar 21 de persoane in 18.01.2007. De altfel caracterul individual al concedierilor ce fac obiectul prezentului litigiu nu a fost contestat nici de recurenţi.

Nici cererea de repunere a contestatorilor în situaţia anterioara nu mai este posibila deoarece Punctul de lucru E. s-a desfiinţat, fiind radiat din registrul comerţului aşa cum rezultă din încheierea judecătorului delegat, nr. 1910/18.01.2008.

Mai arată intimata că cererea subsidiară a recurenţilor contestatori, privind plata compensaţiilor ca urmare a concedierii colective, este rămasă fără obiect deoarece din documentele depuse reiese ca societatea şi-a îndeplinit toate obligaţiile pecuniare prevăzute de art. 78 D. si art. 67, 73 din Codul muncii.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate si de materialul probator administrat, Curtea constată următoarele:

Având în vedere că parte din criticile formulate de recurenţi se referă la lipsa dovezilor privind situaţia financiară precară a societăţii care ar fi determinat desfiinţarea locurilor de muncă ocupate de contestatori, instanţa a pus în vedere intimatei să facă aceste dovezi şi de asemenea, să prezinte împuternicirea dată directorului Punctului de lucru E. de a încheia acte adiţionale şi contracte de muncă pentru salariaţii acestei unităţi.

In ce priveşte situaţia financiară precară a societăţii la momentul concedierii contestatorilor, societatea nu a produs niciun fel de dovezi, precizând în notele scrise depuse la ultimul termen de judecată, că modalitatea de reorganizare a societăţii este lăsată la latitudinea angajatorului, iar cauza concedierii a fost reală şi serioasă.

Din decizia nr. 175/23.12.2005 depusa la dosar de către intimată, rezultă că începând cu data de 23.01.2006, domnul M. E. a fost numit în funcţia de director al Punctului de lucru E. P N având mandatul limitat la: angajarea de personal la punctul de lucru E.; încheierea de contracte în numele societăţii; reprezentarea Punctului de lucru în raporturile cu autorităţile publice teritoriale.

Potrivit art.65 (1) Codul muncii “Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”

Concedierea dispusă în baza art. 65 din Codul muncii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului trebuie să îndeplinească două condiţii de fond : cauza concedierii să constea în desfiinţarea locului de muncă al salariatului ca urmare a dificultăţilor economice,transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii şi decizia de concediere să emane de la organul de conducere competent.

In ce priveşte persoana care a dispus concedierea contestatorilor, instanţa nu poate retine criticile recurenţilor, deoarece, aşa cum rezultă din decizia nr. 175/23.12.2005, emisă de intimata, directorul Punctului de lucru E. putea doar să angajeze personal pentru această unitate, neavând mandat pentru a dispune şi concedierea astfel că, în mod corect aceste decizii au fost semnate de directorul SC F., fiind din acest punct de vedere legale.

In ce priveşte desfiinţarea locurilor de muncă ale contestatorilor, acest aspect rezultă cu prisosinţă din înscrisurile depuse de părţi, iar începând cu data radierii punctului de lucru E. este evidentă imposibilitatea menţinerii salariaţilor în funcţiile deţinute sau a angajării altor persoane pe aceste funcţii.

Însă, este de reţinut faptul că societatea intimata nu a depus înscrisuri din care să reiasă situaţia sa economică precară, nu a depus un bilanţ economic care să reflecte pierderile suferite, ceea ce era esenţial pentru a dovedi temeinicia măsurii luate, deoarece legiuitorul a prevăzut prin noţiunea de “dificultăţi economice” doar acele împrejurări care au condus la pierderi economice, la creşterea costurilor de producţie etc., nu şi situaţia în care angajatorul doreşte creşterea profitului.

U. tehnologice se referă la înlocuirea unor linii de producţie, la introducerea mijloacelor automatizate de producţie etc. şi poate avea în vedere întreaga unitate sau numai anumite secţii, compartimente în timp ce, reorganizarea activităţii se referă la măsuri organizatorice interne, iar nu la situaţia reorganizării persoanei juridice.

Aşadar, deşi se susţine că a avut loc o concediere în temeiul art. 65 Codul muncii, intimata nu a făcut dovezi cu privire la existenţa unei cauze reale şi serioase care a stat la baza măsurii luate.

