Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.411/CM

Şedinţa publică din 30 iunie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

S-au luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant intimat Ş. E., cu domiciliul în C,(...), (...)V 41, .A, apart.7, judeţul C şi recurenta pârâtă intimată (...) D. (...) C, cu sediul în C, J. Port E. 54, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr.1442/25.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...), având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pentru recurenta pârâtă, d-na avocat B. (...), în baza împuternicirii avocaţiale nr.(...)/11.05.2009, depusă la dosar.

Recursul declarat de recurentul reclamant este în termen, motivat şi scutit de plata taxelor judiciare de timbru. În ce priveşte recursul recurentei pârâte, acesta a fost declarat la data 13.02.2008, iar hotărârea T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a i-a fost comunicată la data de 25.02.2008.

În referatul oral asupra cauzei grefierul de şedinţă învederează instanţei faptul că recurenta pârâtă nu a depus la dosar precizările solicitate la termenul anterior.

Având cuvântul apărătorul recurentei pârâte susţine că a solicitat de la T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a emiterea unui certificat, însă nu i s-a dat deoarece nu este parte în dosarul nr(...), dosar ce priveşte un litigiu de drept maritim şi fluvial având ca părţi (...) D. Romanian T. and U. T. Autoritatea Navală Română (sens în care depune la dosar dovada solicitării certificatului la T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a şi copie de pe portalul instanţelor cu privire la situaţia dosarului respectiv).

Susţine că la data de 23.03.2009 s-au transmis prin poştă un număr de 55 de recursuri împotriva sentinţelor civile pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, printre acestea aflându-se şi recursul formulat împotriva sentinţei civile nr.1443/25.11.2008 pronunţată în dosarul nr(...). În nota de inventar încheiată la transmiterea recursurilor prin poştă, din eroare s-a consemnat ca număr de dosar (...) şi nu (...).

Totodată apărătorul recurentei pârâte de pune la dosar în susţinerea celor de mai sus şi note scrise.

Instanţa constată că recursul declarat de către recurenta pârâtă (...) D. (...) C este declarat în termen şi acordă cuvântul apărătorul asupra acestuia.

Având cuvântul apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi respingerea recursului declarat de recurentul reclamant ca nefondat.

C U R T E A :

Cu privire la recursurile civile de fata, Curtea constată:

Reclamantul Ş. E. a chemat în judecată în calitate de pârâta, (...) D. (...) solicitând anularea deciziei nr.378/06.05.2008, prin care s-a dispus desfacerea contractului său de muncă si reintegrarea în funcţia avută anterior precum şi plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului şi până la reintegrarea sa în funcţie, reactualizate si majorate cu rata inflaţiei;

În cazul respingerii primului capăt de cerere, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

- 9.430 lei, reprezentând diferenţa plată salarii compensatorii neacordate, in conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul (...) D. (...), înregistrat la D.M.S.S.F. Constanta sub numărul 19510/27.09.2006.

- 500 lei reprezentand Prima de C/2007;

- 230 lei, reprezentând “prima de Paste 2008”, ce nu i-a fost acordata;

- 926 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007, ce nu i-a fost plătit;

- 3.562 lei, reprezentând primă de celeritate (dispatch money) pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, ce nu i-a fost plătita;

- plata cheltuielilor de judecata.

A precizat că la data de 06.05.2008 i-a fost comunicată decizia nr.378, prin care i s-a adus la cunoştinţă că după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare, contractul individual de muncă încetează ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfăşurat în S.C. D. S.A.

A aratat că începând cu luna februarie 2008, cea mai mare parte a angajaţilor societăţii, care erau şi membri ai Sindicatului Lucrătorilor E. D., au fost trimişi acasă şi plătiţi cu o indemnizaţie reprezentând 75% din salariu, la care s-a adăugat sporul de vechime.

B. erau acceptaţi în continuare la muncă cu conditia să se retragă din sindicat iar celor ce acceptau, le solicitau să semneze un act adiţional la contractul individual de muncă prin care erau modificate mai multe clauze, între care şi încadrarea în muncă.

Mai arata reclamantul, că indiferent de funcţia avută anterior în sectorul exploatare, cei care acceptau, erau încadraţi ca “mecanizatori”, aceasta reprezentand o nouă funcţie ce nu mai existase anterior în organigrama societăţii.

In ce priveste personalul U., au fost redenumite compartimentele funcţionale ale societăţii, creându-se aparenţa că au fost înfiinţate noi servicii şi departamente si au fost înfiinţate funcţii noi care au preluat practic atribuţiile ce reveneau vechilor angajaţi, vizaţi de concediere.

- S-a invocat nulitatea absolută a procedurii de concediere colectivă, pentru următoarele considerente:

A. Concedierea colectiva a avut loc anterior consultarii organizatiei sindicale, cu încălcarea prevederilor art. 71¹ C. muncii;

Astfel cum rezultă din notificarea datată 03.03.2008 si transmisă Sindicatului Lucrătorilor E. D., prin Decizia Consiliului de Administraţie din data de 26.02.2008 se hotărâse deja reorganizarea prin renunţarea la 187 de salariaţi, iar consultările ulterioare au avut un caracter formal, ele nevizând locurile de muncă ce urmau a fi restructurate.

Reclamantul consideră ca au fost încălcate disp. art. 30 din Legea nr. 54/2003, cât şi cele din contractele colective de muncă (art. 87 CCM naţional; art. 95 CCM transporturi; art. 140 CCM unitate) care impun obligaţia pentru patron de a invita la şedinţele Consiliului de Administraţie pe reprezentanţii sindicali, atunci când sunt luate în discuţie probleme ce au caracter social şi economic.

B. Nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional;

Art.79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional dispune că angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul în situaţia în care intenţionează să efectueze concedieri colective, în “timp util”.

Prin sintagma “timp util”, în cazul societăţilor cu peste 250 de salariaţi, cum este cazul S.C. D. S.A., se înţelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71¹ Codul muncii.

În ceea ce priveşte notificarea prin care a fost adusă la cunoştinţa organizaţiei sindicale intenţia de concediere, aceasta a fost transmisă în data de 03.03.2008 iar notificare către I.T.M. C şi Agenţia de Muncă în data de 04.04.2008.

Reclamantul a arătat că, din perspectiva termenului de 30 de zile impus de art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional stabilit între momentul anunţării intenţiei de concediere colectivă şi notificarea transmisă instituţiilor statului conform art. 71¹ C.muncii, precum şi a termenului ulterior, tot de 30 de zile, impus de art. 71¹ alin. 1 C. muncii, între momentul transmiterii notificării către I.T.M. şi A.J.O.F.M. şi data la care sunt emise deciziile de concediere, concedierea a fost dispusă fără a fi respectate aceste termene imperative.

C. Emiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel naţional, coroborat cu dispoziţiile art. 71¹ Codul muncii;

Prin notificarea 2357/03.03.2008, astfel cum aceasta a fost modificată prin B.-ul 2580/07.03.2008, s-a stabilit că: “Începerea concedierilor va avea loc în minim 60 de zile calendaristice şi maxim 70 de zile calendaristice de la primirea de către Sindicat a prezentei notificări”. Insa, decizia de concediere a fost emisă în data de 06.05.2008, adică în termen de 60 de zile de la data emiterii acestui B..

Data emiterii B.-ului nu este însă similară cu data primirii acestuia de către reprezentantul sindicatului, care este 10.03.2008.

Mai mult, la 06.05.2008, când a fost emisă decizia de concediere, termenul minim de 60 de zile nu era împlinit, acesta epuizându-se la 09.05.2008.

D. Nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi;

S-a susţinut că procedura concedierii colective nu a respectat nici termenul de informare a organizaţiei sindicale reprezentative, reglementat în contractul colectiv la nivel de ramură, care nu mai este de 30, ci de 45 de zile.

Astfel, conform art. 79 din CCM la nivel naţional, angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul în scopul ajungerii la o înţelegere, cu cel puţin 30 de zile înainte de comunicarea notificării prevăzute la art. 71¹ C. muncii.

Întrucât S.C.D. S.A. este o societate încadrată în S. Transporturi, îi sunt aplicabile şi prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul acestei ramuri, iar prin art. 81 al CCM pe ramură ( spre deosebire de art. 79 din contractul la nivel naţional ) se stabileşte un termen de 45 de zile anterior comunicării notificării prealabile privind concedierea colectivă. Ori, în speţă, acest termen nu a fost respectat.

E. Nu au fost respectate dispoziţiile contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere;

Incadrarea ca mecanizatori, a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condiţiile impuse de conducerea societăţii, este o măsură ilegală, luată cu eludarea prevederilor art. 81 din contractul colectiv la nivel naţional, dar şi ale art. 83 din CCM Transporturi si pe criterii strict subiective.

Având în vedere motivele prezentate, reclamantul apreciaza ca măsura concedierii este lovită de nulitate absolută.

- Cu privire la capătul 2 de cerere, subsidiar, privitor la plata salariilor compensatorii, reclamantul a menţionat că la finalul negocierilor colective din luna august 2006, la nivelul S.C. D. S.A. a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la D.M.S.S. C sub numărul 19510/27.09.2006.

Art. 7 alin. 1 din contract a stabilit că acesta este valabil până la data de 31.08.2007, dar în acelaşi timp, alin. 3 prevedea că: “dacă nici una din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic.”

În luna august 2007, deci anterior împlinirii unui an de la încheierea acestui contract, reprezentanţii conducerii societăţii şi-au exprimat intenţia de denunţare a contractului colectiv şi în acest sens au înştiinţat Sindicatul Lucrătorilor E. D.; această adresă, înregistrată sub numărul 4403, a fost înaintată către T. în data de 03.07.2007. Astfel, nu a fost respectat termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. 3 din contract, denunţarea nerealizându-se în condiţiile de validitate contractuale convenite, motiv pentru care îşi produce efectele dispoziţia ce stabileşte că în lipsa unei denunţări valide, contractul colectiv se prelungeşte cu încă un an.

Reclamantul a menţionat că acest contract a fost înregistrat la D.M.S.S.F. C în data de 27.09.2006, motiv pentru care administraţia a considerat ca acest contract a intrat in vigoare la data menţionată.

Dar această interpretare, nu este corectă, întrucât deşi art. 25 alin. 3 din Legea 130/1996 stabileşte că un contract colectiv se aplică de la data înregistrării, acest aspect nu are nici o consecinţă asupra perioadei pentru care s-a încheiat contractul şi care rămâne cea stabilită de părţi.

Ulterior, în S.C. D. S.A. a fost declanşat conflictul de interese, fiind desfaşurată o grevă generală, însă nu s-a mai încheiat un contract colectiv de muncă.Evenimentele ulterioare nu sunt de natură să valideze denunţarea unilaterală a contractului colectiv deoarece nu s-a realizat în condiţiile stabilite în contract, cu 30 de zile anterior expirării acestuia, deci înaintea datei de 01.07.2007.

Reclamantul a concluzionat că din acest punct de vedere contractul este în vigoare până la data de 31.08.2008.

În această situaţie, art. 132 din contractul colectiv la nivel de unitate stabileşte o plată compensatorie, în funcţie de vechimea în muncă.

- Pentru pretenţiile vizând plata sumei de 500 lei “prima de C /2007”, 230 lei “prima de Paşti/ 2008” şi 992 lei -cel de-al 13-lea salariu, au fost formulate următoarele considerente:

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. C sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 a stabilit că prima de C pentru fiecare angajat este de 500 lei, sumă ce nu a fost primită pe anul 2007. Acelaşi text a prevăzut că prima de Paşti este în cuantum de 230 lei, drept care nu a mai fost achitat pentru anul 2008.

Art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi prevede totodată pentru toţi salariaţii încadraţi în această ramură de activitate (în care sunt incluşi şi salariaţii S.C. D. S.A.) dreptul de a primi al 13-lea salariu; acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent. Reclamantul a menţionat, în privinţa termenului în care acest drept este acordat, că aceeaşi clauză stabileşte că plata se face în primul semestru al anului următor - în cazul de faţă, în primul semestru din anul 2008.

S-a susţinut că deşi organizaţia sindicală a solicitat conducerii societăţii plata acestui drept salarial, solicitarea a rămas fără răspuns.

-S-a mai solicitat de asemenea, plata sumei de 3.562 lei reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007:

Cu privire la acest capat de cerere, reclamantul a menţionat, că în cursul anului 2007 Sindicatul Lucrătorilor E. D. C, în numele unora dintre membrii de sindicat, a chemat în judecată S.C. D. S.A. pentru a fi obligată să respecte prevederile art. 42 alin. 1 lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat prin Actul adiţional din data de 18.12.2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006, care stabilesc că primele de operare cu celeritate (dispatch money) vor fi folosite pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 518/25.04.2008, T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a s-a pronunţat în dosarul (...), în sensul admiterii în parte a acţiunii, cu consecinţa obligării societăţii să achite salariaţilor premii corespunzătoare primei de dispatch achitate pe perioada 01.01.2007- iunie 2007, conform art.42 alin.1 lit d din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat. S-a avut în vedere faptul că prin Raportul semestrial de activitate al S.C. D. S.A. pentru perioada 01.01.2007 – 30.06.2007 s-a făcut dovada că s-au încasat cu titlu de dispatch importante sume de bani.

