Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 146

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2010

Preşedinte - (...)-(...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- E.-(...) (...)

Grefier - E. T.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC N. Târgovişte SA cu sediul în Târgovişte,(...)-11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr.1839 din 22 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. J. reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud. D.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic E. N., în baza delegaţiei nr. 205/1.02.2010, lipsind intimatul-reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :

Consilier juridic E. N. având cuvântul depune la dosar practică judiciară, respectiv în xerocopie, sentinţa civilă nr. 1950 pronunţată la 03.11.2009 de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a şi arată că nu mai are alte cereri de formulat şi probe de administrat şi solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea, faţă de împrejurarea că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată la data de 10.11.2009, iar recursul a fost declarat la 24.11.2009, din oficiu invocă excepţia tardivităţii exercitării recursului şi o pune în discuţia părţilor.

Consilier juridic E. N. având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanţei cu privire la excepţia invocată şi depune la dosar în original dovada de comunicare a sentinţei civile nr. 1839/22.10.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a.

C U R T E A:

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i D â m b o v i ţ a sub nr(...), reclamantul Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, în numele salariatului E. J., a chemat în judecată pe pârâta SC N. Târgovişte SA solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să anuleze în parte dispoziţia nr.1814/03.06.2009, de încetare a contractului individual de muncă al numitului E. J., din iniţiativa angajatorului.

Astfel, s-a arătat că anularea se referă la art.5 din dispoziţie cu privire la cuantumul compensaţiei cuvenite în urma concedierii prin desfiinţarea postului, prevăzută în dispoziţia 1814/03.06.2009, cerându-se obligarea pârâtei la acordarea către salariat a compensaţiei stabilită de comun acord cu reprezentanţii pârâtei şi cei ai T. D. Târgovişte în baza procesului verbal din 01.09.2008 şi a protocolului încheiat în aceeaşi dată.

De asemenea, s-a solicitat şi anularea duratei preavizului stabilit de art.2 şi art.4 din aceeaşi dispoziţie, care are o durată de 20 de zile lucrătoare, iar pârâta să fie obligată să acorde salariatului E. J. un preaviz de 30 de zile calendaristice şi să-i plătească salariul cuvenit pentru această durată a preavizului.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în urma expirării contractului colectiv de muncă, în luna august 2008, părţile au convenit să acorde începând cu 02.09.2008, în cazul concedierilor individuale, o compensaţie în bani echivalentă cu 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul de ani lucraţi în combinat, dar nu mai puţin de 3 salarii brute şi un preaviz de 30 de zile calendaristice, înţelegerea fiind asumată de părţi prin procesul verbal din 01.09.2008 şi protocolul din aceeaşi dată, iar concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înţelegeri până în luna ianuarie 2009.

S-a mai învederat că începând cu luna iunie, în mod unilateral, conducerea a schimbat condiţiile de concediere prin dispoziţia nr.876/16.03.2009, acordând o compensaţie de cel puţin un salariu lunar şi un preaviz de 20 de zile lucrătoare susţinându-se că art.2 şi art.4 din dispoziţia de concediere încalcă şi contractul individual de muncă al salariatului E. J., care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii în urma desfiinţării postului.

În drept, au fost invocate disp.art.283 alin.1 lit.a şi c din Codul muncii.

La termenul din 22.10.2009, tribunalul a dispus conexarea la prezenta cauză a dosarului nr(...), ce are ca obiect contestarea aceleiaşi dispoziţii de concediere, de către acelaşi reclamant, în contradictoriu cu acelaşi pârât.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că la data de 20.08.2008 contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societăţii a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat, iar la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

S-a mai susţinut că la expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părţile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergenţe pe tema clauzelor noului contract, convenindu-se, în baza unui protocol din data de 01.09.2008, prelungirea negocierilor peste durata maximă, iar conform protocolului, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, administraţia angajându-se ca pe perioada prelungirii negocierilor să acorde tuturor celor concediaţi din motive care nu au legătură cu persoana salariatului compensaţii băneşti egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii.

