Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A nr.161

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2009

Preşedinte - (...) (...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- N. (...)

Grefier - F.-S. D.

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului declarat de reclamanţii J. F. ,D. J., J. N., T. G, E. J., E. J., E. J. M., H. F., H. D., cu domiciliul ales în P,(...), judeţul P, împotriva sentinţei civile nr.2442 din 29 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunţarea la data de 20 ianuarie 2009, iar apoi, pentru aceleaşi motive, la 27 ianuarie 2009, când a pronunţat următoarea decizie.

C u r t e a

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a sub nr(...), reclamanţii J. F., D. J., J. N., T. G, E. J., E. J., E. J.-M., H. F., H. D. au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata unei sume reprezentând indemnizaţia minimă de concediere, plus despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în raport de rata inflaţiei, ca urmare a faptului că sumele nu le-au fost achitate la termenul cuvenit, indicându-se şi ce sume se solicită pentru fiecare reclamant cu titlu de indemnizaţie minimă de concediere şi cu titlu de despăgubiri, şi-anume, sumele de 5.221 lei, respectiv 554 lei.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au fost salariaţi ai societăţii-pârâte, iar conform prevederilor art. 50 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2005 şi 2006 salariaţii care sunt disponibilizaţi din motive care nu ţin de persoana salariatului trebuie să primească la disponibilizare, drept compensaţie, o indemnizaţie minimă de concediere în funcţie de vechimea în muncă în E. SA.

S-a mai susţinut că prevederile domeniului vizat în articolul 50 din CCM se completează cu prevederile Planului Social, mai precis Proiectul de Concediere Colectivă, care arată că aceste compensaţii, ce urmează a fi acordate salariaţilor, potrivit prevederilor art.4 din planul social, vor consta în 8 până la 15 salarii medii la nivel de E. pentru fiecare din salariaţii concediaţi, în funcţie de vechimea acestora în E..

De asemenea, s-a arătat că din interpretarea logică şi juridică a textului art. 50 din CCM pe anii 2005 şi 2006, în paralel cu dispoziţiile aceluiaşi articol din CCM pe anii 2007 şi 2008 rezultă dreptul salariaţilor disponibilizaţi în anii 2005 şi 2006 de a primi, la data disponibilizării, următoarele drepturi: în compensaţie o plată a unei indemnizaţii minime de concediere care, în funcţie de vechimea în câmpul muncii în E. variază de la 1,5 la 4 salarii medii nete şi în completare, plăţile compensatorii reglementate de planul social la care se adăugă, după caz, plata în numerar a preavizului de 60 de zile calendaristice, respectiv salariul pe două luni pentru zile lucrătoare, dacă preavizul de 60 de zile nu a fost acordat în natură şi în funcţie de situaţie, indiferent de numărul de zile lucrate în anul în care se face disponibilizarea, c/val integrală a concediului de odihnă pe anul respectiv.

Reclamanţii au susţinut că au primit drepturile băneşti de natură salarială datorate cu ocazia disponibilizării, mai puţin compensaţia-plata indemnizaţiei minime de concediere, pe care pârâta refuză să o plătească.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată susţinând că Planul Social încheiat între G. E. şi SC E. SA este o anexă la CCM, aşa cum s-a arătat la punctul 1 din cuprinsul Planului, iar din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 50 alin.1 din CCM cu cele ale pct. 4 din Planul Social reiese ca G. E. a negociat prin Planul Social condiţii mai avantajoase de concediere.

S-a mai arătat că reclamanţii au primit pachetul financiar conform pct. 4 din Planul Social, iar prin cererea formulată, aceştia solicită să le fie plătită, cumulativ, şi indemnizaţia de concediere prevăzută de art. 50 din CCM urmărindu-se

doar o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor, Planul Social fiind adoptat în vederea creării unor măsuri mai avantajoase pentru salariaţi şi nu în vederea aplicării în mod cumulativ a celor două categorii de măsuri.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.2442 din 29.09.2008, T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că indemnizaţia minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM pe anul 2005 şi indemnizaţia prevăzută de art. 4 din Planul Social, nu pot fi acordate cumulativ deoarece, potrivit pct. 1 din Planul Social, acesta constituie o anexă la contractul colectiv de muncă, din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 50 alin. 1 din CCM cu cele ale pct. 4 din Planul Social rezultând că G. E. a negociat prin Planul Social condiţii mult mai avantajoase de concediere.

