Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 229/R/2010

Şedinţa publică din 1 februarie 2010

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

(...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC U. B. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3530 din 30 noiembrie 2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţate în dosar nr(...), privind şi pe intimata M. S. (...), având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC U. Automotive SRL, avocat I. D., care depune delegaţie de substituire din partea cabinetului de avocaţi O., ş., şi Asociaţii, reprezentanta reclamantei intimate, avocat M. B., cu împuternicire avocaţială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat şi motivat în termenul legal, a fost comunicat şi este scutit de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 ianuarie 2010, s-a depus la dosar, prin registratura instanţei, din partea pârâtei intimate M. S. E., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat reprezentantului pârâtei recurente.

Reprezentanta reclamantei intimate arată că societatea civilă a avocaţilor O., ş. are doar doi asociaţi, iar d-nul avocat I. D. este avocat în B a r o u l M u r e ş, solicitând a se face dovada calităţii de reprezentant.

Curtea, lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtei recurente de a studia întâmpinarea comunicată la acest termen şi pentru a face dovada calităţii de reprezentant.

La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC U. Automotive SRL, avocat I. D., care depune delegaţie de substituire din partea cabinetului de avocaţi O., ş., şi Asociaţii, lipsă fiind celelalte părţi.

Reprezentatul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocaţială pentru a face dovada calităţii de reprezentant şi hotărârea nr. 17 din data de 26.03.2009 emisă de către SC U. Automotive.

Pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantei intimate de a se prezenta la dezbateri, se lasă cauza la a treia strigare.

La apelul nominal făcut în cauză, la a treia strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC U. Automotive SRL, avocat I. D., care depune delegaţie de substituire din partea cabinetului de avocaţi O., ş., şi Asociaţii, reprezentanta reclamantei intimate, avocat M. B., cu împuternicire avocaţială la dosar.

Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar o adeverinţă eliberată de către B a r o u l C l u j, prin care se arată că d-nul avocat I. D., nu este membru al Baroului C, însă, în raport de delegaţie de substituire depusă de reprezentantul pârâtei recurente nu mai susţine excepţia dovezii lipsei calităţii de reprezentant.

Reprezentanţii părţilor arată că nu au cereri de formulat în probaţiune.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 3530/2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulate, pentru motivele invocate prin memoriul de recurs, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile nr. 3530/2009, ca legală şi temeinică, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susţine în totalitate, cu cheltuieli de judecată conform chitanţei pe care o depune la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.3530 din 30.11.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...), a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea M. S. (...) în contradictoriu cu intimata S.C. U. B. S.R.L. D şi, în consecinţă, s-a dispus anularea deciziei nr. 18/24.04.2009 emisă de intimată.

A fost obligată intimata să reintegreze contestatoarea în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii şi să plătească contestatoarei drepturile salariale restante, indexate, majorate şi reactualizate, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective

Totodată a fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Contestatoarea a fost angajata intimatei pe postul de agent contractări şi achiziţii de la data de 01.10.2007, având încheiat iniţial un contract individual de muncă pe durată determinată care a fost modificat în contract de muncă pe durată nedeterminată prin actul adiţional nr. 1/31.12.2007, raportul de muncă încetând prin decizia nr. 18 din 23.04.2009. Desfacerea contractului individual al contestatoarei s-a făcut în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat e salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

La termenul din data de 26.10.2009, instanţa a acvirat dosarul nr(...) al T r i b u n a l u l u i C l u j, iar la termenul din data de 23.11.2009 instanţa a respins excepţia de tardivitate a introducerii contestaţiei invocată de intimată.

Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor ale art. 65 din Codul muncii, în cazul concedierii determinate de desfiinţarea locului de muncă ocupat e salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, nu se pune problema unei selecţii a salariaţilor, după desfiinţarea posturilor, ci se desfiinţează tocmai funcţia sau postul deţinut de salariatul pe care consideră că se impune a-l concedia. Art. 65 alin. 2 din Codul muncii enumeră explicit cerinţele pretinse cumulativ în prezenţa cărora se poate desprinde caracterul legal al măsurii luate de angajator.

