Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

DOSAR NR(...)

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 328

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2010

Preşedinte - (...)-(...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- F.-(...) (...)

Grefier - E. E.

Pe rol fiind soluţionarea recursului formulat de intimata (...) N. T (...), cu sediul în Târgovişte,(...) - 11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr. 1840 din data de 22 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-contestator SINDICATUL LIBER INDEPENDENT D. T, cu sediul în Târgovişte,(...) - 11, judeţul D, în numele salariatului O. T..

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul-contestator Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte – pentru salariatul O. T., reprezentat de preşedinte U. N., lipsind recurenta-intimată (...) N. T (...).

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recursul se află la al doilea termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termen şi că recurenta-intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispoziţiilor art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă.

Curtea dispune rectificarea conceptul de citare, precum şi a citativul încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 2 februarie 2010 în sensul menţionării corecte a calităţii procesuale a părţilor de contestator şi intimată.

Reprezentantul intimatului-contestator Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, preşedinte U. N., depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică nr. 48 din data de 22 februarie 2010 şi întâmpinare, însoţită de înscrisuri,în copie, respectiv: Informare din data de 23 septembrie 2009, adresa nr. 0120/3407 din data de 25 septembrie 2009 emisă de (...) N. T (...) şi Dispoziţia nr. 454 din data de 13 februarie 2009. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, având în vedere actele şi lucrările dosarului şi faţă de împrejurarea că recurenta-intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul intimatului-contestator asupra recursului.

Reprezentantul intimatului-contestator Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, preşedinte U. N., arată că prin procesul-verbal şi Protocolul încheiate la data de 1 septembrie 2008 între părţi s-a convenit ca salariaţii concediaţi să beneficieze de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Precizează că, în baza acestui Protocol încheiat la data de 1 septembrie 2008 au fost emise decizii de concediere până în luna februarie 2009, inclusiv, când ele au fost stopate fără ca între părţi să existe o nouă înţelegere, situaţie recunoscută şi de intimată.

Susţine că negocierile au continuat, părţile aflându-se în conflict de interese, chiar şi după încheierea acestuia, astfel cum rezultă din actele emise în luna septembrie 2009.

Mai arată că, în septembrie 2009 au avut loc negocieri pentru finalizarea CCM, în prezent acesta fiind aproape în faza finală.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

După strigarea cauzei şi încheierea dezbaterilor s-a depus la dosar prin intermediul Compartimentului Registratură o cerere înregistrată sub nr. 2970 din data de 23 februarie 2010 formulată de recurenta-intimată (...) N. T (...) prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru lipsă de apărare, având în vedere că reprezentaţii societăţii se află în imposibilitatea de a se prezenta la acest termen de judecată, întrucât sunt delegaţi să reprezinte interesele societăţii la alte instanţe din teritoriu în dosare care nu pot suporta o nouă amânare, cerere care nu este dovedită.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i D â m b o v i ţ a sub nr(...), Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, în numele salariatului O. T., a formulat, în contradictoriu cu intimata (...) N. Târgovişte (...), contestaţie împotriva dispoziţiei nr.1810/03.06.2009 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă al salariatului O. T., din iniţiativa angajatorului, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să anuleze în parte această dispoziţie.

Astfel, s-a arătat că anularea se referă la art.5 din dispoziţie cu privire la cuantumul compensaţiei cuvenite în urma concedierii prin desfiinţarea postului, prevăzută în dispoziţia 1810/03.06.2009, cerându-se obligarea intimatei la acordarea către salariat a compensaţiei stabilită de comun acord cu reprezentanţii intimatei şi cei ai T. D. Târgovişte în baza procesului verbal din 01.09.2008 şi a protocolului încheiat în aceeaşi dată.

De asemenea, s-a solicitat şi anularea duratei preavizului stabilit de art.2 şi art.4 din aceeaşi dispoziţie, care are o durată de 20 de zile lucrătoare, iar intimata să fie obligată să acorde salariatului O. T. un preaviz de 30 de zile calendaristice şi să-i plătească salariul cuvenit pentru această durată a preavizului.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în urma expirării contractului colectiv de muncă, în luna august 2008, părţile au convenit să acorde începând cu 02.09.2008, în cazul concedierilor individuale, o compensaţie în bani echivalentă cu 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul de ani lucraţi în combinat, dar nu mai puţin de 3 salarii brute şi un preaviz de 30 de zile calendaristice, înţelegerea fiind asumată de părţi prin procesul-verbal din 01.09.2008 şi protocolul din aceeaşi dată, iar concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înţelegeri până în luna ianuarie 2009.

