Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4274

Şedinţa publică din data de 24 Iunie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.6988/27.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă H. F..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat B. U., lipsind intimata reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare şi acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului d e faţă.

Prin sentinţa nr.6988/27.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) s-a admis in parte acţiunea formulată de petenta H. F., în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. B.

A fost obligată intimata la plata către petenta contravalorii a 2 salarii medii, nete pe unitate conform CCM si neacordate la desfacerea contractelor individuale de munca, precum si drepturile baneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii, dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu brut pe societate la data incetarii contractului individual de munca, actualizate la data platii efective.

S-a respins cererea privind acordarea cotei la profit ca prematur introdusa.

S-a respins cererea privind plata sumei de 2500 lei ca nefondat

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Petenta au fost concediata prin decizia 1147/21.11.2005 în temeiul art.65 si art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A.

In conformitate cu Planul Social E. , anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „ E. financiare” - invocat de altfel şi de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiti să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită .

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al S.C. E. S.A., „ la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plateşte , în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizatie minima de concediere …( in cazul petentei )peste 15 ani - 5 salarii medii nete.

Se menţionează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social insuşit de părţi.

Conform adresei nr.313/25.01.2005(fila 9), începând cu data de 01.01.2005 în cadrul structurilor teritoriale S.C. E. S.a. conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între G. E. şi conducerea S.C. E. S.A., se va aplica cuantumul de 2000 lei RON pentru salariul mediu brut.

Conform Planului Social susmentionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecarei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Petenta însă a beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2005, respectiv 1400 lei, deoarece potrivit adresei SC.E. SA nr.13/25.01.2005, salariul mrdiu brut in cadul E. SA a fost de 1400 lei iar decizia de concediere au fost emisa 21.11.2005 .

Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de munca nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.

Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta .

Nu a fost reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părţi ,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007 “ prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind negocierea şi acordarea cotei de participare la profit instanţa a constatat potrivit art.139 din CCM cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum şi condiţiile de diferenţiere vor fi stabilite prin negociere cu G. E. . Aşadar condiţia negocierii este primordială şi trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului , respectiv acordării cotei de participare la profit .

După cum s-a arătat, mai sus, părţile nu au purtat negocieri cu privire la acest articol din contractul colectiv de muncă, acest capăt de cerere va fi respins ca prematur introdus. Cu privire la plata diferenţelor de drepturi salariale, conform dispoziţiilor art.129 alin. 5 şi art.129 alin.1, 2 şi 3 din C.C.M. la nivel de unitate pe anii 2005, 2006 şi 2007, instanţa consideră cererea nefondată, urmând a o respinge.

Astfel, drepturile salariale ale petenţilor au fost stabilite cu ocazia negocierilor şi menţionate în contractele individuale de muncă sau actele adiţionale la acestea pe care petenţii le-au semnat fiind de acord cu cuantumul acestora.

Totodată, petenţii nu au solicitat anularea contractelor individuale de muncă cu privire la salariul de bază stabilit şi nici nu mai pot solicita acest lucru conform dispoziţiilor art.283 lit. d Codul muncii întrucât nu mai sunt salariaţii intimatei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta criticând-o atât cu privire la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi cu privire la modul de soluţionare al cauzei pe fond.

Cu privire la excepţia dreptului la acţiune precizează că, dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, iar termenul de prescripţie este de 6 luni potrivit dispoz. art.283 al.1 lit.e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei învederează că, prin planul social încheiat în urma procesului de reorganizare a E. SA s-au stabilit indemnizaţiile de concediere ce se vor face în anul 2005 şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anul următor, termenul de valabilitate a acestuia fiind până la 31 decembrie 2010 .

Planul social- anexă la CCM a fost completat la 9 ian. 2006 şi respectiv 13 sept. 2006 cu câte un amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe E., precum şi modalitatea de aplicare a acestui plan în comparaţie cu prevederile generale ale art.50 din CCM.

Din acestea rezultă că sumele acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul fiecărui angajat în parte.

Reclamantei i s-a acordat o indemnizaţie de concediere, ţinând cont de vechimea în E., sumă calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului social completat prin amendamentul din 09 ian. 2006 şi cel din 13 sept. 2006, cuprinzând măsuri financiare mai avantajoase decât cele prevăzute la art.50 din CCM.

Aceasta nu înseamnă că voinţa părţilor a fost aceea de a cumula aceste măsuri, deoarece prin instituirea măsurilor din Planul social s-au acordat pachete financiare mai avantajoase decât cele prevăzute la art.50 din CCM.

Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenţei de indemnizaţie de concediere, recurenta învederează că această indemnizaţie a fost calculată potrivit planului social şi celor 2 amendamente,care prevedeau că salariul mediu brut pe E. care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere se va calcula ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă această indemnizaţie.

Recurenta anexează la dosar concluzii scrise şi înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs.

Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Curtea constată a fi fondat recursul doar cu privire la modul de soluţionare al acţiunii pe fond.

Cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea reţine că dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Esenţial pentru stabilirea termenului de prescripţie aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă indemnizaţia de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului,iar termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. c din Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.

Este fondată şi critica recurentei referitoare la modul de soluţionare de către prima instanţă a cererii privind acordarea diferenţei la indemnizaţia de concediere primită de reclamantă potrivit Planului social .

Aceasta întrucât, la data concedierii reclamantei noiembrie 2005 . era în vigoare Planul social /21.04.2005 potrivit căruia,pentru anul 2005 salariul mediu brut pe E. care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere, era cel din 2004 .

Ca urmare, indemnizaţia de concediere pe care trebuia s-o primească în raport de vechimea în E. s-a calculat în mod corect potrivit pct.4 din Planul social.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 C.pr.civilă va admite recursul şi va modifica sentinţa în parte în sensul respingerii şi capătului de cerere privind acordarea indemnizaţiei de concediere prev.la art.50 din CCM şi a diferenţei de plăţi compensatorii dintre cele încasate conform planului social şi cele cuvenite.Vor fi menţinute restul dispoziţiiolor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.6988/27.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă H. F..

Modifică sentinţa în parte, în sensul respingerii şi capătului de cerere privind acordarea indemnizaţiei de concediere prevăzută la art.50 din CCM şi a diferenţei de plăţi compensatorii dintre cele încasate conform Planului social şi cele cuvenite.

Menţine restul dipoziţiilor sentinţei.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.06.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.M.P.

Tehn.I.C./Ex.2/16.07.2009

J.F./D. U. şi

L. U.