Cabinet avocat Dreptul muncii

România

Curtea de A p e l T i m i ş o a r a cod operator 2928

Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale

Decizia civilă nr. 1425

Şedinţa publică din 11 iunie 2008

Instanţa constituită din:
Preşedinte: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...) E.

Grefier: B. T.

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de către reclamantul E. G împotriva sentinţei civile nr. 1610 pronunţată la 27 martie 2008 de către T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta (...) T. (...) T, având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns pentru reclamantul recurent avocat U. D., pentru pârâta intimată avocat E. S..

Procedura completă.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a facut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care instanţa constată că prin serviciul registratură al instanţei, reclamantul recurent a depus la dosar adeverinţa medicală din 8 mai 2008, iar pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, care s-a comunicat reprezentantului reclamantului recurent.

Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar factura nr. (...)/2008.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanţa consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate cu reţinerea cauzei spre rejudecare sau în subsidiar modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei, fără cheltuieli de judecată.

Arată că decizia a fost comunicată prin scrisoare recomandata si ridicată de soţia reclamantului care nu are discernământ datorită bolii de care suferă şi în aceste condiţii comunicarea nu este valabilă.

Depune la dosar concluzii scrise şi solicită instanţei să le aibă în vedere la soluţionarea recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Arată că boala de care suferă soţia reclamantului nu afectează discernământul şi ca atare comunicarea este valabilă.

Instanţa

Deliberând asupra recursului de faţă a constatat următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la T r i b u n a l u l T i m i ş la 5 noiembrie 2007 sub nr. 8252/30, reclamantul E. G a chemat în judecată pe pârâta (...) T. (...) T solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să anuleze decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 115/17 octombrie 2007; să oblige pârâta la plata sumei de 36.000 lei reprezentând salariul brut pe perioada februarie-octombrie 2007, precum şi bonurile de masă de care ar fi beneficiat în aceeaşi perioadă, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acţiunii arată că la data de 22 decembrie 2006 a avut loc Adunarea generală a acţionarilor, prilej cu care s-a schimbat Consiliul de Administraţie şi nu i s-a mai permis accesul în incinta societăţii; că Adunarea Generală nu a hotărât şi concedierea lor; că la 25 octombrie 2007 a aflat de la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă că ar exista o decizie de încetare a raporturilor de muncă, decizie care nu corespunde realităţii.

Mai arată că la 26 ianuarie 2007 a primit o adresă prin care a fost chemat să se prezinte în 29 ianuarie 2007 la Cabinet de avocatură în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile; că fiind anunţat doar cu trei zile înainte şi nefiind în localitate, a anunţat societatea despre acest lucru, însă aceasta a procedat la luarea măsurii fără a mai efectua cercetarea.

La data de 13 decembrie 2007, reclamantul E. G a depus la dosar o precizare de acţiune prin care a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 115/17 octombrie 2007, în temeiul art. 62 alin. 2 Codul muncii, decizia de concediere fiind motivată în fapt.

Pârâta (...) T. (...) T a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii precizate.

Pe cale de excepţie , invoca tardivitatea deciziei de concediere, iar sub aspectul fondului arata ca acţiunea este neîntemeiată.

Arata ca decizia atacata nr. 115/17 octombrie 2007 nu reprezintă decizie de concediere, ci o decizie internă prin care a comunicat ITM concedierea; ca decizia de concediere poarta numărul 1/30 ianuarie 2007 şi a fost comunicata reclamantului la domiciliu în cursul lunii februarie, conform dovezii de comunicare – confirmare de primire semnată de soţia reclamantului în 1 februarie 2007.

Sub aspectul fondului solicită respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

Arata ca din 21 decembrie 2006, reclamantul a părăsit de bună voie incinta societăţii şi nu s-a mai prezentat la locul de muncă, motiv pentru care a fost concediat din funcţia de director general, iar din funcţia de administrator a fost revocat de AGA societăţii.

Reclamantul a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă.

Arată că acţiunea nu este tardivă în condiţiile în care singura decizie de care are cunoştinţă este decizia nr. 115/17.10.2007, decizie care nu i-a fost comunicată; că decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 nu produce efecte juridice faţă de el, deoarece nu i s-a comunicat conform art. 268 alin. 4 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1610 pronunţată la 27 martie 2008, instanţa a respins contestaţia ca tardivă faţă de decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 şi inadmisibilă faţă de decizia nr. 115/17 octombrie 2007.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 1/30 ianuarie 2007, pârâta a procedat la concedierea disciplinară a reclamantului în temeiul art. 61 litera a Codul muncii începând cu data de 1 februarie 2007, aceasta fiind comunicată la 1 februarie 2007, recomandat cu confirmare de primire, comunicare ridicată de soţia reclamantului.

