Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale

pentru Minori şi Familie

DECIZIA CIVILĂ Nr. 960/R/2008

Şedinţa publică din data de 6 mai 2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)- vicepreşedinte instanţă

JUDECĂTOR : (...) (...) E.

GREFIER: O. O.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă S.C. E. S.A. B împotriva sentinţei civile nr. 314 din 21.02.2008 pronunţată în dosarul T r i b u n a l u l u i C l u j cu nr(...), privind şi pe reclamantul intimat E. G având ca obiect litigiu de muncă – contestaţie împotriva deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamantul intimat E. G personal şi asistat de avocat E. B., lipsind reprezentantul recurentei.

Procedura de citare este realizată.

Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatului şi este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin adresa înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 mai 2008 recurenta a transmis la dosar documentele solicitate de instanţă la termenul anterior de judecată, iar prin cererea transmisă prin fax în şedinţa publică de azi, recurenta solicită acordarea unui nou termen de judecată, cerere motivată pe lipsa apărări.

Reprezentantul intimatului lasă la aprecierea instanţei cererea de amânare formulată arătând că reclamantul nu este prejudiciat, hotărârea primei instanţe fiind pusă în executare.

Instanţa deliberând, respinge cererea de amânare formulată, cauza aflându-se la al doilea termen de judecată, apreciind că recursul poate fi soluţionat, sens în care acordă cuvântul reprezentantului intimatului.

Avocatul ales al intimatului pune concluzii de respingere a recursului solicitând cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Deliberând reţine că prin sentinţa civilă nr.314 din 21 februarie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j s-a admis contestaţia formulată de contestatorul E. G , în contradictoriu cu intimata SC E. SA, şi în consecinţă s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr.42/11.04.2007 emisă de intimată în sarcina contestatorului.

S-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii deciziei, intimata fiind obligată să plătească contestatorului drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat, începând cu data de 11.04.2007 şi până la reintegrare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în favoarea contestatorului în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantul este angajatul intimatei pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 01. 01.2006, în meseria de M. mecanic, în baza contractului individual de muncă nr.177/19.01.2006.

La data de 22.02.2007, intimata a emis decizia nr.16, prin care contractul individual de muncă al contestatorului încetează în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.

În perioada 15.02.- 31.03.2007, contestatorul s-a aflat în concediu de incapacitate temporară de muncă, aşa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosar.

Intimata a emis Decizia nr.42/11.04.2007, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art.65 alin.l din Codul muncii.

Potrivit prevederilor art. 74 alin.l din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea şi durata preavizului.

În cazul de faţă, decizia nr.42 nu cuprinde motivele care determină concedierea contestatorului, situaţie în care este nelegală, deoarece încalcă prevederile art. 74 alin.l lit.a din Codul muncii.

Pentru a se dispune concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului este necesar ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

In cazul de faţă, aşa cum rezultă din statul de funcţii al personalului angajat din Sucursala E. D, în perioada noiembrie 2006 - ianuarie 2007 în cadrul sucursalei a avut loc o fluctuaţie de personal înregistrându-se în luna martie 2007 o diminuare a numărului de posturi de M. mecanic şi de ifronist, pe fondul majorării numărului de salariaţi pe posturi de şofer sau muncitor necalificat.

Totalul personalului a înregistrat o creştere în această perioadă, de la 34 de salariaţi în noiembrie 2006, la 49 în aprilie 2007.

Conform art.74 alin.1 lit.d C.muncii, decizia de concediere trebuie să conţină şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc vacant în condiţiile art.64 C.muncii, intimata nerespectând aceste prevederi. În aceste condiţii, instanţa a constatat că desfacerea C.I.M. al contestatorului nu are o cauză reală şi serioasă, în baza art.78 alin.1 şi 2 admiţând acţiunea astfel cum a fost formulată.

În temeiul art.274 Cod proc.civ., intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA B, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei civile nr.314/21.02.2008, iar pe fond respingerea contestaţiei formulată de reclamant.

În motivele de recurs arată că în mod neîntemeiat instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei, ţinând cont doar de cele formulate de către reclamant.

Prin decizia nr.42/11.04.2007 nu s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului, ci doar modificarea datei de încetare efectivă a contractului individual de muncă, deoarece reclamantul a depus la sediul societăţii primul concediu medical la data de 26.06.2007.

