Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 147

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2010

Preşedinte - (...)-(...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- E.-(...) (...)

Grefier - E. T.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata SC N. Târgovişte SA cu sediul în Târgovişte,(...)-11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr.1914 din 29 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-contestator E. T. reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud. D.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru recurenta-intimată consilier juridic E. N., în baza delegaţiei nr. 269/1.02.2010, lipsind intimatul-reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :

Consilier juridic E. N. având cuvântul depune la dosar practică judiciară, respectiv în xerocopie, sentinţa civilă nr. 1950 pronunţată la 3 .11.2009 de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a şi arată că nu mai are alte cereri de formulat şi probe de administrat şi solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea analizând actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic E. N. având cuvântul solicită admiterea recursului , modificarea în tot a sentinţei recurate, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Apreciază că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii considerând că un proces-verbal de negociere este echivalent unui contract colectiv de muncă, schimbând natura acestuia act juridic, în cauză fiind însă vorba de un proces verbal a unei runde de negocieri .

Solicită să se observe că atât procesul verbal cât şi protocolul conţin aceleaşi prevederi şi aceste înţelegeri sunt consemnate în acestea, iar după data de 8.09.2008 nu mai există alte documente între părţi din care să rezulte obligativitatea acestor plăţi compensatorii, decât cele stabilite la nivel naţional.

T. anului 2008 a fost caracterizat de probleme economice şi au fost acordate compensaţii bune inclusiv la începutul anului 2009, salariatului în cauză fiindu-i acordat un salariu brut şi un preaviz de 20 de zile prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel naţional.

Totodată, arată că sentinţa este lipsită de temei legal întrucât art. 8, alin 2 din Legea nr. 30/1996 spune clar că clauzele nu trebuie să fie inferioare celor stabilite la nivel superior, însă instanţa a interpretat cu totul greşit aceste prevederi întrucât în luna iunie 2009 la nivelul societăţii exista un singur contract colectiv valabil şi aplicabil, respectiv contractul colectiv de muncă valabil la nivel naţional.

C U R T E A:

Deliberând asupra recursului civil de faţă,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i D â m b o v i ţ a sub nr(...), contestatorul Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte - pentru salariatul E. T., a chemat în judecată intimata SC N. Târgovişte SA pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea în parte a dispoziţiei nr.2288/16.07.2009 de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că anularea priveşte art.5 cu referire la cuantumul compensaţiei cuvenite în urma concedierii prin desfiinţarea postului prevăzută în dispoziţia 2288/16.07.2009 şi obligarea intimatei la acordarea către salariat a compensaţiei stabilită de comun acord cu reprezentanţii intimatei şi cei ai T. D. Târgovişte în baza procesului verbal din 01.09.2008 şi a protocolului încheiat în aceiaşi dată.

De asemenea, s-a mai solicitat anularea duratei preavizului stabilit de art.2 şi 4 din aceiaşi dispoziţie care are o durată de 20 de zile lucrătoare şi să fie obligată intimata să acorde salariatului E. T. un preaviz de 30 de zile calendaristice, cu obligarea intimatei la plata salariului cuvenit pentru această durată a preavizului de 30 de zile calendaristice.

S-a arătat că art.2 şi 4 din dispoziţie încalcă şi contractul individual de muncă al salariatului E. T., dispoziţie în care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii în urma desfiinţării postului, iar potrivit art.17 Codul muncii cu privire la clauzele esenţiale din contractul individual de muncă este obligatorie şi precizarea duratei preavizului atât în cazul concedierii cât şi în cazul preavizului, cât şi faptul că notificarea acestei clauze esenţiale a D. nu se poate face decât prin act adiţional.

De asemenea, s-a mai arătat că în urma expirării D. în luna august 2008 părţile au convenit să acorde începând cu 02.09.2008, în cazul concedierilor individuale compensaţii în bani echivalentul a 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul de ani lucraţi în combinat, dar nu mai puţin de 3 salarii brute şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Totodată, s-a arătat că înţelegerea a fost asumată de părţi prin procesul verbal din 01.09.2008 şi protocolul din aceeaşi dată, concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înţelegeri până în luna ianuarie 2009, iar începând cu luna iunie, în mod unilateral conducerea a schimbat condiţiile de concediere prin dispoziţia nr.876/16.03.2009, acordând o compensaţie de cel puţin un salariu lunar şi un preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece la data de 20.08.2008 CCM valabil la nivelul societăţii a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat.

