Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 5444/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 5951R

Şedinţa publică de la 26 octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) A D.

GREFIER - J. S. N.

Pe rol soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de către contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.4279/R din data de 10.06.2009, pronunţată de către Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I - Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...) (format vechi nr.3160/2009) în contradictoriu cu intimatul O. N. având ca obiect „contestaţie în anulare – contestaţie decizie de concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI prin consilier juridic N. H. ce depune delegaţie la dosar, lipsind intimatul O. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în susţinerea contestaţiei în anulare.

Contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, prin consilier juridic, solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei civile contestate şi reluarea judecăţii în vederea pronunţării unei hotărâri neviciate, în sensul respingerii recursului formulat de O. N., iar pe fondul cauzei, menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond. În susţinerea concluziilor, depune la dosar, ordinul de reintegrarea recurentului, în funcţia deţinută anterior şi certificat de grefă şi extras de pe portalul instanţelor de judecată, în care instanţa de recurs s-a pronunţat în cauze similare, în sensul admiterii recursului formulat de AVAS.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Prin contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.4279/R din data de 10.06.2009, pronunţată de către Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I - Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...) (format vechi nr.3160/2009) în contradictoriu cu intimatul O. N. s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 4279/R/10.06.2009 pronunţata de Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I - Secţia a E.-a Civila si pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr(...) şi reluarea judecăţii în vederea pronunţării unei noi hotărâri neviciate, în sensul respingerii recursului formulat in cauza de către N. O., iar pe fondul cauzei menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond, T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i, Secţia a E.-a in ceea ce priveşte solicitarea salariatului-contestator referitoare la obligarea intimatei la plata de daune morale, în contradictoriu cu O. N..

In motivare, s-a aratat ca O. N. s-a adresat T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i, Secţia a E.-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat: anularea Ordinului nr. 938/02.06.2008, emis de parata, prin care s-a dispus încetarea contractului Individual de munca al intimatului; repunerea contestatorului in situaţia anterioara emiterii ordinului dedus judecaţii; obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării contractului individual de munca pana la data reintegrării efective; obligarea paratei la plata a 200.000 lei, cu titlu de daune morale.

Ulterior, intimatul a depus o cerere completatoare, prin care a reiterat:

obligarea paratei la plata daunelor morale in cuantumul arătat, justificând acordarea acestora prin raportare la situaţia sa personala.

Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, A.V.A.S., în calitate de pârâtă, a invederat instanţei de fond: respingerea contestaţiei formulate si menţinerea ordinului de concediere ca fiind legal si temeinic; faptul ca acordarea daunelor morale solicitate este condiţionata de dovedirea unui prejudiciu.

Faţă de toate actele probatorii ale dosarului şi în raport de situaţia de fapt existentă în speţă,instanţa de fond a reţinut că: ordinul de concediere a fost emis in mod netemeinic si nelegal; nu sunt îndeplinite exigentele legale (an. 65 C. muncii) referitoare la cauza reala si serioasa pentru a se justifica concedierea salariatului; desi este incontestabil ca O. N. a suferit un prejudiciu moral prin faptul ca este a doua P. când intimata il pune in postura de a fi concediat in mod nelegal, simpla afirmare a unor suferinţe psihice si atingerea adusa prestigiului profesional al acestuia, nesusţinuta de probe, nu face admisibila cererea formulata cu privire la daunele morale.

Luând in considerare toate aceste aspecte, instanţa de fond a dispus, în final, în mod incorect, admiterea contestaţiei formulata de către dl. O. N., astfel cum aceasta a fost completată, precum si reintegrarea contestatorului in postul si funcţia deţinute anterior concedierii, parata fiind obligata la plata drepturilor salariale si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pana la data reintegrării efective, respingând insa cererea relativa la repararea prejudiciului moral invocat.

G. de toate aspectele expuse mai sus, contestatoarea arata ca formulează contestaţie in anulare împotriva deciziei civile nr. 4279 R din data de 10.06.2009, pronunţata in recurs de Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I, Secţia a E.-a civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, intemeiata pe prevederile art. 318 alin. (1) din C o d u l d e procedura civila, potrivit căruia: " Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (...)"

