Cabinet avocat Dreptul muncii

(4546/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ Şl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5665/R

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată (...) S. (...), împotriva sentinţei civile nr.2055 din 11 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 44370/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator T. G., având ca obiect - contestaţie decizie concediere.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentinţa civilă nr.2055 din 11.03.2009 pronunţată în dosarul nr(...) de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale s-a dispus admiterea contestaţiei formulată de contestatorul T. G. împotriva intimatei (...) S. (...); s-a dispus anularea deciziei nr.106/21.10.2008 emisă de intimată; obligă intimata să reintegreze contestatorul pe postul deţinut anterior concedierii; a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data concedierii şi până la efectiva reintegrare; s-a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale; a fost obligat intimata la plata sumei de 1152 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut că la data de 21.10.2008, intimata a emis decizia nr.106 prin care a dispus concedierea reclamantului în baza dispoziţiilor art.65 din Codul muncii.

Din analiza deciziei menţionate prima instanţa a reţinut că menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 74 lit. a şi b din Codul muncii, lipsesc din conţinutul acesteia.

Potrivit art.74 lit. a) decizia trebuie să cuprindă obligatoriu motivele care determină concedierea.

În decizia contestată nu se indică decât actul decizional care a stat la baza modificării organigramei societăţii şi implicit la baza desfiinţării postului ocupat de reclamant fără a se menţiona nimic despre motivele ce au determinat modificarea structurii organizatorice a societăţii

Dat fiind caracterul formal al deciziei de concediere, fapt ce rezultă din reglementarea imperativă a dispoziţiilor art. 74 din Codul muncii, precum şi din dispoziţiile art. 77 din Codul muncii, ce prevăd că în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere – lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevăzute de art. 74 nu poate fi complinită prin alte acte anterioare ulterioare sau concomitente emiterii deciziei, inclusiv prin apărări făcute în faţa instanţei de intimată cu ocazia judecării contestaţiei îndreptate împotriva deciziei.

Din acest punct de vedere, apare ca irelevantă dezvoltarea motivelor concedierii reclamantului făcută de intimată în întâmpinare, câtă vreme această motivare nu se regăseşte în cuprinsul deciziei de concediere.

Tribunalul a reţinut de asemenea că decizia a fost emisă şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 lit. b) din Codul muncii, întrucât aceasta cuprinde „durata preavizului”.

Prin natura preavizului se înţelege data când a început să curgă şi cea a expirării preavizului conform art. 74 alin. (2) din Codul muncii şi care au dus la prelungirea duratei acestuia.

Menţionarea „duratei preavizului” nu înseamnă precizarea numărului de zile acordate ca preaviz pentru că acest număr rezultă din contractul individual de muncă sau din contractul colectiv de muncă.

În cazul dedus judecăţii angajatorul nu numai că a omis să indice în decizie durata preavizului ci a dispus acordarea acestuia concomitent şi nu anterior cum era firesc.

Prin urmare, preavizarea trebuie să aibă loc înainte de emiterea deciziei de concediere şi nu odată cu emiterea acesteia pentru că conformitate cu dispoziţiile art. 75 din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte în sensul încetării raporturilor de muncă de la data comunicării ei salariatului, or curgerea preavizului după această dată este lipsită de sens cătă vreme raportul de muncă şi-a încetat existenţa potrivit dispoziţiilor legale.

De asemenea, Tribunalul a mai reţinut că hotărârea modificării organigramei societăţii a fost luată de către CA al S. cu depăşirea mandatului dat în acest sens de către AGA.

Conform anexei 2 a acestei hotărâri AGA Consiliul de Administraţie fusese împuternicit să dispună modificarea organigramei în cadrul numărului maxim de posturi aprobat de 500.

Cu toate acestea , prin hotărârea Consiliului de Administraţie din 07.10.2008, se aprobă reducerea schemei organizatorice a societăţii încălcându-se astfel mandatul dat de AGA.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, intimata (...) S. (...) prin care a solicitat admiterea recursului, constatarea netemeiniciei şi nelegalităţii sentinţei recurate şi modificarea în parte a acestei, respingându-se cererea de anulare a deciziei de concediere.

În motivarea recursului au fost invocate mai multe motive de recurs.

