- contestaţie decizie de concediere – R O M Â N I A CURTEA DE A P E L S U C E A V A SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE D E C I Z I A NR.420 Şedinţa publică din 9 aprilie 2009 Preşedinte (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de intimata S.C. „E.” S.A. B, cu sediul în mun. B, sector 1,(...), Cod:(...), împotriva sentinţei nr. 4 din 05 ianuarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă - în dosarul nr(...). Dezbaterile asupra recursului de faţă au avut loc în şedinţa publică din 26 martie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie şi când pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise în temeiul dispoziţiilor art.156 alin.2 Cod procedură civilă, pronunţarea s-a amânat la 2 aprilie 2009 şi apoi pentru astăzi. După deliberare, CU R T E A, Asupra recursului de faţă, constată: Prin cererea adresată T r i b u n a l u l u i B o t o ş a n i înregistrată sub nr.4468/40 din 23.10.2008, reclamanta E. S. a formulat pe rolul acestei instanţe, în contradictoriu cu intimata SC E. S.A. B, contestaţie împotriva deciziei de concediere nr.92 din 29 septembrie 2008, solicitând constatarea nulităţii absolute a acesteia, reintegrarea pe post şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile de care a fost privată ca urmare a concedierii nelegale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.. Motivând acţiunea reclamanta a arătat că angajatorul a dispus concedierea conform art.65 şi 66 din Codul muncii, datorită desfiinţării postului său, deşi contractul colectiv la nivelul E. interzice concedierea pentru motive ce nu ţin de salariat în cazul în care cel vizat are mai puţin de trei ani până la pensionarea la cerere, susţinând că acelaşi contract colectiv interzice aplicarea măsurii concedierii ambilor soţi care lucrează la acelaşi agent economic, soţului său i se desfăcuse contractul în anul 2007, ca urmare a unei concedieri colective. În plus, intimata nu şi-ar fi îndeplinit nici obligaţia de a-i oferi un alt loc de muncă disponibil, chiar şi în altă localitate. Intimata deşi legal citată nu a depus întâmpinare şi nu a formulat alte cereri. T r i b u n a l u l B o t o ş a n i prin sentinţa civilă nr.4 din 5.01.2009 a dispus următoarele: -a admis contestaţia formulată de contestatoarea E. S., împotriva deciziei de concediere nr.92/29.09.2008, decizie emisă intimata SC E. SA B; -a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.92/29.09.2008; -a obligat intimata să reintegreze contestatoarea pe postul deţinut anterior şi să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective pe post; -a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prin considerentele sentinţei civile, tribunalul a reţinut că prin decizia nr.92 din 29.09.2008 intimata SC”E.”SA B a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei E. S., în temeiul art.65 şi 66 Codul muncii cu precizarea că motivul concedierii îl reprezintă desfiinţarea postului ocupat, de subinginer, din cadrul Depozitului B, „ca urmare a reorganizării activităţii zonei E. B conform programului de reorganizare al E. SA aprobat prin hotărârile Consiliului de Administraţie din data de 07.06.2005 şi din 09.08.2005”, iar că potrivit art.52 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (încheiat între E. SA şi G. E. şi înregistrat la E. B cu nr.8080/2000 în vigoare conform actului adiţional nr.1090/22.02.2008) „Nu se pot face, din iniţiativa angajatorului contractele individuale de muncă pentru motive care nu ţin de persoana angajatului, celor care au mai puţin de 3 ani până la pensionarea anticipată….”. Conform art.52 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră peanul 2007 (f.33 dosar) „Nu se pot desface contractele individuale de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, celor care au mai puţin de 3 ani până la pensionarea pentru limită de vârstă,,,,”. Întrucât contestatoarea – care este născută la 24.03.1955 – are (conform adresei nr.28462 din 26.11.2008 trimise de Casa Judeţeană de Pensii B – f.48 dosar) o vechime în muncă de 32 ani, 1 lună şi 10 zile, din care în grupa a - II - a de muncă, 18 ani şi 8 luni – şi se poate înscrie la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 24.03.2011, beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare de 4 ani, sau la pensie anticipată începând cu data de 24.03.2010. Drept consecinţă, contestatoarea avea mai puţin de trei ani atât până la pensionarea anticipată (prevăzută de art.52 din contractul la nivel de unitate), cât şi până la pensionarea pentru limită de vârstă (prevăzută de art.52 din contractul la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră). S-a