Această concluzie, a reţinut instanţa, reiese şi din cuprinsul art. 6 din deciziile de încetare a raporturilor de muncă ale reclamanţilor potrivit cărora valoarea netă a indemnizaţiei de concediere ce va fi acordată salariaţilor este stabilită cu respectarea art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului.

Totodată, s-a arătat că nicăieri în documentele depuse în cauză nu se face vorbire de plata cumulativă atât a drepturilor prevăzute de art. 50 din CCM , cât şi a pachetului financiar prevăzut de pct. 4 din Planul social, considerente pentru care, în baza disp. art. 284 si urm. din Codul muncii, tribunalul a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe reclamanţii au declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică invocând disp.art. 304 punctele 8 şi 9 Cod pr.civilă.

Susţin recurenţii că netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei rezultă din însăşi practica judiciară a T r i b u n a l u l u i P r a h o v a, care în cauze cu obiect identic, în acelaşi complet sau în complete diferite, au pronunţat atât hotărâri de admitere, cât şi de respingere a cererii încălcându-se principiul aplicării unitare a legii .

Se mai învederează că intimata nu a contestat calitatea recurenţilor de foşti salariaţi, vechimea în muncă şi nici cuantumul pretenţiilor acestora, ci doar a susţinut că cererea este nefondată dând o proprie interpretare disp.art. 50 din CCM în sensul dorit de intimată afirmând, printre altele, că Planul Social întocmit de angajator în scop de protecţie socială face parte din CCM, ca anexă a acestuia, înlocuind prevederile art. 50 din CCM.

Se arată, în continuare, că prima instanţă a achiesat în totalitate la susţinerile intimatei, apărare concretizată în întâmpinare şi acte depuse după strigarea la rând a cauzei şi care nu au fost comunicate recurenţilor pentru a se apăra, judecarea fondului făcându-se cu încălcarea principiului contradictorialităţii.

Totodată, se susţine că până la momentul judecării fondului, intimata, prin neprezentare, renunţase la orice apărare recunoscând temeinicia cererii recurenţilor, pentru ca apoi, până la strigarea ultimei cauze de pe listă, să depună şi să i se primească, după judecarea cauzei, întâmpinare şi acte, ce nu au fost comunicate recurenţilor.

Arată recurenţii că prima instanţă a înlăturat susţinerile acestora, dar nu şi motivat, iar a susţine că Planul Social întocmit de angajator cu prilejul concedierii colective modifică şi chiar înlocuieşte părţi din CCM constituie o absurditate în raport de prevederile art. 1 şi 25 din legea nr. 130/1996, la care s-a făcut trimitere.

De asemenea, se învederează că dispoziţiile art. 68-79 din Codul muncii instituie o anumită procedură de urmat pentru angajator în cazul concedierilor colective, nerespectarea acesteia fiind sancţionată de lege, intimata achitându-se de obligaţiile legale, printre care şi aceea de întocmi un plan social, care nu poate fi privit decât ca un act administrativ unilateral emanând de la angajator, neputându-se primi teoria potrivit căreia Planul Social ar fi o anexă la CCM înlocuind disp.art. 50 din acesta.

În legătură cu contractul colectiv de muncă, definit de legea nr. 130/1996 ca lege a părţilor, acesta nu poate conţine prevederi contrare legii, dar poate conţine prevederi ce acordă drepturi mai mari ca număr şi prin întindere decât minimul prevăzut de lege, în cazul de faţă , contractul colectiv de muncă acordând, în plus faţă de planul social, prin art. 50 şi indemnizaţii minime de concediere, cu precizarea expresă că aceste indemnizaţii se completează cu prevederile planului social.

Concluzionează recurenţii că Legea nr. 53/2003 reprezentând Codul muncii şi CCM 2005 şi 2006 sunt acte juridice distincte, cu aplicabilitate distinctă, contractul colectiv de muncă acordând salariatului drepturi mai mari, iar îndeplinirea de către angajator a obligaţiilor asumate este obligatorie şi fiind vorba de două acte juridice distincte, aceasta presupune un cumul de drepturi pentru salariat, dar şi de obligaţii pentru angajator, art. 9 din CCM stipulând că în caz de litigiu, dispoziţiile CCM se aplică în favoarea salariatului.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosarul cauzei ,în copie, o serie de înscrisuri.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Împrejurarea că în speţe similare cu cea de faţă T r i b u n a l u l P r a h o v a a pronunţat, în primă instanţă, soluţii diferite, nu poate constitui un argument pentru admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurenţi, câtă vreme legalitatea şi temeinicia sentinţei sunt analizate de către instanţa de control judiciar în calea de atac a recursului exercitat de către părţile nemulţumite de sentinţa instanţei de fond.