Plecând de la dispoziţiile deciziei atacate, se învederează faptul ca instanţa de recurs (Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I secţia a E.-a civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale), a pronunţat o hotărâre bazata pe o eroare materiala in ceea ce priveşte acordarea de daune morale in valoare de 30.000 lei recurentului O. N..

In susţinerea acestei afirmaţii, se menţionează faptul ca instanţa de recurs, in cuprinsul deciziei atacate, retine faptul ca „este a doua P. cand intimata il pune (pe recurentul-N. O.) in postura de a fi concediat in mod nelegal".

Astfel, instanţa s-a aflat in eroare cu privire la situaţia de fapt care a stat la baza întemeierii acordării daunelor morale in cuantum de 30.000 lei către recurent si luând in considerare limitările impuse de motivarea contestaţiei (art. 318 alin. (1) din C o d u l d e procedură civilă), respectiv erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, este evident faptul ca situaţia dedusa judecaţii se circumscrie temeiului invocat.

De asemenea, instanţa de recurs, prin amintita eroare materiala, a pronunţat o decizie bazata pe o situaţie de fapt eronata si distorsionata, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 129 alin.5 din C o d u l d e procedura civila, conform cărora judecătorii au îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice greşeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunţării unei hotărâri temeinice si legale, luând in considerare faptul ca daunele morale acordate recurentului N. O., au
fost stabilite si evaluate in baza convingerii ca acesta din urma a fost concediat in doua rânduri de către AVAS.

Este evident faptul ca instanţa de recurs nu a observat existenta unor probe prezente in dosarul cauzei, fapt ce a determinat formarea unei convingeri greşite a instanţei, acest fapt antrenând acordarea unor daune morale in mod neîntemeiat.

Sub aspect probator, desi recurentul nu a probat prejudiciul suferit si cauzat paguba sa de către AVAS, instanţa de recurs a procedat la acordarea unor daune morale fara a observa existenta unor probe prezente la dosar si, mai mult, mecanismul de calcul al cuantumului daunelor morale este mai mult decât incert, având in vedere faptul ca situaţia de fapt care a stat la baza aprecierii instanţei, a fost eronata.

Având in vedere specificul noţiunii de eroare materiala, se considera ca situaţia dedusa judecaţii indeplineste condiţiile presupuse de noţiunea amintita si anume instanţa de recurs nu a respectat normele procedurale impuse de dispoziţiile C o d u l u i d e procedura civila referitoare la obligaţiile judecătorilor in procedura de judecata.

De asemenea, este demn de menţionat faptul ca nu se poate considera ca instanţa de recurs nu a apreciat corect probele de la dosarul cauzei, ci doar ca aceasta nu a observat probele din eroare incalcand astfel prevederile art. 129 alin. 5 din C o d u l d e procedura civila, pronunţând astfel o hotărâre bazata pe o situaţie de fapt reţinuta in mod eronat.

In ceea ce priveşte hotărârea atacata, nu se poate susţine ca instanţa de recurs a greşit in ceea ce priveşte judecarea cauzei având in vedere faptul ca motivul pentru care instanţa a pronunţat o hotărâre eronata este faptul ca situaţia de fapt reţinuta a fost la rândul ei eronata - determinata de neobservarea unor înscrisuri existente la dosar -, astfel cauza pronunţării in acest mod a hotărârii este eroarea materiala iar nu aprecierea greşita a probelor administrate sau aplicarea greşita a dispoziţiilor legale in cauza.

Astfel, având in vedere faptul ca instanţa, de la bun inceput a procedat la evaluarea sumei datorate de AVAS către recurentul O. N. cu titlu de daune morale, având la baza o situaţie de fapt greşita, rezultatul acestei evaluări a fost eronat si nesustinut de probatoriul administrat in dosar.