Luând în considerare veniturile societăţii în perioada arătată, care au crescut faţă de perioada similară din anul precedent cu 19,73%, respectiv cu 2.459.673 lei şi numărul total de salariaţi - 420 - se poate calcula o primă brută de 3.562 lei pentru fiecare angajat şi care nu a fost achitată.

Prin sentinţa civilă nr.1442/25.11.2008, T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a respins excepţia prematurităţii şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Ş. E. , în contradictoriu cu pârâta S.C. „D.” S.A. C.

A respins contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere şi cererile de reintegrare în funcţie şi de plată a drepturilor salariale începând cu data concedierii şi până la data reintegrării în funcţie.

A obligat pârâta către reclamant la plata următoarelor drepturi: 9.430 lei cu titlu de plăţi compensatorii pentru concediere, 500 lei cu titlu de primă pentru C, 230 lei cu titlu de primă pentru Paşti.

A obligat pârâta să achite către reclamantului suma de 3.562 lei cu titlu de primă corespunzătoare primei de celeritate pentru perioada 1.01–31.06.2007.

A respins, ca nefondată, cererea de acordare a celui de-al 13-lea salariu.

A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele aspecte:

Reclamantul Ş. E. a ocupat funcţia de M. mecanic conform contractului individual de muncă nr.(...)/03.12.1997 care a fost desfăcut prin decizia nr.378/06.05.2008, motivată în drept pe disp. art. 65 şi 66 din Codul muncii.

Această decizie de concediere a fost emisă ca urmare a Deciziei Consiliului de administraţie din data de 26.02.2008 prin care s-a decis reorganizarea Societăţii prin desfiinţarea unor posturi şi a deciziei din data de 04.04.2008 a Consiliul de administraţie prin care s-a stabilit aplicarea măsurii concedierii colective.

În cazul fiecărei categorii de lucrători, s-a indicat în mod expres motivul pentru care se consideră necesară desfiinţarea postului.

Potrivit art. 65 al.(1) din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Cauza concedierii este desfiinţarea locului de muncă, ce reprezintă un eveniment distinct care are loc, anterior concedierii.

Art.73 din Codul muncii prevede dreptul la un preaviz, iar un salariat nu poate păstra această calitate dacă s-a desfiinţat locul său de muncă, decizia desfiinţării locului de muncă fiind luată cu cel puţin 15 zile înainte de desfiinţarea propriu-zisă. Chiar prevederile art. 69 din Codul muncii referitoare la iniţierea consultărilor, presupun că există o hotărâre de desfiinţare a unor locuri de muncă care determină intenţia efectuării unor concedieri colective.

In raport de aceste aspecte, Tribunalul a conchis ca, decizia consiliului de administraţie a societăţii 26.02.2008 nu poate fi considerată o decizie de concediere colectivă ci numai o decizie de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă ce a constituit ulterior cauza concedierilor colective.

Faptul că art. 69(1) din Codul muncii impune în cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, obligaţia acestuia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, consultări cu sindicatul nu înseamnă că angajatorul nu poate lua anterior acestui moment o decizie de reorganizare a activităţii. Aşadar, angajatorul poate lua unilateral măsura de reorganizare a societăţii, fără ca aceasta să producă efecte imediate, inclusiv prin desfiinţarea unor posturi, în baza prerogativei sale de stabilire a organizării şi funcţionării unităţii prevăzute de art.40(1) lit. a din Codul muncii .

Ca urmare, pentru a aproba o astfel de măsură de reorganizare nu era necesară consultarea organizaţiei sindicale, această consultare fiind ulterioară luării măsurii de reorganizare preconizată, măsură care face obiectul consultărilor.

De aceea, acest motiv de nulitate a deciziei de concediere a fost înlăturat.

Ulterior luării hotărârii de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă, cu adresa nr. 2357/03.03.2008, pârâta a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. intenţia de a lua măsura unei concedieri colective, determinate de intenţia de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă precum şi informaţiile relevante cu privire la această măsură respectiv motivele măsurii preconizate, numărul salariaţilor care urmau a fi afectaţi, faptul că nu se pot aplica criterii pentru individualizarea angajaţilor care vor fi concediaţi şi cauzele acestei situaţii, măsurile preconizate pentru limitarea numărului concedierilor şi pentru atenuarea consecinţelor concedierii, data la care se preconizează a avea loc concedierea colectivă – minim 45 de zile şi maxim 55 de zile de la primirea notificării de către sindicat, precum şi termenul pentru formularea propunerilor de către organizaţia sindicală.

Această notificare a fost primită sub semnătură, ştampilata de sindicat la data de 03.03.2007 si înregistrată la ITM C sub nr. 3372/03.03.2008.

Prin adresa înregistrata sub nr.2580/07.03.2008, pârâta a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. un „B.” la notificarea nr. 2357/03.03.2008 prin care se modifica perioada de realizare a concedierii colective respectiv minim 60 de zile şi maxim 70 de zile de la primirea notificării. Acest „addendum” a fost comunicat organizaţiei sindicale la data de 10.03.2008 iar la ITM a fost înregistrat sub nr. 3769/10.03.2008 şi la AJOFM C sub nr. 1466/10.03.2008.

Cum organizaţia sindicală a avut cunoştinţă de intenţia efectuării concedierii colective şi de toate informaţiile relevante încă din data de 03.03.2008 iar addendumul ulterior nu cuprinde decât o modificare a termenului de realizare a concedierii, acesta din urmă nu poate fi considerat a fi o notificare a măsurii concedierii colective, notificarea valabil efectuată fiind făcută încă din data de 03.03.2008.

Ca urmare, motivele de nulitate a căror invocare se întemeiază pe calcularea termenelor începând cu data de 10.03.2008 au fost de asemenea înlăturate.

Prin adresa înregistrată la societatea pârâtă sub nr. 3301/21.03.2008 Sindicatului Lucrătorilor E. D. a comunicat propunerile pentru măsuri de natură a evita sau diminua efectele concedierii colective. În acelaşi document s-a comunicat societăţii pârâte opinia organizaţiei sindicale cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii concedierii colective.

În data de 24.03.2008 Consiliul de administraţie al societăţii pârâte a decis că măsurile propuse de organizaţia sindicală nu sunt de natură să elimine cauzele care au determinat hotărârea de reorganizare a activităţii.