Astfel, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă a cauză reală şi serioasă. Prin caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă se înţelege respectarea cerinţei ca respectivul loc de muncă să fi fost suprimat din statutul de funcţii sau din organigramă.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 39, lit. h din Codul muncii, salariatul are, în principal, dreptul la informare şi consultare, iar potrivit art. 40 alin. 2 lit. a şi d angajatorul are obligaţia să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă şi să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de munca aplicabil;

Din actele depuse nu rezultă existenţa respectivelor informări anterior luării măsurii.

Referitor la reorganizarea efectuată de intimată, instanţa reţine că Procesul Verbal al Adunării Generale a Asociaţilor SC U. B. SRL a avut loc la data de 01.06.2009, la această dată fiind aprobate situaţiile financiare pentru exerciţiul financiar încheiat la 31.12.2008 şi pierderea contabilă aferentă acestui exerciţiu financiar. Chiar şi raportul Administratorilor încheiat pe baza exerciţiilor financiare la data de 31.12.2008 a fost aprobat la data de 29.04.2009.

Din aceste acte şi din bilanţul contabil la data de 31.12.2008, înregistrat la 29.05.2009, rezultă că situaţia economică reală a fost cunoscută de organele de conducere ulterior luării măsurii de concediere. În cauză nu s-au depus actele care să dovedească dacă a existat o concediere individuală sau colectivă.

Din analiza deciziei de concediere nr. 18/23.04.2009 instanţa reţine că aceasta menţionează că temeiul concedierii este situaţia economică actuală. Sintagma ” situaţia economică actuală ” nu motivează în fapt situaţia economică dificilă cu care se confruntă concret societatea şi nici modul în care măsura concedierii contestatoarei poate redresa situaţia.

Instanţa nu poate reţine susţinerea intimatei referitoare la spaţiul de pe formularul ITM, atâta timp cât decizia trebuie să conţină elementele expres prevăzute de art. 62 alin. 2 din Codul muncii şi nu se poate limita la spaţiul de pe un formular tipizat, care se poate redimensiona după necesităţi. Mai mult chiar, decizia de concediere nu conţine nici specificarea instanţei la care se poate contesta. Potrivit prevederilor art. 62 alin. 2 din Codul muncii sancţiunea nerespectării acestora este nulitatea absolută a deciziei de concediere.

Având în vedere aspectele reţinute şi prevederile art. 62 alin. 2 din Codul muncii, instanţa a admis acţiunea formulată de contestatoarea M. S. (...) în contradictoriu cu intimata S.C. U. B. S.R.L. D, jud. C, a dispus anularea deciziei nr. 18/24.04.2009 emisă de intimată, a obligat intimata să reintegreze contestatoarea în postul şi funcţia deţinute anterior şi a obligat intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale restante indexate, majorate şi reactualizate, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, instanţa a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei – onorariu avocaţial, în favoarea contestatoarei.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta S.C. U. Automotive SRL a declarat recurs prin care a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr.3530/2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...) şi trimiterea dosarului spre rejudecare, pentru soluţionarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului iar în subsidiar, admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de M. S. cu cheltuieli de judecată.

În sprijinul soluţiei de casare, recurenta a susţinut necesitatea administrării probei testimoniale cu martora D. E. pentru dovedirea excepţiei tardivităţii acţiunii, arătându-se că martora, angajată a unei firme de curierat, i-a predat la data de 06.05.2009 reclamantei decizia de concediere.

În sprijinul soluţiei de modificare, s-a arătat că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de legislaţia în vigoare, susţinându-se în esenţă că formularul deciziei de concediere, utilizat de Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă, nu permite dezvoltarea motivelor de fapt ale concedierii, care de altfel, nu pot fi prezentate deoarece au caracter confidenţial.