evocat că potrivit art.48 din Contractul colectiv de muncă nr. 288/26.03.2007 la nivel de ramură energetică, electrică, termică, petrol,gaze, aplicarea efectivă a reducerii de personal după reducerea posturilor vacante, de natura celor ce se desfiinţează, se va face prin desfacerea contractelor de muncă într-o ordine obligatorie, prevăzută la alin.1 din articol, iar potrivit alin.2 „dacă după aplicarea măsurii desfacerii contractelor individuale de muncă persoanelor care se încadrează în prevederile alineatelor precedente, numărul de posturi ce urmează a fi desfiinţate nu a fost acoperit, pentru restul vor fi avute în vedere următoarele criterii: (a) dacă această măsură ar putea afecta ambii soţi care lucrează la acelaşi agent economic, se va putea desface contractul de muncă doar unuia dintre aceştia conform opţiunii acestora”. S-a mai reţinut că soţul contestatoarei –E. E. – fusese concediat de intimată în anul 2007, tot în acelaşi temei juridic – respectiv pentru desfiinţarea postului ocupat ca urmare a reorganizării activităţii zonei E. conform aceluiaşi program de restructurare. În consecinţă instanţa de fond a apreciat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.48 alin.2 şi 52 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, petrol şi gaze şi făcându-se aplicarea dispoziţiilor art.78 din Codul muncii s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a concedierii. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata SC”E.” SA B, criticând-o pentru nelegalitate. Motivând recursul s-a susţinut faptul că la data pronunţării sentinţei, a fost emisă decizia nr.110 din 3.11.2007 prin care a fost retractată decizia nr.92 din 29.09.2008, întrucât petenta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în perioada 1.10.2008 – 28.01.2009. Deşi contestatoarea a cunoscut existenţa acestei decizii, cu rea-credinţă a insistat în soluţionarea cauzei, fără a arăta instanţei că la data de 22.12.2008 a primit decizia ulterioară prin intermediul executorului judecătoresc. Recursul, motivat pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este nefondat, pentru următoarele considerente: Din verificările actelor şi lucrărilor dosarului se constată că prin decizia nr.92 din 29.09.2008, comunicată contestatoarei la data de 30.09.2008, prin intermediul executorului judecătoresc intimata SC”E.”SA B a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei E. S., în temeiul art.65 şi 66 Codul muncii cu precizarea că motivul concedierii îl reprezintă desfiinţarea postului ocupat, de subinginer, din cadrul Depozitului B, „ca urmare a reorganizării activităţii zonei E. B conform programului de reorganizare al E. SA aprobat prin hotărârile Consiliului de Administraţie din data de 07.06.2005 şi din 09.08.2005”, cu acordarea unui preaviz de 60 zile calendaristice. Potrivit, dispoziţiilor art.75 din Codul muncii aprobat prin Legea nr.53/2003, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării către salariat. În raport de aceste dispoziţii prin comunicarea deciziei de concediere, aceasta a produs efecte juridice contestatoarea având dreptul de a contesta legalitatea acesteia, conform prevederilor constituţionale, care garantează accesul liber la justiţie, a dispoziţiilor art.281 şi următoarele din Codul muncii şi a dispoziţiilor Legii nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, neputând fi reţinută susţinerea privind reaua-credinţă a reclamantei. Decizia nr.92 din 29.09.2008, fiind comunicată contestatoarei a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice astfel încât revocarea ei ulterioară este lipsită de importanţă. Din verificarea lucrărilor dosarului se constată că decizia nr.110 din 3.11.2006 a fost depusă la dosarul cauzei, dar în raport de nulitatea deciziei nr.92 din 29.09.2008 constatată de instanţa de fond, această ultimă decizie nu prezintă relevanţă în cauză. Faţă de cele reţinute sentinţa instanţei de fond fiind legală, nefiind reţinute motive de nelegalitate, şi nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat. Pentru aceste motive, În numele Legii, D E C I D E: Respinge recursul declarat de intimata S.C. „E.” S.A. B, cu sediul în mun. B, sector 1,(...), Cod:(...), împotriva sentinţei nr. 4 din 05 ianuarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă - în dosarul nr(...), ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 9 aprilie 2009. Preşedinte, Judecători, Grefier, Red.A.E. Jud.fond: U. N. Jud:M. L. Tehnored.G.V.ex.2/06.05.2009
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 420 din data 2009-04-09
Pronuntata de Curtea de Apel Suceava