Prin hotărârea din 04.04.2008 a consiliului de administraţie a societăţii pârâte s-a decis aplicarea măsurii concedierii colective pentru motivele expuse în decizia din 26.02.2008 decizie care a fost înregistrată la I.T.M. C sub nr. 5296/04.04.2008 şi la A.J.O.F.M .sub nr. 2159/04.04.2008, fiind o măsură de concediere colectivă în sensul art. 68 din C o d u l M u n c i i.

T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a constatat astfel, că pârâta a respectat procedura de consultare şi informare prevăzută de art. 69 – 71(1) din Codul muncii.

Instanţa a înlăturat susţinerea reclamantului referitoare la termenul de 45 de zile care trebuia respectat, fiind cel prevăzut de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi, apreciind ca acest termen nu este un termen care să constituie o condiţie de validitate a deciziei de concediere individuală.

Această concluzie este susţinută şi de împrejurarea că acest termen de 30 de zile poate fi redus sau prelungit de inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, astfel cum prevede art. 71 al.5 respectiv art. 71 al.2 din Codul muncii.

Or, dacă acest termen ar fi un termen dilatoriu a cărei nerespectare ar atrage nulitatea deciziei de sancţionare nu i s-ar fi conferit de către legiuitor o asemenea flexibilitate la dispoziţia unui organ administrativ.

Pe de altă parte, art. 76 din Codul muncii prevede: „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”.

Aşadar, legea sancţionează cu nulitatea doar concedierea realizată cu nerespectarea dispoziţiilor legale stabilite pentru luarea acestei măsuri.

Prin contracte colective, partenerii dialogului social pot stabili condiţii şi termene mai favorabile pentru angajaţi dar legea nu sancţionează cu nulitatea decât încălcarea condiţiilor minime de protecţie a angajaţilor.

Ca urmare, chiar dacă s-ar considera că nerespectarea termenului care trebuie să treacă de la notificarea concedierii colective la luarea măsurii concedierii ar atrage nulitatea deciziei de concediere, în nici un caz nu s-ar putea considera că pentru aplicarea sancţiunii nulităţii trebuie avut în vedere alt termen decât cel prevăzut de art. 71(1) din Codul muncii.

În ceea ce priveşte respectarea criteriilor de concediere s-a constatat că decizia de restructurare a vizat întregi categorii de locuri de muncă astfel încât, aşa cum s-a indicat şi în notificarea intenţiei de aplicare a măsurii concedierii colective nu puteau fi avute în vedere criteriile stabilite prin art. 81 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.Cu ocazia concedierii colective, nu au mai existat alte locuri de muncă de acelaşi tip cu cele desfiinţate în cadrul aceloraşi structuri ale societăţii.

Faţă de considerentele expuse anterior s-a reţinut ca decizia de concediere 336/ 06.05.2008 nu este lovită de nulitate, în raport cu prevederile art. 78 din Codul muncii, fiind respinse ca nefondate şi cererile privind reintegrarea în funcţia ocupată anterior concedierii şi cererea de acordare a drepturilor salariale de care nu a beneficiat reclamantul , după momentul desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea în funcţie solicitată, reactualizate si majorate cu rata inflaţiei.

Cu privire la drepturile salariale pretinse, instanţa a constatat că în cauză este aplicabil Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţi, care a fost înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi F a m i l i e C o n s t a n ţ a sub nr. 19510/27.09.2006.

Perioada pentru care s-a încheiat acest contract colectiv de muncă, este aceea stabilită de părţi respectiv până la data de 31.08.2007, astfel cum este stipulat în mod expres în art. 7 pct. 1.

Pe de altă parte, art. 7 pct. 3 din acelaşi contract, stabileşte că dacă nici una din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.

Pârâta susţine că a denunţat acest contract în data de 03.08.2007. Astfel, cu adresa nr. 4403/03.08.2007, primită de Sindicatul Lucrătorilor E. D. în aceeaşi zi, pârâta a invitat organizaţia sindicală la negocieri pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, indicând în mod expres că această adresă „reprezintă şi manifestarea de voinţă a patronului în sensul denunţării actualului contract colectiv, în sensul precizat de art. 7 alin. (3) din convenţia încheiată la nivelul unităţii de către partenerii sociali”.

Pentru a opera denunţarea contractului colectiv era necesar ca denunţarea acestuia să aibă loc cu cel puţin 30 de zile înainte de împlinirea datei până la care părţile au convenit că este aplicabil, adică cel mai târziu la data de 01.08.2007. Cum declaraţia de denunţare a contractului colectiv de muncă a intervenit la 03.08.2007, rezultă că aceasta nu s-a făcut în termenul convenit de părţi, astfel ca s-a produs efectul prelungirii aplicabilităţii acestuia.

Contractul colectiv de muncă şi-a prelungit efectele iar încetarea efectelor lui nu mai putea avea loc, conform voinţei părţilor, decât prin încheierea unui nou contract colectiv de muncă sau prin împlinirea unui termen de 12 luni, o denunţare ulterioară a acestui contract, din partea oricărei părţi, neputând produce efecte.

Cum între părţi nu a intervenit un nou contract colectiv de muncă până la data de 06.05.2008 iar denunţarea contractului colectiv de muncă de către pârâtă nu a avut efecte, rezultă că la data concedierii era aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat în data de 27.09.2006, cu toate consecinţele ce decurg din această împrejurare.

Potrivit art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în cazul desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a reducerii personalului prin desfiinţarea de posturi, ca urmare a reorganizării, în cazul reducerii parţiale a activităţii şi în cazul modernizării activităţii sau achiziţionării unor noi tehnologii de lucru, salariaţii beneficiază de o plată compensatorie de 6 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime de cel mult 5 ani, 8 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime între 5 şi 10 ani şi 10 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime peste 10 ani.

Articolul 80 al.(1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 stabileşte ca la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, salariaţii să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Acest nivel este un nivel minim. Cum reclamantul a primit doar echivalentul a 6 salarii de bază brute, cum susţin ambele părţi, în măsura în care între această sumă şi suma la care avea dreptul conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte, reclamantul are dreptul la plata acestei diferenţe de către pârâtă.

De asemenea, in contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte, la art. 96 se prevede acordarea unor prime după cum urmează: 500 lei pentru sărbătoarea Cului, 230 lei pentru sărbătoarea E. şi 100 lei pentru sărbătoarea din 15 august. Nici în acest caz, contrar art. 287 din Codul muncii, pârâta nu a contestat cuantumul acestor prime şi nici nu a probat că le-ar fi plătit.