Totodată, s-a arătat că după data de 08.09.2008 părţile nu au mai încheiat niciun alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă şi au intrat în conflict de interese, iar ulterior, conflictul de interese s-a închis, dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat, singurul contract colectiv de muncă în vigoare şi aplicabil fiind contractul colectiv de muncă valabil la nivel naţional întrucât la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare şi nici la nivel de ramură economică nu există un asemenea contract colectiv de muncă în vigoare.

A mai arătat pârâta că dispoziţia nr.876/16.03.2009 a făcut cunoscut salariaţilor condiţiile în care, începând cu acea dată, se vor realiza concedierile, prevederile acestei dispoziţii respectând pe cele ale contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru perioada 2007-2010, iar cu ocazia concedierii salariatul E. J., acesta a primit o compensaţie bănească egală cu salariul brut din luna mai 2009 şi i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, asigurându-i-se, în fapt, 30 de zile calendaristice.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1839 din 22.10.2009, T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a a admis contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia nr.1814/03.06.2009 emisă de pârâtă, de încetare a contractului individual de muncă, sub aspectul cuantumului compensaţiei cuvenite în urma concedierii individuale şi sub aspectul duratei preavizului.

Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să acorde salariatului compensaţia stabilită de comun acord de către reprezentanţii sindicatului şi ai societăţii, în baza procesului verbal din data de 01.09.2008 şi protocolului din aceeaşi dată şi să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice, stabilit prin aceleaşi documente încheiate între părţi, precum şi să acorde salariatului disponibilizat E. J. salariul corespunzător preavizului de 30 de zile calendaristice.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia pârâtei nr.1814/03.06.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului E. J., conform art.65 din Legea nr.53/2003, acordându-se acestuia un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, menţionându-se la art.5 din dispoziţia atacată că în baza dispoziţiei nr.876/16.03.2009, la încetarea D. salariatul va beneficia de o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

S-a mai reţinut că prin dispoziţia nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăţilor compensatorii acordate salariaţilor la desfacerea D. pentru desfiinţarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din D., în sensul că angajatorul va acorda salariatului o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, angajatorul obligându-se să acorde şi un preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Totodată, s-a arătat că prin procesul-verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanţii pârâtei şi cei ai T. D., s-a stabilit că ”în condițiile în care se dorește continuarea negocierilor, atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administrația să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”, iar părțile au mai convenit ca salariaţii concediaţi să beneficieze de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.

A mai reţinut prima instanţă că potrivit protocolului încheiat între cele două părți în data de 01.09.2008, reprezentanții celor două părți au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându-și acordul pentru efectuarea concedierilor individuale chiar și în condițiile prelungirii negocierilor colective, salariații concediați beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.

Tribunalul nu a primit apărarea pârâtei potrivit căreia drepturile salariaților concediați sunt valabile numai pentru perioada 01.09.2008-08.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile contractul colectiv de muncă la nivel naţional, pe motiv că reiese chiar din procesul-verbal că negocierile au continuat şi ulterior datei de 08.09.2009, iar societatea a continuat să efectueze concedieri şi după 08.09.2008, dovadă fiind dispozițiile de concediere privindu-i pe alţi salariaţi, ce au fost concediaţi ulterior, concedierile fiind realizate cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului-verbal şi protocolului din 01.09.2008.

În ceea ce priveşte perioada de preaviz si drepturile băneşti ale salariatului menţionate în dispoziţia de concediere, s-a reţinut că acestea încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanţii angajatorului şi ai salariaţilor, prin care se prevede că salariaţii concediaţi vor beneficia de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi de un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Reţinând concursul dintre prevederile contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi cele ale protocolului încheiat între părţi pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, instanţa de fond a arătat că rolul protocolului este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societății, iar cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaţilor.

Împotriva sentinţei primei instanţe pârâta a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică,invocând disp.art.304 pct.6, 7, 8 şi 9 şi art.304 ¹ Cod pr.civilă.

