Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A NR. 13

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2008

Preşedinte – (...) (...)

Judecători - (...) (...) (...)

- (...) N. (...)

Grefier - B. Ţ.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta S.C. „N. Târgovişte” SA, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud.D, împotriva sentinţei civile nr.1041 din 02.11.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. E. prin Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud.D .

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar potrivit art.15 alin.1 lit.a din Legea nr.146/1997 cu completările şi modificările ulterioare, precum şi în conformitate cu art.285 din Codul muncii .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta-pârâtă S.C. „N. Târgovişte” SA. prin consilier juridic E. N., intimatul-reclamant M. E. prin Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte reprezentat de preşedinte U. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă care a învederat instanţei că pentru termenul de astăzi prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant M. E. prin Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte , la aceasta fiind aataşte în xerocopie Legea nr.467/2006, procesul-verbal nr.9/12.07.2004, adresa nr.224/13.07.-2007 emisă de T.-D. Târgovişte, constatarea la PVC 14075/27.07.2007 .

S-a înmânat reprezentantului legal al recurentei-pârâte un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul-reclamant.

Consilier juridic E. N. pentru recurenta-pârâtă S.C. „N. Târgovişte” SA., Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte reprezentat de preşedinte U. N. pentru intimatul-reclamant M. E., având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului .

Consilier juridic E. N. având cuvântul pentru recurenta-pârâtă S.C. „N. Târgovişte” SA., arată că în sentinţa recurată nu se regăseşte apărarea făcută de recurenta-pârâtă.

De asemenea, instanţa de fond a omis să menţioneze că nerespectarea disp.art.102 din D. 2004-2008 nu poate duce la nulitatea deciziei de concediere

individuală deoarece sancţiunea nerespectării prevederilor art.102 (1) din D. este prevăzută expres la art.102 (3 litera a) din acelaşi D. 2004-2008 .

Astfel, nerespectarea obligaţiei de a informa sindicatul în privinţa concedierilor individuale cu 60 de zile înainte nu poate duce decât la obligarea recurentei-pârâte de a plăti fiecărui salariat salariul de bază pentru 60 de zile, nereprezentând o cauză de nulitate a deciziei de concediere.

De asemenea, mai arată că intimatul-reclamant M. E. nu a avut cunoştinţă de prezenta acţiune şi nici în prezent nu are cunoştinţă dat fiind că este plecat de la domiciliu, în opinia recurentei-pârâte ar fi trebuit ca acesta să fie încunoştinţat despre acţiune pentru a-şi spune punctul de vedere .

Precizează că intimatul-reclamant M. E. a primit salarii compensatorii şi solicită ca instanţa să aibă în vedere că recurenta-pârâtă nu deţinea la data concedierii locuri de muncă vacante compatibile cu starea de sănătate a salariatului şi calificarea sa profesională, ceea ce înseamnă că posibilitatea de a o redistribui în muncă a fost analizată, însă nu s-au găsit soluţii. De altfel, art.74 nu sancţionează lipsa acestor elemente ale deciziei de concediere cu nulitatea absolută, iar art.76 din Codul muncii arată că orice concediere dispusă fără respectarea procedurii prevăzută de lege, este lovită de nulitate absolută.

Mai arată că s-au depus de către recurenta-pârâtă dovezi din care rezultă indubitabil că desfiinţarea posturilor a fost efectivă şi serioasă, organigrama locului de muncă fiind modificată, postul suprimat, iar la data concedierii, salariatul se afla la dispoziţia angajatorului la domiciliul acestuia, pentru că nu i se puteau asigura condiţii pentru desfăşurarea activităţii deoarece secţia era aproape oprită din lipsă de comenzi .

În ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul s-a aflat sub efectele deciziei de concediere, solicită a se avea în vedere regimul special al acestor tichete de masă, consacrat de Legea nr.142/2008, respectiv faptul că acestea reprezintă o compensaţie a faptului că salariatul nu poate servi masa la domiciliu, fiind prezent la locul de muncă .

Faţă de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului pârâtei, modificarea în tot a sentinţei recurate şi pe fond respingerea contestaţiei la decizia de concediere ca neîntemeiată.

Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte reprezentat de preşedinte U. N., având cuvântul pentru intimatul-reclamant M. E., arată că art.56 din D. 2004-208 precizează clar motivele care stau la baza concedierii dispuse de angajator în urmare desfiinţării postului şi anume: motive economice, însă după rezultă din E. pe 9 luni, societatea înregistrează profit, deci acest motiv nu există; motive tehnologice, însă nu au fost dispuse măsuri de retehnologizare a secţiei; reorganizarea secţiei, însă aşa cum a recunoscut şi recurenta-pârâtă, nu s-a făcut o reorganizare a secţiei .

De asemenea, potrivit art.58 al Contractului colectiv de muncă , arată că se poate desface contractul colectiv de muncă din iniţiativa unităţii numai cu informarea prealabilă a sindicatului, iar în cazul desfiinţării postului ocupat de salariat este obligatorie procedura stabilită de art.102.

Aşa cum a recunoscut şi recurenta-pârâtă, nu a anunţat prealabil sindicatul şi nici nu a respectat procedura prev. de art.102.

Obligaţia de informare şi consultare este impusă societăţii şi de Legea nr.467/2006 şi pe care recurenta nu a îndeplinit-o, aspect ce rezultă şi din contractele I.T.M. D făcute la sesizarea sindicatului, prin care a fost pus în evidenţă caracterul ilegal al concedierilor efectuate de recurenta-pârâtă.

Solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate .

Consilier juridic E. N. având cuvântul în replică pentru recurenta-pârâtă S.C. „N. Târgovişte” SA., arată că apărarea formulată în recurs de reprezentantul intimatului-reclamant nu se regăseşte în cererea de chemare în judecată .

C U R T E A :

Reclamantul Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, prin reprezentarea salariatului M. E., a solicitat anularea dispoziţiei nr. 1858 din 13 iulie 2007 emise de SC N. Sa Târgovişte, prin care s-a luat măsura concedierii salariatului, urmare desfiinţării postului de M. din secţia trăgătorie de bare deţinută de acest salariat, cu reintegrarea acestuia în postul deţinut şi plata drepturilor salariale.

În motivarea contestaţiei s-a susţinut că prin emiterea dispoziţiei contestate, pârâta a încălcat dispoziţiile art. 102 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe unitate conform cărora aceasta era obligată să anunţe în scris despre situaţia apărută, sindicatul şi pe salariat, numărul total al posturilor reduse şi structura acestora, cu 60 zile calendaristice înainte de preaviz.

Totodată, pârâta nu a respectat nici dispoziţiile art. 74 Codul muncii, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, cu toate că s-au făcut angajări şi nici dispoziţiile art. 64 cu privire la consultarea Agenţiei Teritoriale de Muncă şi ale art. 73 pct.3 din Codul muncii, referitoare la suspendarea curgerii preavizului pentru perioada suspendării contractului individual de muncă.

În consecinţă, urmare anulării dispoziţiei contestate se impune reintegrarea salariatului în funcţia deţinută anterior cu acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi acordarea tichetelor de masă la valoare nominală.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei deoarece prevederile contractului de muncă pe unitate reglementează doar procedura concedierii colective şi nu cea a concedierii individuale cum se prezintă situaţia în speţă, situaţie în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 102 alin.1 şi 102 alin.3 lit.a din acest contract, iar prin negocierile prealabile s-a stabilit de comun acord că procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul muncii.

Se mai arată că obligativitatea ofertei de redistribuire a locului de muncă subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, ori pentru necorespundere profesională, situaţie în care salariatul nu se regăseşte.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, prin sentinţa nr. 1041 din 2 noiembrie 2007, cu opinie separată, a admis acţiunea intentată de salariatul M. E. prin reprezentarea sa de către sindicat şi s-a constatat nulitatea dispoziţiei emise de pârâtă, dispunându-se reintegrarea acestuia în funcţia deţinută anterior, cu plata de către pârâtă a drepturilor salariale şi a tichetelor de masă de la data încetării contractului colectiv de muncă până la reintegrarea sa efectivă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că într-adevăr în speţă sunt aplicabile în cazul concedierii dispoziţiile art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă când are loc o reducere de personal, ca urmare a restrângerii ori reorganizării a activităţii, text de lege care nu distinge între concedierea individuală şi colectivă, cum pretinde pârâta.