Instanţa de fond a reţinut în hotărârea atacată că la data de 22.02.2007, societatea a emis decizia nr.16/22.02.2007, prin care contractul individual de muncă al contestatorului încetează în temeiul art.65 alin.1 C.muncii, precum şi că în perioada 15.02.-31.03.2007, contestatorul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, aşa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosar.

La data de 26.02.2007, reclamantul a depus la sediul societăţii certificatul medical seria (...) nr.(...), fiind înregistrat sub nr.410/26.02.2007, din care rezultă că în perioada 15 – 28.02.2007 s-a aflat în concediu medical.

Prin decizia nr.42/11.04.2007, aşa cum a fost motivată, nu s-a dispus altceva decât modificarea datei de încetare efectivă a contractului de muncă, dispusă prin decizia nr.16/22.-02.2007, respectiv de la data de 22.02.2007 la data de 11.04.2007, pentru a se îndeplini şi termenul legal de preaviz, după încetarea stării de incapacitate temporară de muncă.

Este adevărat că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului, însă numai dacă nu intervin cauze legale de suspendare a acestor efecte.

Consideră că invocarea încălcării dispoziţiilor art.74 lit.d din Codul muncii este neîntemeiată, întrucât la data emiterii deciziei, pârâta nu dispunea de locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea profesională a reclamantului, în sensul dispoziţiilor art.64 din Codul muncii.

Totodată şi invocarea nerespectării art.74 alin.1 lit.c este neîntemeiată, deoarece decizia trebuie să cuprindă „criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art.70 alin.2 lit.d numai în cazul concedierii colective”, ceea ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

În drept invocă dispoziţiile art.304¹ Cod procedură civilă.

Reclamantul E. G, prin întâmpinarea de la filele 10-11, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 16/22.02.2007 (fila 4 dosar fond) recurenta a dispus în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii încetarea contractului individual de muncă al intimatului E. G începând cu data de 22.02.2007.

După contestarea în instanţă a deciziei menţionate anterior de către intimat, recurenta a emis o nouă decizie de concediere (nr. 42/11.04.2007 – fila 18 dosar fond) în care se menţionează că întrucât începând cu data de 15.02.2007 intimatul a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în temeiul art. 50 li.b) şi 73 alin. (3) din Codul muncii contractul său individual de muncă este desfăcut cu data de 11.04.2007.

Curtea apreciază că emiterea unei noi decizii de concediere prin care se modifică termenul de la care operează desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant are natura unei revocări a deciziei iniţiale, urmată de emiterea unei noi decizii, prima decizie fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, respectiv pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat de concediu medical.

Pentru a fi valabilă, a doua decizie de concediere trebuie să conţină toate elementele prevăzute de lege. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Decizia de concediere nr. 42/11.04.2007 este nelegală întrucât nu conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 74 alin.(1) din Codul muncii, respectiv motivele care determină concedierea. Acestea trebuiau menţionate expres în cuprinsul deciziei, nefiind posibilă completarea deciziei sub acest aspect cu acte exterioare, chiar dacă acest act este o altă decizie de concediere.

Deşi în memoriul de recurs s-a făcut referire la invocarea de către contestator a încălcării dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul muncii, prima instanţă a admis în mod legal contestaţia numai pentru încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Susţinerile recurentei în sensul că prin a doua decizie nu s-a dispus concedierea intimatului, ci numai s-a prelungit termenul de încetare a contractului individual de muncă, sunt apreciate ca neîntemeiate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, prima decizie a fost revocată.

De asemenea, contrar apărărilor recurentei se reţine că art. 60 din Codul muncii instituie interdicţia concedierii salariaţilor în situaţiile expres reglementate, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor concedierii. Drept urmare, angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă, urmând să suspende efectele concedierii până după încetarea incapacităţii.

Având în vedere aceste considerente şi reţinând că analizarea cerinţelor de legalitate ale deciziei de concediere prevalează faţă de cele privind temeinicia acesteia, Curtea apreciază că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică. În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 299 alin. (1), 304¹ şi 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 314 din 21 februarie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), care va fi menţinută.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă se va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenţii, să plătească intimatului E. G suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloarea onorariului de avocat – chitanţa nr.269 din 12.04.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. SA B împotriva sentinţei civile nr. 314 din 21.02.2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosarul nr(...), pe care o menţine.

Obligă recurenta să plătească intimatului E. G suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 6 mai 2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

(...) (...) (...) (...) E. (...) O. O.

Red. MV dact.GC

2 ex/15.05.2008

Jud.primă instanţă: E.E. , P.V.