Faţă de considerentele expuse cu privire la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, în condiţiile în care nu s-a dovedit plata acestor sume şi anterior datei concedierii se celebraseră deja sărbătorile de C şi Paşti, a fost obligată pârâta şi la plata sumelor de 500 lei cu titlu de primă pentru C şi 230 lei cu titlu de primă pentru Paşti.

Pentru anul 2007 drepturile salariaţilor au fost stabilite în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007.

În cuprinsul acestuia nu se specifică plata celui de al 13-lea salariu şi nu s-a invocat, nici probat, că un asemenea drept ar fi fost stabilit în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 nu poate să prevadă retroactiv drepturi salariale.Ca urmare cererea pentru acordarea acestui drept a fost respinsă.

In ce priveşte prima de celeritate (dispatch money) pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, instanţa a constatat:

Prin sentinţa civilă nr. 518/25.04.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr. (...), pârâta a fost obligată la cererea unui număr mare de salariaţi, reprezentaţi de Sindicatul Lucrătorilor E. D., să achite salariaţilor premii corespunzătoare primei de dispatch pentru perioada 01.01.2007 – iunie 2007, conform art. 42 al.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi modificat.

Potrivit art. 42 alin. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional înregistrat sub nr. 2837 din 27.12.2006 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 4 din (...), „în domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia”.

Din modul de formulare a dispozitivului sentinţei indicate anterior, rezultă că în acea cauză nu a fost vorba de o acţiune în pretenţii, prin care să se urmărească stabilirea obligaţiei de plată a acestei prime în concret pentru fiecare salariat, ci a fost vorba de impunerea unei obligaţii de a face respectiv de a respecta prevederile contractului colectiv la nivel de ramură în sensul art. 283 al.1 lit. e din Codul muncii având ca temei prevederile art. 11 al.1 lit. c din Legea nr. 130/1996.

Hotărârea judecătorească respectivă are caracter executoriu iar reclamantul a formulat o cerere în pretenţii în care solicită obligarea în concret a pârâtei la plata sumei de 3.562 lei.

Pârâta a invocat cu privire la această cerere excepţia prematurităţii susţinând că suma reprezentând prima de celeritate nu s-a stabilit, urmând a fi stabilită într-o comisie paritară. S-a respins această excepţie întrucât lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare nu poate nega dreptul salariaţilor, stabilit prin contractul colectiv de muncă, de a beneficia de aceste prime.

Mai mult, refuzul sau tergiversarea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti care obliga pârâta să respecte obligaţia stabilită prin art. 42 alin. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, astfel cum a fost modificat, constituie o negare în substanţa sa a dreptului de acces la o instanţă.

Pentru determinarea acestei valori s-a avut în vedere numărul total de angajaţi, ca şi cum ar fi contribuit cu toţii la obţinerea sumelor provenite din primele plătite de armatori pentru operarea navelor cu celeritate iar pârâta nu a dovedit că reclamantul nu ar fi avut posibilitatea în mod obiectiv şi faţă de atribuţiile sale de serviciu să contribuie direct la încasarea acestei prime. Contrar art. 287 din Codul muncii, pârâta nu a probat că valoarea acestei prime ar fi mai mică iar în cazul în care ar fi dovedit că un număr mai mic de angajaţi a contribuit la obţinerea primelor atunci suma rezultată pentru fiecare angajat ar fi fost potrivit regulilor matematice mai mare decât cea pretinsă.

Ca urmare pârâta a fost obligată să achite suma de 3.562 lei cu titlu de prima corespunzătoare primei de celeritate pentru perioada 01.01 – 31.06.2007.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa a făcut aplicarea art. 274(1) Cod.pr.civ şi art. 276 Cod.pr.civ. În cauză a fost admisă acţiunea numai în parte, iar unele dintre capetele de cerere au fost disjunse, astfel că, din totalul de 250 de lei reprezentând onorariu avocat, cheltuieli de judecată, a căror efectuare reclamantul a probat-o prin chitanţa eliberată de avocat U. D. F. – B a r o u l C o n s t a n ţ a, a fost obligată pârâta numai la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

In opinia separată, asistenţii judiciari au apreciat că acţiunea reclamantului este în totalitate, nefondată.

Motivarea acestei opinii s-a axat pe capetele de cerere admise de instanţa, respectiv cele referitoare la pretenţiile privind obligarea angajatorului la achitarea drepturilor băneşti decurgând din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi contractul colectiv de munca la nivelul ramurii transporturi.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte pe anul 2006 – 2007 şi înregistrat la E. C sub nr.19510/27.09.2006 prevede în art.7 alin. 1 că acesta este valabil pana la data de 31.08.2007.În acelaşi timp prin alin. 3 se dispune ca: “daca nici una din părţi nu denunţa contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte pana la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic.”

Intenţia părţilor, astfel cum rezultă din această prevedere a fost ca valabilitatea contractului colectiv de muncă să se întindă doar până la data de 31.08.2008 şi ca o excepţie, în cazul în care nu se încep negocierile sau nu se denunţă unilateral cu 30 de zile înainte, valabilitatea acestui contract să fie prelungită.

Prin adresa nr.4403/03.08.2007 pârâta invită Sindicatul Lucrătorilor E. D., în data de 27 august 2007, ora 11, la sediul societăţii, pentru deschiderea negocierii în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă la nivelul unităţii. Sindicatul a dat curs invitaţiei patronatului privind demararea procedurii de negociere, în cadrul căreia părţile nu au ajuns la un consens asupra revendicărilor formulate de sindicat.

Drept urmare Sindicatul Lucrătorilor E. D. a formulat cererea de conciliere prealabilă înaintată Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială C, înregistrată în cadrul acestei instituţii sub nr.23741/04.10.2007, în care se menţionează că obiectul conflictului de interese declanşat de sindicat a fost „încheierea unui nou contract colectiv de muncă”, care să conţină revendicările formulate de sindicat şi neacceptate de angajator în totalitate – fila 154.

Prin procesul verbal nr.24524/11.10.2007 încheiat la sediul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială C în şedinţa de conciliere a conflictului de interese, se arată care sunt revendicările ce nu au fost soluţionate precum şi faptul că „ ambele părţi şi-au manifestat deschiderea pentru continuarea negocierilor”. Ceea ce a condus la ivirea conflictului de interese, a fost neacceptarea de către unitate a revendicărilor formulate de salariaţi, situaţie de fapt căreia i se circumscriu ca temei juridic prevederile art.12 lit. „b” din Legea nr.168/1999.

În această împrejurare D. eficienţă juridică dispoziţiile art.13 alin.1 din Legea nr.168/1999 care prevăd în mod imperativ imposiblitatea declanşării conflictelor de interese pe perioada valabilităţii unui CCM.