Pentru toate aceste considerente, se apreciaza că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre bazata pe o eroare materiala, hotărârea contestata fiind susceptibilă a fi modificată în parte în temeiul art. 318 alin. (1) C. pr. civ.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată contestatia in anulare nefondata, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Prin decizia civilă nr.4279/R/10.06.2009, pronunţată în dosarul nr(...), Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I - Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins recursul formulat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr.319/15.01.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurentul-contestator O. N., ca nefondat; a admis recursul formulat de recurentul-contestator O. N. împotriva sentinţei civile nr.319/15.01.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI; a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că, a obligat pârâta la 30.000 lei, cu titlu de daune morale către reclamant, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Prin sentinţa civilă nr. 319 din 15.01.2009 T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis în parte acţiunea precizata formulată contestatorul O. N. în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi a anulat Ordinul nr.938/02.06.2008 emis de către intimata, a respins cererea privind anularea adresei nr. P/3261/14.05.2008 emisa de intimată, ca neîntemeiata, a dispus reintegrarea contestatorului in postul si funcţia deţinute anterior concedierii, a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii si pana la data reintegrării efective, a respins pretenţiile contestatorului pentru suma de 200.000 lei reprezentând daune morale, ca neîntemeiate, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 7.500 lei către contestator.

În considerente a reţinut că între părţi au existat raporturi de munca, contestatorul fiind angajatul intimatei în funcţia de director la Direcţia Executări Silite, Creanţe Fiscale, potrivit contractului individual de muncă nr.105/22.03.2000 (fila 121) si actelor adiţionale la acesta, având atribuţiile menţionate in fisa postului semnata de acesta la data de 30.07.2007(fila 215).

La data de 02.06.2008, societatea intimata a emis ordinul nr.938 (fila 17) prin care înceta contractul de munca al salariatului, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, cu acordarea unor salarii compensatorii prevăzute de CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2009, care a fost comunicat salariatului in aceeaşi zi.

Măsura luata a avut la baza HG 68/2008, Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si S. al AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008 si prevederile art.65 din Codul muncii.

Împotriva măsurii concedierii salariatul a formulat contestaţie in termenul legal, invocând motive de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei.

Prin adresa nr.3261/14.05.2008 (fila 16) contestatorul a fost înştiinţat in legătura cu adoptarea Hotărârii CSI nr.6/12.05.2008, desfiinţarea postului de director pe care îl ocupa si oferta pentru ocuparea unui post de expert financiar la Direcţia Valorificare Creanţe, datorita lipsei posturilor vacante, comunicata salariatului in aceeaşi zi.

Printr-o alta adresa nr.3870/28.05.2008 (fila 118) salariatul a fost înştiinţat ca, in funcţie de acordul sau cu privire la postul oferit, in 15 zile urmează sa se încheie un act adiţional la contractul individual de munca, iar prin procesul verbal din 02.06.2008, întocmit in vederea respectării prevederile art. 17 si 19 Codul muncii, intimata a constatat ca acesta refuza oferta făcuta.

Prin adresa nr.645/04.02.2008 au fost înştiinţaţi reprezentanţii salariaţilor, ITM si ALOFM sector 1 cu privire la faptul ca, in cadrul societăţii urmează sa se facă concedieri colective in temeiul HG 68/2008.

Cât priveşte adresa nr. 3261/14.05.2008, instanţa reţine că aceasta nu conţine modificarea unilaterală a locului de muncă si a salariului, ci constituie o ofertă pentru ocuparea unui loc de muncă vacant ca urmare a desfiinţării postului ocupat de contestator. Adresa are caracter de informare cu privire la locurile de muncă disponibile în unitate, angajatorul nefiind ţinut de respectarea unor condiţii de formă cu privire la aceasta. Prin adresa menţionată angajatorul face o propunere salariatului cu privire la un alt loc de muncă, deşi aceasta nu constituie o obligaţie faţă de motivul concedierii, din termenii folosiţi în adresă nerezultând că angajatorul a dispus cu privire la schimbarea locului de muncă al contestatorului. Ca urmare, numai ordinul nr.938/02.06.2008 produce efecte asupra raporturilor de munca ale contestatorului cu intimata, întrucât acesta are implicaţii directe asupra funcţiei deţinute, care este desfiinţată si contractului individual de munca căruia i se pune capăt. Celalalt document atacat, respectiv adresa nr. P/3261/14.05.2008 este un act decizional intern ale societăţii, modificarea organigramei si acordarea preavizului neputând conduce prin ele insele la modificarea sau încetarea contractului individual de munca. Acestea sunt acte premergătoare emiterii celorlalte decizii si din aceasta cauza, instanţa apreciază ca nu sunt vătămătoare prin ele insele pentru contestator, motiv pentru care va respinge cererea având ca obiect constatarea nulităţii acestora ca neîntemeiata.

