Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.605 /CM

Şedinţa publică din 20 octombrie 2009

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă şi asigurări sociale

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de :

- recurenta reclamantă intimată E. N., domiciliată în C,(...), judeţul C şi,

- recurenta pârâtă intimată (...) D. (...), cu sediul în C, J. Port, E. 54, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr.560/14.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, având ca obiect contestaţie decizie concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pentru recurenta pârâtă intimată d-na avocat B. (...), în baza împuternicirii avocaţiale nr.(...)/2009, depusă la dosar, lipsind recurent reclamantă intimată.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile art.87 şi următoarele cod pr.civilă.

Ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate şi scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

După referatul grefierului de şedinţă;

Întrebată fiind partea prezentă, aceasta susţine că în cauză nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care, instanţa declară dezbaterile încheiate, conform art.150 cod pr.civilă, constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursurilor de faţă.

Având cuvântul apărătorul recurentei pârâte intimate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în ce priveşte recursul formulat de către recurenta reclamantă intimată – respingerea acestuia ca nefondat.

C U R T E A :

Asupra recursurilor civile de faţă;

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 2.06.2008, reclamanta E. N. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A.C şi pe baza probelor administrate, să se dispună: anularea deciziei nr. 364/06.05.2008, prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei şi ca urmare a acestui fapt, reintegrarea în funcţia avută anterior, cu plata drepturilor pentru perioada ulterioară desfacerii contractului şi până la reintegrarea în funcţie, reactualizate şi majorate cu rata inflaţiei; plata, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. C sub numărul 19510/27.09.2006, a sumei de 9.430 lei, reprezentând diferenţă plată salarii compensatorii neacordate; plata sumei de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007”; plata sumei de 230 lei, reprezentând “prima de Paşti 2008”; plata sumei de 2.076 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie şi aprilie 2008; plata unei despăgubiri reprezentând reactualizarea cu rata inflaţiei a drepturilor salariale neacordate pe lunile februarie, martie, aprilie 2008, de la data scadenţei acestora şi până la momentul achitării; contravaloarea tichetelor de masă neacordate pe lunile februarie, martie şi aprilie 2008; plata sumei de 894 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007; plata sumei de 3.562 lei, reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007; plata sumei de 1235,4 Ron, reprezentând diferenţă de spor condiţii nocive, pentru perioada 2005-2008 cu cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 06.05.2008 i-a fost comunicată reclamantului decizia nr.364/06.05.2008, prin care i s-a adus la cunoştinţă că după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare, contractul individual de muncă încetează; decizia a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfăşurat în S.C. D. S.A.

S-a susţinut că începând cu luna februarie 2008, cea mai mare parte a angajaţilor societăţii, care erau şi membri ai Sindicatului Lucrătorilor E. D., au fost trimişi acasă şi plătiţi cu o indemnizaţie reprezentând 75% din salariu, la care s-a adăugat sporul de vechime. Condiţia ca angajaţii să fie acceptaţi în continuare la muncă era să se retragă din sindicat; în aceste condiţii, reprezentanţii societăţii le solicitau, celor ce acceptau, să semneze un act adiţional la contractul individual de muncă prin care erau modificate mai multe clauze, între care şi încadrarea în muncă.

Reclamantul a menţionat astfel că indiferent de funcţia avută anterior în sectorul exploatare, cei care acceptau erau încadraţi ca “mecanizatori” – o nouă funcţie ce nu mai existase anterior în organigrama societăţii; în cazul personalului U. au fost redenumite compartimentele funcţionale ale societăţii, creându-se astfel aparenţa că au fost înfiinţate noi servicii şi departamente. Au fost înfiinţate funcţii noi care au preluat practic atribuţiile ce reveneau vechilor angajaţi, vizaţi de concediere.

S-a mai invocat scopul mascat al concedierilor prin prisma faptului că noii angajaţi au trebuit pregătiţi de către vechii salariaţi, precum şi că organigrama în baza căreia s-a făcut reorganizarea societăţii a fost proiectată pentru ca vechii salariaţi să nu poată fi redistribuiţi, deşi legea impune găsirea de soluţii în acest sens (art. 69 Codul muncii coroborat cu art. 79 CCM naţional) sau să se ajungă la aplicarea criteriilor de selecţie impuse de contractele colective (art. 81 CCM naţional; art. 83 CCM ramură).

A fost invocată nulitatea absolută a procedurii de concediere colectivă, pentru încălcarea prevederilor art. 71¹ C. N. provitor la consultarea prealabilă a organizaţiei sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor.

Dar, astfel cum rezultă şi din notificarea datată 03.03.2008 transmisă Sindicatului Lucrătorilor E. D., prin Decizia Consiliului de Administraţie din data de 26.02.2008 se hotărâse deja reorganizarea prin renunţarea la 187 de salariaţi, iar consultările ulterioare au avut un caracter formal, ele nevizând locurile de muncă ce urmau a fi restructurate. S-a apreciat că în acest sens au fost încălcate disp. art. 30 din Legea nr. 54/2003, cât şi cele din contractele colective de muncă (art. 87 CCM naţional; art. 95 CCM transporturi; art. 140 CCM unitate) care impun obligaţia pentru patron de a invita la şedinţele Consiliului de Administraţie pe reprezentanţii sindicali, atunci când sunt luate în discuţie probleme ce au caracter social şi economic.

De asemenea, s-a invocat nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional;

Articolul 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional dispune că angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul în situaţia în care intenţionează să efectueze concedieri colective, în “timp util”; această dispoziţie contractuală reia şi explică în acelaşi timp dispoziţiile legale cuprinse în art. 69 Codul muncii, părţile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

Sintagma “timp util”, în cazul societăţilor cu peste 250 de salariaţi, cum este cazul S.C. D. S.A., se înţelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71¹ Codul muncii. Or, administratorii societăţii au înaintat o notificare către I.T.M. C şi Agenţia de Muncă în data de 04.04.2008. În ceea ce priveşte notificarea prin care a fost adusă la cunoştinţa organizaţiei sindicale intenţia de concediere, aceasta a fost transmisă în data de 03.03.2008.

Notificarea transmisă în forma iniţială stabilea la pct. VII că ,,începerea concedierilor va avea loc în minim 45 de zile calendaristice şi maxim 55 de zile calendaristice de la primirea de către sindicat a prezentei notificări”.

Reclamantul a mai arătat că, din perspectiva termenului de 30 de zile impus de art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional stabilit între momentul anunţării intenţiei de concediere colectivă şi notificarea transmisă instituţiilor statului conform art. 71¹ C.muncii, precum şi a termenului ulterior, tot de 30 de zile, impus de art. 71¹ alin. 1 C. muncii, între momentul transmiterii notificării către I.T.M. şi A.J.O.F.M. şi data la care sunt emise deciziile de concediere, concedierea a fost dispusă fără a fi respectate aceste termene imperative.

Reclamantul a învederat că, prin notificarea 2357/03.03.2008, astfel cum aceasta a fost modificată prin B.-ul 2580/07.03.2008, s-a stabilit că: „Începerea concedierilor va avea loc în minim 60 de zile calendaristice şi maxim 70 de zile calendaristice de la primirea de către Sindicat a prezentei notificări”. Decizia de concediere a fost însă emisă în data de 06.05.2008, adică în termen de 60 de zile de la data emiterii acestui B..

Data emiterii B.-ului nu este însă similară cu data primirii acestuia de către reprezentantul sindicatului, care este 10.03.2008.

Mai mult, la 06.05.2008, când a fost emisă decizia de concediere, termenul minim de 60 de zile nu era împlinit, acesta epuizându-se la 09.05.2008.

A mai susţinut reclamantul că procedura concedierii colective nu a respectat nici termenul de informare a organizaţiei sindicale reprezentative, reglementat în contractul colectiv la nivel de ramură, care nu mai este de 30, ci de 45 de zile.

