Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A NR.127

Şedinţa publică din data de 12.02.2008

Preşedinte : (...) (...)

Judecători : (...) (...)

: (...) (...) N.

Grefier : F. S. D.

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de pârâta SC „N. T” SA , prin reprezentanţi legali, cu sediul în T,(...) – 11 , judeţul D, împotriva sentinţei civile nr.1408 din 19 decembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent „D. T”, cu sediul în T,(...) – 11 , judeţul D, în numele salariatului E. J..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru salariatul E. J., Sindicatul Liber Independent D. T, prin consilier juridic T. N., lipsind recurenta-pârâtă SC”N. T”SA.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanţei de grefierul de şedinţă că recursul este declarat şi motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Consilier juridic T. N. pentru intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent D. T, depune la dosar întâmpinare, un set de acte, în copii, respectiv Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 – 2008, procesul verbal de constatare nr.14075/27.07.2007 şi declară că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în fond.

Curtea, faţă de actele şi lucrările dosarului, având în vedere declaraţia intimatului-reclamantă că nu mai are alte cereri de formulat, cât şi faţă de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond consilier juridic T. N. pentru intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent D. T, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în conţinutul întâmpinării, menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei instanţei de fond, invocând şi practica judiciară a Curţii de A P E L P L O I E Ş T I, respectiv soluţiile pronunţate în dosarele (...), (...).

C U R T E A :

Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC N. T SA, împotriva sentinţei civile nr. 1408 din data de 19 decembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, constată următoarele:

Reclamantul Sindicatul Liber Independent D. T, în numele salariatului E. J. a chemat în judecată pe pârâta SC N. T SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr.2475/28.08.2007, emisă de pârâtă, prin care reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă în urma desfiinţării postului de M. din cadrul Secţiei U. de E..

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la emiterea dispoziţiei contestate societatea pârâtă a încălcat prevederile art. 102 alin.1 din D. prin care aceasta era obligată să anunţe în scris despre situaţia apărută, despre numărul total al posturilor reduse şi structura acestora cu 60 de zile calendaristice înainte de preaviz.

De asemenea, aceasta nu a respectat dispoziţiile art. 2 alin.2 din D. privind obligaţia colaborării cu sindicatul în vederea redistribuirii salariaţilor în cadrul unităţii, utilizării temporare a forţei de muncă devenită disponibilă în alte activităţi, recalificării în alte meserii deficitare, diversificării producţiei şi programului flexibil de salarizare.

La emiterea dispoziţiei, în opinia reclamantului, s-au încălcat şi dispoziţiile art.74 din Codul muncii privind conţinutul deciziei de concediere, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, deşi s-au făcut angajări, ale art. 64 privind consultarea Agenţiei Teritoriale de Muncă, precum şi disp. art.73 pct.3 Codul muncii cu privire la suspendarea curgerii termenului de preaviz pe perioada suspendării contractului individual de muncă.

În consecinţă, s-a solicitat anularea dispoziţiei contestate, reintegrarea salariatului E. J. în funcţia deţinută anterior, cu acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă , precum şi acordarea tichetelor de masă corespunzătoare, în valoare nominală.

În drept, s-au invocat disp. art.283 alin.1 şi art.76 Codul muncii, depunându-se la dosar, în copie, dispoziţia contestată şi extras de pe contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât Capitolul VII din D. reglementează procedura concedierii colective şi nu cea a concedierii individuale, cum este speţa de faţă, astfel că nu sunt aplicabile disp. 102 alin.1 şi 102 alin.3 lit.a.

De asemenea, a mai arătat că din procesul verbal al şedinţei a 15-a de negociere reiese că s-a stabilit de comun acord, ca procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul muncii, cu atât mai mult cu cât în D. există o procedură identică, însă valabilă numai în situaţia concedierilor colective.

Referitor la disp. art. 74 Codul muncii s-a consacrat că toate criticile sunt neîntemeiate, deoarece alineatul d face trimitere expresă la art. 64 Codul muncii, care stabileşte fără echivoc că obligativitatea ofertei de redistribuire subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică şi psihică, precum şi în cazul

concedierilor pentru necorespundere profesională, ori salariatul nu se regăseşte în niciuna dintre situaţiile menţionate, cu atât mai mult cu cât unitatea nu deţinea la data concedierii locuri de muncă compatibile cu starea de sănătate a acestuia şi calificarea sa profesională.