S-a mai învederat că începând cu luna iunie, în mod unilateral, conducerea a schimbat condiţiile de concediere prin dispoziţia nr.876/16.03.2009, acordând o compensaţie de cel puţin un salariu lunar şi un preaviz de 20 de zile lucrătoare susţinându-se că art.2 şi art.4 din dispoziţia de concediere încalcă şi contractul individual de muncă al salariatului O. T., care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii în urma desfiinţării postului.

În drept, au fost invocate disp.art.283 alin.1 lit.a şi c din Codul muncii.

La termenul din 22.10.2009, tribunalul a dispus conexarea la prezenta cauză a dosarului nr(...), ce are ca obiect contestarea aceleiaşi dispoziţii de concediere, de către acelaşi contestator, în contradictoriu cu aceeaşi intimată.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată arătând că la data de 20.08.2008 contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societăţii a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat, iar la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

S-a mai susţinut că la expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părţile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergenţe pe tema clauzelor noului contract, convenindu-se, în baza unui protocol din data de 01.09.2008, prelungirea negocierilor peste durata maximă, iar conform protocolului, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, administraţia angajându-se ca pe perioada prelungirii negocierilor să acorde tuturor celor concediaţi din motive care nu au legătură cu persoana salariatului compensaţii băneşti egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii.

Totodată, s-a arătat că după data de 08.09.2008 părţile nu au mai încheiat niciun alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă şi au intrat în conflict de interese, iar ulterior, conflictul de interese s-a închis, dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat, singurul contract colectiv de muncă în vigoare şi aplicabil fiind contractul colectiv de muncă valabil la nivel naţional întrucât la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare şi nici la nivel de ramură economică nu există un asemenea contract colectiv de muncă în vigoare.

A mai arătat intimata că dispoziţia nr.876/16.03.2009 a făcut cunoscut salariaţilor condiţiile în care, începând cu acea dată, se vor realiza concedierile, prevederile acestei dispoziţii respectând pe cele ale contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru perioada 2007-2010, iar cu ocazia concedierii salariatului O. T., acesta a primit o compensaţie bănească egală cu salariul brut din luna mai 2009 şi i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, asigurându-i-se, în fapt, 30 de zile calendaristice.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1840 din 22.10.2009, T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a a admis contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia nr.1810/03.06.2009 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă, sub aspectul cuantumului compensaţiei cuvenite în urma concedierii individuale şi sub aspectul duratei preavizului.

Prin aceeaşi sentinţă, intimata a fost obligată să acorde salariatului compensaţia stabilită de comun acord de către reprezentanţii sindicatului şi ai societăţii, în baza procesului verbal din data de 01.09.2008 şi protocolului din aceeaşi dată şi să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice, stabilit prin aceleaşi documente încheiate între părţi, precum şi să acorde salariatului disponibilizat O. T. salariul corespunzător preavizului de 30 de zile calendaristice.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia intimatei nr.1810/03.06.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului O. T., conform art.65 din Legea nr.53/2003, acordându-se acestuia un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, menţionându-se la art.5 din dispoziţia atacată că în baza dispoziţiei nr.876/16.03.2009, la încetarea D. salariatul va beneficia de o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

S-a mai reţinut că prin dispoziţia nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăţilor compensatorii acordate salariaţilor la desfacerea D. pentru desfiinţarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din D., în sensul că angajatorul va acorda salariatului o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, angajatorul obligându-se să acorde şi un preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Totodată, s-a arătat că prin procesul-verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanţii pârâtei şi cei ai T. D., s-a stabilit că „în condițiile în care se dorește continuarea negocierilor, atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administrația să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”, iar părțile au mai convenit ca salariaţii concediaţi să beneficieze de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.