Decizia emisa de intimata concretizând o măsura de concediere luată de angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, trebuie sa fie deopotrivă legală si temeinica, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

Sub aspectul cerinţelor de formă, art. 74 din Codul muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa conţină in mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului si lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţiei pentru a ocupa un loc de munca vacant, in condiţiile art. 64 din Codul muncii.

Or, analizând decizia contestată prin prisma cerinţelor de formă obligatorii, prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, Tribunalul E. constatat că faptul ca aceasta nu cuprindea menţiunile obligatorii, in sensul ca, deşi s-a menţionat un act decizional in temeiul căruia societatea parata a decis reorganizarea societăţii, respectiv Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008 nu s-a făcut dovada existentei unui plan de reorganizare/restructurare sau ca măsura luata a condus la eficientizarea societăţii. Totodată, nu au fost indicate nici posturile vacante existente in cadrul societăţii, pentru a-i da posibilitatea contestatorului sa facă o alegere anterior concedierii.

În ceea ce priveşte temeinicia măsurii concedierii Tribunalul B a reţinut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 65 alin.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie „desfiinţarea locului de munca ocupat de salariat determinată de unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia.

Desfiinţarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reală si serioasa (art.65 al.2).

Legat de aceasta, intimata a susţinut ca stabilind desfiinţarea postului contestatorului prin reorganizarea societăţii, i s-a propus să rămână în continuare în societate pe postul de expert financiar la Direcţia Valorificare Creanţe, insa acesta a refuzat la data de 02.06.2008. Din aceasta cauza s-a emis ordinul contestat, iar contractul a fost desfăcut conform art.65 al.1 Codul muncii. Ca urmare, eliberarea contestatorului din funcţia publica desfiinţată a fost dispusa cu respectarea prevederilor legale.

Răspunzând apărărilor intimatei in sensul ca, salariatul nu a dorit sa rămână in societate pe postul oferit de aceasta, instanţa apreciază ca refuzul sau nu poate fi considerat abuziv, câtă vreme postul oferit nu corespundea specializării si competentei sale.

Revenind la cauza desfiinţării locului de munca, pe care intimata o apreciază reala si serioasa, instanţa constata ca, exigentele legale (art.65 Codul muncii) nu sunt îndeplinite, pentru a se justifica concedierea salariatului.

S-a arătat în ordin că modificarea structurii organizatorice a AVAS prin hotărârea CSI nr. 6/12.05.2008, a fost dispusă pentru eficientizarea activităţii şi evitării disfuncţionalităţilor între direcţiile generale şi corelarea atribuţiilor într-un mod corect şi obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism şi corelarea acestora cu actualul cadru intern şi internaţional ce au incidenţă asupra obiectului de activitate al AVAS, precum şi echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat . în ordin este indicată şi HG nr. 68/2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din HG 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS, ce a avut ca rezultat concedierea colectivă şi diminuarea numărului de posturi de la 610 la 510.

Ca urmare, din motivarea ordinului, rezulta că desfiinţarea postului contestatorului nu se încadrează în concedierea colectivă dispusă prin aplicarea HG 68/2008, însă ar fi o consecinţă a concedierii colective, întrucât desfiinţarea unor posturi de execuţie a determinat şi desfiinţarea unor posturi de conducere, impunându-se modificarea structurii organizatorice cu scopul eficientizării activităţii şi evitării disfuncţionalităţilor între direcţiile generale.

S-a reţinut că ocuparea postului de director la Direcţia Executări Silite, Creanţe Fiscale din cadrul Direcţiei Generale Valorificare Creanţe a avut loc prin reintegrarea salariatului dispusă prin hotărârea judecătorească pronunţată în soluţionarea contestaţiilor împotriva ordinului de concediere nr. 8548/11.01.2007 şi a ordinului de trecere in alta funcţie nr. 8072/08.01.2007. Contestaţiile au fost soluţionate prin sentinţa civila nr. 483/00.07.2007 pronunţata de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a, rămasa irevocabila, ambele ordine fiind anulate.