A făcut în schimb, dovada desfiinţării unităţii în care lucrau contestatorii, respectiv a Punctului de lucru E., depunându-se în acest sens, atât hotărârea AGA din 10.12.2007 prin care se ia această măsură cât şi actul adiţional la actul constitutiv al SC F. SA din 10.12.2007 şi încheierea nr.1910/18.01.2008, de radiere din Registrul Comerţului a acestei unităţi.

In condiţiile desfiinţării în integralitatea sa, a unităţii în care erau angajaţi contestatorii, intimata susţine totuşi, că nu a fost vorba de o concediere colectivă în speţă deoarece, în perioada de referinţă s-a dispus doar disponibilizarea unui număr de 21 persoane, iar societatea se încadrează la art. 68 alin. 1 litera “c” c o d u l m u n c i i, deoarece are peste 300 angajaţi.

Prin depunerea unor înscrisuri ce emană de la celelalte Sucursale si Puncte de lucru ale SC F. SA s-a încercat dovada faptului ca în perioada în care au fost emise deciziile contestate nu au mai fost disponibilizaţi şi alţi salariaţi astfel încât, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 68 alin.1 litera “c” c o d u l m u n c i i care condiţionează o astfel de concediere colectivă de disponibilizarea a cel puţin 30 de salariaţi.

Intimata s-a referit în acest sens, la numărul total de angajaţi, din toate sucursalele şi punctele de lucru deţinute de aceasta.

Art. 68 din Codul muncii stabileşte numărul de salariaţi concediaţi în raport de numărul de angajaţi ai unităţii, ca număr minim pentru a fi în prezenţa unei concedieri colective, fiind in deplina armonie cu dispoziţiile Directivei nr. 98/59/CE privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective.

In urma cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea noţiunii de “unitate” care este prevăzută de art.1 alin.1 litera” a “ din Directiva 98/59/CE a Consiliului, CURTEA a interpretat în sensul ca o unitate de producţie corespunde noţiunii de unitate, în sensul vizat de această directivă.

Prin urmare, Directiva 98/59/CE privind apropierea legislaţiilor statelor membre, cu privire la concedierile colective, în special art. 1 alin. 1 litera”a “, trebuie interpretată în sensul ca o unitate de producţie separată a unei societăţi care dispune de un echipament şi de un personal specializat distincte, a cărei funcţionare nu este influenţată de cea a celorlalte unităţi şi care are un director de producţie responsabil de buna desfăşurare a activităţii şi de supravegherea a tot ceea ce este legat de funcţionarea instalaţiilor unităţii precum şi de rezolvarea problemelor tehnice, corespunde noţiunii de “unitate” în sensul vizat de aceasta directivă.

Aşadar, pentru a aprecia cu privire la natura concedierii dispusa în speţă trebuie să ne raportăm doar la Punctul de lucru E. care îndeplineşte toate cerinţele pentru a fi calificată drept “unitate” şi nicidecum la întreaga SC F. SA.

In urma Protocolului încheiat la 14.04.2006 între SC F. SA şi Sindicatul Liber E., având în vedere Notificarea nr.40/17.03.2006 adresată sindicatului, părţile au convenit aplicarea procedurii concedierii colective pentru un număr de 176 de salariaţi de la aceasta unitate, cu plata drepturilor compensatorii prevăzute de CCM.

Contestatorii din prezenta cauza nu au intrat în aceasta procedura de concediere colectivă deoarece deciziile acestora au fost emise cu mult peste data prevăzută de acest Protocol.

Cu toate acestea, la Punctul de lucru E., anterior concedierii contestatorilor, mai erau 42 de persoane din care 26 personal producţie si 16 personal administrativ.

Faţă de aspectele reţinute anterior prin care am arătat ca Punctul de lucru E. îndeplineşte cerinţele pentru a fi numită “unitate”, Curtea constată că numărul de disponibilizări din data de 18.01.2007, trebuie raportat la numărul de angajaţi existenţi în această unitate, deoarece acesta este angajatorul real, care a încheiat actele adiţionale la contractele individuale de muncă, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 68 litera “a “din Codul muncii.

Nefiind in prezenta unei concedieri reglementata de art. 65 Codul muncii, se constata ca deciziile emise de SC F. SA la 18.01.2007 cu privire la contestatorii din prezenta cauza, sunt lovite de nulitate.

Ca efect al anularii deciziilor, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii şi va obliga intimata către contestatori la plata unor “despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariaţii”, începând cu data desfacerii contractelor de munca şi până la data pronunţării prezentei decizii.