Astfel, conform art. 79 din CCM la nivel naţional, angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul în scopul ajungerii la o înţelegere, cu cel puţin 30 de zile înainte de comunicarea notificării prevăzute la art. 71¹ C. muncii.

Întrucât S.C. D. S.A. este o societate încadrată în S. Transporturi, îi sunt aplicabile şi prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul acestei ramuri, iar prin art. 81 al CCM pe ramură ( spre deosebire de art. 79 din contractul la nivel naţional ) se stabileşte un termen de 45 de zile anterior comunicării notificării prealabile privind concedierea colectivă. Ori, în speţă, acest termen nu a fost respectat.

Referitor la nerespectarea dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, reclamantul a apreciat că încadrarea ca mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condiţiile impuse de conducerea societăţii, se constituie într-o măsură ilegală, luată cu eludarea prevederilor art. 81 din contractul colectiv la nivel naţional, dar şi ale art. 83 din CCM Transporturi. S-a considerat că salariaţii care urmau a rămâne în cadrul societăţii au fost anterior selecţionaţi de conducerea societăţii pe criterii strict subiective.

Nu s-a ţinut cont nici de prevederile art. 115 din C.C.M. la nivel de societate, care impun obligaţia administraţiei de a aduce la cunoştinţa salariaţilor posturile vacante şi nici de dispoziţiile art. 84 din C.C.M. la nivel naţional, care impun, ca principiu, stabilirea de comun acord între administraţie şi sindicat a programului de formare profesională a salariaţilor. În cazul de faţă, T. D. nu a avut cunoştinţă despre “policalificarea”

angajaţilor care s-a realizat “la locul de muncă”, nu de către formatori profesionali autorizaţi, ci de alţi salariaţi ai societăţii.

S-a concluzionat în sensul că, în virtutea dispoziţiei cuprinse în art. 76 Codul muncii şi având în vedere motivele prezentate, măsura concedierii este lovită de nulitate absolută.

Cu privire la capătul 2 de cerere, subsidiar, privitor la plata salariilor compensatorii, reclamantul a menţionat că la finalul negocierilor colective din luna august 2006, la nivelul S.C. D. S.A. a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la D.M.S.S. C sub numărul 19510/27.09.2006.

Art. 7 alin. 1 din contract a stabilit că acesta este valabil până la data de 31.08.2007, dar în acelaşi timp, alin. 3 prevedea că: „dacă nici una din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic.”

În luna august 2007, deci anterior împlinirii unui an de la încheierea acestui contract, reprezentanţii conducerii societăţii şi-au exprimat intenţia de denunţare a contractului colectiv şi în acest sens au înştiinţat Sindicatul Lucrătorilor E. D.; această adresă, înregistrată sub numărul 4403, a fost înaintată către T. în data de 03.07.2007. Astfel, nu a fost respectat termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. 3 din contract, denunţarea nerealizându-se în condiţiile de validitate contractuale convenite, motiv pentru care îşi produce efectul dispoziţia ce stabileşte că în lipsa unei denunţări valide, contractul colectiv se prelungeşte cu încă un an.

Reclamantul a menţionat că acest contract a fost înregistrat la D.M.S.S.F. C în data de 27.09.2006, motiv pentru care administraţia a considerat ca acest contract a intrat in vigoare la data menţionată.

Această interpretare, a susţinut reclamantul, nu este însă corectă, întrucât deşi art. 25 alin. 3 din Legea 130/1996 stabileşte că un contract colectiv se aplică de la data înregistrării, acest aspect nu are nici o consecinţă asupra perioadei pentru care s-a încheiat contractul şi care rămâne cea stabilită de părţi.

S-a arătat că ulterior, în S.C. D. S.A. a fost declanşat conflictul de interese, fiind desfăşurată o grevă generală, însă nu s-a mai încheiat un contract colectiv de muncă. Toate aceste evenimente ulterioare nu sunt însă de natură să valideze denunţarea unilaterală a contractului colectiv ce nu s-a realizat în condiţiile stabilite în contract, cu 30 de zile anterior expirării acestuia, deci înaintea datei de 01.07.2007.

Reclamantul a concluzionat că din acest punct de vedere contractul este în vigoare până la data de 31.08.2008.

Or, în această situaţie, art. 132 din contractul colectiv la nivel de unitate stabileşte o plată compensatorie, în funcţie de vechimea în muncă.

În ce priveşte pretenţiile vizând plata sumei de 500 lei, reprezentând „prima de C 2007”, a 230 lei reprezentând „prima de Paşti 2008” şi a 894 lei reprezentând cel de-al 13-lea salariu, au fost formulate următoarele considerente:

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. C sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 a stabilit că prima de C pentru fiecare angajat este de 500 lei, sumă ce nu a fost primită pe anul 2007. Acelaşi text a prevăzut că prima de Paşti este în cuantum de 230 lei, drept care nu a mai fost achitat pentru anul 2008.

Art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi prevede totodată pentru toţi salariaţii încadraţi în această ramură de activitate (în care sunt incluşi şi salariaţii S.C. D. S.A.) dreptul de a primi al 13-lea salariu; acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent. Reclamantul a menţionat, în privinţa termenului în care acest drept este acordat, că aceeaşi clauză stabileşte că plata se face în primul semestru al anului următor - în cazul de faţă, în primul semestru din anul 2008.

S-a susţinut că deşi organizaţia sindicală a solicitat conducerii societăţii plata acestui drept salarial, solicitarea a rămas fără răspuns.

Sub aspectul plăţii sumei de 3.562 lei reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, reclamantul a menţionat că, în cursul anului 2007, Sindicatul Lucrătorilor E. D. C, în numele unora dintre membrii de sindicat, a chemat în judecată S.C. D. S.A. pentru a fi obligată să respecte prevederile art. 42 alin. 1 lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat prin Actul adiţional din data de 18.12.2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006, care stabilesc că primele de operare cu celeritate (dispatch money) vor fi folosite pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 518/25.04.2008, T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a s-a pronunţat în dosarul (...), în sensul admiterii în parte a acţiunii, cu consecinţa obligării societăţii să achite salariaţilor premii corespunzătoare primei de dispatch achitate pe perioada 01.01.2007- iunie 2007, conform art.42 alin.1 lit d din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat. S-a avut în vedere faptul că prin Raportul semestrial de activitate al S.C. D. S.A. pentru perioada 01.01.2007 – 30.06.2007 s-a făcut dovada că s-au încasat cu titlu de dispatch importante sume de bani.

S-a susţinut că în raport de veniturile societăţii în perioada arătată, care au crescut faţă de perioada similară din anul precedent cu 19,73%, respectiv cu 2.459.673 lei şi de numărul total de salariaţi - 420 - se poate calcula o primă brută de 3.562 lei pentru fiecare angajat şi care nu a fost achitată.

În drept, acţiunea a fost fondată pe dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i, ale Legii 54/2003, art. 1084 C. civ, pe Contractul colectiv de muncă la nivel de societate 2005 – 2006; 2006 – 2008, cu toate actele adiţionale, pe Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat prin Actul adiţional la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007 în data de 18.12.2006 şi înregistrat la M.M.S.F.S. sub nr. 2837/27.12.2006, precum şi cel valabil pentru perioada 2008 – 2010, precum şi pe Contractul colectiv de muncă la nivel naţional 2007 – 2010.

Reclamanta a depus precizări asupra aspectelor legate de perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii.

Pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În apărare, s-a invocat situaţia ce a determinat luarea deciziei de către Consiliul de Administraţie de a desfiinţa un număr de posturi şi anume o importanta scădere a traficului de mărfuri operat în anul 2007 (la sfârşitul anului fiind înregistrată o scădere a traficului de marfă cu 36% faţă de anul 2006), dar şi greva generală declanşată în data de 26.10.2007 şi care a durat aproximativ 3 luni (până la 14.01.2008), care a generat o întrerupere a activităţii şi pe cale de consecinţă pierderea unor clienţi tradiţionali.

