Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

(3991/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.884/R

Şedinţa  publică de la 17.02.2010

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) I.

GREFIER F. E. D.

Pe rol soluţionarea recursului declarat de recurenta-contestatoare E. N. împotriva sentinţei civile nr.2558/25.03.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.45622/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata SC B. GRUP ROMÂNIA SRL.

Dezbaterile de fond şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 10.02.2010, consemnate în încheierea de şedinţă la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanţa, pentru a da posibilitatea recurentei-contestatoare să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea deciziei la data de 17.02.2010, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.2558/25.03.2009, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins cererea formulată de contestatoarea E. N. în contradictoriu cu intimata SC B. H. ROMÂNIA SRL, ca neîntemeiată.

În considerente a reţinut că potrivit Contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.(...)/04.07.2006, contestatoarea a fost angajata intimatei începând cu data de 11.07.2006, îndeplinind funcţia de reprezentant vânzări, I., cu activitate de teren în B.

Prin decizia nr.5318/11.11.2008, intimata a dispus desfacerea Contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul dispoziţiilor art.65 alin. (1) din Codul muncii, decizie ce a fost revocată, conform deciziei nr.5603/26.11.2008.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la 31.12.2008, contestatoarea arată că înţelege să conteste decizia nr.5606/26.11.2009, în condiţiile în care s-a revocat decizia nr.5318/11.11.2008, context în care, instanţa, prin încheierea de şedinţă din 28.01.2009, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată cu privire la decizia nr.5318/11.11.2009 şi formarea unui dosar nou.

Tribunalul, analizând decizia nr.5606/26.11.2008, emisă de intimată prin care s-a dispus concedierea contestatoarei în temeiul dispoziţiilor art.65 alin. 1 din Codul muncii, reţine că aceasta a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Codul muncii.

Astfel, se constată că decizia de concediere nr.5606/26.11.2008, cuprinde motivele care au determinat concedierea şi durata preavizului.

Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate prevăzute de art.74 litera c) şi lista tuturor locurilor de muncă şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant nu sunt obligatorii în cazul concedierii contestatoarei aşa cum susţine aceasta, având în vedere că dispoziţiile art.74 litera c), se aplică în cazul concedierilor colective iar dispoziţiile cuprinse la art.74 litera d) se aplică doar în condiţiile dispoziţiile art. 64 din Codul muncii.

Conform dispoziţiilor art.64 alin. 1 din Codul muncii, obligaţia angajatorului de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, subzistă, doar în cazul concedierii în temeiul dispoziţiilor art.61 litera c) şi d), şi art. 56 lit. f) din Codul muncii.

Şi sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că intimata a dispus concedierea contestatoarei ca urmare a desfiinţării locului de muncă datorată reorganizării activităţii şi dificultăţilor economice.

Astfel, s-a reţinut că prin decizia nr.4890/15.10.2008 s-a hotărât reorganizarea ariilor de vânzare din B, în canalul de vânzări I. high, datorită numărului redus de locaţii existente în sectorul 5, context în care s-a decis desfiinţarea postului de SR I., post ocupat de contestatoare.

Susţinerea contestatoarei potrivit căreia nu a ocupat funcţia de reprezentant vânzări I., nu a fost reţinută având în vedere că această funcţie este nominalizată în Contractul individual de muncă, contestatoarea nefăcând dovada că ulterior încheierii Contractului individual de muncă au fost încheiate acte adiţionale prin care i s-a schimbat felul muncii.

Totodată instanţa a reţinut că desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectivă, aşa cum rezultă din organigramele depuse la dosar, fiind determinată de o cauză reală şi serioasă şi anume reorganizarea ariilor de vânzare, conform deciziei nr.4890/15.10.2008.

Faţă de aceste considerente tribunalul, în temeiul textelor menţionate a respins contestaţia şi cererile accesorii ale acesteia.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs E. N., înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).

Prin recursul formulat recurenta a arătat că decizia de concediere este nelegala, fiind făcuta cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale art. 65, 66, 73 si 75 Codul muncii.

