Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

(2441/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.4953/R

Şedinţa  publică de la 01.07.2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER (...) (...) D.

Pe rol soluţionarea recursului declarat de recurentul-contestator N. N. împotriva sentinţei civile nr.3041/10.12.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n-Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata SC E. D. SRL.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurentul-contestator, personal, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în sensul că a fost comunicat răspuns la adresa de solicitare către intimată, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul-contestator, prin avocat, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi desfiinţarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Primul motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că s-a dovedit caracterul efectiv şi real al reorganizării interne a societăţii angajatoare. În realitate reducerea de personal invocată de intimată reprezintă doar un pretext pentru desfacerea contractului de muncă.

Un alt motiv de nelegalitate a sentinţei atacate este că instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că în cuprinsul deciziei de concediere ar fi fost specificată durata legală de preaviz. Perioada de preaviz trebuia menţionată în decizia de concediere conform art.74 din Codul muncii, or, lipsa acestei menţiuni atrage sancţiunea nulităţii deciziei de concediere.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

C U R T E A,

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.3041/10.12.2008, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l T e l e o r m a n – Secţia Civilă a respins, ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul N. N., împotriva deciziei nr. 204/24.06.2008 emisă de intimata SC E. D. SRL.

În considerente a reţinut că potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.1919 din 14.03.2007, contestatorul N. N. a fost angajat al intimatei SC E. D. SRL pe durată nedeterminată, la secţia de reparaţii - Atelier F., în funcţia de şef de atelier.

Prin hotărârea nr.7/29.03.2008 emisă de intimată, în vederea eficientizării activităţii secţiei mecanice, începând cu data de 01.04.2008 s-a modificat organigrama şi schema om-utilaj secţiei, desfiinţându-se structura „Atelier F." şi postul de şef atelier, cele două formaţii trecând în subordinea

Astfel, prin decizia nr.204/24.06.2008, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu 25.06.2008 prin concediere, în baza art.65 al.1 din Codul muncii.

Din extinderea organigramei societăţii intimate valabilă de la 01.01.2007 şi de la 01.04.2008 se observă ca structura „Atelier F." a fost desfiinţată, precum şi postul de şef atelier F. ocupat de contestator, reorganizarea internă a societăţii fiind efectivă şi reală prin modificarea organigramei secţiei mecanice.

De asemenea, verificând susţinerile contestatorului în privinţa conţinutului deciziei de concediere se constata ca acestea sunt nereale întrucât în conţinutul deciziei nr.204/24.06.2008 emisă de intimată este specificat motivul care a determinat concedierea contestatorului, desfiinţarea postului acestuia prin reorganizarea activităţii secţiei mecanice, precum şi durata preavizului, care a început cu data de 01.04.2008, a fost suspendat în perioada 01.04-3.06.2008, contestatorul fiind în concediu medical şi reluat în perioada 04.06-24.06.2008.

Nu poate constitui un motiv de nelegalitate a deciziei de concediere nici „neconcordanţa” nr.7 despre care se face vorbire în cuprinsul deciziei, nefiind vorba despre o „neconcordanţă” a datei, ci de două hotărâri diferite având acelaşi număr, însă date diferite, respectiv hotărârea nr.7 din 29.03.2008 şi hotărârea nr.7 din 6.12.2008, cum de altfel au fost menţionate în preambulul deciziei de concediere.

S-a reţinut de asemenea, că literatura de specialitate este în sensul că, în situaţia în care atribuţiile salariatului concediat nu au fost înlăturate, fiind împărţite unor salariaţi existenţi, este legală concedierea dispusă în baza art.65 din Codul muncii.
Împotriva sus menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta N. N., înregistrate pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I – Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).

În susţinerea recursului a arătat că reducerea de personal invocată de intimata SC E. D. SRL reprezintă doar un pretext pentru desfacerea contractului de muncă al recurentului, fiind mai degrabă o sancţiune disciplinară decât o decizie de concediere motivată de reorganizarea activităţii.

Deşi, astfel cum a reţinut si T r i b u n a l u l T e l e o r m a n, exista diferenţe intre organigrama anterioara concedierii si cea valabila începând cu data de 01.04.2008, modificările sunt pur formale si au ca singur motiv desfiinţarea postului ocupat de N. N..

Astfel, se observa in mod clar ca societatea intimata îşi menţine activitatea F., fiind eliminat doar postul de conducător al acesteia. Sunt păstrate astfel aceleaşi formaţii componente (construcţii si E. tâmplari) precum si maiştrii care coordonează activitatea acestora.