În ceea ce priveşte întâmpinarea depusă în cauză de societatea pârâtă ( filele 282-285 dosar fond), aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul din 12.08.2008 (fila 287 dosar fond), întâmpinarea a fost comunicată la termenul respectiv de judecată apărătorului ales al reclamanţilor, aceştia având aşadar cunoştinţă de apărările formulate de intimata pârâtă prin întâmpinare, prin care s-a conchis că acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată solicitându-se, pentru argumentele expuse în conţinutul acesteia, respingerea acţiunii.

Apare astfel ca neîntemeiată susţinerea recurenţilor potrivit căreia intimata ar fi renunţat la prima instanţă la orice apărare şi că ar fi recunoscut temeinicia cererii lor.

Este adevărat că la ultimul termen de judecată, după strigarea cauzei, apărătorul ales al intimatei pârâte s-a prezentat în instanţă şi a depus la dosar o serie de înscrisuri-parte din acestea fiind deja depuse la dosar chiar de către reclamanţi- însă această împrejurare nu poate justifica admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul cerut de recurenţii reclamanţi, câtă vreme, pe fond, soluţia primei instanţe este corectă.

Intimata – pârâtă avea posibilitatea, de altfel, de a depune înscrisuri noi în apărare, chiar şi în recurs, în temeiul disp.art. 305 Cod pr.civilă, aceasta depunând în recurs, ca act nou şi amendamentul din anul 2006 la Planul Social, de care recurenţii – reclamanţi, prin apărător, au luat cunoştinţă.

De necontestat, recurenţii-reclamanţi au fost disponibilizaţi în cursul anului 2006 în urma unei concedieri colective şi nu individuale.

Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM pe anul 2006 ( fila 177 dosar fond), la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, ce diferă în funcţie de vechime, după distincţiile prevăzute în mod expres în cuprinsul alin. 1 al art. 50.

În alin. 2 al aceluiaşi articol se stipulează că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, iar potrivit alin. 3 al art.50, valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E. şi conform alin. 4 al art. 50, prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Interpretarea sistematică şi logică a dispoziţiilor cuprinse în art. 50 din CCM, mai sus enunţate, conduce în mod clar la concluzia că de prevederile alin. 1 al art. 50 beneficiază cei concediaţi individual, din motive care nu ţin de persoana acestora, pe când în cazul concedierilor colective, indemnizaţia de concediere este cea stabilită prin negociere cu G. E., iar intimata pârâtă a aplicat în mod corect dispoziţiile contractului colectiv de muncă completate cu cele ale Planului Social încheiat acordând recurenţilor reclamanţi numai indemnizaţia de concediere stabilită de comun acord, prin negociere, cu G. E..

Prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă trimit în mod obligatoriu, în cazul concedierilor colective, la o negociere pentru stabilirea indemnizaţiei de concediere, care a avut loc în cazul de faţă şi care rezultă din Planul Social.

Din nicio dispoziţie a contractului colectiv de muncă nu rezultă că recurenţii- reclamanţi, ce au fost concediaţi colectiv, ar fi îndreptăţiţi atât la acordarea indemnizaţiei de concediere prevăzută la art. 50 alin. 1 din CCM, cât şi la acordarea indemnizaţiei de concediere stabilite în urma negocierii cu G. E., în mod exclusiv şi în acord cu dispoziţiile art. 50 alin.2 – 4 din CCM, numai pentru concedierile colective.

Interpretarea dată de recurenţi dispoziţiilor art. 50 alin. 4 din CCM are caracter pur speculativ şi nu poate fi primită, rezultând în mod evident din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în alineatele 1-4 ale art. 50 din CCM că cele două tipuri de indemnizaţii de concediere nu puteau fi cumulate, aşa cum pretind nejustificat recurenţii.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea priveşte recursul de faţă ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinţei indicate de recurenţi în motivarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii J. F., D. J., J. N., T. G, E. J., E. J., E. J. M., H. F., H. D., cu domiciliul ales în P,(...), judeţul P, împotriva sentinţei civile nr.2442 din 29 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2009.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) N. (...)

Grefier

F.-S. D.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

2009-02-25

E./VS

2 ex.

d.f. Trib.P nr(...)

j.f. H. D.

F. T. M.