Concedierea contestatoarei nu a fost determinata de desfiinţarea locului de munca ocupat de aceasta, ci a fost determinata de motive discriminatorii pe care recurenta le va proba cu înscrisuri.

Din modul neprofesionist in care au fost emise deciziile de concediere, se poate constata faptul ca nu s-a dorit altceva decât concedierea contestatoarei, fără ca la baza acestei concedieri sa se afle motive reale care ar fi permis aplicarea dispoziţiilor art.65 si urm. Codul muncii.

Pentru ca instanţa sa poată înţelege motivarea recursului formulat de către contestatoare, aceasta a prezentat un scurt istoric al relaţiilor de munca cu angajatorul.

La data de 04.07.2006 contestatoarea s-a angajat la compania B. pe funcţia de Sales S. I. si i-a fost alocata ca si arie de desfăşurare a activităţii Sectorul 6 din B. Superiorul direct pe aceasta funcţie a fost D. H., SR S. (Area Sales Manager) Sector 6 B.

La data de 01,02,2007 a fost promovata în cadrul companiei B., recurenta a trecut de la funcţia de Sales S. I. Sector 6, la funcţia de Sales S. S. cu arie de desfăşurare a activităţii Sectorul 5 (echivalent cu Area Sales Manager).

Funcţia SR S. (B.) este superioara celei de SR I. deoarece presupune relaţie directa cu distribuitorii B. şi cu oamenii acestora şi în plus are în subordine funcţia SR I.. Atribuţiile funcţiei de SR S. (B.) sunt legate de totalul canalelor de vânzare (I. - hoteluri, restaurante, cafenele; S. - buticuri, kioskuri, minimarket si L. B. - hipermarket, D.). Superiorul direct pe aceasta funcţie a fost F. D., Regional Sales Manager Zona 9 (adică B + I + G).

La data de 01.11.2007 a fost promovata pe funcţia de L. B. Executive si i-au fost alocate următoarele lanţuri L. B., la nivelul întregii ţări: Real, D., Metro şi T. aşa cum se poate vedea in repartizarea trimisa pe mail de către D. E. - L. B. Manager, care a devenit superiorul direct al contestatoarei începând cu aceasta data.

Atribuţiile contestatoarei pe aceasta funcţie au fost după cum urmează: menţinere relaţii cu lanţurile L. B. alocate, verificare din toate punctele de vedere. Implementare promoţii, întocmire rapoarte, preluare date de la colegii din ţară (SR S. merchandiseri), urmărirea bunei desfăşurări în ce priveşte livrările, comenzile, aşezarea la raft a produselor B., estimarea vânzărilor, propunerea de planuri de dezvoltare etc.

P. aceasta funcţie a participat la şedinţele lunare de vânzări, la traininguri de vânzări organizate de companie, recurenta a beneficiat de maşina de serviciu şi în plus faţă de funcţiile precedente recurenta a mai beneficiat de laptop.

A fost remunerata cu salariu fix si bonusuri care au fost calculate după alte criterii legate de performantele recurentei pe canalul de vânzări L. B. (procent din vânzare).

Faptul că în decurs de un an a avut două promovări în cadrul departamentului de vânzări denota că evaluarea recurentei profesionala a fost peste medie. În perioada 15.09.2008-26.09.2008 a fost în concediu de odihnă, înainte de a pleca în concediu a aflat că i se imputau 517 km făcuţi în plus cu maşina de serviciu, fără să mai fie întrebata de ce.

În mod normal limita lunara poate fi depăşita fără a se face imputări atât timp cât activităţile lunii respective au fost cu mult mai multe şi au impus deplasări mai multe pe teren, cum a fost în cazul acesta.

Spre sfârşitul perioadei de concediu recurenta a aflat că urmează să se desfăşoare şedinţa lunara de vânzări (29.09.2008) si a trimis un mail către superiorul sau pentru a afla mai multe informaţii despre locul de desfăşurare si despre participarea sa. Nu a primit nici un răspuns si in listele trimise nu se mai regăsea deci nu a mai participat la aceasta şedinţa.