S-au depus la dosar, în copie, dispoziţia contestată, procesul verbal încheiat cu ocazia rundei a 15 –a de negocieri, organigrama, extras din D. şi extras din D..

După administrarea probatoriilor T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a prin sentinţa sus-menţionată a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber Independent D. T, în numele salariatului E. J., a anulat dispoziţia nr.2475/28 august 2007 emisă de pârâtă şi a dispus reintegrarea salariatului în funcţia avută cu acordarea drepturilor salariale aferente conform disp. art. 78 Codul muncii de la încetarea contractului individual de muncă până la reintegrarea efectivă, precum şi acordarea tichetelor de masă în valoare nominală.

Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu opinie separată în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantul Sindicatul Liber Independent D. T.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia nr. 2475/28.08.2007 s-a hotărât de către societate încetarea contractului individual de muncă al salariatului E. J. în temeiul art. 65 din Codul muncii şi art. 56 din D., ca urmare a desfiinţării postului de M. din cadrul Secţiei U. de E., fiind vorba de o concediere individuală.

S-a mai reţinut că potrivit art. 102 alin.1 din D., în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze reducere de personal ca urmare a reducerii activităţii, ori reorganizării procesului de producţie, care ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora, iar conform art. 102 alin.2 din D., angajatorul avea obligaţia de a întreprinde în colaborare cu sindicatul măsuri pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii, textele invocate din D. fiind aplicabile atât în cazul concedierilor colective, cât şi individuale.

Susţinerea angajatorului în sensul că art. 102 alin.1 şi art. 102 alin.2 lit.a din D. sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective, iar nu şi în situaţia celor individuale nu a fost primită, arătându-se că referirea făcută de părţi în procesul verbal din 2.08.2004, cu ocazia rundei a 15-a de negocieri a D., la faptul că articolele care privesc concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului vor fi luate din Codul muncii (secţiunea I, II şi III), iar secţiunea a IV-a va fi ca la ramură, conduc la concluzia că dispoziţiile privind concedierea individuală vor fi reglementate de prevederile art. 70 din CCM la nivel de ramură, dispoziţii care prevăd măsuri de protecţie ale salariaţilor identice cu cele ale art. 102 din D..

Cum intimata nu a îndeplinit obligaţiile prevăzute în D. referitoare la concedierea individuală şi având în vedere dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul muncii, prima instanţă a admis cererea în sensul celor mai sus-arătate.

Apărările reclamantului din cuprinsul acţiunii potrivit căreia nu s-au precizat în dispoziţia de concediere locurile de muncă disponibile, nu a fost consultată Agenţia Teritorială de Muncă D şi nu a fost respectată reglementarea cu privire la suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării

contractului individual de muncă, au fost apreciate ca neîntemeiate pe motiv că în societate nu au existat locuri de muncă disponibile, consultarea ITM impunându-se doar în cazul concedierilor colective, neavând loc nici suspendarea contractului individual de muncă pentru a determina suspendarea termenului de preaviz.

Instanţa de fond a dispus şi acordarea tichetelor de masă corespunzătoare de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă pe motiv că sunt drepturi prevăzute de D..

Împotriva sentinţei primei instanţe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, invocând disp.art. 304¹ C.pr.civ.

Susţine recurenta că prima instanţă nu a ţinut cont de niciunul din argumentele invocate de aceasta, iar nici în sentinţă nu se regăseşte poziţia completă a societăţii faţă de litigiul în cauză.

Astfel, se arată de către recurentă că într-adevăr, potrivit punctului său de vedere, art. 102 D. nu este aplicabil concedierilor individuale, motivat de faptul că formularea acestui articol este luată din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii metalurgice – art. 70, sensul şi spiritul celor negociate fiind ca procedura să vizeze numai concedierile colective, însă instanţa a omis să menţioneze în sentinţă faptul că nerespectarea art. 102 din D. nu poate duce la nulitatea deciziei de concediere individuală întrucât sancţiunea nerespectării prevederilor art. 102 alin.1 este expres prevăzută la art. 102 alin.3 lit.a din acelaşi D. 2004-2008.

Astfel, conform art. 102 alin.3 lit.a din D., în cazul în care înainte de expirarea perioadei prevăzută la alin.1 conducerea societăţii a luat măsura desfacerii contractului de muncă, urmează să se plătească celui în cauză salariul de bază avut pe durata cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi expirarea celor 60 de zile care preced curgerea termenului de preaviz, astfel că nerespectarea obligaţiei de a informa sindicatul în privinţa concedierilor individuale cu 60 de zile înainte nu poate duce decât la obligarea recurentei de a plăti fiecărui salariat salariul de bază pentru 60 de zile, neputându-se reţine o cauză de nulitate a deciziei de concediere.