A mai reţinut instanţa de fond că se impune plata de despăgubiri către salariat, despăgubiri care să includă salariul cuvenit, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, respectiv tichetele de masă.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei în totalitate ca neîntemeiată.

Criticând sentinţa, intimata a susţinut în esenţă că nerespectarea prevederilor art. 102 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2004-2008 nu poate duce la nulitatea deciziei de concediere individuale, iar nerespectarea obligaţiei de a informa sindicatul în legătură cu măsura dispusă, cu 60 de zile anterior, nu poate duce decât la obligarea pârâtei la plata salariului pentru această perioadă fiecărui salariat şi nu la nulitatea deciziei de concediere.

Mai susţine recurenta că, în mod nelegal, nu a fost introdus în cauză salariatul M. E., care avea posibilitatea să renunţe sau să nu solicite continuarea judecăţii, conform principiului disponibilităţii.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că nu se poate susţine că nu au fost respectate dispoziţiile art. 64 şi 74 din Codul muncii cu privire la obligativitatea ofertei de redistribuire, care subzistă numai pentru inaptitudine fizică sau psihică ca şi în cazul concedierii pentru necorespundere profesională, situaţie în care salariatul nu se regăseşte şi care, de altfel, nu duce la nulitatea absolută a măsurii, în condiţiile în care desfiinţarea unor posturi a fost efectivă şi serioasă faţă de organigrama adoptată.

În final, s-a formulat şi critica referitoare la greşita acordare a tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul era concediat faţă de regimul special al acordării tichetelor de masă stabilit prin Legea nr. 142/1998, ceea ce exclude o reparaţie bănească a prejudiciului suferit prin concediere, situaţie în care salariatul nu a fost prezent în mod efectiv la locul de muncă şi nu poate beneficia de tichete de masă.

Curtea, analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.

Aceste dispoziţii legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât şi a celor individuale, nefăcându-se o distincţie între cele două tipuri de concedieri. Dispoziţiile menţionate au fost încălcate de către societatea intimată, situaţie în care soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică cu privire la nulitatea concedierii, fiind incidente dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul muncii cu privire la procedura concedierii.

Mai mult, potrivit Legii 467/2006, care transpune Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/14/CE de stabilire a unui cadru general de informare şi consultare a salariaţilor din Comunitatea Europeană, publicată în K. Oficial al Comunităţilor Europene (K.) nr. M. din 23 martie 2002, angajatorul avea această obligaţie de informare a salariaţilor şi a reprezentanţilor acestora.

Nu este fondată nici critica invocată în motivele de recurs privind neintroducerea în cauză a salariatului M. E..

Potrivit disp. art.28 din Legea nr.54/2003 organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de munca şi contractele individuale de munca, în fata instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. În exercitarea acestor atribuţii organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauza.

Ori, în cauza de faţă, sindicatul a acţionat în numele salariatului ce a fost citat în cauză prin reprezentantul său.

Nefondat este şi motivul de recurs privind aplicarea disp. art.74 şi 64 Codul muncii, deoarece instanţa de fond a constatat în mod expres că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză.

În ce priveşte acordarea tichetelor de masă salariatului M. E., soluţia primei instanţe este corectă şi sub acest aspect.

Art.78 din Codul muncii prevede că în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Potrivit dispoziţiilor legii speciale în materie – art.5 din Legea nr. 142/1998 reactualizată, angajatorul distribuie salariaţilor tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare, un număr de tichete de masa corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea.

Rezultă, prin urmare, că angajatorul avea această obligaţie de a distribui tichetele de masă, salariatul avea dreptul la tichete de masă, un drept de care ar fi beneficiat dacă nu se dispunea concedierea nelegală.

Acordarea tichetelor de masă, drept ce intră în categoria drepturilor salariale, se înscrie în categoria desemnată generic de legiuitor în art.78 alin.1 Codul muncii – „ celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”.

Aşa fiind, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, situaţie în care recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 304, 304¹ şi 312 alin.1 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N. SA Târgovişte, împotriva sentinţei civile nr. 1041 din 2 noiembrie 2007 pronunţate de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu M. E. prin Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2008.

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) N. (...)

GREFIER,

B. Ţ.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored.D./AŢ

2 ex./30.01.2008

d.f(...) T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a

j.f.G E.

O. D.