În schimb, în data de 29.09.2008, la ora 11,30 recurenta a fost chemata de către superiorul său D. E. - L. B. Manager sa meargă împreuna la superiorul sau ierarhic, E. D. - Director Comercial.

În cadrul discuţiei din birou a fost "sfătuita" sa îşi dea demisia şi ameninţată că va fi hărţuita până va pleca din companie.

Recurentei i s-a spus că nu va mai primi bonusul pentru luna august 2008, ca i se vor face tot felul de "mizerii" pentru a o determina sa părăsească compania.

Deoarece nu a vrut sa demisioneze, aceste ameninţări au fost puse în practica la scurt timp după aceasta discuţie şi au constituit o hăituire sistematica.

În urma acestei discuţii contestatoarea a realizat ca nu are nici un exemplar din Contractul individual de munca şi nici acte adiţionale sau alte documente legate de statutul sau ca angajat al B..

Contestatoarea a cerut departamentului de Resurse Umane în mai multe mailuri sa îi furnizeze toate documentele, exemplarele originale.

După îndelungi insistente a reuşit sa primească D.. Contestatoarea a constatat pe aceasta cale ca niciuna din promovările sale nu a fost înregistrata la ITM.

Şeful direct a insistat să semneze o fişă a postului care nu avea nici o legătura cu funcţiile precedente şi nici cu cea actuală.

În urma unui concurs intern cu target stabilit încă din luna Iunie, pe care l-a realizat, contestatoarea trebuia sa plece, împreună cu alţi colegi într-o excursie la E. (10.10.2008).Nu a mai beneficiat nici de aceasta excursie şi iar nu a primit o explicate în acest sens. Contestatoarea a trimis mailuri cu realizările sale şi a solicitat explicaţii pentru faptul că restul colegilor săi se pregătesc să plece şi ea nu dar nu a primit nici un răspuns.

Situaţia s-a repetat în legătură cu un alt concurs cu premiu, excursie la E., Contestatoarea nu mai primea rapoartele obişnuite de la colegii din ţară, unii dintre ei au spus că la şedinţa din 29.09.2008 au fost informaţi ca aceasta nu mai lucrează în compania B..

B. ai reţelelor KA i-au transmis acesteia ca au primit mail-uri în care erau informaţi ca eu nu se mai ocupa de colaborarea cu ei.

Şeful direct a început sa facă vizite partenerilor şi lanţurilor mari de magazine împreuna cu un alt coleg (Ş. B.) care până la acea data ocupa funcţia de SR S. Sector 6 (B.) şi care a fost promovat în locul sau, pe funcţia de L. B. Executive, preluând şi toate magazinele de care se ocupa contestatoarea.

În data de 09.10.2008 aceasta a trimis un mail către Directorul General, H. D., superiorul Directorului Comercial E. D. care a încercat să explice abuzurile la care era supusă.

În data de 17.10.2008 contestatoarea a fost obligată să semneze o notificare prin care era informată că postul de Sales S. I. Sector 5 se desfiinţează, cu un preaviz de 20 zile. Recurenta a menţionat că nu a ocupat această funcţie.

A fost emisa o decizie de concediere, informa cu nr. 5318 în data de 11.11.2008, profund ilegala ce a fost comunicată contestatoarei, decizie pe care aceasta a contestat-o în termen la T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i.

Realizând gravele încălcări ale legii din decizia mai sus-menţionata, angajatorul a emis o nouă decizie cu nr. 5603 din 26.11.2008 prin care era revocata prima decizie şi se dispunea din nou concedierea contestatoarei.

A rămas să facă obiectul contestaţiei doar cea de a doua decizie, care este la fel de profund ilegală ca şi prima.

Verificând încheierile de şedinţa se poate constata faptul că în dosarul de fond există două încheieri distincte în care s-au admis probatorii în 28.01.2009 şi apoi în 11.03.2009.

Deşi în mod surprinzător avea două termene distincte la care s-au admis probe, totuşi aceste probe au fost incomplete şi nu au fost de natură să lămurească adevăratele raporturi dintre părţi.