De asemenea, rezulta din cuprinsul organigramei actuale ca, in afara de atelierul F. toate celelalte 4 ateliere ale secţiei mecanice din cadrul intimatei (prelucrări prin aşchiere, lacătuşerie cazangerie, turnatorie, tratam. U. si S.. F. si Reparaţii exterioare) si-au păstrat şefii. Având in vedere aceasta discrepanta existenta, este dificil de susţinut oportunitatea măsurii neunitare adoptate de către intimata de a suprima postul de sef al unui singur atelier din cadrul secţiei mecanice, pe motiv ca s-ar eficientiza activitatea prin eliminarea unui nivel ierarhic. Prin urmare, recurentul consideră ca motivul reorganizării activităţii invocat de intimata nu este unul serios, reorganizarea nefiind fundamentata pe o analiza aprofundata a activităţii societăţii in vederea îmbunătăţirii acesteia.

Un alt motiv de nelegalitate a sentinţei atacate consta in faptul ca T r i b u n a l u l T e l e o r m a n a apreciat in mod greşit faptul ca in cuprinsul deciziei de concediere ar fi fost specificata durata legala de preaviz.

Astfel cum a menţionat in contestaţia iniţiala, angajatorul a omis sa precizeze in cuprinsul deciziei de concediere durata preavizului de care contestatorul trebuia sa beneficieze, in temeiul art. 73 Codul muncii.

Menţiunile din decizia de concediere conform cărora intimata a înştiinţat contestatorul, anterior emiterii deciziei de concediere, despre faptul ca i se acorda preaviz, iar acesta a fost întrerupt ca urmare a concediului medical si reluat ulterior, nu sunt de natura sa complinească lipsa indicării in mod expres a perioadei de preaviz in chiar cuprinsul deciziei de concediere.

Perioada de preaviz trebuia menţionata in mod obligatoriu in decizia de concediere, conform art. 74 din Codul muncii, indiferent de modalitatea de compensare. Conform practicii judiciare constante, lipsa acestei menţiuni legale obligatorii atrage sancţiunea nulităţii deciziei de concediere, nulitate care nu poate fi acoperita in vreun fel, prin alte masuri sau probe administrate in acest sens (Decizia civila nr. 1403/R din 11 aprilie 2006 a Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I).

Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, ţinând seama de prevederile art.304¹ C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Recurentul-contestator a fost salariatul intimatei fiind angajat pe funcţia de sef atelier, in cadrul sectiei Reparatii-Atelier F. în baza contractului individual de muncă nr. 2706/29.03.2007.

Prin Decizia nr.204/24.06.2008, angajatorul a dispus incetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.

In mod gresit instanta de fond a apreciat ca decizia de concediere indeplineste atat conditiile de legalitate, cat si pe cele de temeinicie prevazute de lege.

Astfel, Curtea retine ca decizia de concediere nr.204/24.06.2008 emisă de intimată, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analizarea cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

In acest context, sub aspectul cerinţelor de formă, art.74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64 din Codul muncii.

Or, analizând decizia contestată prin prisma cerinţelor obligatorii, de formă, Curtea reţine ca potrivit art.74 al.1 litera d din Codul muncii, decizia trebuia sa cuprinda „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligaţia să menţioneze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât şi obligaţia să acorde salariatului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menţioneze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menţioneze faptul că la nivelul unităţii nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerinţă legală obligatorie, nefiind respectată.

Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligaţia legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului cât şi la menţiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul muncii a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, a termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres menţiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv menţiunea de la litera c, fiind evidentă intenţia legiuitorului ca restul menţiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin urmare, art.74 lit.d din Codul muncii instituie direct o condiţie de formă, iar indirect o condiţie de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conţinutul acestuia.

Aceeaşi interpretare se impune şi din prevederile contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situaţia în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unităţii va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desfiinţat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului ducând la desfiinţarea acesteia ca nelegală, condiţia menţiunilor obligatorii fiind prevăzută „ad validitatem”.

Decizia cuprinde doar mentiunea ca nu exista alte posturi vacante in unitate compatibile cu pregatirea profesionala a salariatului, dar la dosar nu a fost depusa dovada solicitarii sprijinului Agentiei Teritoriala de Ocupare a Fortei de Munca.

Sub acest aspect trebuie retinuta si contradictia dintre mentiunile cuprinse in decizia de concediere si cele din hotararea care a stat la baza desfiintarii postului, respectiv hotararea nr.7/29.03.2009, in care pe langa decizia desfiintarii postului ocupat de catre recurent, a fost adoptata si decizia infiintarii a alte 27 de posturi(fila 24).