Verificând măsura concedierii prin prisma motivelor invocate în ordinul ce o conţine, instanţa reţine că angajatorul nu a dovedit că desfiinţarea postului contestatorului are o cauză reală şi serioasă, cerinţă impusă de articolul 65 alin. 2 CM. Motivarea desfiinţării postului menţionată în ordin conţine termeni generali, arătându-se că se impune pentru eficientizarea activităţii, evitarea disfuncţionalităţilor între direcţiile generale, corelarea atribuţiilor într-un mod corect şi obiectiv cu scopul înlăturării unui eventual paralelism şi corelarea cu cadrul legal intern şi internaţional ce are incidenţă asupra obiectului de activitate, echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că desfiinţarea postului s-a impus din necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii, nefiind probată imposibilitatea continuării activităţii contestatorului la locul de muncă independent de buna sau reaua credinţă a angajatorului.

Din împrejurările cauzei se desprinde concluzia că, în realitate, angajatorul nu a probat in vreun mod ca menţinerea acestuia pe un post pe care îl ocupa de 8 ani nu se mai justifica, in timp ce păstrarea altor salariaţi ce ocupa posturi similare, dar care au fost angajaţi ulterior acestuia, ar fi necesara si oportuna.

Intimata a arătat prin întâmpinare că desfiinţarea unor posturi a fost determinată de concedierile colective impuse prin HG 68/ 2008, însă nu a dovedit că în mod real, concret, suprimarea celor 100 de posturi a necesitat redimensionarea posturilor de conducere şi desfiinţarea celui ocupat de contestator.

G. generale folosite în ordinul de concediere pentru motivarea măsurii concedierii, precum eficientizarea activităţii, evitarea disfuncţionalităţilor între direcţii sau corelarea atribuţiilor sunt de natură a disimula realitatea, în condiţiile în care probele administrate nu susţin seriozitatea cauzei desfiinţării postului.

Nu s-a făcut nici dovada existentei unor studii economice cu privire la activitatea desfăşurata, care sa fi relevat faptul ca intimata nu este organizata eficient si se impune pe cale de consecinţa, restructurarea activităţii in întregime sau a unor compartimente.

Analizând organigrama anterioara si ulterioara concedierii(fila 112) precum si statele de funcţii, instanţa constata ca au fost desfiinţate 3 direcţii cu o importanta vitala in cadrul societăţii : Direcţia generala valorificare creanţe, Direcţia executări silite active si Direcţia executări silite creanţe fiscale, dat fiind specificul activităţii AVAS.

In contextul in care, potrivit noii organigrame rezulta ca marea majoritate a direcţiilor si departamentelor s-au păstrat in cadrul noii structuri create, este greu de crezut ca tocmai activitatea de valorificare, in domeniul căreia activa salariatul, realizata prin compartimentele sale fundamentale, trebuia supusa restructurării.

Din analiza statelor de funcţii (fila 151) existente la dosar rezulta ca, pentru o parte a personalului a avut loc mai mult o migraţie a posturilor intre departamente si nu o restructurare a posturilor in raport de nişte criterii obiective

Pe de alta parte, in situaţia in care reorganizarea activităţii ar fi fost făcuta in raport de criterii clare si pertinente, este greu de crezut ca la nivelul societăţii ar mai fi existat posturi vacante de natura celui oferit contestatorului.

In acest context, nu se poate vorbi de o suprimare obiectiva a postului din structura funcţional organizatorica a intimatei, măsura dispusă disimulând realitatea, rezultând faptul ca, motivul concedierii are legătura si cu persoana salariatului.

În lumina celor mai sus expuse, G. de nerespectarea condiţiilor de fond si de formă ale deciziei de concediere contestate, ce determină caracterul nelegal si netemeinic al acesteia, Tribunalul B, văzând dispoziţiile art. 76 si art. 78 din Codul muncii a admis contestaţia precizata si completata, sa anuleze ordinul nr.938/02.06.2008, sa repună părţile in situaţia anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea contestatorului in postul si funcţia avute anterior concedierii si la solicitarea contestatorului (conform art. 78 alin2) sa oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii si până la efectiva reintegrare.