De asemenea s-a apreciat că decizia de concediere are o cauză reală şi serioasă, constând în dificultăţile economice întâmpinate şi de nevoia de organizare, iar măsurile dispuse în acest sens reprezintă o prerogativă a angajatorului.

Recurenta arată că nu se poate asimila data aprobării unor documente fiscale cu momentul cunoaşterii situaţiei economice nefavorabile, iar atribuţiile aferente postului desfiinţat se suprapun cu atribuţiile postului de administrator cumpărări, ceea ce nu justifică păstrarea postului reclamantei.

Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare întemeiat pe pretinsa necesitate a administrării probei testimoniale nu este întemeiat deoarece obiectul cererii probatorii – comunicarea deciziei de concediere la data de 06.05.2009 - este reglementat în mod imperativ de art.268 alin.4 Codul muncii, conform căruia „comunicarea se predă personal salariatului cu semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta”.

Cum în materia conflictelor de muncă sarcina probei revine angajatului, conform art. 287 Codul muncii, Curtea constată că acesta suportă consecinţele nerespectării dispoziţiilor art.268 alin.4 Codul muncii, omisiunea indicată neputând fi complinită prin administrarea probatoriului testimonial.

Trecând la analiza motivelor de modificare invocate, Curtea va da prioritate examinării conformităţii deciziei de concediere cu dispoziţiile art.74 alin.1 lit. a Codul muncii referitoare la indicarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor care determină concedierea, deoarece controlul instanţei judecătoreşti se exercită cu precădere asupra legalităţii deciziei.

În acest sens, Curtea constată că unicul motiv faptic al concedierii este „situaţia economică actuală”, după cum rezultă din decizia nr.18/23.04.2009 emisă de pârâtă (f.6 fond), ceea ce, de altfel, nu reflectă nici sub aspect semantic dificultăţi economice.

Or, în mod evident, această formulare abstractă nu corespunde exigenţelor art.74 alin.1 lit. a Codul muncii şi face imposibilă cenzurarea sa de către instanţa de judecată, având în vedere şi că art.77 Codul muncii enunţă interdicţia invocării de către angajator în faţa instanţei a altor motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere, ceea ce are ca premisă prezentarea unor motive concrete ale concedierii în cuprinsul deciziei de concediere.

Nu poate fi reţinută ca un temei exonerator de la regimul sancţionator al nulităţii absolute împrejurarea că formularul tipizat al deciziei de concediere nu permite dezvoltarea motivelor de concediere deoarece angajatorul nu avea obligaţia folosirii acestui formular, ci putea întocmi o decizie fără a fi limitat la spaţiul formularului tipizat.

Nu subzistă nici apărările recurentei referitoare la caracterul confidenţial al datelor ce ar fi reprezentat motivarea faptică a deciziei de concediere, deoarece „situaţia economică actuală” este reflectată, printre altele de situaţiile financiare care trebuie depuse la organele fiscale şi înlătură, prin urmare, pretinsul caracter confidenţial.

Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs referitor la aprecierea eronată a nulităţii absolute a deciziei de concediere pentru încălcarea art.74 alin.1 lit. a Codul muncii, nu este întemeiat, cu consecinţa menţinerii soluţiei primei instanţe care a anulat decizia şi din această perspectivă. Astfel, Curtea nu mai consideră necesar să procedeze la examinarea criticilor de netemeinicie a hotărârii, care au caracter subsidiar celor de nelegalitate, deoarece nu pot remedia caracterul nelegal al concedierii, stabilit în considerentele expuse anterior.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei, care în temeiul art.274 C.pr.civ., va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat – fila 21).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. U. B. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3530 din 30.11.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţate în dosar nr(...), pe care o menţine.

Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei M. S. E. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 01.02.2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red.S.D./S.M.D.

4 ex./04.02.2010.