Raportând aceste norme legale la situaţia de fapt expusă, s-a apreciat că o eventuală prelungire a contractului colectiv de muncă ar fi nelegală deoarece astfel cum este prevăzut în art.13 alin.2 raportat la art.12 lit. „e” din Legea nr.168/1999, pe perioada existenţei conflictului de interese, valabilitatea contractul colectiv de muncă asupra căruia se negociază, nu se poate întinde în nici un caz, peste termenul limită.

În concluzie, susţinerile reclamantului referitoare la faptul că nedenunţarea CCM- ului de către patronat cu 30 de zile înainte de ajungerea la termen, ar avea drept consecinţă prelungirea acestuia pentru un interval de timp de încă 12 luni, sunt nefondate, câtă vreme a intervenit un conflict de interese, ceea ce face ca presupusa prelungire să fie practic nelegală, ca urmare a interdicţiei prevăzută de legiuitor în acest sens. Contractul colectiv de muncă a încetat să-şi mai producă efectele de la data de 31.08.2007, acest termen de valabilitate fiind prevăzut prin acordul liber de voinţă al părţilor semnatare, astfel cum este stabilit în art.7 alin.1 din CCM.

În urma negocierilor purtate, părţile nu au ajuns la un consens asupra revendicărilor formulate de sindicat, astfel că, în data de 26.10.2007 în cadrul societăţii pârâte s-a declanşat „greva generală pe termen nelimitat, până la soluţionarea tuturor revendicărilor”.

Potrivit adresei nr.0242/11.01.2008, la data de 14.01.2008 a fost reluată activitatea tuturor angajaţilor societăţii, „ urmând ca începând cu data de 01.01.2008 relaţiile de muncă în (...) D. (...) să se desfăşoare conform prevederilor contractelor colective încheiate la nivel superior…”

Această adresă are valoarea unei recunoaşteri din partea sindicatului, a faptului că încetarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006-2007 a intervenit la data de 31.08.2007. Totodată, exprimă voinţa salariaţilor, reprezentaţi prin sindicat, ca începând cu data de 01.01.2008 să beneficieze de drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior ceea ce înseamnă că sindicatul nu şi-a manifestat acordul de voinţă cu privire la prelungirea contractului colectiv de muncă pentru încă un an.

Susţinerile pârâtei potrivit cu care perioada de valabilitate a CCM se calculează de la data înregistrării acestuia, respectiv 27.09.2006, au fost considerate ca nefondate considerându-se că valabilitatea acestui contract a încetat ca urmare a ajungerii la termenul stabilit de comun acord de către patronat şi sindicat.

Pentru aceste considerente, autorii opiniei separate au apreciat că sunt neîntemeiate pretenţiile reclamantului în ce priveşte obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti întemeiate pe contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006-2007.

În ceea ce priveşte prima de celeritate (dispatch money) pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, s-a constatat că din modul de formulare a dispozitivului sentinţei civilă nr. 518/25.04.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr. (...), rezultă că în acea cauză nu a fost vorba de o acţiune în pretenţii, prin care să se urmărească stabilirea obligaţiei de plată a acestei prime în concret pentru fiecare salariat, ci a fost vorba de impunerea unei obligaţii de a face, respectiv de a respecta prevederile contractului colectiv la nivel de ramură în sensul art. 283 al.1 lit. E din Codul muncii , având ca temei prevederile art. 11 al.1 lit. C din Legea nr. 130/1996.

Hotărârea judecătorească respectivă are caracter executoriu şi prin urmare reclamantul are posibilitatea valorificării acestor drepturi pe cale procedurilor de executare.

I. Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul reclamant care a criticat-o în raport de dispoziţiile art. 304 pct.9 cod procedură civilă.

- In ce priveşte cererea având ca obiect nulitatea deciziei de concediere, recurentul apreciază că instanţa de fond nu a avut în vedere argumentele prezentate şi nu a ţinut cont de faptul ca aceasta decizie este rezultatul încălcării mai multor dispoziţii legale.

Au fost încălcate dispoziţiile art. 69 si 71¹ din Codul muncii deoarece măsura concedierii colective a fost luata in data de 26.02.2008 in timp ce prima notificare cu privire la intenţia de concediere colectiva s-a transmis sindicatului la data de 03.03.2008, după ce decizia de concediere colectiva in cadrul Consiliului de Administraţie al societăţii, fusese luată.

Prin urmare, motivul de nulitate prev. de art. 76 CM este întemeiat corect pe nerespectarea art. 71¹ si anume adoptarea deciziei de concediere colectivă fără consultarea prealabila a sindicatului.

S-au încălcat si disp. art. 79 din CCM la nivel naţional care dispune că angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul „în timp util” dacă are intenţia să efectueze concedieri colective, iar în speţă, pârâta nu şi-a respectat obligaţia din moment ce nu a respectat termenul de 30 de zile înainte de notificarea prev. de art. 71¹.

Astfel, notificarea nr. 2357/03.03.2008 a intenţiei de concediere s-a primit de către sindicat la data de 10.03.2008 iar angajatorul a anunţat hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective la data de 04.04.2008, anterior împlinirii termenului de 30 de zile stabilit imperativ de art. 79, care se împlinea la 11.03.2008.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere că deciziile de concediere au fost emise anterior termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea intenţiei de concediere colectivă.

Este greşita motivarea instanţei şi cu privire la aplicabilitatea disp. art. 81 din CCM/ramura transporturi, aceste dispoziţii fiind de fapt o punere în aplicare a principiului consacrat de art. 8 alin. 2 din legea nr. 130/1996.cu trimitere la art. 79 din CCM naţional.

Prin urmare, dacă s-ar fi raportat la data la care a fost comunicată notificarea iniţială, instanţa ar fi observat că până la notificarea impusa de art. 71¹ nu au trecut decât 30 de zile si nicidecum 45 de zile cum impune art. 81 din CCM/ramura transporturi.

S-a afirmat şi demonstrat că pârâta nu a respectat dispoziţiile din CCM cu referire la criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi la concediere, făcând înainte o selecţie subiectivă a persoanelor pe care dorea să le păstreze iar la momentul la care s-a luat măsura concedierii colective, s-a hotărât desfiinţarea tuturor posturilor de docheri, făcând imposibila aplicarea criteriilor de selecţie.

Astfel, pârâta a făcut angajări masive, încălcând prevederile art. 72 din CM care interzice noi angajări pe locurile celor concediaţi.

In raport de toate probele administrate, recurentul apreciază că este dovedită nelegalitatea măsurii de concediere şi că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea prin care solicita sa se constate nulitatea deciziei.