Decizia de concediere a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege în această materie având în vedere că potrivit art.76 din Codul muncii, poate fi sancţionată cu nulitatea absolută doar „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege". Dispoziţiile legale care reglementează procedura în cazul concedierilor colective sunt prevăzute de Codul muncii, Capitolul V, Secţiunea a 5 -a „Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierii colective", art. 68 - 72.

S-a apreciat că nerespectarea de către angajator a obligaţiilor aferente concedierilor colective, stabilite convenţional prin contracte colective de muncă, nu poate fi sancţionată cu nulitatea absolută a deciziei de concediere întemeiată pe dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, deoarece astfel de convenţii nu au caracter de act normativ.

Pârâta a solicitat să se constate că, în procedura emiterii deciziei de concediere (urmare concedierii colective), au fost respectate toate normele legale.

Astfel, în şedinţa Consiliului de Administraţie s-au analizat motivele care au dus la declinul financiar al societăţii şi soluţiile necesare pentru creşterea eficienţei economice, propunându-se desfiinţarea unui număr de 187 de posturi; nu s-a decis însă aplicarea măsurii concedierii colective, ci doar reorganizarea societăţii şi stabilirea posturilor pe care patronatul preconiza să le desfiinţeze.

Dispoziţiile legale speciale care reglementează procedura concedierii colective conferă sindicatului în acest caz un statut cu caracter special, de consultant, iar în situaţia în care, în urma consultărilor cu sindicatul nu se ajunge la nici o soluţie de evitare sau de diminuare a numărului concedierilor, angajatorul va decide aplicarea măsurii concedierii colective şi desfiinţarea posturile care sunt afectate de această măsură.

Pârâta a menţionat că, din perspectiva art. 69 alin. (1) din Codul muncii, termenul de „timp util" poate fi definit ca fiind un termen limită în care sindicatul îşi poate formula propunerile privind măsurile de evitare a concedierilor ori de diminuare a numărului de salariaţi concediaţi, respectiv 10 zile de la momentul primirii notificării prevăzute de art. 69 alin.(2) din Codul muncii şi a informaţiilor necesare.

S-a arătat că la 03.03.2008, societatea a iniţiat consultările cu sindicatul în sensul art. 69 Codul muncii, notificarea emisă şi înregistrată sub nr. 2358/03.03.2008 fiind transmisă în aceeaşi zi şi la ITM şi AJOFM C. Au fost puse la dispoziţia sindicatului toate informaţiile cerute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile. Iniţial, prin notificarea comunicată sindicatului au fost solicitate propuneri în termen de 10 zile de la primirea notificării; ulterior, datorită complexităţii motivelor care stăteau la baza reorganizării, a dorinţei societăţii de a identifica împreună cu sindicatul eventuale soluţii de atenuare sau diminuare a efectelor generate de concedierea preconizată şi pentru a se asigura sindicatului timpul necesar pentru studierea informaţiilor puse la dispoziţie, a fost majorată durata consultării la 30 de zile, calculată de la momentul primirii notificării, inclusiv cu extinderea termenului până la care sindicatul putea să îşi formuleze propunerile la 21 de zile de la primirea notificării.

Aceste extinderi de termene au fost aduse la cunoştinţa sindicatului în data de 10.03.2003 prin B.-ul cu nr. de înregistrare 2580/07.03.2008 (comunicat corespunzător şi la ITM C şi la AJOFM C).

Sindicatul a trimis propunerile sale cu 3 zile înainte de expirarea termenului de care avea dreptul să dispună (ultima zi de depunere a propunerilor era 24.03.2008, iar sindicatul a înaintat societăţii propunerile sale în data de 21.03.2008). Au fost puse în discuţie C.A. propunerile formulate, iar la 26.03.2008 s-a înaintat sindicatului răspunsul angajatorului.

Având în vedere că sindicatul şi societatea, cu ocazia consultării, nu au găsit soluţii optime care să fie în măsură să elimine cauzele care generau reorganizarea preconizată, în data de 04.04.2008 Consiliul de Administraţie a dispus aplicarea măsurii concedierii colective şi desfiinţarea celor 187 de posturi, iar în 04.04.2008, potrivit art.71¹ din Codul muncii, au fost notificaţi ITM C, AJOFM C şi sindicatul cu privire la acest fapt.

La 06.05. şi respectiv 07.05.2008 s-au comunicat către salariaţi deciziile de concediere, reducerea de personal urmând să-şi producă efectele la data împlinirii termenului de preaviz - astfel fiind respectat şi termenul de 45 de zile prevăzut de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi în art. 81 lit.c).

Societatea pârâtă a precizat că desfiinţarea posturilor ca urmare a reorganizării a fost reală şi efectivă, iar faptul că, în unele cazuri, anumite atribuţii au fost absorbite de posturi care presupun un grad mai mare de specializare şi de complexitate, nu poate duce la concluzia că postul nu a fost desfiinţat.

Cu privire la cererile reclamantei referitoare la obligarea angajatorului la plata unor diferenţe băneşti - reprezentând salarii compensatorii neacordate, conform art. 132.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A. înregistrat la D.M.S.S.F. C sub nr.19510/27.09.2006, plata primei de C pe anul 2007 şi a primei de Paşti pe anul 2008, conform art. 96 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. D. S.A. înregistrat la D.M.S.S.F. C sub nr.19510/27.09.2006 - societatea le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece contractul colectiv de muncă invocat şi-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007, având în vedere prevederile art. 242 Codul muncii.

Cererea reclamantei referitoare la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamanta îşi întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008.

Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ale căror dispoziţii s-au aplicat anului calendaristic 2006-2007, nu conţinea nici o prevedere referitoare la cel de-al 13-lea salariu; asemenea menţiuni apar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, care produce efecte începând cu data de 24.02.2008 (data înregistrării acestuia la M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse).

În legătură cu solicitarea vizând plata sumei reprezentând dispatch-ul aferent perioadei 01.01.2007-31.06.2007, pârâta a susţinut că aceasta este inadmisibilă, fiind prematură, iar pe fond, neîntemeiată.

S-a arătat că prin sentinţa pronunţată anterior s-a menţionat că: „Modalitatea concretă în care prima de dispatch urmează a fi repartizată egal sau, dimpotrivă, în directă corelaţie cu contribuţia adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de Comisia Paritară şi soluţionată de comun acord sau prin mediere de către partenerii sociali".

Printr-un Protocol încheiat în data de 05.03.2007 între Organizaţia E. „Operatorul E. C" şi Federaţia Naţională a Sindicatelor E.e C s-a prevăzut că: „Prima de operare cu celeritate (dispatch money), va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea ei, precum şi pentru plata penalităţilor de depăşire a termenului de staţionare a navelor. Modalitatea concretă, procentele în care se acordă şi categoriile de salariaţi care beneficiază de aceste prime, se stabilesc prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate".

Pe fond, s-a susţinut că pentru a se determina valoarea netă a dispatch-ului, din această sumă brută vor trebui scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii efectuate pentru realizarea primei; după stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007, urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia (dispatch-ul realizat în perioada 01.01.2007-31.06.2007 provine în proporţie de 97,88% din încărcarea/descărcarea la/ şi de la nave a mărfurilor vrac, în care munca manuală are o pondere redusă).

Prin încheierea interlocutorie pronunţată la 26.09.2008 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind prima de dispatch, dedusă din excepţia de prematuritate, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare.

Această soluţie a avut în vedere că lipsa unor negocieri ale partenerilor sociali cu privire la modalitatea efectivă de punere în practică a unor prevederi contractuale nu atrage inadmisibilitatea demersului judiciar şi nici prematuritatea acţiunii, analiza justeţei acestor pretenţii urmând a fi făcută pe fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr.560/14.04.2009 T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, a admis în parte acţiunea reclamantei E. N. şi a obligat pârâta (...) D. (...) să plătească reclamantei suma de 2.605 lei cu titlu de primă de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007–31.06.2007, precum şi 537 lei reprezentând diferenţe de drepturi neacordate cu titlu de spor condiţii nocive, pentru perioada 2005 – 2008.

Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei, precum şi capătul

de cerere privitor la anularea deciziei de concediere nr. 364/06.05.2008.

A fost obligată pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 125 lei reprezentând ½ din cheltuielile de judecată (onorariu avocat).

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :

Reclamanta contestă decizia de încetare a contractului său individual de muncă urmare concedierii (art. 65 şi 66 Codul muncii) prin prisma nelegalităţii procedurii de concediere colectivă operate în S.C. D. S.A. începând cu luna februarie 2008.

A fost invocată încălcarea prevederilor cuprinse în secţiunea 5 a capitolului V din Codul muncii, referitoare la concedierea colectivă, cât şi a celor menţionate în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, apreciindu-se că sunt incidente prevederile art. 76 Codul muncii potrivit cărora ,,Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută’’.

În analiza legalităţii concedierii reclamantului prin prisma concedierii colective desfăşurate în cadrul societăţii, se are în vedere că, potrivit art. 71¹ alin. 1 Codul muncii, ,,în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere”.

În fapt, susţinerile reclamantei s-au raportat la momentul anterior celui reglementat prin art. 71¹ Codul muncii, anume, că măsura concedierii colective s-a hotărât în Consiliul de Administraţie la 26.02.2008, la a cărui şedinţă sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

O asemenea susţinere nu este, însă, fondată, în măsura în care legea impune angajatorului, conform art. 69 alin. 1 Codul muncii, doar obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire la: metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, precum şi la posibilităţile de atenuare a consecinţelor concedierii.

Nicio dispoziţie legală nu impune şi nici nu sancţionează cu nulitatea absolută situaţia invocată de către reclamant, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere şi fără invitarea reprezentanţilor salariaţilor, a măsurilor de concediere colectivă.

Ceea ce reglementează disp. art. 69 Codul muncii este obligaţia informării sindicatului asupra intenţiei de realizare a unor concedieri colective, de a se iniţia în acest sens consultări între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informaţiilor necesare identificării soluţiilor (motivaţia măsurii preconizate, numărul şi categoriile de salariaţi afectaţi etc.).

Această obligaţie legală vine în concordanţă cu cele statuate prin art. 70 şi art. 71¹ Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor scrise.

Or, după cum reiese din documentaţia depusă de pârâtă, aceste obligaţii au fost îndeplinite în cauză.

În privinţa prevederilor art. 87 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, art. 98 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi şi respectiv, art. 140 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, privitoare la obligaţia patronatului de a invita la şedinţele Consiliului de Administraţie pe reprezentanţii sindicali în cazul în care sunt luate în discuţie probleme cu caracter social economic, se va reţine că acestea – deşi au forţa juridică dată prin art. 7 din Legea nr. 130/1996 republicată ( legea părţilor ) – nu stabilesc şi nici nu pot determina peste voinţa legiuitorului alte situaţii de nulitate absolută.

Pe cale de consecinţă, aceste prevederi nu concurează legea şi nici nu pot să o completeze/modifice, nulitatea absolută decurgând ca sancţiune procedurală exclusiv din lege.

Cu privire la încălcarea disp. art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, publicat în Monitorul Oficial Partea V nr. 5/29.01.2007, instanţa reţine că potrivit acestui text, în cazul în care unitatea este pusă în situaţia de a efectua concedieri colective, trebuie respectate mai multe principii printre care şi acela conform căruia, angajatorul are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la: metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi; atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

  Prin sintagma timp util se înţelege - la întreprinderile cu peste 250 de salariaţi, perioada de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹ din Codul muncii, cu modificările ulterioare.

Reclamanta a precizat că, în speţă, angajatorul nu a respectat termenul de 30 de zile reglementat prin textul enunţat (având în vedere încadrarea S.C. D. S.A. în categoria societăţilor cu peste 250 de angajaţi), stabilind în condiţiile art. 71¹ Codul muncii o durată mai redusă pentru aceste consultări.

Textul menţionat reia şi nuanţează dispoziţiile cuprinse în art. 69 Codul muncii, întrucât deşi legea nu stabileşte limite temporale care să clarifice sintagma ,,timp util’’, este incontestabil faptul că derularea unor consultări reale, organizate şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra situaţiei societăţii, exclude stabilirea unor termene nerezonabile şi insuficiente pentru scopul pentru care a fost legal acordat.

Se va reţine, astfel, că în speţă, societatea pârâtă a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. (ca de altfel şi I.T.M. şi A.J.O.F.M. C) o notificare fondată pe disp. art. 69 alin. 2 Codul muncii la data de 03.03.2008, reprezentatul sindicatului primind sub semnătură acest înscris.

Între data primirii acestei notificări şi cea emisă în condiţiile art. 71¹ Codul muncii (înregistrată la instituţii şi primită de sindicat la 04.04.2008) sunt mai mult de 30 de zile calendaristice, norma de trimitere nefăcând distincţie sub aspectul modalităţii de calcul (zile calendaristice sau zile lucrătoare).

Faptul că acest termen a fost respectat este demonstrat, de altfel, de formularea, la 21.03.2008 (şi înaintarea cu adresa nr. 3301 din aceeaşi dată), a propunerilor sindicale.

Susţinerile legate de prorogarea acestui termen în considerarea modificării - conform B.-ului nr. 2580/07.03.2008 la notificarea 2357/03.03.2008 - a momentului de la care urmau a începe concedierile, nu sunt întemeiate.

Articolul 69 Codul muncii, ca şi art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, se referă la timpul util negocierilor şi consultărilor, marcând acest moment prin raportare la cel al declarării de către angajator a intenţiei de reorganizare.

Situaţia că, ulterior, patronatul înţelege să extindă perioada de punere în aplicare a măsurii preconizate nu poate avea nici un efect asupra termenului util necesar consultărilor, o asemenea situaţie fiind în sprijinul reprezentanţilor salariaţilor şi în favoarea angajaţilor vizaţi de concedierea colectivă.

Cum, în speţă, a operat o prelungire a perioadei estimate de la care angajatorul urma să pună în practică măsurile de reorganizare, de la 45-55 zile calendaristice calculate de la 03.03.2008, la 60-70 zile calendaristice calculate de la aceeaşi dată, această susţinere de nelegalitate urmează a fi respinsă.

În privinţa emiterii deciziei de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel naţional, coroborat cu dispoziţiile art. 71¹ Codul muncii, instanţa constată că susţinerile reclamantului de nelegalitate a măsurii raportat la aceste dispoziţii sunt neîntemeiate

Astfel, termenul de iniţiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul şi-a făcut cunoscută intenţia de reorganizare, în speţă, 03.03.2008.

Articolul 71¹ Codul muncii, singurul aplicabil în acest context, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Or, în cauză, faţă de data de 04.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 71¹ Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerinţă legală.

Referitor la nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, instanţa constată că şi aceste motive de nelegalitate a măsurii de concediere sunt neîntemeiate .

Textul art. 81 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial Partea a V-a nr. 3/11.02.2008, dispune în sensul că în cazul reducerilor de personal efectuate la societăţile supuse acestui CCM, determinate de restrângerea activităţii, retehnologizare, automatizare şi robotizare a procesului de producţie, patronul va pune la dispoziţia organizaţiei sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare, justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilităţile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc., precum şi va informa organizaţia sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariaţi.

Astfel cum s-a arătat în precedent, dispoziţia nu este de natură să completeze, în sensul denaturării normelor legale şi nici nu este susceptibilă a produce vreo nulitate câtă vreme asemenea prevederi urmăresc protejarea drepturilor salariaţilor de a cunoaşte, prin intermediul sindicatelor şi de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

Si susţinerea în ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere este nerelevantă

Reclamanta a precizat că, în derularea procedurii de concediere colectivă nu au fost respectate prevederile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, precum şi cele ale art. 83 din contractul colectiv de muncă pe ramura transporturi.