Recurenta solicită instanţei să constate că era absolut necesar să se admită proba cu interogatoriile reciproce şi de asemeni să se admită proba cu martori, motiv pentru care solicită sa admiterea recursului şi casarea sentinţei, completarea probatoriilor pentru a se lamuri adevăratele raporturi dintre părţi.

Prin modul în care s-a judecat prezenta cauză la instanţa de fond s-a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei, care s-a aparat încă de la început susţinând ca postul pe care era angajată şi funcţiona în mod efectiv nu a fost desfiinţat.

În baza rolului active, judecătorul cauzei trebuia să adâncească probatoriile chiar dacă poate partea nu a insistat suficient în lămurirea pricinii, ( ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă)

Pentru o mai uşoara urmărire a argumentelor de fapt şi de drept şi a probelor la care se face referire în prezentul recurs, recurenta a înţeles să facă o prezentare sistematizata a momentelor relevante şi a înscrisurilor care dovedesc afirmaţiile contestatoarei, pe care le-a anexat recursului.

Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.

In recurs s-a administrat proba cu inscrisurile anexate la dosar.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta, ţinând seama de prevederile art.304¹ C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Recurenta-contestatoare a fost salariata intimatei, fiind initial angajată pe funcţia de reprezentant vanzari I., în baza contractului individual de muncă nr. (...)/04.07.2006.

Prin decizia nr. 5318/11.11.2008, angajatorul a dispus concedierea contestatoarei, în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, avand in vedere desfiintarea postului de reprezentant vanzari I. in baza deciziei administratorului nr.4890/15.10.2008.

Asa cum rezulta din continutul deciziei contestate, motivul concedierii a fost desfiintarea postului amintit, ocupat de catre contestatoare, asa cum se arata expres in decizie, incetarea raporturilor de munca urmand sa fi avut loc la data de 15.11.2008.

Ulterior emiterii acestei decizii, prin decizia nr.5603/26.11.2008 emisa de angajator a fost revocata decizia 5318/11.11.2008 si s-a dispus emiterea unei noi decizii de concediere.

Noua decizie de concediere a fost emisa sub nr.5606 din 26.11.2008, dispunand concedierea recurentei-contestatoare pentru motive care nu tin de persoana salariatului, in baza art.65 alin.1 Codul muncii, decizia urmand a-si produce efectele de la data comunicarii.

Asa cum rezulta din continutul acesteia, decizia este motivata pe faptul desfiintarii postului ocupat de contestatoare, ca urmare a reorganizarii ariilor de vanzare din B, in canalul de vanzari I., ca urmare a reducerii numarului de locatii existente in Sectorul 5. Postul desfiintat este, de asemenea, cel de reprezentant vanzari I..

Recurenta a contestat in litigiul dedus judecatii ambele decizii de concdiere emise de intimată, care, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legale şi temeinice, iar analizarea cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

In aceasta privinta, Curtea constata ca intimata a emis doua decizii de concediere, cea de-a doua fiind rezultatul revocarii deciziei nr. 5318/11.11.2008 prin decizia nr.5603/26.11.2008.

Respectiva decizie de revocare nu prevede momentul de la care urma sa-si produca efectele si nu face dovada în sensul reintegrării efective aşa cum ar fi fost normal in urma revocarii deciziei de concediere, întrucât nu se face nicio menţiune despre reluarea raporturilor de muncă dintre părţi, dar prevede expres la punctul 2 dispozitia de a se emite noua decizie de concediere.

Curtea constata ca revocarea primei decizii contestate s-a produs după data la care aceasta şi-a produs efectele: asa cum rezulta din continutul deciziei nr.5318/11.11.2008, contractul de munca urma sa inceteze la data de 15.11.2008. Revocarea deciziei de concediere s-a facut prin decizia nr.5603 din 26.11.2008, deci dupa ce contractul de munca incetase ca efect al primei decizii de concediere, comunicata recurentei.

