Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6906

Şedinţa publică de la 30 O. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) E. (...)

Grefier K. E.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanţii E. G, E. (...), T. E., U. G, N. D., D. J., E. N., împotriva sentinţei civile nr.515 din 16 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B, având ca obiect drepturi băneşti .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns avocat Ş. D. pentru recurenţii reclamanţi şi pentru intimata pârâtă SC E. SA B, avocat N. J..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul .

Avocat Ş. D. pentru recurenţii reclamanţi E. G, E. (...), T. E., U. G, N. D., D. J., E. N., a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii, fără cheltuieli de judecată.

Avocat N. J. pentru intimata pârâtă SC E. SA B, solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 515 din 16 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii E. G, E. (...), T. E., U. G, N. D., D. J., E. N., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii E. G, E. (...), T. E., U. G, N. D., D. J., şi E. N. au fost angajaţii pârâtei SNP E. SA E. cadrul Sucursalei „E.” M, iar contractele individuale de muncă le-au încetat conform art 65 şi 66 din CM, prevederilor Planului Social şi Hotărârii Consiliului de Administraţie al E. SA, aşa cum reiese din carnetele de muncă ale acestora şi că au solicitat obligarea pârâtei la plata unei indemnizaţii minime prevăzută de art. 50 alin 1 din C.CM.

În cazul concedierilor, pe motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul, conform art. 50 alin 1 din CCM al SNP E. SA B , pe anii 2005-2007, plăteşte salariaţilor o indemnizaţie minimă de concediere în funcţie de vechimea totală în muncă.

Potrivit art. 69 din CM se prevede că „în cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedierii colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere , în condiţiile prevăzute de lege, consultării cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor”. Astfel, pârâta, la data de 21.04.2005 a încheiat Planul Social , ce a fost completat cu amendamentele din 09.01.2006 şi respectiv 13.09.2006, potrivit art. 4 din C.C.M.

Faţă de aceste prevederi, rezultă că prin art 50 din C.CM. se instituie, în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin C.CM., stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia salariaţii (reclamanţii) .

Potrivit alin 4 al C.CM. /2005 se stipulează că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social , fiind vorba de dreptul de a beneficia de compensaţii băneşti , cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Se mai reţine că, prin Amendamentul, încheiat la planul social, la data de 09.01.2006 părţile au menţionat că angajaţii vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţie de concediere , la salariul brut pe E. , care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute, acordate de E. salariaţilor săi în anul celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Mai mult, prin Amendamentul , încheiat la planul social, la data de 13.09.2006 s-a precizat că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin 1 din C.C.M.

Având în vedere cele menţionate mai sus, instanţa a constatat neîntemeiată acţiunea şi în consecinţă a fost respinsă.

Referitor la excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de pârâtă, în sensul că cererea este formulată peste termenul de 6 luni prev. de art.283 lit.e Codul muncii, instanţa a constatat că este neîntemeiată pe următoarele considerente:.

Acţiunea reclamanţilor are ca obiect plata unor drepturi salariale reprezentând indemnizaţia de concediere prevăzută de art. 50 din C.C.M. la nivel de E. , situaţie în care acestea pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune conform art. 283 (1) lit.c C.M.

Deşi plata indemnizaţiei de concediere,ca măsură de protecţie socială( la care sunt îndreptăţiţi salariaţi concediaţi , pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective este prevăzută în contractul colectiv de muncă), nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierilor părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală .

Având în vedere raţiunea pentru care s-au acordat aceste compensaţii, la care face referire si art. 67 din CM , a rezultat că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri, iar termenul de prescripţie pentru formularea acestor acţiunii este de 3 ani( conform art. 283 alin 1 lit c din CM )

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii E. G, E. (...), T. E., U. G, N. D., D. J., E. N.,, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului au arătat că instanţa de fond a realizat o motivare superficială, în sensul că măsurile prevăzute la art. 50 alin. 1 din CCM nu pot fi cumulate cu cele din Planul Social, deşi scopul pentru care a fost adoptat acest Plan Social a fost tocmai acela de a oferi celor disponibilizaţi un ajutor material în plus faţă de cel oferit prin contractul colectiv de muncă.

In drept, şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304¹ din c o d u l d e procedură civilă.

Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

În privinţa motivului de recurs privind indemnizaţia de concediere, Curtea reţine că art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

În problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social, părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia, atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

Se reţine astfel că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în privinţa măsurilor financiare prevăzute de art. 50 din CCM.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii E. G, E. (...), T. E., U. G, N. D., D. J., E. N., împotriva sentinţei civile nr.515 din 16 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B, având ca obiect drepturi băneşti .

Decizie irevocabilă,

Pronunţată în şedinţa publică de la 30 O. 2009.

Red. Jud. S.P.M.

2 ex/15.12.2009.

Jud. fond :A. D.

F. E.