Se susţine, în esenţă, că în mod greşit a fost admisă acţiunea întrucât procesul-verbal al rundei a 11- a de negociere nu este izvor de drepturi colective pentru salariaţi, la finalul negocierilor neîncheindu-se niciun contract colectiv de muncă, valabilitatea clauzelor negociate fiind condiţionată de încheierea unui asemenea contract şi de înregistrarea lui la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială D, conform dispoziţiilor Legii nr.130/1996, la care s-a făcut referire, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţi

În legătură cu protocolul din data de 01.09.2008, s-a arătat că potrivit acestui protocol, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, iar administraţia s-a obligat ca pe perioada prelungirii negocierilor colective în 2008 salariaţii concediaţi individual să beneficieze de compensaţiile băneşti indicate, însă dovada că administraţia a pus capăt negocierilor în luna martie 2009 este preambulul dispoziţiei nr.876 din 16.03.2009 şi, câtă vreme la nivel de societate nu există contract colectiv de muncă în vigoare , neexistând un asemenea contract nici la nivel de ramură, singurul contract colectiv de muncă aplicabil este cel de la nivel naţional, pe care societatea l-a respectat.

De asemenea, se învederează că protocolul din 01.09.2008 este considerat în mod greşit că a stabilit altceva decât ceea ce este efectiv înscris în el, acest protocol neprevăzând nimic pentru perioada ulterioară finalizării negocierilor.

În ceea ce priveşte perioada preavizului, se arată că acesta a fost de 20 zile lucrătoare, asigurându-se, implicit, 31 zile calendaristice, conform calculelor recurentei, mai mult decât preavizul de 30 zile calendaristice, pe care recurenta a fost obligată prin sentinţă să-l acorde, instanţa pronunţându-se pe ceea ce nu s-a cerut.

Totodată, se arată că sentinţa tribunalului este lipsită de temei legal, întrucât art.8 din Legea nr.130/1996 nu este baza legală pentru hotărârea pronunţată.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii, depunându-se şi copia unei sentinţe pronunţată de acelaşi tribunal într-o speţă similară.

La termenul din 2 februarie 2010, în şedinţă publică, Curtea a invocat din oficiu excepţia tardivităţii recursului.

Astfel, potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, cum este şi prezentul litigiu, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la comunicarea sentinţei instanţei de fond, termen indicat, de altfel, şi în dispozitivul sentinţei atacate.

În cauză de faţă, recurentei-pârâte i-a fost comunicată hotărârea primei instanţe la data de 10.11.2009, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare de la fila 33 din dosarul primei instanţe, legal îndeplinită, situaţie în care ultima zi de declarare a recursului a fost data de 21.11.2009, care a căzut într-o zi nelucrătoare a săptămânii, termenul de declarare a recursului prelungindu-se aşadar până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, conform art.101 alin.ultim Cod pr.civilă, şi anume 23.11.2009.

Comunicarea sentinţei a fost înregistrată la registratura societăţii recurente tot la data de 10.11.2009, după cum rezultă din dovada depusă la dosar în recurs de către recurentă şi chiar dacă sentinţa ar fi fost înregistrată la Registratură la o dată ulterioară, această împrejurare ar fi fost lipsită de relevanţă întrucât singurul act care face dovada comunicării sentinţei este procesul-verbal întocmit de agentul procedural cu respectarea dispoziţiilor art.100 Cod pr.civilă, existent la fila 33 în dosarul de fond, care menţionează data de 10.11.2009 ca dată la care s-a făcut comunicarea hotărârii tribunalului către societatea recurentă.

Recursul a fost înaintat instanţei care a pronunţat sentinţa atacată prin poştă, ştampila oficiului poştal de expediţie de pe plicul aflat la dosar (fila 9) purtând data de 24.11.2009, astfel încât recursul apare ca fiind formulat peste termenul legal procedural sus-menţionat.

În consecinţă, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea să respingă recursul ca tardiv formulat, fără a mai proceda, prin urmare, la analiza motivelor de recurs, de vreme ce acesta a fost soluţionat pe cale de excepţie, care face de prisos cercetarea în fond a cauzei.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta SC N. Târgovişte SA cu sediul în Târgovişte,(...)-11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr.1839 din 22 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. J., reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud. D.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 februarie 2010.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) E.-(...) (...)

Grefier

E. T.

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

17.02.2010

4 ex.

E./FA

d.f. Trib. D nr(...)

j.f. H. D.

S. N.