Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

SECŢIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ŞI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

DOSAR NR(...)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 315 din 21 februarie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...), privind şi pe reclamantul D. N. D., având ca obiect litigiu de muncă – contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul intimat D. D. N. asista de avocat E. B., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente SC E. SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat şi motivat în termen legal, s-a comunicat intimatului şi este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 7 aprilie 2008, reclamantul intimat a depus la dosar, prin registratura instanţei, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, la care a fost anexată delegaţia de reprezentare.

La termenul de azi, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar chitanţa prin care se atestă plata onorariului avocaţial.

La întrebarea instanţei, reclamantul intimat arată că a primit drepturile salariale cu titlu de concediu medical, aferente intervalului de timp scurs între cele 2 decizii de concediere.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat susţine întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de prima instanţă şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocaţial, potrivit chitanţei depuse la dosar. Arată că din punctul său de vedere cele două decizii de concediere sunt lovite de nulitate. Prima decizie a fost dată în perioada în care reclamantul intimat se afla în incapacitate temporară de muncă, încălcându-se astfel prevederile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, iar ce-a de-a doua decizie de concediere nu putea fi emisă întrucât prima decizie era contestată în instanţă. Emiţând cea de-a doua decizie de concediere, pârâta recurentă a încercat astfel să ocolească efectele nulităţii primei decizii, având în vedere faptul că reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi o reţine în vederea pronunţării.

C U R T E A

Deliberând reţine că prin sentinţa civilă nr.315 din 21 februarie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j s-a admis contestaţia formulată de contestatorul D. N. D., în contradictoriu cu intimata SC E. SA, şi în consecinţă s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr.43/l1.04.2007 emisă de intimată în sarcina contestatorului.

S-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii deciziei, intimata fiind obligată să plătească contestatorului drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat, începând cu data de 11.04.2007 şi până la reintegrare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în favoarea contestatorului în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantul este angajatul intimatei pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 01. 01.2006, în meseria de muncitor necalificat.

La data de 22.02.2007, intimata a emis decizia nr.15, prin care contractul individual de muncă al contestatorului încetează în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.

În perioada 14.02.-31.03.2007, contestatorul s-a aflat în concediu de incapacitate temporară de muncă, aşa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosar.

Intimata a emis Decizia nr.43/11.04.2007, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art.65 alin.l din Codul muncii.

Potrivit prevederilor art. 74 alin.l din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea şi durata preavizului.

În cazul de faţă, decizia nr.43 nu cuprinde motivele care determină concedierea contestatorului, situaţie în care este nelegală, deoarece încalcă prevederile art. 74 alin.l lit.a din Codul muncii.

Pentru a se dispune concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului este necesar ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

In cazul de faţă, aşa cum rezultă din statul de funcţii al personalului angajat din Sucursala E. D, în perioada noiembrie 2006 - ianuarie 2007 sucursala a avut un muncitor necalificat, şi în perioada februarie - aprilie 2007 sucursala a avut trei muncitori necalificaţi.

Prin urmare, crescând numărul de muncitori necalificaţi nu poate fi vorba despre o schimbare tehnologică la nivelul sucursalei iar desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului nu are o cauză reală şi serioasă, astfel că, contestaţia formulată de D. N. D. a fost admisă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA B, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei civile nr.315/21.02.2008, iar pe fond respingerea contestaţiei formulată de reclamant.

În motivele de recurs arată că în mod neîntemeiat instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei, ţinând cont doar de cele formulate de către reclamant.

Prin decizia nr.43/11.04.2007 nu s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului, ci doar modificarea datei de încetare efectivă a contractului individual de muncă, deoarece reclamantul a depus la sediul societăţii primul concediu medical la data de 26.06.2007.

Instanţa de fond a reţinut în hotărârea atacată că la data de 22.02.2007, societatea a emis decizia nr.15/22.02.2007, prin care contractul individual de muncă al contestatorului încetează în temeiul art.65 alin.1 C.muncii, precum şi că în perioada 14.02.-31.03.2007, contestatorul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, aşa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosar.

Arată că instanţa de fond nu a făcut o examinare atentă a certificatelor medicale depuse de către reclamant, ignorându-se faptul că primul certificat medical a fost depus la sediul societăţii abia în data de 26.02.2007, deci după data de 22.02.2007, când începea să-şi producă efectele decizia nr.15/22.02.2007.