S-a mai arătat de către intimată că la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, iar la expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părţile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergenţe pe tema clauzelor noului contract, ocazie cu care s-a convenit prelungirea negocierilor peste durata maximă.

Prelungirea negocierilor s-a realizat în baza unui înscris „protocol din data de 01.09.2008” şi potrivit acestuia negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, în această perioadă administraţia s-a angajat ca tuturor celor concediaţi din motive care nu au legătură cu persoana salariatului să le acorde compensaţii băneşti egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii. După data de 08.09.2008 părţile nu au mai încheiat nici un alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă şi au intrat în conflict de interese. Ulterior conflictul de interese s-a închis dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat.

Intimata a arătat că în condiţiile în care la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare, la nivel de ramură economică nu există un contract colectiv de muncă în vigoare, singurul contract colectiv de muncă în vigoare şi aplicabil este contractul colectiv de muncă valabil la nivel naţional, astfel încât dispoziţia nr.876/16.03.2009 respectă întru totul prevederile contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru perioada 2007-2010.

S-a mai arătat că salariatul a primit cu ocazia concedierii o compensaţie bănească şi i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, respectiv din data de 16.07.2009 până în data de 29.10.2009 inclusiv, că în perioada 27.07.2009 – 09.10.2009 salariatul s-a aflat în concediu medical, ceea ce a determinat suspendarea de drept a contractului individual de muncă şi a termenului de preaviz şi că, excluzând perioada de suspendare a preavizului, cel efectiv acordat salariatului E. T. este de 20 de zile lucrătoare, echivalent a 30 de zile calendaristice.

T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, prin sentinţa civilă nr.1914 din 29 octombrie 2009, a admis contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia nr.2288/16.07.2009 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă al salariatului E. T., sub aspectul cuantumului compensaţiei cuvenite în urma concedierii individuale şi sub aspectul duratei preavizului.

Totodată, intimata a fost obligată să acorde salariatului E. T. compensaţia stabilită de comun acord de către reprezentanţii sindicatului şi ai societăţii, în baza procesului verbal din 01.09.2008 şi protocolului din aceeaşi dată şi să acorde salariatului un preaviz de 30 zile calendaristice, stabilit prin aceleaşi documente încheiate între părţi, precum şi salariul corespunzător preavizului de 30 de zile calendaristice.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr.2288/16.07.2009 emisă de intimată, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă conform art.65,66 din Legea 53/2003, acordându-se salariatului un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare conform dispoziţiei nr.876/16.03.2009. La art.5 din dispoziţia atacată se arată că în baza dispoziţiei nr.876/16.03.2009 la încetarea D. salariatul va beneficia de o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Prin salariu lunar se înţelege salariul din luna iunie stabilit în contractul individual de muncă, pentru program normal de lucru.

Art.65 din Legea 53/2003 prevede că, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin. 1.

S-a mai reţinut de instanţa de fond că prin dispoziţia nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăţilor compensatorii acordate salariaţilor la desfacerea D. pentru desfiinţarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din D. respectiv, angajatorul va acorda salariatului o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Art.1, pct.1.2 prevede că angajatorul este obligat să acorde un preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Prin procesul verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanţii pârâtei şi cei ai T. D. cu ocazia rundei 11 a negocierilor pentru încheierea unui D. s-a stabilit că ”în condiţiile în care se doreşte continuarea negocierilor atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administraţia să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”. Părţile au mai convenit ca salariaţii concediaţi să beneficieze de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.

A mai reţinut instanţa de fond că acest fapt este atestat şi de Protocolul încheiat între cele două părţi în data de 01.09.2008 cu ocazia rundei 11 a negocierilor pentru încheierea unui contract colectiv. Reprezentanţii celor două părţi au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându-şi acordul pentru efectuarea concedierilor individuale, chiar şi în condiţiile prelungirii negocierilor colective, salariaţii concediaţi beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.