A apreciat că înscrisul intitulat decizie de concediere nr. 115/17 octombrie 2007 reprezintă în realitate o înştiinţare a ITM, cu referire la decizia de concediere nr. 1/30 ianuarie 2007, deoarece în cuprinsul acesteia se face menţiune expresă la decizia nr. 1/30 ianuarie 2007; că numai o decizie care vizează executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de muncă poate fi contestată în instanţă; că notificarea sau înscrisurile care au valoare juridică de notificare nu pot fi contestate în instanţă; că raportat la data comunicării deciziei nr. 1/30 ianuarie 2007, care reprezintă adevărata decizie în baza căreia au încetat raporturile de muncă, contestaţia reclamantului este tardivă.

In termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs reclamantul E. G, recurs înregistrat la Curtea de A p e l T i m i ş o a r a sub nr(...).

In principal solicită casarea sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, respingerea excepţiilor invocate, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată, invocând drept temei de modificare dispoziţiile art. 304¹ raportat la art. 312¹ alin. 3 cod procedură civilă.

In subsidiar, a solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii formulate şi precizate, cu cheltuieli de judecată, invocând drept temei dispoziţiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304¹ cod procedură civilă.

Arata ca in mod greşit a soluţionat instanţa cauza pe excepţie, deoarece decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 nu i-a fost comunicată legal şi că pentru a putea fi asimilată unei decizii de concediere şi pentru a produce efecte, aceasta ar fi trebuit comunicată în acord cu prevederile art. 268 alin. 3 Codul muncii şi ulterior înregistrată la ITM; că pârâta nu a comunicat decizia cu respectarea art. 268 alin. 4 Codul muncii, nefăcându-se dovada că el a refuzat primirea pentru a se proceda la comunicarea ei prin scrisoare recomandată.

A solicitat repunerea în termenul de formulare a contestaţiei pentru situaţia în care apreciază că decizia a fost comunicată cu respectarea legii, deoarece soţia reclamantului a suferit în repetate rânduri tulburări depresive, soldate şi cu internări într-un institut de specialitate psihiatrie şi că în perioada de derulare a evenimentelor soţia lui era sub efectul medicamentelor, neavând discernământ.

Sub aspectul fondului arată că decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 este nulă absolut în condiţiile în care nu a fost comunicată, nu a fost înregistrată la ITM, nu a fost operată în cartea de muncă.

In ce priveşte decizia nr. 115/17 octombrie 2007 arată că este o veritabilă decizie de concediere şi nu doar o simplă notificare, această decizie fiind operată în cartea de muncă ca temei al încetării raporturilor de muncă.

Mai arată că decizia a fost emisă fără efectuarea procedurii cercetării disciplinare; decizia nu produce efecte retroactiv şi în plus decizia nu individualizează de fel abaterile; că instanţa nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor privind plata salariului brut şi bonurile de masă; că nu a săvârşit nici o abatere disciplinară în condiţiile în care după şedinţa din 22 decembrie 2006 nu i s-a mai permis accesul în incinta societăţii; că în adunarea generală nu s-a decis concedierea lui, ci doar schimbarea Consiliului de Administraţie.

Prin întâmpinare, pârâta intimată (...) T. (...) a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Arata ca este nefundamentată critica formulată pe calea recursului cum că nu se putea proceda la comunicarea deciziei prin scrisoare recomandată doar în cazul în care salariatul refuză primirea; că scrisoarea recomandată a fost ridicată de soţia reclamantului; că nu este dovedită lipsa discernământului soţiei reclamantului.

Mai arată că decizia nr. 115/17 octombrie 2007 nu reprezintă decizia de concediere a recurentului, ci o decizie internă, administrativă a societăţii prin care s-a procedat la comunicarea către ITM a concedierii şi solicitării operării în cartea de muncă a reclamantului contestator.

Reclamantul recurent a depus la dosar concluzii scrise prin care reia susţinerile din cererea de recurs.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304¹ cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt şi a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale incidente speţei.

Prin decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 emisă de (...) T. (...) T, contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut începând cu data de 1 februarie 2007, în temeiul art. 61 litera a Codul muncii.

Decizia de concediere a fost comunicată reclamantului concediat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la 30 ianuarie 2007, scrisoare care a fost ridicată de soţia reclamantului la 1 februarie 2008.