A mai reţinut prima instanţă că potrivit protocolului încheiat între cele două părți în data de 01.09.2008, reprezentanții celor două părți au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându-și acordul pentru efectuarea concedierilor individuale chiar și în condițiile prelungirii negocierilor colective, salariații concediați beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.

Tribunalul nu a primit apărarea intimatei potrivit căreia drepturile salariaților concediați sunt valabile numai pentru perioada 01.09.2008-08.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile contractul colectiv de muncă la nivel naţional, pe motiv că reiese chiar din procesul-verbal că negocierile au continuat şi ulterior datei de 08.09.2009, iar societatea a continuat să efectueze concedieri şi după 08.09.2008, dovadă fiind dispozițiile de concediere privindu-i pe alţi salariaţi, ce au fost concediaţi ulterior, concedierile fiind realizate cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului-verbal şi protocolului din 01.09.2008.

În ceea ce priveşte perioada de preaviz si drepturile băneşti ale salariatului menţionate în dispoziţia de concediere, s-a reţinut că acestea încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanţii angajatorului şi ai salariaţilor, prin care se prevede că salariaţii concediaţi vor beneficia de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi de un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Reţinând concursul dintre prevederile contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi cele ale protocolului încheiat între părţi pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, instanţa de fond a arătat că rolul protocolului este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societății, iar cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaţilor invocându-se disp.art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, susţinându-se că în situaţia în care s-ar da eficienţă D. drepturile salariaţilor ar fi stabilite la un nivel inferior faţă de prevederile constatate prin înscrisurile încheiate la nivelul societăţii.

Împotriva sentinţei primei instanţe intimata a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică,invocând disp.art.304 pct.6, 7, 8 şi 9 şi art.304 ¹ Cod pr.civilă.

Se susţine, în esenţă, că în mod greşit a fost admisă acţiunea întrucât procesul-verbal al rundei a 11- a de negociere nu este izvor de drepturi colective pentru salariaţi, la finalul negocierilor neîncheindu-se niciun contract colectiv de muncă, valabilitatea clauzelor negociate fiind condiţionată de încheierea unui asemenea contract şi de înregistrarea lui la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială D, conform dispoziţiilor Legii nr.130/1996, la care s-a făcut referire, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţi

În legătură cu protocolul din data de 01.09.2008, s-a arătat că potrivit acestui protocol, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, iar administraţia s-a obligat ca pe perioada prelungirii negocierilor colective în 2008 salariaţii concediaţi individual să beneficieze de compensaţiile băneşti indicate, însă dovada că administraţia a pus capăt negocierilor în luna martie 2009 este preambulul dispoziţiei nr.876 din 16.03.2009 şi, câtă vreme la nivel de societate nu există contract colectiv de muncă în vigoare , neexistând un asemenea contract nici la nivel de ramură, singurul contract colectiv de muncă aplicabil este cel de la nivel naţional, pe care societatea l-a respectat.

De asemenea, se învederează că protocolul din 01.09.2008 este considerat în mod greşit că a stabilit altceva decât ceea ce este efectiv înscris în el, acest protocol neprevăzând nimic pentru perioada ulterioară finalizării negocierilor.

O., arată recurenta, au continuat tacit pe parcursul mai multor luni, iar şi concedierile individuale au continuat după data de 08.09.2008, iar Sindicatul era cel care trebuia să aibă grija extinderii efectelor Protocolului din 01.09.2008, lucru care nu s-a întâmplat şi în data de 02.03.2009 a avut loc ultima întâlnire dintre Patronat şi Sindicat în care s-a încercat convingerea sindicatului de a încheia un nou CCM, soldată cu un eşec, administraţia luând hotărârea de a considera inutilă prelungirea negocierilor, mai ales că durata maximă legală a acestora expirase încă din luna august 2008.

Cu privire la art.90 din D. 2004-2008, menţionat de instanţa de fond în argumentarea soluţiei, se susţine că textul acestui articol, la care s-a făcut trimitere, nu are legătură cu speţa de faţă.