Deşi potrivit art.78 (2) c o d u l m u n c i i, anularea deciziilor are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, în speţă de faţă nu se poate dispune reintegrarea contestatorilor în funcţiile deţinute anterior deoarece, aşa cum am arătat anterior, Punctul de lucru E. a fost radiat, aspect care rezultă din încheierea judecătorului delegat la D..

Cererea subsidiară - referitoare la plata drepturilor compensatorii stabilite de CCM în cazul concedierii colective nu poate fi admisă în condiţiile în care, anulând deciziile, instanţa a dispus plata despăgubirilor prevăzute de art.78 c o d u l m u n c i i, iar compensaţiile nu pot fi determinate decât de o concediere colectivă pe care însă, unitatea nu a dispus-o.

In limitele şi pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursurile formulate de contestatori şi intervenientă şi va modifica în parte sentinţa recurată conform dispozitivului prezentei decizii.

Celelalte critici formulate de recurenta intervenientă referitoare la încălcarea dreptului de apărare şi atitudinea părtinitoare a instanţei de fond vor fi înlăturate deoarece nu rezulta din actele si lucrările dosarului niciunul din aceste aspecte iar nerespectarea dispoziţiilor art.76 din legea nr.168/1999 privind “împăcarea” părţilor nu este în măsură să atragă anularea unei hotărâri.

In ce priveşte critica referitoare la cheltuielile de judecată solicitate de intimată la fond, se impune a se preciza că în condiţiile art. 274 cod procedură civilă, „partea care cade în pretenţii „ poate fi obligată la plata acestor cheltuieli, ori în condiţiile admiterii recursului şi implicit a admiterii contestaţiei, contestatorii nu mai sunt ţinuţi de plata acestor cheltuieli de judecată deoarece „nu au căzut în pretenţii„ faţă de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursurile civile declarate de :

1.recurenta intervenientă G. SINDICATELOR M. DIN J. M.-ROMANIA,cu sediul în B, sector 1,(...), şi

2.recurenţii reclamanţii E. N., domiciliat în P N, .6, .26, judeţul N, M. J., comuna B. cel E., B., judeţul N, B. G., domiciliată în P N,(...), judeţul N, M. N., domiciliată în P N, str.(...) (...), .77, .A, .5, judeţul N, E. B., domiciliat în P N,(...), (...).22, .67, judeţul N, E. F., domiciliată în P N,(...), (...).18, .G, .161, judeţul N, E. E., domiciliată în P N,(...), (...).9, .568, judeţul N, H. F., domiciliată în P N, str. (...) (...), (...) .13, judeţul N, U. F., domiciliat în S.,(...), judeţul N, B. E., domiciliat în P N,(...), (...) 34, .33, judeţul N, E. E., domiciliată în P N, str.(...) (...), (...).7, .133, judeţul N, Ş. J., domiciliat în P N,(...), .C, .113, E. F., domiciliată în P N,(...), .C, .113, H. N., domiciliată în P N, (...)acia, .2, .B, .27, judeţul N, ş. M., domiciliată în P N,(...), (...) 26, .47, judeţul N, N. J., domiciliat în comuna P Ş., O., nr.92, judeţul N, E. E., domiciliat în P N,(...) B, judeţul P N, D.P. U., domiciliat în P N, B. (...), .20, .16, judeţul N, E. E., domiciliat în comuna E.,(...), judeţul N şi E. D., domiciliat în P N,(...), judeţul N, împotriva sentinţei civile nr. 2161 din 23 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l T u l c e a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant O. J., domiciliat în P N,(...), (...).6, .25, judeţul N şi intimata pârâtă S.C. F. S.A., cu sediul în B, sector 1,(...) – 76,

Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că admite în parte cererea reclamanţilor şi cererea de intervenţie în interes alăturat formulată de FEDERAŢIA SINDICATELOR M. DIN J. M..

Dispune anularea deciziilor 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70,. 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 80, 82 din 18.01.2007 emise de SC F. SA PUNCT DE LUCRU E. P N, ca fiind nelegale.

Obligă pârâta către reclamanţi la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat aceştia, de la data desfacerii contractelor de muncă şi până la data pronunţării prezentei decizii.

Menţine dispoziţiile instanţei în ce priveşte respingerea cererii reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata compensaţiilor băneşti prevăzute de contractul colectiv de muncă în cazul concedierii colective, precum şi cererea de reintegrare a acestora în funcţiile deţinute anterior.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.01.2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond : V.B./M.E.

Op.separată:as.jud.G.U.

Red.jud.M.(...)/12.02.2009

Tehnored.gref.RD/4ex./13.02.2009