Reclamantul susţine necomunicarea invocând nerespectarea dispoziţiilor art. 268 (4) Codul muncii conform cu care decizia se predă personal salariatului, sub semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată , la domiciliul sau reşedinţa comunicată de părţi.

Este adevărat că art. 268 (4) Codul muncii are în vedere în principal înmânarea deciziei de sancţionare personal, pe bază de semnătură de primire pentru a-l proteja pe salariat de eventualele abuzuri ale angajatorului şi a marca în mod neechivoc momentul de la care începe să curgă termenul de contestare a deciziei.

Această modalitate are în vedere însă situaţia în care este posibilă predarea personală a deciziei datorită prezenţei angajatului în unitate, or în cazul reclamantului acest lucru nu este posibil, reclamantul nefiind prezent nici la cercetarea disciplinară, nici în unitate, pârâta fiind în imposibilitatea de a-i comunica decizia personal.

Unitatea a comunicat decizia contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, scrisoarea recomandată fiind ridicată de soţia reclamantului, reclamantul recunoscând semnătura acesteia de pe confirmarea de primire.

In faţa instanţei de fond, reclamantul a contestat modalitatea de comunicare a deciziei şi nu a solicitat repunerea în termenul de introducere a contestaţiei datorită stării sănătăţii soţiei sale, stare de sănătate care i-ar afecta discernământul.

Cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei împotriva deciziei nr. 1/30 ianuarie 2007 apare ca o cerere nouă formulată direct în recurs, inadmisibilă potrivit prevederilor art. 305 cod procedură civilă.

Mai mult adeverinţa medicală invocată de reclamant în recurs nu face dovada susţinerilor reclamantului privind lipsa de discernământ a soţiei la data comunicării deciziei datorită afecţiunilor de care suferă nu poate fi luată în onsiderare, decizia fiind comunicată la 30 ianuarie 2007, iar adeverinţa medicală a fost eliberată la peste 1 an de la această dată.

Decizia nefiind contestată în termen a rămas definitivă, legalitatea emiterii ei nemaiputând fi pusă în discuţie.

Necomunicarea deciziei de sancţionare la ITM nu atrage nulitatea acesteia, cazurile de nulitate fiind legate de aspecte de formă, iar producerea de efecte fiind legată de momentul comunicării, art. 268 (3) Codul muncii având în vedere comunicarea către angajator, iar nu către ITM.

La data de 18 octombrie 2007 se înregistrează la ITM şi se operează în carnetul de muncă al reclamantului înscrisul intitulat „decizie de concediere nr. 115/17.10.2007”, în care se menţionează că faţă de decizia nr. 1/30 ianuarie 2007, al cărei termen de contestare a fost de 30 de zile de la comunicare, contractul de muncă al reclamantului E. G a încetat la 1 februarie 2008.

Inscrisul mai cuprinde dispoziţia de comunicare către Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă.

Acest înscris nu reprezintă o decizie de concediere aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, deoarece raporturile de muncă au încetat prin decizia nr. 1/30.01.2007, decizie la care se face referire în cuprinsul acestui înscris.

Având valoarea juridică a unei înştiinţări, în mod corect instanţa de fond a apreciat că aceasta nu produce efecte cu privire la raporturile de muncă ale părţilor şi ca atare nu poate fi contestată.

Imprejurarea că această decizie a fost înscrisă în cartea de muncă ca stând la baza încetării raporturilor de muncă nu schimbă natura ei, înscrierea fiind făcută de ITM şi putând fi rectificată în măsura în care nu corespunde realităţii.

Cum raporturile de muncă al părţilor au încetat la 1 februarie 2007, iar reclamantul nu a mai prestat nici un fel de activitate ulterior acestei date, acesta nu este îndreptăţit la plata salariului şi a tichetelor de masă după data de 1 februarie 2007.

Cauza fiind soluţionată în mod corect pe excepţie, motivele care ţin de nulitatea deciziei şi legalitatea măsurii concedierii nu au fost analizate în mod corect de către instanţa de fond.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a respinge recursul declarat de către reclamant ca neîntemeiat.

In privinţa cheltuielilor de judecată va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de către reclamantul E. G împotriva sentinţei civile nr. 1610 pronunţată la 27 martie 2008 de către T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta (...) T. (...) T.

Obligă reclamantul recurent la plata sumei de 3570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta intimată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 iunie 2008.

Preşedinte, Judecător, Judecător

G. E. J. K. N. B. E.

pentru, aflat în C.O. semnează

preşedintele secţiei,

G. E.

Grefier,

B. T.

Red. MB/dact. MB

2 ex.

4.08.2008

Primă instanţă:

J. J., S. E. – T r i b u n a l u l T i m i ş