Aceste prevederi creează însă doar cadrul negocierilor între patronat şi sindicat/reprezentanţii salariaţilor în vederea identificării condiţiilor concrete de reducere a personalului.

În speţă, însă, criticile vizează modificarea unor posturi şi implicit a unor contracte individuale de muncă în derulare, prin condensarea şi preluarea unor atribuţii de către unii dintre salariaţi în condiţiile desfiinţării altor posturi de natura celor menţionate în notificarea datată 03.03.2008.

Această măsură nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariaţi sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

În cauză, S.L.P. D. nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecţie, ci doar iniţierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuşi concedierii.

Nu se poate susţine întemeiat că societatea a acţionat într-un mod nelegal stabilind în final, pe baza evidenţei de ansamblu a numărului de posturi ce urmau a fi restructurate, care personal rămâne în activitate şi care este concediat, câtă vreme nu s-a dovedit că au fost concediaţi exclusiv salariaţii membri de sindicat şi că nu au fost respectate criterii de selecţie convenite de partenerii sociali.

Nu s-a dovedit, pe de altă parte, că sunt neîntemeiate apărările vizând desfiinţarea tuturor posturilor de aceeaşi natură cu cele ocupate de salariaţii afectaţi de concedierea colectivă, motiv pentru care nu mai avea obiect aplicarea criteriilor de prioritate la concediere.

Este irelevantă împrejurarea invocată de reclamant în legătură cu pregătirea profesională a unora dintre mecanizatori fără ca acest lucru să fie cunoscut de către sindicat, cu atât mai mult cu cât reclamantul a susţinut că această operaţiune a avut caracter intern, realizându-se de către salariaţi.

Astfel s-a reţinut că toate aceste motive referitoare la incidenţa art. 76 Codul muncii şi deci, la nulitatea procedurii de concediere colectivă, sunt nefondate.

Având în vedere că, în cuprinsul acţiunii, au fost atinse şi alte aspecte care vizează legalitatea concedierii dispuse în temeiul art. 65 şi 66 Codul muncii, se impune analizarea acestora în ansamblu situaţiei arătate de societatea pârâtă – prin prisma dificultăţilor economice evocate.

În acest context, s-a avut în vedere faptul că documentaţia prezentată la dosar (decizia Consiliului de Administraţie întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară şi ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societăţii pentru perioada 01.01. – 31.12.2007, hotărârea AGA din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situaţiei financiare a societăţii) atestă că S.C. D. S.A. a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacităţi de producţie naţionale în domeniul produselor chimice, dar şi de greva generală a salariaţilor, derulată pe perioada 26.10.2007 – 14.01.2008, care au condus la lipsa operării, în cursul lunii noiembrie, a vreunei nave şi operarea în luna decembrie 2007 a unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui, în sine, o motivaţie pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situaţia economico-financiară a societăţii, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată şi prezentată sindicatului în raport de situaţia efectivă a posturilor.

Faptul că, ulterior concedierii, în cadrul S.C. D. S.A. au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcţiei şi a atribuţiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că, în raport de considerentele dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, procedura concedierii colective nu a fost iniţiată şi derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a fost legală şi temeinică.

În ce priveşte capătul de cerere subsidiar, vizând obligarea societăţii la plata diferenţelor rezultate din drepturile corespunzătoare salariilor compensatorii, conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, înregistrat sub nr. 19510/27.09.2006 la D.M.S.S.F. C, instanţa observă că - în contextul celorlalte pretenţii băneşti ale reclamantului – solicitările depind de valabilitatea sau, dimpotrivă, încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

Conform art. 25 alin. 3 din Legea nr.130/1996, regula referitor la efectele contractelor colective de muncă este cea a aplicării lor de la data înregistrării (în speţă - 27.09.2006), părţile având doar posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară (deci, nu anterioară ) celei de înregistrare.

Art. 23 alin. 1 din lege dispune, totodată, că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Or, în cauză, textul enunţat, coroborat cu cel al art. 25 alin. 3, atestă că CCM la nivel de societate putea să-şi producă în mod legal efectele până la 27.09.2007.

Mai mult, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese, cu excepţiile strict prevăzute (inaplicabile în litigiu). În cauză, însă, la data de 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor E. D. a înregistrat cererea de conciliere prealabilă, invocând existenţa unui conflict de interese având ca principal obiectiv încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

În documentaţia transmisă Direcţiei de Muncă, sindicatul a precizat că în perioada 27.08. – 28.09.2007 au avut loc negocieri între partenerii sociali pentru a se ajunge la modificarea anumitor clauze ale contractului; în cadrul conflictului de interese a fost parcursă procedura concilierii, iar la 23.10.2007 a fost anunţată greva generală.

În aceste condiţii, opinia exprimată de către reclamant potrivit căreia contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi-a produs efectele şi ulterior datei de 27.09.2007 este în neconcordanţă cu probele administrate, cu atât mai mult cu cât legalitatea grevei - declanşată tocmai pentru lipsa, la nivel de unitate a unui contract colectiv de muncă - a fost recunoscută de instanţele judecătoreşti.

Pornind de la acest punct de vedere, se va reţine că, după data menţionată, niciuna dintre clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai putea să producă efecte, fiind incidente, într-o asemenea situaţie, prevederile contractului colectiv aplicabil la nivel superior – în speţă, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 17.04.2006.

Textul aplicabil era, aşadar cel al art. 79, care prevedea că la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, salariaţii să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Nu s-a contestat acordarea acestor compensaţii, astfel cum de altfel a susţinut şi societatea.

Faţă de considerentele arătate, s-a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la plata altor compensaţii la concediere, rezultate din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Aceleaşi considerente expuse anterior, egate de valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 27.09.2007 -, stau şi la baza soluţionării celorlalte pretenţii vizând plata primei de C pe anul 2007 şi a celei de Paşti pe anul 2008, invocate şi întemeiate în acţiune prin raportare la prevederile art. 96 din C.C.M. la nivel de unitate.

Aceste drepturi de natură salarială nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel superior (respectiv, cât priveşte prima de C, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din (...), iar cât priveşte prima de Paşti 2008, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008), motiv pentru care aceste pretenţii nu ar putea fi analizate nici din prisma dispoziţiilor ale acestor contracte.

Cât priveşte plata celui de-al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent şi acordat în primul semestru al anului următor, instanţa va reţine că această dispoziţie nu se regăseşte în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 43 alin. 2) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv, pentru o perioadă care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008.

Cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 3.562 lei cu titlu de dispatch pentru perioada 01.01.2007–31.06.2007, instanţa va reţine că prin actul adiţional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007 încheiat la 18.12.2006 şi înregistrat la M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat textul art. 42, în sensul că la lit. d s-a consemnat, prin voinţa partenerilor sociali semnatari, anume că:,,în domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit, direct la încasarea acesteia.

Conform art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 republicată, ,,clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Consecinţa directă a stabilirii destinaţiei primei de operare cu celeritate de către părţile semnatare ale contractului colectiv pe ramură, o reprezintă naşterea, în persoana beneficiarilor, a dreptului de a primi – în măsura încasării de către operatorul portuar a unor sume cu acest titlu – a premiului de natură salarială.

Modalitatea în care prima de dispatch urmează să fie repartizată egal sau, dimpotrivă, în directă corelare cu contribuţia dusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă însă o chestiune ce urmează a fi stabilită de Comisia Paritară şi soluţionată de comun acord sau prin mediere de către partenerii sociali.

În absenţa unei modalităţi clare de partajare a premiilor rezultate în acest mod, instanţa nu se poate subroga rolului partenerilor sociali, iar dezacordul părţilor ori dezinteresul manifest al uneia dintre părţile contractante în a stabili în Comisia paritară criteriile necesare valorificării acestui drept de natură salarială implică alte pârghii procedurale.