G. de aceasta, Curtea constata ca la nivelul societatii existau posturi vacante, dar intimata nu si-a indeplinit obligatia prevazuta de lege de a aduce la cunostinta salariatului lista posturilor vacante si de a oferi acestuia un termen in care sa opteze pentru locurile de munca vacante.

Intimata nu a facut nici dovada refuzului contestatorului de a ocupa unul din posturile vacante. Toate aceste fapte pun sub semnul indoielii si temeinicia masurii luate, determinand prezumtia ca, in fapt, s-a dorit concedierea reclamantului pentru alte motive, straine cazului reglementat de art.65 alin. C.muncii.

Curtea nu poate insa retine sustinerile recurentului referitoare la lipsa mentiunii obligatorii prevazute de art.74 lit.b Codul muncii, deoarece in decizie este prevazuta durata preavizului si faptul suspendarii acestuia pe durata incapacitatii temporare de munca.

In ceea ce priveşte temeinicia măsurii concedierii, Curtea reţine următoarele:

In conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii).

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării. Are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv şi este serioasă, când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Or, din analiza deciziei de concediere, Tribunalul constată că din cuprinsul acesteia nu rezultă caracterul efectiv, real şi serios al concedierii.

Sub acest aspect, Curtea constata ca a fost desfiintat un singur post, cel al recurentului, fara a avea loc o reorganizare a intregii activitati a societatii intimate si fara a fi desfiintata sectia al carei sef acesta era. Desi decizia de concediere se refera la desfiintarea structurii”Atelier F.”, in organigrama din 1.04.2008 apare in continuare o sectiune organizata separat, denumita „Activitate F.”, cu aceeasi componenta ca cea din organigrama anterioara concedierii(filele22-24 dosar fond).

In concluzie, atelierul respectiv a continuat sa existe, in aceeasi organizare, singura modificare fiind inlaturarea din organigrama a postului ocupat de recurent. Nefiind vorba de o reorganizare efectiva a societatii, care sa urmareasca eficientizarea activitatii, pe baza unor argumente serioase, singura concluzie pertinenta este ca in fapt s-a urmarit inlaturarea recurentului si nu desfiintarea postului sau.

Acest aspect rezulta si din faptul ca intimata nu a depus la dosar toate actele solicitate de catre C prin incheierea din data de 3.06.2009, in conditiile in care, potrivit art.287 Codul muncii, anagajatorul avea sarcina probei.

Mai mult, desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă, deoarece nu se regaseste caracterul definitiv al suprimării. Curtea a solicitat recurentei si statele de functii ulterioare concedierii recurentului, precum si situatia angajarilor efectuate ulterior emiterii deciziei, dar aceste probe nu au fost depuse la dosar.

P. si statele de functii nu au numar de inregistrare si nu prevad actul decizional care a stat la baza acestora, motiv pentru care, avand in vedere si celelalte aspecte mentionate, se naste prezumtia ca acestea au fost produse pro causa, neexistand o reorganizare efectiva a activitatii.

In concluzie, din succesiunea evenimentelor şi din analiza întregului material probator, Curtea constată că reducerea activităţii s-a făcut în scopul îndepărtării contestatorului şi în consecinţă, desfiinţarea postului nu este reală şi nu are un caracter serios.

Având în vedere cele mai sus reţinute din care rezultă nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă ale deciziei de concediere ce determină caracterul nelegal şi netemeinic al acesteia, Curtea, văzând prevederile art.76 şi art.78 din Codul muncii, constata ca decizia de concediere este nula şi, ca efect al nulitatii, cererea reclamantului privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării acestuia şi obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la efectiva reintegrare este intemeiata.

Pentru toate aceste considerente, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul si va modifica sentinta recurata în sensul că va ddmite contestaţia, va anula decizia nr. 204/24.06.2008 emisă de intimată, va obliga intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la concediere până la data reintegrării efective si va dispune reintegrarea contestatorului în funcţia şi pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurentul-contestator N. N. împotriva sentinţei civile nr.3041/10.12.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n-Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata SC E. D. SRL.

Modifică sentinţa atacată în sensul că:

Admite contestaţia.

Anulează decizia nr. 204/24.06.2008 emisă de intimată.

Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la concediere până la data reintegrării efective.

Dispune reintegrarea contestatorului în funcţia şi pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.07.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. D. E. T. G. B.

GREFIER,

F. E. D.

Red:C.M.

Tehnored: C.P.

2 EX./06.07.2009

Jud. fond : I.P

V.V