Pentru motivele menţionate, Tribunalul B a respins cererea de anulare a adresei nr. 3261/14.05.2008 ca neîntemeiata.

Contestatorul a solicitat si obligarea intimatei la plata unor daune morale in cuantum de 200.000 lei, in temeiul art. 269 alin. 1 Codul muncii

Deşi este incontestabil ca acesta a suferit un prejudiciu moral prin faptul ca este a doua P. când intimata îl pune in postura de fi concediat in mod nelegal, doar simpla afirmare a unor suferite psihice si atingerea adusa prestigiului profesional al persoanei, nesusţinuta de probe, nu face admisibila cererea formulata.

Admiterea unei asemenea cereri este condiţionata de producerea unui minimum de probe şi de indicii din care să rezulte atât existenţa prejudiciului moral adus salariatului, cat si întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăşi existenţa măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

Pe de alta parte, pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie sa aibă o anumită gravitate, sa se datoreze culpei angajatorului care sa-l fi sancţionat pe nedrept si sa fi rezultat in timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul, condiţii care de-asemenea nu au fost probate de către contestator, motiv pentru care cererea a fost respinsa ca neîntemeiata.

Impotriva sus menţionatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi recurentul-contestator O. N., înregistrat pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I – Secţia a-VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).

Solutionand recursul, Curtea de Apel B reţine următoarele:

Recurentul-contestator a fost salariatul recurentei-intimate AVAS fiind angajat pe funcţia de director in cadrul Direcţia Executări Silite, Creanţe Fiscale, în baza contractului individual de muncă nr. 105 /22.03.2000 si actelor adiţionale la acesta.

Prin ordinul nr.938/02.06.2008, angajatorul a dispus încetarea contractului de munca al salariatului, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, măsura fiind luata in baza HG 68/2008, Hotărârii CSI nr.6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si S. al AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008 si in baza prevederilor art.65 din Codul muncii.

Aşa cum rezulta din conţinutul acesteia, decizia este motivata pe faptul desfiinţării locului de munca ocupat de contestator, ca urmare a modificării structurii organizatorice a AVAS prin hotărârea CSI nr. 6/12.05.2008, modificare ce a fost dispusă pentru eficientizarea activităţii şi evitării disfuncţionalităţilor între direcţiile generale şi corelarea atribuţiilor într-un mod corect şi obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism şi corelarea acestora cu actualul cadru intern şi internaţional ce au incidenţă asupra obiectului de activitate al AVAS, precum şi echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat . În ordin este indicată şi HG NR. 68/2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din HG 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS, ce a avut ca rezultat concedierea colectivă şi diminuarea numărului de posturi de la 610 la 510.

Curtea constata ca, G. de temeiul de drept care a stat la baza concedierii, in cauza sunt aplicabile dispoziţiile art.74 din Codul muncii, potrivit caruia decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64 din Codul muncii.

Or, analizând Ordinul contestat prin prisma cerinţelor obligatorii, de formă, Curtea reţine lipsa menţiunii prevăzută de art.74 al.1 litera d din Codul muncii, respectiv „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligaţia să menţioneze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât şi obligaţia să acorde reclamantului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menţioneze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menţioneze faptul că la nivelul unităţii nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerinţă legală obligatorie nu a fost respectată.

Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligaţia legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului cât şi la menţiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul muncii a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres menţiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv menţiunea de la litera c, fiind evidentă intenţia legiuitorului ca restul menţiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin urmare, art.74 lit.d din Codul muncii instituie direct o condiţie de formă, iar indirect o condiţie de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conţinutul acestuia.

Aceeaşi interpretare se impune şi prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 al.1 şi 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în conformitate cu care,în situaţia în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unităţii va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desfiinţat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.

Or aceasta obligatie nu a fost indeplinita de catre intimata, deoarece simpla oferta a unui singur post (cel de expert financiar) nu echivaleaza cu lista tuturor posturilor vacante si nu a realizat scopul propus de legiuitor, respectiv protectia salariatului. Obligatia de a comunica aceste posturi ar ramane fara finalitate, fiind doar iluzorie, daca anagajatorul ar putea eluda masurile legale de protectie a salariatilor in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana acestora, nefiind suficienta simpla formalitate a oferirii unui alt loc de munca. T. trebuie sa i se dea posibilitatea efectiva, concreta sa opteze pentru unul dintre aceste posturi din lista completa, deoarece legea nu apara drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete, efective .