Acesta este considerentul pentru care nu a fost reţinută ca fiind concludentă în cauză efectuarea unei expertize contabile judiciare, după cum nu va fi recunoscută în favoarea reclamantului nici suma pretinsă prin acţiune cu acest titlu, întrucât calculul abstract efectuat în cauză excede prevederilor contractuale aplicabile.

Pe cale de consecinţă, a fost admis acest capăt de cerere, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma datorată ca primă de dispatch corespunzătoare perioadei arătate.

Faţă de pretenţiile solicitate de reclamantă prin capătul 10 al cererii de chemare în judecată, s-au reţinut următoarele:

În susţinerea celor solicitat reclamanta a arătat că pentru perioada 2005 – 2008 deşi era îndreptăţită la plata unui sporul de condiţii nocive în procent de 10% potrivit contractului la nivel de ramură transporturi, pârâta i-a achitat aceste drepturi doar parţial, doar într-un procent de 5%.

Prin apărările formulate pârâta a arătat că diferenţa de 5% reprezentând spor de condiţii nocive este întemeiată, rămânând în discuţie doar suma efectivă la care reclamanta are dreptul. Astfel, s-a precizat că baza de calcul de la care a plecat societatea este dispoziţia din Contractul Colectiv la Nivel de S. Transporturi care prevede un spor de 10% din salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate conform art.42 alin.1lit.”b” şi nu 10% din salariul de bază al salariatului aşa cum doreşte reclamanta.

Faţă de acest capăt de cerere, instanţa a reţinut următoarele:

Prin adresa nr.2068/25.02.2008 Sindicatul Lucrătorilor E. D. a solicitat (...) D. (...) să se conformeze prevederilor Contractul Colectiv la Nivel de S. Transporturi în ceea ce priveşte plata sporului de nocivitate în cuantum de 10% către toţi salariaţii societăţii .

Faţă de această solicitare pârâta şi-a arătat disponibilitatea de a calcula diferenţa pentru acest spor începând cu data de 01.09.2005 şi până în prezent. Prin nota de calcul de la fila 197 angajatorul a cuantificat diferenţele de spor pentru condiţii nocive cuvenite reclamantei pentru perioada 01.09.2005 – 2008 la suma de 528,64 Ron.

Pentru a determina întinderea pretenţiilor solicitate pârâta a avut în vedere, aşa cum s-a solicitat de către sindicat, contractul colectiv la nivel de ramură care prevedea dispoziţii mai favorabile pentru salariaţi, folosind următoare procedură de calcul:

- s-a calculat suma totală de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta prin aplicarea sporului de 10% la salariile minime brute pe unitate, aplicabile în perioadele relevante şi din această sumă s-a scăzut suma deja încasată de reclamant şi s-a determinat diferenţa la care acesta este îndreptăţit.

La stabilirea drepturilor băneşti cuvenite angajatorul nu a avut în vedere perioada în care angajata a participat la grevă şi perioada în care contractul individual de muncă al acesteia a fost suspendat în baza art.52 alin.1 lit. „d” din Codul muncii.

Modalitatea de calcul folosită de către pârâtă este corectă câtă vreme la stabilirea pretenţiilor cuvenite cu titlu de diferenţă de spor pentru condiţii nocive, s-au avut în vedere prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, astfel cum s-a solicitat de către sindicatul Lucrătorilor E. D..

Susţinerile reclamantei potrivit cu care diferenţa de 5% ar trebui calculată în raport de prevederile contractului colectiv la nivel de unitate, în conformitate cu care sporul pentru condiţii nocive se aplică la salariul de bază al fiecărui salariat, sunt nefondate, de vreme ce anterior investirii instanţei cu soluţionarea prezentei cereri, salariaţii prin sindicat au solicitat calcularea acestui spor în raport de contractul colectiv la nivel de ramură, exprimându-şi astfel voinţa ca acest spor să fie aplicat la salariul de bază minim negociat la nivel de unitate.

Pentru considerentele arătate şi în raport de clauzele contractului colectiv de ramură, instanţa a apreciat că diferenţele calculate de pârâtă sunt corect stabilite.

În temeiul art. 274 dar şi 276 cod proc. civilă, având în vedere admiterea într-o măsură redusă a pretenţiilor reclamantei, pârâta a fost obligată la plata doar a J din cheltuielile de judecată (onorariul avocat), respectiv, la 125 lei.

Împotriva sentinţei tribunalului au formulat recurs reclamanta P. E. şi pârâta S.C. D. S.A.

I. Critica sentinţei prin motivele de recurs formulate de S.C. D. S.A. a vizat în esenţă următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Tribunalul şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, subrogându-se rolului partenerilor sociali în ceea ce priveşte acordarea primei de dispatch în cuantum de 3.562 lei.

Prin actul adiţional la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006–2007 încheiat la 18.12.2006 şi înregistrat la M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat art. 42, în sensul că la lit. „d” s-a stabilit prin voinţa partenerilor sociali modalitatea şi condiţiile de acordare a primei de operare cu celeritate.

Modalitatea în care prima urmează să fie repartizată egal sau dimpotrivă în directă corelare cu contribuţia adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de comisia paritară. Tribunalul nu a avut de asemenea în vedere faptul că suma totală reţinută cu titlu de dispatch nu este netă, ci brută, din ea urmând a fi scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch.

După stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007–31.06.2007 urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia şi care este ponderea în care respectivul dispatch se datorează acestora.

II. Recursul reclamantei:

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat, în esenţă, următoarele:

În motivarea soluţiei date, instanţa de fond a reţinut că în cazul concedierii colective ce a avut loc la S.C. „D.” S.A. în perioada martie–iunie 2008, proces în urma căruia a încetat şi contractul individual de muncă al recurentei reclamante, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 76 din Codul muncii.

Au fost avute în vedere argumente construite pe o aplicare greşită a legii, prin indicarea dispoziţiilor art.71¹ din Codul muncii şi art.79 din CCM Naţional.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 71¹, angajatorul are dreptul de a adopta o asemenea măsură, de concediere colectivă numai după ce în prealabil s-a consultat cu reprezentanţii sindicatului sau reprezentanţii salariaţilor.

Măsura concedierii colective a fost luată la 26.02.2008 în timp ce prima notificare cu privire la intenţia de a lua în considerare posibilitatea de concediere colectivă a unei părţi dintre salariaţi s-a transmis sindicatului în data de 3.03.2008, după ce decizia de concediere colectivă în cadrul Consiliului de administraţie al societăţii fusese luată.

Cu privire la încălcarea art. 79 din D. a învederat că în conformitate cu acesta angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul, „în timp util”, în situaţia în care intenţionează să efectueze concedieri colective. Practic această dispoziţie contractuală reia şi explică în acelaşi timp dispoziţiile legale cuprinse în art. 69 din Codul muncii, părţile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

În continuarea aceleiaşi clauze se precizează că prin sintagma „timp util” în cazul unei societăţi cu peste 250 salariaţi, se înţelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71 Codul muncii.

În ceea ce priveşte notificarea în forma finală întocmită conform art. 69 Codul muncii, care anunţă intenţia de realizare a concedierii colective, această a fost adusă la cunoştinţa sindicatului în data de 10.03.2008.

Astfel, angajatorul a emis, în conformitate cu art. 71¹ Codul muncii, notificarea prin care anunţa hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective în data de 4.04.2008, anterior împlinirii termenului stabilit prin art. 79 din CCM, care ar fi fost 11.04.2008.

Decizia de concediere este nelegală şi pentru că a fost emisă anterior împlinirii termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 79 din D., coroborate cu prevederile art. 71¹ Codul muncii.