In conditiile incetarii contractului de muncă al salariatei la data de 15.11.2008, angajatorul nu mai putea să repună în fiinţă un contract de muncă pe care l-a desfăcut în mod unilateral după data la care a procedat la desfacerea acestuia. Reluarea raporturilor juridice de munca putea avea loc doar in baza unui nou acord de vointa, prin incheierea unui nou contract in conditiile legii si nu doar prin voinţa unilaterală a angajatorului. Angajatorul nu putea emite decizii referitoare la executarea, încetarea contractului individual de muncă dintre părţi decât pe perioada existenţei acestuia, astfel încât, în lipsa revocării deciziei de concediere până la momentul la care aceasta îşi produce efectele , „revocarea" la data de 26.11.2008 a deciziei deja comunicate salariatului şi emiterea unei decizii de revocare, ca orice altă decizie emisă de angajator în legătură cu executarea contractului de muncă încetat prin producerea efectelor unor alte decizii anterioare, nu poate produce nici un efect, întrucât această revenire a avut loc după încetarea contractului individual de muncă al salariatului ca efect al primei concedieri.

De altfel, angajatorul nu poate suplini prin act unilateral de voinţă consimţământul salariatului la reluarea raporturilor de muncă după data încetării contractului de muncă şi nici nu are posibilitatea (prevăzută de lege) de a suplini inexistenţa raporturilor de muncă şi executarea contractului de muncă pe perioada de la data concedierii salariatului şi până la data la care „decide" revocarea deciziei de concediere, întrucât, faţă de caracterul succesiv al executării prestaţiilor contractului de muncă, decizia de revocare nu poate suplini lipsa acestor prestaţii şi inexistenţa în concret, în fapt a unor raporturi de muncă în perioada de la data de 15.11.2008 şi până la data comunicării deciziei de revocare, respectiv 2.12.2008.

Mai mult, nu există posibilitatea legală ca angajatorul să emită acte unilaterale cu efect retroactiv, actele unilaterale ale angajatorului producând efecte de la data comunicării lor salariatului, numai nulitatea putând retroactiva iar nulitatea nu se poate constata sau pronunţa în cazul deciziei de concediere decât de către instanţa de judecată, potrivit prevederilor art. 76-78 din Codul muncii care reglementează controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale.

Retinand nelegalitatea revocarii primei concedieri, Curtea urmeaza sa analizeze ambele decizii contestate, atat sb aspectul legalitatii, cat si al temeiniciei.

Sub aspectul cerinţelor de formă, art.74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64 din Codul muncii.

Or, analizând deciziile contestate prin prisma cerinţelor obligatorii, de formă, Curtea constata lipsa menţiunii prevăzută de art.74 al.1 litera d din Codul muncii, deorece acestea nu cuprind „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligaţia să menţioneze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile, cât şi obligaţia să acorde salariatului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant, să menţioneze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menţioneze faptul că la nivelul unităţii nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerinţă legală obligatorie, nefiind respectată.

Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligaţia legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului cât şi la menţiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul muncii a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres menţiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv menţiunea de la litera c, fiind evidentă intenţia legiuitorului ca restul menţiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Curtea nu poate retine considerentele instantei de fond si apararile intimatei in sensul că neinserarea în cuprinsul deciziei de concediere, în temeiul dispoziţiile art. 65 din Codul muncii, a menţiunilor prevăzute de art.74 lit. d) din Codul muncii nu atrage nulitatea absolută deciziei, această menţiune fiind obligatorie doar în cazurile prevăzute de art.64 din Codul muncii.

Codul muncii nu prevede ca aceasta masura este obligatorie doar în cazurile prevăzute de art.64 din Codul muncii, ci în condiţiile art. 64, astfel incat este o norma de trimitere nu la situatii de concediere prevazute de art.64, ci la conditiile pe care trebuie sa le respecte angajatorul atunci cand are obligatia de a propune salariatului locurile de munca vacante. In acest sens art 74 se refera la conditiile reglementate de art.64, respectiv locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii, iar în situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii. Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit. În cazul în care salariatul nu îşi manifestă consimţământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum şi după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.

Chiar daca angajatorul ar fi considerat ca nu are locuri de munca vacante, acesta avea obligatia notificarii agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă conform alin. (2) si numai după notificare angajatorul putea dispune concedierea salariatului.