În ceea ce priveşte perioada preavizului, se arată că acesta a fost de 20 zile lucrătoare, asigurându-se, implicit, 31 zile calendaristice, conform calculelor recurentei, mai mult decât preavizul de 30 zile calendaristice, pe care recurenta a fost obligată prin sentinţă să-l acorde, instanţa pronunţându-se pe ceea ce nu s-a cerut.

Totodată, se arată că sentinţa tribunalului este lipsită de temei legal, întrucât art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 nu este baza legală pentru hotărârea pronunţată, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nefiind superior celui la nivel naţional.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei.

Intimatul-contestator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, depunând şi o serie de înscrisuri, în copie, la dosar.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Prin dispoziţia nr.1810 din 3 iunie 2009 emisă de societatea recurentă s-a dispus concedierea salariatului O. T. în temeiul art.65 din Codul muncii, pentru desfiinţarea postului de M. ocupat de acesta în Secţia Reparaţii T., acordarea unui drept de preaviz de 20 zile lucrătoare şi beneficiul unei compensaţii de cel puţin un salariu lunar în afara drepturilor cuvenite la zi, în conformitate cu dispoziţia nr.876/16.03.2009.

În cauză s-a solicitat anularea unor clauze ale dispoziţiei de concediere sub aspectul termenului de preaviz şi al drepturilor cuvenite salariatului, susţinându-se că acestea au fost greşit stabilite şi acordate, fără a se ţine seama de procesul-verbal şi protocolul încheiate la 1.09.2008 care prevăd o durată a dreptului de preaviz de 30 zile calendaristice, iar nu de 20 zile lucrătoare, respectiv o compensaţie echivalentă cu înmulţirea procentului de 40% din salariul brut avut în luna anterioară concederii cu numărul anilor lucraţi în combinat, iar nu cel puţin un salariu lunar la nivelul lunii anterioare concedierii.

Prima instanţă a dat în mod greşit eficienţă celor două înscrisuri invocate în contestaţie, denumite proces-verbal şi protocol, ambele încheiate la 1.09.2008 şi a stabilit incidenţa clauzelor acestora cât priveşte durata termenului de preaviz şi drepturile cuvenite cu titlu de plăţi compensatorii către salariatul concediat din motive ce nu ţin de persoana sa.

Astfel, se reţine că prin procesul-verbal încheiat şi semnat la 1.09.2008 între reprezentanţii (...) N. Târgovişte (...) şi cei ai T. D. cu ocazia celei de a 11 a runde a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, părţile contractante au stabilit un acord materializat în protocolul întocmit în aceeaşi zi referitor la:

- prelungirile negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate până la data de 8.09.2008, adică pe durata încă unei săptămâni, sindicatele semnatare exprimându-se ferm pentru efectuarea de concedieri individuale, chiar şi în condiţiile prelungirii negocierilor;

- cuantumul indemnizaţiei de concediere a salariaţilor împotriva cărora această măsură va fi luată pe perioada prelungirii negocierilor colective, constând în echivalentul sumei rezultate din înmulţirea procentului de 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii cu numărul anilor lucraţi în combinat, precum şi un drept de preaviz de 30 zile calendaristice.

La expirarea termenului convenit din 8.09.2008, părţile nu au mai încheiat vreo înţelegere, chiar dacă negocierile au continuat în mod tacit şi nici nu s-a semnat şi înregistrat un nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că nu există în prezent un asemenea contract, cel anterior fiind încheiat pentru o perioadă de patru ani, începând cu data de 01.08.2004, potrivit art. 12 din contract, astfel încât a expirat.

În acest context, prin dispoziţia nr.876/ 16.03.2009 a directorului societăţii s-a dispus, începând cu data de 1.04.2009, ca la concedierea pentru desfiinţarea postului, salariaţii să primească o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, în conformitate cu art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, iar dreptul de preaviz al salariatului astfel concediat, reglementat de art. 74 alin.2 din acelaşi D., să fie de 20 de zile lucrătoare, prevederi ce au fost aplicate şi prin dispoziţia nr.1810/03.06.2009, de concediere a salariatului O. T..

De menţionat, că dispoziţia nr.876/16.03.2009 a directorului societăţii, ce priveşte calculul plăţilor compensatorii aplicate salariaţilor la desfacerea contractului individual de muncă pentru desfiinţarea postului şi acordarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, conform art.74 alin.2 din D. la nivel naţional, nu a fost contestată în niciun fel de către organizaţiile sindicale.