De la momentul transmiterii intenţiei angajatorului de realizare a unei concedieri colective şi până la data emiterii deciziei ar fi trebuit să existe un termen de 60 de zile. În acest caz nu s-a întâmplat aşa, notificarea transmisă conform prevederilor art. 69, în forma finală, (inclusiv addendumul la notificare) a fost transmis reprezentanţilor sindicatului salariaţilor în data de 10.03.2008, în timp ce decizia de concediere a fost transmisă salariaţilor în data de 6.05.2008, după 56 de zile şi nu după 60.

Angajatorul nu a respectat termenul de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din D..

A învederat, totodată că, nu au fost respectate dispoziţiile contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

A susţinut că încadrarea pe posturile de mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condiţiile impuse de conducerea societăţii, cu câteva zile anterior comunicării notificării prin care era anunţată concedierea colectivă, fără ca în prealabil să fie comunicată o nouă organigramă a societăţii în care să apară şi această funcţie sau criteriile în baza cărora unora dintre angajaţi le-a fost schimbată încadrarea, se constituie într-o măsură inegală al cărui unic scop este eludarea prevederilor art. 81 din D. dar şi ale art. 83 din CCM la nivelul ramurii transporturi care prevedeau criteriile de stabilire a ordinii de prioritate.

După momentul concedierii societatea a făcut noi angajări încălcând astfel şi prevederile art.72 din Codul muncii care interzice noi angajări pe locurile celor concediaţi. Au fost angajaţi docheri, operatori dană, astfel cum rezultă din înştiinţarea I.T.M. C, apărarea societăţii fiind în sensul că nu a fost posibilă angajarea de „mecanizatori” pentru că această meserie nu este prevăzută în C.O.R., iar de aceea a angajat „docheri”, însă cu privire la „operatori dană” nu a susţinut nimic.

Reclamanta a criticat soluţia şi sub aspectul solicitării de obligare la plata sumei reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007.

A susţinut că al 13-lea salariu este un drept salarial prevăzut în contractul colectiv de mu că la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010 şi că acest temei de drept a fost precizat în faţa instanţei de fond, inclusiv prin precizările scrise depuse la dosarul cauzei.

A învederat că în interpretarea temeiului convenţional al acestui drept salarial, adoptat de Tribunal, se omite unul din elementele definitorii ale contractului colectiv: acesta a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani.

Acceptarea interpretării propuse de pârâta intimată şi adoptată de instanţă ar fi de natură să lipsească de efecte, pentru un an acest contract.

Fiind încheiat pentru o perioadă de 3 ani în mod evident, salariaţii cărora le este aplicabil acest contract colectiv trebuiau să beneficieze, de trei ori, de acest drept, ori interpretarea intimatei presupune acordarea acestui drept doar de două ori, în anii 2009 şi 2010.

Conform art.43 alin.2 lit.„a”, toţi salariaţii încadraţi în ramura transporturi beneficiază de acest drept salarial numit al 13-lea salariu, atât în anul 2008, cât şi în anii 2009 şi 2010.

Recurenta a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul neacordării diferenţelor de plăţi compensatorii, a primei de Paşti şi a Primei de C, apreciind că în cauză era aplicabil CCM la nivel de unitate şi nu CCM la nivel de ramură transporturi cum a apreciat instanţa în mod greşit.

În final, recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond întrucât pârâta a fost obligată la plata primei de dispatch într-un cuantum diferit decât cel solicitat prin acţiune.

Recurenta a criticat totodată hotărârea instanţei de fond, arătând că aceasta a admis obligarea pârâtei la plata diferenţei reprezentând spor condiţii nocive, însă calculat conform bazei stabilite în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi(conform punctului de vedere al pârâtei) şi nu conform bazei din contractul individual de muncă al recurentei(la care i-au fost calculate toate sporurile).

Curtea analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul reclamantei şi va admite recursul pârâtei, va casa în parte sentinţa recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare cu privire la prima de dispatch, în vederea efectuării unei expertize contabile.

Cu privire la recursul reclamantei.

1. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 71¹ Codul muncii:

Alineatul 1 al textului indicat precizează că: „În situaţia în care ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Recurenta critică hotărârea raportat la împrejurarea că măsura concedierii colective s-a hotărât de Consiliul de Administraţie la 26.02.2008, la a cărui şedinţă sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

Legea impune în conformitate cu art. 69 alin.1 Codul muncii doar obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, precum şi la posibilitatea de atenuare a consecinţelor concedierii.

Nici o dispoziţie legală nu impune şi nici nu sancţionează cu nulitatea absolută situaţia invocată de către reclamantul recurent, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere şi fără invitarea reprezentanţilor salariaţilor, a măsurilor de concediere colectivă.

Articolul art.69 Codul muncii reglementează obligaţia informării sindicatelor asupra intenţiei de realizare a unor concedieri colective, de a se iniţia în acest sens consultări cu partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informaţiilor necesare identificării soluţiilor (motivaţia măsurii preconizate, numărul şi categoriile de salariaţi afectaţi).

Obligaţia instituită de art.69 Codul muncii vine în concordanţă cu cele statuate prin art. 70 şi art. 71¹ Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor, iar aceste obligaţii au fost îndeplinite în cauză.

2. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional:

Recurenta critică hotărârea cu motivarea că Tribunalul nu a sancţionat în mod corespunzător încălcarea săvârşită de patronat prin nerespectarea termenului de 30 de zile între momentul notificării intenţiei de realizare a concedierii colective şi aplicarea măsurii, respectiv 4.04.2008.

Articolul 69 Codul muncii nu explicitează noţiunea de „timp util”, astfel că art. 79 din CCM la nivel de ramură prevede următoarele: „Prin sintagma timp util se înţelege: – la întreprinderile cu peste 250 de salariaţi, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹ din Codul muncii, cu modificările ulterioare”.

În speţă, societatea a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. încă de la 3.03.2008 intenţia de concediere colectivă, astfel cum rezultă din B.ul la Notificarea nr.2357/3.03.2008 înregistrat sub nr.2580 din 7.03.2008 şi primit de reprezentanţii sindicatului în data de 10.03.2008.

3. În privinţa emiterii deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi art. 71¹ din Codul muncii şi această critică este nefondată.

Recurenta apreciază că prin emiterea deciziei de concediere la 6.05.2008 au trecut numai 56 de zile – prin raportare la 10.03.2008 momentul transmiterii notificării de concediere – şi nu 60 de zile, cum prevăd dispoziţiile art. 79 din D. prin raportare la art. 71¹ Codul muncii.

Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a B. la notificare – este neîntemeiată, întrucât termenul de iniţiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul şi-a făcut intenţia de reorganizare şi concediere colectivă, în speţă la 3.03.2008.

Articolul 71¹ Codul muncii, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, faţă de data de 4.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 71¹ Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerinţă legală.

d). O altă critică vizează nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înaintea luării măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Textul art. 81 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008– 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3/11.02.2008 dispune în sensul că, în cazul reducerilor de personal efectuate la societăţile supuse acestor CCM, determinate de restrângerea activităţii, retehnologizare, automatizare şi robotizare a procesului de producţie, patronul va pune la dispoziţia organizaţiei sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare – justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilităţile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc., precum şi va informa organizaţia sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariaţi.

Ne însuşim considerentele T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a, în sensul că acest termen nu se constituie într-o condiţie de validitate, nefiind deci susceptibil a produce vreo nulitate, nerespectarea acestora atâta timp cât oricum s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 79 din CCM la nivel naţional, aceste prevederi urmăresc protejarea salariaţilor de a cunoaşte prin intermediul sindicatelor şi de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

5. Reclamanta critică hotărârea şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

Recurenta învederează încălcarea prevederilor art. 81 din CCM la nivel naţional şi art. 83 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, dar trebuie arătat că aceste prevederi legale creează cadrul negocierilor între patronat şi sindicat/reprezentanţii salariaţilor în vederea identificării condiţiilor concrete de reducere a personalului.