Obligativitatea mentionarii locurilor de munca vacante rezulta si din prevederile art.80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în conformitate cu care,în situaţia în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unităţii va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desfiinţat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului ducând la desfiinţarea acesteia ca nelegală, condiţia menţiunilor obligatorii fiind prevăzută „ad validitatem”.

Mai mult, art.74 lit.d din Codul muncii instituie indirect si o condiţie de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conţinutul acestuia. Sub acest aspect, Curtea constata ca la nivelul anagajatorului existau posturi vacante, chiar compatibile cu pregatirea salariatei, deoarece pe parcursul solutionarii recursului s-a pus in vedere intimatei sa depuna la dosar inscrisuri din care sa rezulte situatia angajarilor si promovarilor la nivelul societatii dupa data concedierii recurentei(filele 238-242), inscrisuri din care rezulta ca in perioada imediat urmatoare disponibilizarii recurentei s-au efectuat o serie de angajari, o parte dintre acestea pe functii compatibile cu pregatirea si experienta profesionala a salariatei(sales reprezentative, sales agent, area sales manager etc.).

In privinta posturilor mentionate, anagajatorul, care potrivit art.287 Codul muncii, avea sarcina probei, nu a dovedit ca nu ar fi fost compatibile cu pregatirea profesionala a recurentei.

In conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii).

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi organigramă şi implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Or, din analiza deciziei de concediere si a a actelor care au stat la baza acesteia, Curtea constată că nu rezultă caracterul efectiv, real şi serios al concedierii.

Atat prin actiunea introductiva de instanta, cat si prin motivele de recurs, contestatoarea a afirmat ca la data concedierii nu mai indeplinea in fapt functia de reprezentant vanzari I..

Avand in vedere faptul ca motivul concedierii recurentei-contestatoare a fost desfiintarea acestui post prin decizia administratorului nr.4890/15.10.2008, este de maxima importanta pentru solutionarea cauzei clarificarea functiei si postului pe care aceasta le ocupa la momentul concedierii.

Sub acest aspect, Curtea constata ca Tribunalul, investit cu solutionarea cauzei in prima instanta, nu a administrat tot probatoriul necesar pentru aflarea adevarului pe acest aspect, motiv pentru care in recurs a fost incuviintata proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Din analiza coroborata a probelor administrate in cauza, Curtea constata ca, la data concedierii, recurenta-contestatoare ocupa in fapt functia de reprezentant vanzari KA(L. B.) si nu pe cea de reprezentant vanzari I., asa cum este prevazuta in contractul individual de munca.

Sustinerile recurentei in sensul promovarii sale succesive in cadrul societatii intimate, in perioada 2006-2008 sunt dovedite de inscrisurile depuse la dosar. Desi initial functia detinuta a fost cea de reprezentant vanzari I. pentru Sectorul 5 B, ulterior au intervenit mai multe modificari ale contractului, sub aspectul functiei detinute, care, la data concedierii, era cea de L. B..

In acest sens, Curtea retine ca, in cadrul probatoriului, a pus in vedere intimatei, care, in baza art.287 Codul muncii, are sarcina probei, sa depuna la dosar organigramele si statele de functii nominale, anterioare si ulterioare concedierii, dar si inscrisuri din care sa rezulte evolutia posturilor de L. B. Executive, atat in ceea ce priveste angajarile, cat si promovarile, in perioada 2007 pana la zi.

Din organigramele depuse, rezulta ca functia de L. B. Executive exista atat anterior concedierii recurentei, cat si ulterior. Astfel, in organigramele din octombrie 2008 sunt identificate 3 posturi de L. B. in cadrul societatii intimate.

Desi, curtea a solicitat intimatei evolutia ocuparii acestor posturi din 2007 pana in prezent, singurul inscris depus de catre angajator a fost cel de la fila 246 dosar, din care rezulta ca, in toata aceasta perioada, au existat decat trei persoane ce au indeplinit functia de L. B., respectiv E. P. N., N. T. D. si T. B. B., in afara lui E. D., care a fost sef departament KA in perioada 5.06-5.09.2006.