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 alin.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ducând la desfiinţarea acesteia ca nelegală, condiţia menţiunilor obligatorii fiind prevăzută „ad validitatem”.

In ceea ce priveste temeinicia masurii luate, in conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii)

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când are un caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Curtea constata, in recurs, ca in perioada precedenta, recurenta-intimata a recurs la concedieri colective, reducând numărul posturilor de la 610 la 510. Postul recurentului nu a fost inclus in aceasta reorganizare, desi desfiintarea ulterioara este motivata tocmai pe faptul concedierii colective anterioare. Daca urmarea, asa cum a motivat, eficientizarea activităţii şi evitării disfuncţionalităţilor între direcţiile generale şi corelarea atribuţiilor într-un mod corect şi obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism şi corelarea acestora cu actualul cadru intern şi internaţional ce au incidenţă asupra obiectului de activitate al AVAS, precum şi echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat, intimata ar fi observat necesitatea desfiintarii postului inca din perioada preliminara concedierii colective.

Desfiintarea unui post, ulterior concedierii colective, dar motivata tocmai pe desfiintarea posturilor de executie ca urmare a concedierii colective, nu se incadreaza in conditiile art.65 al.in1 Codul muncii, urmarindu-se in fapt inlaturarea salariatului si nu desfiintarea postului, deoarece aceasta finalitate era usor de observat inca din momentul concedierii colective.

Mai mult, din cuprinsul ordinului contestat nu rezultă nici caracterul real al cauzei desfiinţării locului de muncă al contestatoarei şi deci caracterul obiectiv al acestei măsuri, deoarece, asa cum a retinut si instanta de fond, deşi s-a menţionat un act decizional in temeiul căruia societatea parata a decis reorganizarea societăţii, respectiv Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008, nu s-a făcut dovada existentei unui plan de reorganizare/restructurare sau ca măsura luata a condus la eficientizarea institutiei, respectiv nu rezultă din aceste înscrisuri că, reorganizarea activităţii şi implicit desfiinţarea postului se impuneau cu necesitate pentru raţiuni legate de eficientizarea activităţii, avand la bază studii temeinice privind activitatea intimatei.

In mod corect s-a constatat ca intimata nu a dovedit că în mod real, concret, ca suprimarea celor 100 de posturi a necesitat redimensionarea posturilor de conducere şi desfiinţarea celui ocupat de contestator, in conditiile in care, potrivit noii organigrame, rezulta ca marea majoritate a direcţiilor si departamentelor s-au păstrat in cadrul noii structuri create si a avut loc mai mult o migraţie a posturilor intre departamente si nu o restructurare a posturilor in raport de nişte criterii obiective

In situaţia in care reorganizarea activităţii ar fi fost făcuta in raport de criterii clare si pertinente, este greu de crezut ca, ulterior unei concedieri colective ar mai fi fost necesara desfiintarea altor posturi sau ca la nivelul societăţii ar mai fi existat posturi vacante de natura celui oferit contestatorului.

In aceste conditii, in mod legal si temeinic instanta de fond, văzând dispoziţiile art. 76 si art. 78 din Codul muncii a admis contestaţia si a anulat ordinul nr.938/02.06.2008, dispunand repunerea părţilor in situaţia anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea contestatorului in postul si funcţia avute anterior concedierii si plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii si până la efectiva reintegrare.

In ceea ce priveste recursul recurentului-contestator, Curtea constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.269 Codul muncii, potrivit carora angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului faţă de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile contractuale: existenţa contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciul şi faptă, precum şi vinovăţia.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constă în emiterea unei decizii(ordin) de concediere nelegale de către angajator, nelegalitatea şi netemeinicia acesteia fiind analizate mai sus.