În cuprinsul acestei critici se arată şi faptul că în luna februarie 2008, din totalul celor 100 de docheri angajaţi ai S.C. „D.”, pentru 45, s-au modificat contractele individuale de muncă, prin schimbarea funcţiei în cea de „mecanizator”, însă reclamantul nu a investit Tribunalul cu o cerere având ca obiect sancţionarea măsurii de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub acest aspect.

Pe de altă parte, condensarea şi preluarea unor atribuţii de către unii dintre salariaţi, în condiţiile desfiinţării altor posturi de natura celor menţionate în notificarea datată 3.03.2008 nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariaţi sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

Trebuie arătat şi faptul că S.L.P. D. nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecţie, ci doar iniţierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuşi concedierii.

Criticile referitoare la angajarea altor persoane după efectuarea concedierilor colective cu încălcarea dispoziţiilor art.72 din Codul muncii nu poate fi primită, situaţia de fapt fiind corect reţinută din acest punct de vedere de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, care după verificarea comparativă a atribuţiilor categoriilor de personal nou angajate a stabilit că prin fişa postului acestea sunt diferite de cele ale personalului concediat.

Pe de altă parte, nerespectarea prevederilor art. 72 din Codul muncii nu se poate constitui într-un temei de nulitate a deciziei de concediere întrucât ea este ulterioară şi nu concomitentă sau anterioară emiterii actului, ea putându-se eventual constitui într-un motiv de nulitate a contractelor colective individuale nou încheiate.

Având în vedere că în cuprinsul recursului au fost conturate şi alte aspecte are vizează legalitatea concedierii, se va analiza în ansamblu situaţia arătată de societatea pârâtă – prin prisma dificultăţilor economice evocate şi reţinute în mod judicios de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a.

În acest context, se va avea în vedere faptul că documentaţia prezentată la dosar (decizia Consiliului de Administraţie întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară şi ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societăţii pentru perioada 1.01.–31.12.2007, hotărârea A.G.A. din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situaţiei financiare a societăţii) atestă că S.C. „D.” S.A. a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacităţi de producţie naţionale în domeniul produselor chimice, dar şi de greva generală a salariaţilor, derulată pe perioada 26.10.2007–14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a nici unei nave şi operarea în luna decembrie 2007 a unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivaţie pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situaţia economico-financiară a societăţii, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată şi prezentată sindicatului în raport de situaţia efectivă a posturilor.

Faptul că ulterior concedierii, în cadrul S.C. „D.” S.A. au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcţiei şi a atribuţiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

Pe cale de consecinţă, se va reţine că, procedura concedierii colective nu a fost iniţiată şi derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a fost legală şi temeinică.

O altă critică vizează respingerea pretenţiei referitoare la plata salariului 13 pentru anul 2007.

Critica va fi respinsă ca nefondată, întrucât această dispoziţie nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 42 (2) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv pentru o perioadă care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008.

În ceea ce priveşte diferenţele de plăţi compensatorii, prima de Paşti şi Prima de C, în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză este aplicabil CCM la nivel de ramură transporturi.

Conform art. 25 al.3 din legea 130/1996 regula referitoare la efectele contractelor colective de muncă este cea a aplicării lor de la data înregistrării părţile având posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară celei de înregistrare.

Aceste dispoziţii legale se coroborează cu cele ale art. 23 al.1 care prevăd că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.

În speţă, faţă de prevederile legale enunţate mai sus, CCM la nivel de societate îşi producea efectele până la data de 27.09.2007.

În plus, art. 13 din legea 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese cu excepţiile strict prevăzute de lege, inaplicabile în speţă.

Din documentaţia transmisă Direcţiei de muncă rezultă că sindicatul a precizat că în perioada 27.08 – 28.09.2007 au avut loc negocieri între parteneri sociali pentru a se ajunge la modificarea anumitor clauze ale contractului. În cadrul conflictului de interese a fost parcursă procedura concilierii, iar la data de 23.10.2007 a fost anunţată greva generală, grevă a cărui legalitate a fost recunoscută de instanţele judecătoreşti.

În aceste condiţii, este evident, că efectele CCM la nivel de unitate au încetat la data de 27.09.2007.

În ceea ce priveşte prima de dispatch, instanţa nu poate stabili suma exactă cuvenită reclamantei, deoarece determinarea ei nu poate fi făcută prin simpla împărţire a sumei obţinută de pârâtă pentru operaţiunile efectuate de societate pentru perioada 1.01.2007 – 31.06.2007, la numărul de salariaţi, ci numai după scăderea cheltuielilor suportate de unitate, urmând a se stabili de asemenea, care sunt salariaţii ce pot beneficia de această primă în raport de contribuţia adusă la obţinerea acestei prime.

Cât priveşte sporul pentru condiţii nocive prima instanţă a calculat diferenţele de drepturi băneşti aferente acestui spor raportat la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Susţinerile reclamantei că diferenţa de 5% trebuia calculată în raport de prevederile CCM la nivel de unitate, în conformitate cu care sporul pentru condiţii nocive se aplică la salariul de bază al fiecărui salariat sunt nefondate, de vreme ce salariaţii prin sindicat au solicitat calcularea acestui spor raportat la CCM la nivel de ramură.

Astfel, prin adresa nr.2068/25.02.2008 Sindicatul Lucrătorilor E. D. a solicitat pârâtei să se conformeze CCM – la nivel de ramură transporturi, în ceea ce priveşte plata sporului de nocivitate de 10% către toţi salariaţii.

Cu privire la recursul pârâtei S.C. „D.” S.A.

În conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. 1 lit. „d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2837/27.12.2006: „în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare–descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia.

(2) Condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum şi perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaţilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi, după caz, instituţie”.

Din prevederile contractului colectiv de muncă invocate mai sus, rezultă în mod clar că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea lor.

E. money reprezintă suma de bani care se plăteşte de către beneficiar operatorului portuar atunci când acesta din urmă, prin angajarea şi folosirea de resurse suplimentare reuşeşte să presteze operaţiunea într-un timp mai scurt decât timpul prevăzut în contractul încheiat între beneficiar şi operatorul portuar.

Contribuţia directă a salariaţilor la realizarea dispatch-ului poate fi reţinută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare faţă de cel contractual, în funcţie de atribuţiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operaţiunile de încărcare–descărcare.

Faţă de susţinerile contradictorii ale părţilor, în cauză era utilă efectuarea unei expertize tehnice contabile prin care expertul să stabilească care sunt salariaţii care au contribuit în mod direct la încasarea primei de operare cu celeritate (dispatch money) şi care este cuantumul sumei încasată de pârâtă cu titlu de dispatch pentru perioada 1.01.2007–iunie 2007.

Prin raportul semestrial privind situaţia economico-financiară şi analiza activităţii S.C. D.” S.A. la data de 30.06.2007, s-a menţionat că în semestrul I 2007 veniturile societăţii au crescut şi că această creştere se datorează depăşirii ratelor de operare a navelor.

Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa sau părţile por recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Atât timp cât părţile s-au înţeles prin contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi să acorde prime de celeritate doar salariaţilor care au contribuit direct la încasarea ei, iar pârâta susţine că datorită perfecţionărilor tehnologice contribuţia factorului uman a scăzut, se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a casat în parte sentinţa recurată cu privire la obligarea pârâtei la achitarea primei de dispatch pe perioada 1.01.2007–iunie 2007 şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnice contabile, cu obiectivele arătate în considerentele expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta E. N., domiciliată în C,(...), judeţul C, împotriva sentinţei civile nr.560/14.04.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul nr(...).

Admite recursul formulat de pârâta (...) D. (...), cu sediul în C, E. 54, J. Port, judeţul C, împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

Casează în parte sentinţa recurată cu privire la prima de dispatch şi trimite cauza spre rejudecare la T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în vederea efectuării unei expertize contabile.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.10.2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond: G.M.; M.H.

Red.dec.jud.J.(...)/06.11.2009

Tehnored.gref.RD/4ex/09.11.2009