Dar, din aceeasi adresa rezulta ca cele trei persoane au ocupat postul in discutie doar din data de 1.10.2008, in urma incheierii unor acte aditionale prin care a fost modificata functia acestora. Este vorba de perioada in care recurenta a incercat solutionarea situatiei in cadrul societatii si a solicitat actele aditionale la contractul individual de munca.

Intimata nu a depus alte probe din care sa rezulte cine a ocupat cele trei posturi de L. B. Executive inainte de data de 1.10.2008, desi din corespondenta depusa la dosar de catre recurenta reiese ca aceste posturi erau ocupate in fapt si inainte de aceasta data.

Astfel, in anul 2007, intr-un mail transmis de un angajat al societatii se comunica programarea pentru un training din perioada 8-12 octombrie si sunt nominalizati ca ocupand functia functia L. aceeasi E. P. si o alta persoana A E..

Dintr-un alt mail(fila 62) rezulta ca functia pe care recurenta a avut-o initial, sales representative I. pe sectorul 5 era ocupata in octombrie 2007 de o alta persoana, respectiv T. S.. In aceeasi perioada apoximativ, D. E., care semneaza in calitate de L. B. Manager, a transmis la 2.11.2007 un mail in care a atasat retelele de magazine de care se ocupa fiecare L. B. Executive incepand cu 1 noiembrie(filele 66, 67). Cele trei persoane din capatul de tabel(P., A si N.) sunt cei trei L. B. Executives, respectiv P. E., A E. si N. E., prezumtie ce se coroboreaza cu celelalte inscrisuri administrate in cauza, respectiv organigramele si comunicarile prin posta electronica, in care seful departamentului solicita ca in lipsa lui pe perioada concediului pentru orice problema cei interesati sa se adreseze recurentei(fila 63), dar si cel in care se comunica, inclusiv recurentei, N. E., bonusul aferent functiei de L. pe iunie 2008.

Din toate aceste inscrisuri rezulta ca la nivelul societatii intimate, nu doar in cazul recurentei, angajatii indeplineau in fapt alte functii decat cele specificate in contractele de munca. In acelasi sens este si evolutia functiei lui D. E., care desi pe perioada 2007-2008 semneaza corespondenta si alte inscrisuri in calitate de L. B. Manager, dar si a P. E., care, din adresa comunicata la cererea instantei, rezulta ca a indeplinit functia de L. doar de la 1.10.2008, desi apare in mai multe inscrisuri cu aceasta functie anterior.

In sensul ca recurenta indeplinea la data concedierii functia de L. B. Executive este si corespondenta acesteia cu seful ierarhic D. E., in care semneaza in aceasta calitate, dar si procesele verbale de predare primire din octombrie 2008(filele 17, 18 dosar fond), acestea fiind consemnate pe tipizate emise de chiar societatea intimata. Este de observat procesul-verbal de predare-primire autoturism, functia recurentei fiind dactilografiata in chiar continutul acestuia(L. B. Executiv), dar si cel pentru echipamentul IT, unde semneaza in aceasta calitate.

Aceste inscrisuri emana chiar de la societatea intimata, purtand antetul acesteia si fiind incheiate cu un reprezentant al societatii si fac dovada functiei pe care o indeplinea recurenta la data concedierii:L. B. Executive.

Retinand acest fapt, Curtea constata ca motivul care a stat la baza concedierii recurentei a fost desfiintarea postului de reprezentant vanzari I. in baza deciziei administratorului nr.4890/15.10.2008, desi desfiintarea acestuia nu avea cum sa afecteze raporturile de munca ale recurentei, care, in fapt, ocupa o alta functie si un alt post, respectiv L. B. Executive, post ce nu a fost desfiintat.

In aceste conditii, Curtea constata ca motivul invocat de angajator pentru concedierea recurentei nu poate sta la baza incetarii raporturilor juridice de munca, in conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, deoarece cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă, dar, in fapt, locul de munca ocupat de recurenta, acela de L., nu a fost desfiintat.