Tribunalul nu a reţinut susţinerea intimatei potrivit căreia drepturile salariaţilor concediaţi sunt valabile numai pentru perioada 01 - 08.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile D. având în vedere următoarele argumente:

Din chiar procesul-verbal rezultă că negocierile au continuat şi ulterior datei de 08.09.2009, această dată având doar semnificaţia stabilirii datei următoare runde a negocierilor. Astfel, în privinţa art.90 din D., părţile au convenit amânarea negocierii lui până la finalizarea clauzei similare din CCM la nivel de ramură, având deci o durată nedeterminată.

Un alt argument în favoarea contestatorului, este faptul că societatea a continuat să efectueze concedieri şi după 08.09.2008, dovadă fiind dispoziţia de concediere nr.266/26.01.2009 privind pe salariatul H. N., concediere ce a fost efectuată cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului verbal şi protocolului din 01.09.2008.

Un alt protocol, care să îl modifice pe cel din 08.09.2008 nu a mai fost încheiat între părţi, lucru recunoscut de intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, în care arată că după data de 08.09.2008 părţile nu au mai încheiat nici un alt înscris prin care să convină prelungirea negocierilor, iar după această dată au intrat în conflict de interese.

Cu privire la perioada de preaviz şi drepturile băneşti ale salariatului menţionate în dispoziţia de concediere, aşa cum este prevăzută în art.5, instanţa de fond a reţinut că aceasta încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanţii angajatorului şi ai salariaţilor, prin care se prevede că salariaţii concediaţi vor beneficia de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi de un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Având în vedere concursul dintre prevederile CCM la nivel naţional şi cele din protocolul încheiat între părţi pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, protocol al cărui rol este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societăţii, instanţa de fond a apreciat că cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaţilor.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că art.8 alin.2 din Legea 130/1996 prevede că, contractele colective de muncă, nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior.

S-a apreciat de către instanţa de fond că în situaţia în care s-ar da eficienţă D., drepturile salariaţilor ar fi stabilite la un nivel inferior faţă de prevederile constatate prin înscrisuri încheiate la nivelul societăţii, situaţie ce ar contraveni scopului de protecţie a drepturilor salariaţilor, considerente pentru care a admis contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal intimata a declarat recurs (filele 4-8).

Invocând cazurile de recurs prevăzute de art.304 pct.6-9 Cod pr.civ. recurenta a susţinut în esenţă că sentinţa este nelegală pentru următoarele motive:

-procesul-verbal al rundei a 11 a de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu este izvor de drepturi pentru salariaţi, valabilitatea clauzelor negociate fiind condiţionată de încheierea şi înregistrarea legală a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

În aceste condiţii, instanţa de fond a interpretat greşit acest înscris şi a pronunţat o sentinţă nelegală.

-singurul înscris care a reprezentat o înţelegere între sindicat şi administraţie îl constituie Protocolul din 1 septembrie 2008, conform căruia negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate s-au prelungit până la data de 8 septembrie 2008, perioadă în care, în caz de concediere, administraţia s-a obligat să plătească salariaţilor compensaţii băneşti egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Cum negocierile au continuat până în luna martie 2009, prin dispoziţia nr.876/16 martie 2009 administraţia a anunţat concedieri ce nu ţin de persoana salariaţilor, iar înţelegerea consemnată în Protocol are valabilitate numai pentru perioada 1-8 septembrie 2008 când negocierile părţilor au fost prelungite.

În aceste împrejurări, instanţa de fond, folosind argumente străine de natura pricinii, a invocat art.90 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Unitate care nu au legătură cu cauza de faţă.

- cu privire la perioada preavizului, potrivit dispoziţiei nr.2288/16 iulie 2009 salariatul E. T. a fost concediat de la 29.10.2009, acordându-i-se un preaviz de 20 zile lucrătoare între 16.07.2009-29.10.2009 inclusiv, însă instanţa de fond pronunţându-se asupra unui lucru care nu i s-a cerut, a obligat recurenta la acordarea unui preaviz de 30 zile calendaristice conform procesului-verbal şi protocolului din 1 septembrie 2008 deşi cererea cu care a fost învestită a fost aceea de anulare a duratei preavizului şi plată a salariului cuvenit pentru un preaviz de 30 zile calendaristice.