Într-un alt motiv de recurs se susţine că salariatul ar fi trebuie să fie introdus în cauză, întrucât avea posibilitatea legală de a renunţa, nedorind continuarea judecăţii, impunându-se ca salariatul să cunoască despre acest proces.

Se mai arată că s-au acordat şi compensaţii băneşti considerabile cu ocazia concedierii, iar dacă sentinţa va rămâne irevocabilă, salariatul va fi obligat să restituie aceşti bani şi chiar dacă sindicatul are dreptul de a-l reprezenta pe salariat chiar şi fără procură, cum în procesul civil este consfinţit principiul disponibilităţii, salariatul era singurul care trebuia să hotărască cum vrea să acţioneze, susţinerile recurentei fiind sprijinite şi de opinia separată formulată de magistratul asistent.

Referitor la dispoziţiile art. 74 din Codul muncii, s-a arătat că toate criticile aduse deciziei de concediere sunt neîntemeiate întrucât dispoziţiile art. 74 lit.d fac trimitere la art. 64 din Codul muncii, care nu sunt aplicabile în speţă, iar în decizie s-a stipulat că unitatea nu deţinea la data concedierii locuri de muncă vacante compatibile cu starea de sănătate a salariatului şi calificarea sa profesională, iar în plus, art. 74 nu sancţionează lipsa acestor elemente ale deciziei de concediere cu nulitate absolută.

Susţine recurenta că a respectat procedura prevăzută de lege pentru concedierea individuală şi nu există temei pentru anularea deciziei de concediere,

desfiinţarea posturilor fiind efectivă şi serioasă, chiar la data concedierii salariatul aflându-se la dispoziţia angajatorului, la domiciliul acestuia întrucât nu i se puteau

asigura condiţii pentru desfăşurarea activităţii, secţia fiind aproape oprită din lipsă de comenzi.

Referitor la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul s-a aflat sub efectele deciziei de concediere, se solicită a se avea în vedere regimul special al acordării tichetelor de masă prevăzut de Legea nr. 142/1998, acestea reprezentând o compensaţie a faptului că salariatul nu poate servi masa la domiciliu, fiind prezent la locul de muncă.

Or, în condiţiile în care în toată perioada salariatul s-a aflat la domiciliu, servind masa acasă, reparaţia bănească a prejudiciului suferit prin concediere nu trebuie să includă şi aceste drepturi, specificându-se în lege că tichetele de masă se acordă strict numai pentru zilele în care salariatul se afla prezent la locul de muncă în cadrul programului normal de lucru.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei, iar pe fond respingerea acţiunii.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, depunând la dosar, în copie, şi un proces verbal de control întocmit de ITM D, având numărul 14075/27.07.2007.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat în limitele şi potrivit considerentelor care vor fi arătate în continuare:

În conformitate cu dispoziţiile art.102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în vigoare la data concedierii salariatului E. J., în situaţia în care, unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii, ori reorganizării proceselor de producţie, care ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora.

De asemenea, art.102 alin.2 din C.C.M.U. impune sindicatului ca în perioada prevăzută la alin.1 al art.102, respectiv de 60 de zile calendaristice înainte de începerea curgerii termenului de preaviz, administraţia este obligată să colaboreze cu sindicatul , să încerce diminuarea în plan social a efectelor impuse de situaţia creată şi să întreprindă simultan, cel puţin acţiunile expres prevăzute la lit.a – h, printre care : să identifice şi să valorifice posibilităţile de redistribuire a salariaţilor în cadrul unităţii, recalificarea în alte meserii deficitare în structura forţei de muncă existente.

Aceste prevederi ale C.C.M.U., care constituie legea părţilor conform art.236 alin.4 din Codul muncii, sunt obligatorii pentru societatea recurentă atât în cazul concedierilor colective, cât şi a celor individuale, câtă vreme nu se face nicio distincţie în cuprinsul contractului între cele două tipuri de concedieri , iar interpretarea sistematică a proceselor verbale încheiate cu ocazia rundei a noua de negociere a C.C.M.U. şi rundei a cincisprezecea de negociere, din 12.07.2004 şi 02.08.2004, conduce la această concluzie , aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă .

Dispoziţiile sus-menţionate din C.C.M.U. au fost încălcate de societatea recurentă, constatându-se şi prin procesul verbal de control nr.14075/27.07.2007 întocmit de I.T.M. D că solicitarea Sindicatului Liber Independent este total justificată având în vedere că obiecţiile făcute de acesta sunt legate nemijlocit de procedura de concediere individuală prevăzută de art.102 alin.1 din C.C.M.U., reţinându-se totodată prin acelaşi proces-verbal că ineficienţa scăzută şi neeconomicoasă a sectorului restructurat, nereducerea activităţii şi nereorganizării procesului de producţie în cazul desfiinţării posturilor de la secţia U. E., conform precizărilor conducerii societăţii, nu pot face obiectul unui motiv de nerespectare a art.102 din C.C.M.U., context în care soluţia primei instanţe apare ca fiind legală şi temeinică, fiind incidente dispoziţiile art.76 şi 78 din Codul muncii , a căror corectă aplicare s-a făcut în cauză.

În plus, potrivit Legii nr.467/2006, care transpune Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/14/CE de stabilirea unui cadru general de informare şi consultare a salariaţilor din Comunitatea Europeană, publicată în K. Oficial al Comunităţilor Europene (K.) nr.M. din 23 martie 2002, angajatorul avea această obligaţie de informare a salariaţilor şi a reprezentanţilor acestora.

Nici critica invocată prin motivele de recurs privind neintroducerea în cauză a salariatului E. J. nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art.28 alin.1 din Legea sindicatelor nr.54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor , ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă , în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi , iar conform alin.2 al art.28 , în exercitarea acestor atribuţii organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

Or, în speţa de faţă , Sindicatul a acţionat în numele salariatului, ce a fost citat în cauză prin reprezentantul său. Este adevărat că textul art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 stipulează că acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată , însă o atare situaţie nu poate fi reţinută în prezenta pricină , câtă vreme nu există niciun act la dosarul cauzei din care să rezulte opunerea expresă a salariatului E. G sau renunţarea la judecată a acestuia.

Neîntemeiat este şi motivul de recurs referitor la aplicarea dispoziţiilor art.74 şi 64 din Codul muncii în condiţiile în care prin sentinţa atacată prima instanţă a reţinut că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauză , altele fiind argumentele care au justificat soluţia de admitere a acţiunii.

Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greşitei obligări a acesteia şi la acordarea tichetelor de masă, care, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 reprezintă o alocaţie individuală de hrană suportată integral pe costuri de angajator.

Tichetele de masă se distribuie angajatului conform art.5 din Legea nr.142/1998 prevăzându-se la art.6 alin.1 din acest act normativ că salariatul poate utiliza lunar un număr de tichete de masă , cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate.

De asemenea, din cuprinsul prevederilor art.11 din Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 , aprobate prin H.G. nr.5/1999, rezultă că angajatorii nu pot

acorda mai mult de 1 tichete de masă pentru fiecare zi lucrătoare din lună pentru care se face distribuirea şi nu se consideră zile lucrate perioadele în care , printre altele, salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă, fără a se face distincţia după cum este sau nu vorba de culpa acestuia pentru absenţa din unitate .

În cauză, de necontestat, după concedierea salariatului E. J., acesta nu s-a prezentat la locul de muncă, astfel încât ţinând cont de dispoziţiile legale mai sus enunţate şi de scopul pentru care se acordă tichetele de masă, facilitate ce este destinată a suplini efortul pe care îl face salariatul la locul de muncă, soluţia primei instanţe , prin care societatea recurentă a fost obligată , în temeiul art.78 din Codul muncii, şi la acordarea tichetelor de masă , reţinându-se că acestea sunt drepturi prevăzute în C.C.M.U., apare ca fiind greşită.

Concluzionând, strict pentru acest din urmă considerent, Curtea priveşte recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 şi 3 Cod procedură civilă va modifica în parte sentinţa, în sensul că va înlătura obligarea recurentei-pârâte la acordarea tichetelor de masă, urmând a se menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta SC N. T SA, cu sediul în T,(...)-11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr. 1408 din 19 decembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent D. T,(...)-11, judeţul D, în numele salariatului E. J., şi în consecinţă :

Modifică în parte sus-menţionata sentinţă în sensul că înlătură obligarea recurentei-pârâte la plata tichetelor de masă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2008.

Preşedinte Judecători

(...) (...) (...) (...) (...) (...) N.

Grefier

F. S. D.

Red. A.B./D.V.

3 ex./20.02.2008

E..fond (...) – T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a

jud.fond M. E.

D. E.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120