Având în vedere cele mai sus reţinute din care rezultă nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă ale deciziilor de concediere ce determină caracterul nelegal şi netemeinic al acestora, Curtea, văzând prevederile art.76 şi art.78 din Codul muncii si art.312 Cod procedura civila, urmează să admită recursul, sa modifice in tot sentinta recurata, in sensul ca va admite contestaţia, va anula deciziile de concediere şi la solicitarea contestatoarei, va repune părţile în situaţia anterioară, în sensul reintegrării acesteia in functia si postul detinute in fapt inainte de concediere şi obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la efectiva reintegrare.

In ceea ce priveste cuantumul sumei solicitate de catre reclamanta cu titlu de despagubiri, Curtea nu poate retine in totalitate sustinerile acesteia din cererea completatoare, deoarece in baza legii, art.78 Codul muncii, urmeaza a fi acoperit prejudiciul cert, real si efectiv suferit de catre salariatul concediat. Despagubirile sunt stabilite prin lege la nivelul salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la efectiva reintegrare. In privinta acestor alte drepturi, Curtea retine ca nu este cert ca reclamanta ar fi primit lunar bonusurile si primele de care face vorbire, deoarece acestea depindeau de atingerea unui target si de depasirea obiectivelor fixate. Mai mult, nici in perioada anterioara nu s-a facut dovada ca recurenta ar fi incasat lunar si invariabil sume cu acest titlu si de aceea despagubirile urmeaza a fi cuantificate in cadrul executarii acestei obligatii, prin raportare la drepturile salariale, dar si la celelalte drepturi de care beneficia un salariat angajat in functia L. in mod real si efectiv, fara a putea retine suma precizata de catre reclamanta.

In ceea ce priveste pretentiile cu titlu de daune morale, Curtea retine ca acestea se încadrează în categoria prejudiciului personal nepatrimonial, aflându-ne pe tărâmul solicitării reparării unui prejudiciu de imagine şi a unei suferinţe psihice, respectiv a reparării unui prejudiciu moral.

Faţă de cele mai sus reţinute, instanţa are a se pronunţa numai cu privire la existenţa unui prejudiciu de imagine şi personal nepatrimonial suferit de contestatoare în directă legătură cu emiterea deciziei de încetare a contractului său individual de muncă, la întinderea acestui prejudiciu şi la existenţa unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului reclamat.

Or, acordarea unor daune morale în cazul dat este condiţionată de producerea unui minimum de probe şi de indicii din care să rezulte atât existenţa prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăşi existenţa măsurii încetării unilaterale a contractului său individual de muncă, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar susţinerea contestatoarei în sensul existenţei unor consecinţe negative pe planul raporturilor sociale şi profesionale, chiar plauzibile în astfel de situaţii, nu pot fi primite, în condiţiile în care, cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului acesteia îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.

Mai mult, prin anularea deciziilor de concediere si repunerea partilor in situatia anterioara prin reintegrarea contestatoarei in functia si postul detinut in fapt anterior si obligarea intimatei la plata despagubirilor egale cu drepturile salariale, dar si cu celelalte drepturi de care salariata beneficia, Curtea i-a acordat o justa si suficienta reparaţie a prejudiciului material, dar si moral pe care l-a suferit.

G. de aceste considerente, avand in vedere si dispozitiile art.269 Codul muncii, Curtea va respinge pretentiile cu titlu de daune morale solicitate prin cererea completatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurenta E. N. împotriva sentinţei civile nr.2558/25.03.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflict de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata SC B. H. ROMÂNIA SRL.

Modifică sentinţa recurată, în sensul că:

Admite în parte acţiunea.

Anulează deciziile nr. 5318/11.11.2008 şi nr. 5606/26.11.2008 emise de intimată.

Obligă intimata la reintegrarea contestatoarei în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii, respectiv „reprezentant vânzări KA( L. B. Executive)”.

Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la efectiva reintegrare.

Respinge ca neîntemeiate pretenţiile cu titlu de daune morale şi cheltuieli de judecată la fond.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,17.02.2010.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. D. T. H. J. M. I.

GREFIER,

F. E. D.

Red/ Tehnored: C.M.

2 EX./10.03.2010

Jud. fond : M.E.

A.E.