Prejudiciul constă în atingerea adusă imaginii şi demnităţii contestatorului prin emiterea deciziei de concediere nelegale. Instanţa va reţine din materialul probator administrat în cauză faptul că este a doua oară când intimata îl pune în postura de a fi concediat în mod nelegal. De asemenea, acesta a avut un post de conducere timp de 8 ani, bucurandu-se de prestigiu profesional, avand nevoie de autoritate in G. subordonatilor. În aceste condiţii, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un şir de acţiuni prin care s-a urmărit înlăturarea acestuia din cadrul institutiei intimate este fără îndoială un act cauzator de prejudiciu. În acest fel Curtea a analizat şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul.

În privinţa vinovăţiei, având în vedere materia contractuală a raportului juridic dedus judecăţii, s-a instituit principiul răspunderii civile şi pentru fapta săvârşită cu cea mai uşoară vinovăţie, angajatorul răspunzând şi pentru faptele săvârşite din culpă.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art.269 din Codul muncii, instanţa de recurs a admis în parte pretenţiile contestatorului cu titlu de daune morale, al căror cuantum, având în vedere circumstanţele cauzei, îl apreciază la suma de 30.000 lei, urmand a respinge restul pretentiilor cu acest titlu. In aceasta apreciere, Curtea a avut in vedere ca o reparare, in parte, a prejudiciului s-a realizat prin reintegrarea in functie si plata despagubirilor materiale, iar, pe de alta parte, ca intimata, ca institutie a statului, este chemata cu prioritate sa vegheze asupra respectarii legii.

Analizand contestatia in anulare, Curtea retine ca in baza art. 317 din C o d u l d e procedura civila, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii; 2. cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta. Cu toate acestea, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus-aratate, in cazul cand aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.

In temeiul art. 318 din C o d u l d e procedura civila, hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

In sensul textului citat, greseala materiala inseamna greseala de ordin procedural, de o asemenea gravitate incat a avut drept consecinta pronuntarea unei solutii eronate. Aceste greseli sunt greseli de fapt, iar nu greseli de judecata, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozitiilor legale. O greseala privind aprecierea probelor este o greseala de judecata, iar nu o greseala materiala.

Contestatoarea arata ca instanţa de recurs s-a aflat in eroare cu privire la situaţia de fapt care a stat la baza întemeierii acordării daunelor morale in cuantum de 30.000 lei către recurent, mentionandu-se, in cuprinsul deciziei atacata ca „este a doua P. cand intimata il pune pe recurentul N. O. in postura de a fi concediat in mod nelegal". Se considera ca este evident faptul ca instanţa de recurs nu a observat existenta unor probe prezente in dosarul cauzei, fapt ce a determinat formarea unei convingeri greşite a instanţei, acest fapt antrenând acordarea unor daune morale in mod neîntemeiat.

Aceste mentiuni nu sunt tocmai exacte, O. N. fiind de doua ori reintegrat in functie de director in cadrul AVAS, fapt ce reiese din inscrisurile aflate la filele 29 si 30 din dosarul de recurs, emise ca urmare a sentintei civile nr. 483/04.07.2007 pronuntata de Tribunalul B – Sectia a VIII-a, precum si a sentintei civile nr. 319/15.01.2009.

Ca atare, au fost avute in vedere inscrisurile depuse, o greseala privind aprecierea probelor fiind o greseala de judecata, iar nu o greseala materiala.

Motivarea capatului de cerere privind obligarea la daune morale nu a avut in vedere exclusiv aceasta situatie, ci s-a bazat pe faptul ca intimatul a avut un post de conducere timp de 8 ani, bucurandu-se de prestigiu profesional, avand nevoie de autoritate in G. subordonatilor. Ca atare, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un şir de acţiuni prin care s-a urmărit înlăturarea acestuia din cadrul institutiei intimate este fără îndoială un act cauzator de prejudiciu.

Faţă de considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 320 din C o d u l d e procedura civilă, va respinge contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.4279/R/10.06.2009, pronunţată de Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I - Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu recurentul-contestator O. N..

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

O. S. J. D. N. T. E. A D.

GREFIER

J. S. N.

Red.: E.

Dact.: Z.G.

2 ex./10.11.2009

Jud.C.A.B.: M.D.

A.G.

L.I.

Jud.fond: D.D.

M.A.H.