La data de 26.02.2007, reclamantul a depus la sediul societăţii certificatul medical seria (...) nr.(...), fiind înregistrat sub nr.413/26.02.2007, din care rezultă că în perioada 14 – 28.02.2007 s-a aflat în concediu medical, însă acest certificat a fost vizat de medicul de familie la data de 23.02.2007, deci ulterior datei de 22.02.2007, când a început să-şi producă efectele decizia nr.15/2007.

Prin decizia nr.43/11.04.2007, aşa cum a fost motivată, nu s-a dispus altceva decât prelungirea termenului de încetare efectivă a contractului individual de muncă, dispus prin decizia nr.15/22.-02.2007, respectiv de la data de 22.02.2007 la data de 11.04.2007, pentru a se îndeplini şi termenul legal de preaviz, după încetarea stării de incapacitate temporară de muncă.

Este adevărat că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului, însă numai dacă nu intervin cauze legale de suspendare a acestor efecte.

Datorită faptului că reclamantul a prezentat certificatul medical abia în data de 26.02.2007, societatea a fost nevoită, conform dispoziţiilor imperative din Codul muncii, să prelungească termenul de la care decizia nr.15/22.02.2007 urma să-şi producă efectele, întrucât a intervenit o cauză legală de suspendare a acestor efecte. Altfel societatea era pusă în situaţia să menţină o decizie de desfacere a contractului individual de muncă emisă în perioada când reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă şi mai mult, să nu respecte nici termenul de preaviz.

Consideră că invocarea încălcării dispoziţiilor art.74 lit.d din Codul muncii este neîntemeiată, întrucât la data emiterii deciziei, pârâta nu dispunea de locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea profesională a reclamantului, în sensul dispoziţiilor art.64 din Codul muncii.

Totodată şi invocarea nerespectării art.74 alin.1 lit.c este neîntemeiată, deoarece decizia trebuie să cuprindă „criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art.70 alin.2 lit.d numai în cazul colective”, ceea ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

În drept invocă dispoziţiile art.304¹ Cod procedură civilă.

Reclamantul D. N. D., prin întâmpinarea de la filele 11-12, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 15/22.02.2007 (fila 4 dosar fond) recurenta-intimată a dispus în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii încetarea contractului individual de muncă al intimatului D. N.-D. începând cu data de 22.02.2007.

După contestarea în instanţă a deciziei menţionate anterior de către intimat, recurenta a emis o nouă decizie de concediere (nr. 43/11.04.2007 – fila 18 dosar fond) în care se menţionează că întrucât începând cu data de 14.02.2007 intimatul a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în temeiul art. 50 li.b) şi 73 alin. (3) din Codul muncii contractul său individual de muncă este desfăcut cu data de 11.04.2007.

Curtea apreciază că emiterea unei noi decizii de concediere prin care se modifică termenul de la care operează desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant are natura unei revocări a deciziei iniţiale, urmată de emiterea unei noi decizii, prima decizie fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, respectiv pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat de concediu medical.

Pentru a fi valabilă, a doua decizie de concediere trebuie să conţină toate elementele prevăzute de lege. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Decizia de concediere nr. 43/11.04.2007 este nelegală întrucât nu conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 74 alin.(1) din Codul muncii, respectiv motivele care determină concedierea. Acestea trebuiau menţionate expres în cuprinsul deciziei, nefiind posibilă completarea deciziei sub acest aspect cu acte exterioare, chiar dacă acest act este o altă decizie de concediere.

Deşi în memoriul de recurs s-a făcut referire la invocarea de către contestator a încălcării dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul muncii, prima instanţă a admis în mod legal contestaţia numai pentru încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Susţinerile recurentei în sensul că prin a doua decizie nu s-a dispus concedierea intimatului, ci numai s-a prelungit termenul de încetare a contractului individual de muncă, sunt apreciate ca neîntemeiate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, prima decizie a fost revocată.

De asemenea, contrar apărărilor recurentei se reţine că art. 60 din Codul muncii instituie interdicţia concedierii salariaţilor în situaţiile expres reglementate, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor concedierii. Drept urmare, angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă, urmând să suspende efectele concedierii până după încetarea incapacităţii.

Având în vedere aceste considerente şi reţinând că analizarea cerinţelor de legalitate ale deciziei de concediere prevalează faţă de cele privind temeinicia acesteia, Curtea apreciază că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică. În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 299 alin. (1), 304¹ şi 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 315 din 21 februarie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), care va fi menţinută.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă se va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenţii, să plătească intimatului D. N. D. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 14).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 315 din 21 februarie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului D. N. D. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 16 aprilie 2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

Red.DL/SM

2ex. 07.05.2008

Jud..fond E.E., P.V.