- o ultimă critică a recurentei vizează greşita evocare şi aplicare a art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, care nu este aplicabil în cauză, prima instanţă reţinând că nu se poate da eficienţă Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel Naţional care este de nivel inferior celui de la nivel de unitate.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

Curtea, verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi în raport de probele administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum impune art.304¹ Cod pr.civ. constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Prin dispoziţia nr.2288 emisă de SC N. Târgovişte SA la data de 16 iulie 2009(fila 4 dosar fond) s-a dispus concedierea salariatului E. T. în temeiul art.65 din Codul muncii, prin desfiinţarea postului de inginer coordonare şi organizare activitate pregătitori materiale şarjă ocupat de acesta în Secţia P., acordarea unui drept de preaviz de 20 zile lucrătoare în conformitate cu dispoziţia nr.876/16 martie 2009 şi beneficiul unei compensaţii de cel puţin un salariu lunar( la nivelul lunii mai 2009) în afara drepturilor cuvenite la zi.

Această dispoziţie a fost atacată cu contestaţie în termenul legal de 30 zile de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte (denumit în continuare T. D. Târgovişte) în numele şi pentru membrul său-salariatul E. T., astfel că părţile litigiului sunt contestatorul sus-citat şi intimata societate angajatoare SC N. Târgovişte SA.

Contestatorul a solicitat anularea unor clauze ale dispoziţiei sub aspectul termenului de preaviz şi al drepturilor cuvenite salariatului, cu susţinerea că acestea au fost greşit stabilite şi acordate, fără a se ţine seama de procesul-verbal şi protocolul încheiate la 1 septembrie 2008 care prevăd o durată a dreptului de preaviz de 30 zile calendaristice iar nu de 20 zile lucrătoare, respectiv o compensaţie echivalentă cu înmulţirea procentului de 40% din salariul brut avut în luna anterioară concederii cu numărul anilor lucraţi în combinat, iar nu cel puţin un salariu lunar la nivelul lunii anterioare concedierii.

Instanţa de fond a dat eficienţă celor două înscrisuri invocate de contestator, denumite proces-verbal şi protocol, ambele încheiate la 1 septembrie 2008 şi a stabilit incidenţa clauzelor acestora cât priveşte durata termenului de preaviz şi drepturile cuvenite ca şi plăţi compensatorii către salariatul concediat din motive ce nu ţin de persoana sa.

Soluţia astfel pronunţată, cu motivarea de fapt şi de drept criticată prin recursul de faţă, este greşită, atrăgând incidenţa cazului de recurs prev.de art.304, pct.9 Cod pr.civ.

Prin procesul-verbal încheiat şi semnat la 1 septembrie 2008 între reprezentanţii SC N. Târgovişte SA şi cei ai T. D. Târgovişte cu ocazia rundei 11 a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate(filele 7-8 dosar fond) părţile contractante au stabilit un acord materializat în Protocolul întocmit în aceeaşi zi (fila 17 dosar fond) referitor la:

- prelungirile negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate până la data de 8 septembrie 2008, adică pe durata încă unei săptămâni, sindicatele semnatare exprimându-se ferm pentru efectuarea de concedieri individuale, chiar şi în condiţiile prelungirii negocierilor;

- cuantumul indemnizaţiei de concediere a salariaţilor împotriva cărora această măsură va fi luată pe perioada prelungirii negocierilor colective, constând în echivalentul sumei rezultate din înmulţirea procentului de 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii cu numărul anilor lucraţi în combinat precum şi un drept de preaviz de 30 zile calendaristice.

La expirarea termenului convenit din 8 septembrie 2008, părţile nu au mai prelungit negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin vreun alt înscris, dar nici nu au semnat şi înregistrat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că nu există actualmente un asemenea contract, cel anterior-încheiat pentru perioada 2004-2008 expirând, potrivit art.12(filele 18-20 dosar fond) la 1 septembrie 2008.

În aceste împrejurări, începând cu data de 1 aprilie 2009 conducerea societăţii, prin dispoziţia nr.876 emisă la 16 martie 2009 a dispus ca la concedierea pentru desfiinţarea postului, salariaţii să primească o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, în conformitate cu art.78 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Naţional(denumit în continuare D.) iar dreptul de preaviz al salariatului astfel concediat, reglementat de art.74(2) din acelaşi D., să fie de 20 de zile lucrătoare.