- Cererea subsidiară, viza plata unor drepturi aşa cum erau prevăzute în CCM la nivel de unitate, şi hotărârea instanţei de fond este legală sub acest aspect

Se invocă însă nelegalitatea hotărârii prin prisma respingerii capătului de cerere care priveşte plata celui de al 13-lea salariu deoarece din prevederile CCM/ramura rezulta ca salariaţii trebuie sa beneficieze în cei 2 ani de valabilitate a contractului, de 2 ori de al 13-lea salariu şi nu o dată aşa cum motivează instanţa de fond.

Recursul declarat de reclamant este nefondat si va fi respins pentru următoarele considerente:

- Recurentul reclamant, consideră că decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului său de muncă este lovită de nulitate deoarece nu s-au respectat termenele prevăzute de lege în cazul concedierii colective şi nici criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi la concediere .

Potrivit art. 76 Codul muncii, poate fi sancţionată cu nulitatea absolută “concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege”, prin urmare, în mod corect instanţa de fond s-a raportat la dispoziţiile cuprinse în lege, respectiv art.68-72 din Codul muncii şi nicidecum la alte dispoziţii, cum sunt cele cuprinse în CCM deoarece un astfel de contract reprezintă “legea părţilor”, rezultatul negocierilor care, trebuie să respecte legea, dar nu reprezintă legea însăşi, cea la care instanţa se raportează în analiza unor excepţii privind nulitatea absolută.

Art.69 Codul muncii stabileşte ca, “În cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la :

a) metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;
b) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.”

Art. 71 alin 1si 2 din Codul muncii prevede:

” Sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.”
Angajatorul are obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.

Verificând termenele impuse de legiuitor, instanţa constată :

Prin notificarea înregistrată sub nr.2358/03.03.2008, pârâta a iniţiat consultări cu sindicatul şi în aceeaşi dată a fost înregistrată şi la ITM si AJOFM conform art. 70 din lege, iar sindicatul a primit sub semnătură acest înscris.

Prin această notificare se aducea la cunoştinţa sindicatului motivele care determinau concedierea colectivă, numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere, criteriile avute in vedere potrivit legii si CCM pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, perioada de in care vor avea loc concedierile colective(intre 45-55 zile de la primirea notificării), compensaţiile calculate conform CCM/S., ce vor fi acordate salariaţilor concediaţi precum şi termenul de 10 zile calculat de la data notificării, pentru formularea de propuneri de către sindicat, în vederea limitării numărului salariaţilor concediaţi.

Ulterior, prin B.ul la această notificare, se modifică unele date din notificarea iniţială, astfel că, se stabileşte un termen mai mare pentru începerea concedierilor, respectiv de minim 60 zile şi maxim 70 de zile, iar termenul înlăuntrul căruia sindicatul putea face propuneri se măreşte până la data de 24.03.2008.

Prin urmare, acest termen a fost respectat şi nu pot fi acceptate susţinerile reclamantului în sensul că nu s-a ţinut seama de termen urmare a prelungirii sale prin B.ul nr. 2580/07.03.2008 deoarece art. 69 Codul muncii se referă la timpul util pentru a se ajunge la o înţelegere, astfel că el trebuie raportat la momentul la care angajatorul şi-a manifestat intenţia de concediere.

Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă la data de 06.05.2008, astfel ca unitatea a respectat şi termenul de 60 de zile astfel cum acesta a fost stabilit prin B. la notificarea nr. 2357/03.03.2008, neputând curge un nou termen de 60 de zile de la data primirii acestui addendum, ci de la data primei notificări, deoarece acela este momentul la care sindicatul a luat cunoştinţă de intenţia angajatorului de a proceda la concedieri colective.

Potrivit art.71¹ Codul muncii, “In situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.”

In urma consultărilor dintre patronat şi sindicat nu s-au găsit soluţii pentru a evita sau limita numărul concedierilor astfel că, s-a luat măsura concedierilor colective, iar despre această măsură a fost înştiinţată atât AJOFM cât şi ITM prin notificarea din data de 04.04.2008, respectându-se şi de această dată, termenul de 30 de zile prevăzut de textul legal arătat mai sus.

Concluzionând asupra criticilor recurentului referitoare la nerespectarea termenelor legale privind măsura concedierii colective, Curtea consideră că acestea sunt nefondate, deoarece aşa cum s-a arătat, au fost respectate termenele prevăzute de art.69-71 Codul muncii.

Cu privire la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, instanţa de fond a reţinut în mod temeinic împrejurarea care rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi anume că, au fost desfiinţate toate posturile de aceeaşi natură cu cele ocupate de salariaţii afectaţi de concedierea colectiva astfel că nu putea fi vorba de aplicarea unor criterii de selecţie.

De altfel, cu ocazia negocierilor dintre sindicat şi patronat nu s-au stabilit anumite criterii de selecţie, astfel că nu se poate reţine vreun motiv de nulitate al deciziei de concediere din perspectiva art. 76 Codul muncii.

In raport de toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect T r i b u n a l u l C o n s t a n t a a menţinut ca legală şi temeinică decizia de desfacere a contractului de muncă nr.336/06.05.2008.

- Cât priveşte plata celui de al 13-lea salariu/2007, trebuie de asemenea observat că în CCM/ramura încheiat pentru perioada 2008-2010, cu aplicabilitate din data de 24.02.2008, se prevede un astfel de drept, dar cum acest contract îşi produce efectele începând cu febr.2008, reclamantul nu poate beneficia retroactiv de plata acestui drept, prin urmare, al 13-lea salariu, care este aferent anului încheiat, în speţă 2007, nu putea fi prevăzut în CCM/2008, astfel ca recurentul a interpretat greşit argumentele instanţei de fond.

II. A declarat recurs şi recurenta pârâtă (...) D. (...) C care a formulat critici întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct.6 si 9 cod procedură civilă.

- Instanţa a interpretat în mod greşit problema legată de valabilitatea contractului colectiv de muncă pentru anul 2006–2007 încheiat la nivelul S.C. „D.” S.A., contract înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie în data de 27.09.2006, ignorându-se disp. art. 25 (1) şi (3) şi de asemenea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată.

Potrivit acestor texte de lege, contractele colective de muncă se aplica de la data înregistrării (în speţă 27.09.2006), părţile având doar posibilitatea de a conveni că data aplicării să fie ulterioară si se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Prin urmare, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate putea să-şi producă efectele în mod legal până la data de 27.09.2007, astfel ca denunţarea formulată de societate la 3.08.2007 se încadrează în termenul de 30 de zile.