Curtea reţine că nu există argumente pentru care înţelegerea intervenită între reprezentanţii (...) N. Târgovişte (...) şi cei ai T. D. cu ocazia celei de a 11 - a runde a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, consemnată în procesul-verbal şi protocolul ce i-a urmat, în termenii mai sus arătaţi, să opereze şi în luna iunie 2009, când a fost emisă dispoziţia de concediere a salariatului O. T..

În lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat şi înregistrat după data la care cel anterior a încetat ajungând la termen, pe perioada negocierilor repetate pentru un nou contract, părţile au convenit asupra unor condiţii speciale şi derogatorii privind cuantumul plăţilor compensatorii şi durata dreptului de preaviz pentru salariaţii disponibilizaţi exclusiv în această perioadă de negocieri, iar în condiţiile în care negocierile au eşuat, punându-se capăt acestora de către administraţie prin dispoziţia nr.876/16.03.2009, singurele clauze aplicabile la momentul concedierii salariatului O. T. în luna iunie 2009, sunt cele ale art.74 şi 78 din D., care sunt valabile până la încheierea şi înregistrarea conform legii a unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

Este evident că prevederile protocolului din 1.09.2008 nu pot fi aplicate, în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate care să le consacre, până la momentul încheierii valabile a unui asemenea contract, după cum se pretinde că s-ar fi impus, intenţia părţilor la semnarea respectivului protocol nefiind în mod clar aceasta.

În ceea ce priveşte art.90 din D. 2004-2008 invocat de prima instanţă în considerente- articol cu privire la care s-a făcut menţiunea în cuprinsul procesului-verbal din 1.09.2008 că sindicatul solicită amânarea negocierii lui până la finalizarea unei clauze similare şi la nivel de ramură- se constată că acest articol nu are nicio legătură cu speţa de faţă şi, în plus, aşa cum a arătat şi recurenta, negocierea la nivelul ramurii N. feroase şi neferoase s-a finalizat prin neîncheierea unui contract colectiv de muncă valabil la nivel de ramură, astfel că textul art.90 din D. 2004-2008 nu operează începând cu data la care întregul contract colectiv de muncă la nivel de unitate, ajuns la termenul pentru care a fost încheiat, şi-a încetat valabilitatea, iar menţiunea din cuprinsul procesului-verbal din data de 1.09.2008 privitoare la solicitarea sindicatului de amânare a negocierii în sensul celor mai sus arătate, nu poate conduce la concluzia că părţile ar fi urmărit aplicarea celor statuate prin protocolul din 1.09.2008 până la încheierea unui nou CCM la nivel de unitate, aşa cum s-a susţinut practic prin contestaţie.

Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, de asemenea invocat de prima instanţă ca argument pentru admiterea contestaţiei, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective la nivel superior, ceea ce nu este cazul în litigiul de faţă în care, aşa cum s-a arătat, în lipsa unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate după expirarea celui anterior, reglementarea raporturilor dintre salariaţi şi angajator este guvernată de singurul contract în vigoare, cel de la nivel naţional şi ale cărui clauze au fost corect respectate de societatea intimată la data concedierii salarialului O. T., în luna iunie 2009.

Pentru considerentele ce preced, Curtea priveşte recursul ca fondat, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 şi 3 Cod pr.civilă va modifica în tot sentinţa în sensul că va respinge contestaţia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata (...) N. T (...), cu sediul în Târgovişte,(...) -11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr. 1840 din data de 22 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-contestator SINDICATUL LIBER INDEPENDENT D. T, cu sediul în Târgovişte, Şoseaua G, nr. 9 - 11, judeţul D, în numele salariatului O. T. şi în consecinţă:

Modifică în tot sentinţa în sensul că respinge contestaţia ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2010.

Preşedinte, Judecători,

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) F.-(...) (...)

fiind în concediu de odihnă

prezenta se semnează de

preşedintele instanţei

Grefier,

E. E.

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Red. E./VS

5 ex./24.03.2010

d.f. nr(...) – T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a

j.f. H. D.

S. N.