Acestea sunt dispoziţiile contractuale aplicate şi în cazul salariatului E. T. prin dispoziţia nr.2288 din 16 iulie 2009, căruia i s-a stabilit durata preavizului în perioada 16.07.2009-29.10.2009 inclusiv(fila 4 dosar fond).

Sub un prim aspect Curtea constată că atât procesul-verbal cât şi protocolul încheiate şi semnate la 1 septembrie 2008 de părţile în litigiu privesc numai situaţia concedierilor individuale din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor dispuse pentru perioada prelungirii negocierilor convenită între 1 şi 8 septembrie 2008, termenii folosiţi în ambele înscrisuri, aşa cum au fost citaţi în cele ce preced, fiind clari şi neechivoci.

Nu există nici un motiv pentru care convenţia intervenită între reprezentanţii SC N. Târgovişte SA şi cei ai T. D. Târgovişte cu ocazia rundei 11 a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate consemnată în procesul-verbal şi protocolul ce i-a urmat, să opereze şi dincolo de perioada pentru care a fost stabilită, adică în luna iulie 2009 când a fost emisă dispoziţia contestată.

Contestatorul pe de o parte şi instanţa de fond pe de alta, au reţinut în mod greşit schimbarea condiţiilor de concediere prin Dispoziţia nr.876/16 martie 2009, ceea ce ar atrage anularea dispoziţiei de concediere nr.2288/2009.

În realitate, în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat şi înregistrat după 1 septembrie 2008, când cel anterior a încetat ajungând la termen, pe perioada negocierilor repetate pentru un nou contract, prelungite între 1-8 septembrie 2008, părţile au convenit asupra unor condiţii speciale şi derogatorii privind cuantumul plăţilor compensatorii şi durata dreptului de preaviz pentru salariaţii disponibilizaţi exclusiv în această perioadă de negocieri, iar după data de 8 septembrie 2008, singurele clauze aplicabile sunt cele ale art.74 şi 78 din D., care sunt valabile până la încheierea şi înregistrarea conform legii a unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

Pe de altă parte, Curtea constată justificată şi critica referitoare la incidenţa art.90 din D. şi art.8 alin.2 din Legea nr.139/1996, greşit evocate, interpretate şi aplicate de prima instanţă.

Art.90 din D. 2004-2008 nu operează începând cu data de 1 septembrie 2008 când întregul contract, ajuns la termenul pentru care a fost încheiat, şi-a încetat valabilitatea.

Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective la nivel superior, ceea ce nu este cazul în litigiul de faţă în care, aşa cum s-a arătat în lipsa unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate după expirarea celui anterior, reglementarea raporturilor dintre salariaţi şi angajator este guvernată de singurul contract în vigoare, cel de la nivel naţional şi ale cărui clauze au fost corect respectate de societatea intimată la data concedierii salarialului E. T., în luna iulie 2009.

În egală măsură, din considerentele sentinţei nu rezultă care sunt motivele ce atrag nulitatea dispoziţiei contestate, în condiţiile în care dispoziţia nr.876/16 martie 2009 cu privire la indemnizaţiile de concediere şi durata dreptului la preaviz pentru salariaţii ale căror contracte de muncă încetează prin desfiinţarea posturilor ocupate,nu au fost contestată pe căile legale de organizaţiile sindicale.

Pentru toate considerentele expuse, Curtea va admite ca fiind fondat recursul exercitat de societatea intimată şi în temeiul art.312 Cod pr.civ. constatând că sentinţa primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii, o va modifica în totalitate cu consecinţa respingerii contestaţiei ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de intimata SC N. Târgovişte SA, cu sediul în municipiul Târgovişte,(...)-11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr.1914 din 29 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-contestator E. T. reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, cu sediul în municipiul Târgovişte,(...)-11, jud. D, şi în consecinţă:

Modifică în tot sentinţa şi pe fond respinge contestaţia ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 februarie 2010.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) E.-(...) (...)

Fiind în concediu medical

Se semnează de către

Preşedintele instanţei

Grefier

E. T.

Red.S.P.B.

Tehnored.A.Ţ.

5 ex./24.02.2010

dosar fond – (...) T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a

judecători fond – S. N.; H. D.

operator de date cu caracter personal:

număr notificare 3120/2006