Conform disp. art.13 din Legea nr. 168/1999, pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese cu excepţiile strict prevăzute de lege care nu sunt incidente în speţă.

În cauză însă, la data de 4.10.2007, Sindicatul Lucrătorilor E. D. a înregistrat cererea de conciliere prealabilă, invocând existenţa unui conflict de interese şi având ca principal obiectiv tocmai încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, conflict de interese care s-a finalizat cu greva generală a cărei legalitate a fost confirmată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a şi Curtea de A P E L C O N S T A N Ţ A în dosarul nr(...).

Prin sentinţa civilă pronunţată în acest dosar s-a reţinut irevocabil faptul că nu s-au mai aplicat prevederile art. 7 pct. 3 din contractul colectiv de muncă 2006–2007, conform cu care valabilitatea acestui contract se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, în absenţa unei denunţări unilaterale.

În cuprinsul aceleaşi sentinţe civile s-a reţinut şi temeiul declanşării conflictului de interese şi anume: „situaţia menţionată se înscrie în contextul dat de art. 12 lit. „b” din Legea nr. 168/1999”.

Conflictul de interese s-a declanşat în urma demarării negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă şi nu pentru negocierea anuală a unor drepturi din acest contract, acest aspect reieşind şi din cererea de conciliere prealabilă din 4.10.2007.

- Tribunalul şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, subrogându-se rolului partenerilor sociali în ceea ce priveşte acordarea primei de dispatch într-un anumit cuantum.

Prin actul adiţional la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006–2007 încheiat la 18.12.2006 şi înregistrat la M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat art. 42, în sensul că la lit. „d” s-a stabilit prin voinţa partenerilor sociali modalitatea şi condiţiile de acordare a primei de operare cu celeritate.

Prin urmare, modalitatea în care aceasta prima urmează să fie repartizată reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de comisia paritară. De asemenea, nu s-a avut în vedere faptul că suma totală reţinută cu titlu de dispatch nu este netă, ci brută, din ea urmând a fi scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch.

După stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007–31.06.2007 urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia şi care este ponderea în care respectivul dispatch se datorează acestora.

Recursul declarat de pârâtă este întemeiat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente:

In ce priveşte Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte pe anul 2006–2007 şi înregistrat la D.M.S.S.F. C sub nr. 19510/27.09.2006 se prevede în art.7 alin.1 că acesta este valabil până la data de 31.08.2007.

Prin alin. 3 se dispune că: „dacă niciuna din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv cu un an calendaristic”.

Articolul 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 stabileşte că regula este cea a aplicării contractelor colective de muncă de la data înregistrării (în speţă, 27.09.2006), părţile având doar posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară (deci, nu anterioară) celei de înregistrare.

În cauză, aplicarea art.23 coroborat cu art. 25 alin. 3,din legea 130/1996, atestă că CCM la nivel de societate putea să-şi producă în mod legal efectele până la 27.09.2007.

Cu toate ca art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese, cu excepţiile strict prevăzute de lege,la 4.10.2007, Sindicatul Lucrătorilor E. a formulat o cerere de conciliere prealabilă, cerere înregistrată la D.M.P.S. C sub nr. 23741/4.10.2007, în care se arată în mod explicit obiectul conflictului de interese declanşat de sindicat şi anume „încheierea unui nou contract colectiv de muncă”.

Din analiza textelor de lege invocate şi a materialului probator administrat, rezultă că la nivel de unitate, contractul colectiv de muncă şi-a produs efectele până la 27.09.2007, dată după care, era aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel superior, respectiv la nivel de ramură transporturi pe anii 2006–2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 6 din 17.04.2006.

Instanţa de fond trebuia să analizeze pretenţiile reclamantului, referitoare la plaţi compensatorii, prima de C 2007, primă Paşti 2007 în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi şi nu al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate care îşi încetase valabilitatea la termenul şi în condiţiile mai sus arătate.

Este de asemenea întemeiată, critică ce vizează modalitatea de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect acordarea primei de dispatch.

În conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. 1 lit. „d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2837/27.12.2006: „în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare–descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia.

Condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum şi perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaţilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi, după caz, instituţie”.

Prin urmare, prima de operare cu celeritate urma să fie folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea lor.

Contribuţia directă a salariaţilor la realizarea dispatch-ului poate fi reţinută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare faţă de cel contractual, în funcţie de atribuţiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operaţiunile de încărcare–descărcare.

În raport de susţinerile părţilor, Curtea apreciază că în cauză era utilă efectuarea unei expertize tehnice contabile prin care expertul să stabilească care sunt salariaţii care au contribuit în mod direct la încasarea primei de operare cu celeritate (dispatch money) şi care este cuantumul sumei încasată de pârâtă cu titlu de dispatch pentru perioada 1.01.2007–iunie 2007.

Potrivit art.201cod procedură civilă, expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa sau părţile pot recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Părţile s-au înţeles prin contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi să acorde prime de celeritate doar salariaţilor care au contribuit direct la încasarea ei, iar pârâta susţine că datorită perfecţionărilor tehnologice, contribuţia factorului uman a scăzut, astfel că instanţa nu poate stabili care este contribuţia reclamantului la obţinerea primei de operare cu celeritate, situaţie care impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte.

Faţă de aspectele reţinute mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de (...) D. (...) C si va casa în parte sentinţa recurată cu privire la obligarea pârâtei la achitarea primei de dispatch pe perioada 1.01.2007–iunie 2007 cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecare.

Cu aceasta ocazie se va efectua o expertiză contabila, cu obiectivele arătate în considerentele expuse mai sus, precum şi pentru reluarea judecăţii capetelor de cerere având ca obiect plăţi compensatorii, primă de C 2007, primă Paşti 2008, în raport de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, referitoare la excepţia prematurităţii invocate de pârâtă, la decizia de concediere si drepturile reprezentând cel de al 13-lea salariu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant Ş. E., cu domiciliul în C,(...), (...)V 41, .A, apart.7, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr.1442/25.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...),, împotriva sentinţei civile nr. 1428/25.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...).

Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă intimată S.C. „D.” S.A. C, cu sediul în J. Port, E. 54, judeţul C, împotriva aceleaşi sentinţe civile.

Casează în parte sentinţa recurată.

Trimite cauza aceleaşi instanţe în vederea rejudecării capetelor de cerere având ca obiect plăţi compensatorii, primă C, primă Paşti şi primă celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.06.2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond : R.B.; S.T.

red.dec.Jud.M.(...)/06.07.2009

tehnored.gref.RD/4ex./09.07.2009