Primul motiv se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8) C. proc. civ., în sensul că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că s-au invocat alte motive de fapt. În cadrul probei cu acte susţine recurenta că a depus toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere individuală pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că prin Hotărârea Consiliului de Administraţie din data de 7 octombrie 2008 a fost luată cu depăşirea mandatului acordat în acest sens de către AGA, deoarece prin acea hotărâre s-a stabilit ca numărul maxim de salariaţi să nu fie depăşit, iar CA a fost împuternicit să efectueze modificări în structura sa organizatorică, în cadrul numărului maxim de posturi aprobat şi nu în sensul menţinerii sau măririi acestui număr cum greşit a reţinut instanţa de fond.

În cadrul acestei reorganizări concedierea contestatorului nu este o consecinţă a reducerii numărului de personal, ci a desfiinţării postului de conducere pe care ăl ocupa, ca urmare a reorganizării activităţii societăţii.

Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9) C. proc. civ., şi se referă la următoarele critici.

Instanţa de fond a interpretat greşit legea, considerând că decizia nr.106/21.10.2008 nu respectă cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Codul muncii, respectiv cele de la lit. a) şi b).

În acest sens se arată de către recurentă că decizia prevede data de la care s-a acordat preavizul, iar Codul muncii nu prevede sancţiunea nulităţii absolute pentru neacordarea sau nerespectarea perioadei de preaviz, întrucât respectarea termenului de preaviz nu constituie o condiţie de validitate a decizie de concediere.

Recurenta arată de asemenea că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art.74 alin. (1) lit. b) atunci când face trimitere la art. 75 din Codul muncii, considerând că raportul de muncă şi-a încetat existenţa la data comunicării decizie, dar textul art. 75 se referă la efectele deciziei, astfel cum sunt ele înscrise în această decizie.

Însă decizia prevede un termen ulterior de încetare a contractului de muncă, sau un termen de preaviz, atunci decizia comunicată produce efecte la împlinirea termenului prevăzut în această sau la expirarea termenului acordat de preaviz.

Un al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art.304 pct. 7) C. proc. civ., în sensul că hotărârea este netemeinică întrucât cuprinde motive contradictorii.

În acest sens sentinţa civilă recurată cuprinde motive contradictorii în sensul că instanţa de fond afirmă fără temei că în decizie nu s-ar fi prevăzut durata preavizului şi că acesta nu s-a acordat, pentru ca mai apoi să critice decizia de concediere pentru ca preavizul ar fi fost acordat concomitent cu comunicarea deciziei de concediere şi astfel preavizul nu s-ar fi acordat.

Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu în baza art. 304¹ C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Cu privire la critica întemeiată pe dispozitiile art.304 pct. 8) C. proc. civ., Curtea constată că potrivit acestui text de lege există motiv de recurs, dacă „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoelnic al acestuia”, ori în cauza de faţă instanţa de fond nu a schimbat nimic din conţinutul deciziei contestate.

De fapt aceasta a examinat decizia contestată din perspectiva condiţiilor cerute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, sancţiune de drept material prevăzută expres de Codul muncii.

Prin urmare nu este vorba despre nici un act juridic cu conţinut neîndoelnic şi al cărui conţinut a fost schimbat din greşeală de către instanţa de fond.

Toate alegaţiile susţinute în motivare criticii întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8) C. proc. civ., sunt neconforme cu probatoriul admisntrat în cauză.

Cu privire la cea de a doua critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9) C. proc. civ., care statuează următoarele, „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.

Hotărârea instanţei de fond astfel criticată prin prisma motivelor dispoziţiilor legal menţionate mai sus, însă Tribunalul a reţinut în mod corect că decizia de concediere a intimatului-contestator nu întruneşte condiţiile cerute de dispoziţiile legale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b), care dispun următoarele, „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului.

Iar sancţiunea care intervine în cazul în care o decizie nu întruneşte condiţiile cerute de lege şi menţionate mai sus ca fiind lipsă din conţinutul deciziei de concediere, este prevăzută expres de art. 76 din Codul muncii care dispune următoarele, „Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”.

Prin urmare, Tribunalul a nu a făcut decât să constate că în fapt din probele administrate în cauză rezultă că decizia de concediere nu conţine menţiunile cerute în mod obligatoriu de art. 74 din Codul muncii, respectiv cele prevăzute la lit. a) şi b), aşa cum le-am enunţat mai sus, iar sancţiunea căreia ia dat eficienţă este nulitatea absolută a deciziei în cauză în conformitate cu art.76 din Codul muncii, precitat.

Regimul juridic al nulităţii concedierii, prezintă anumite caracteristici specifice determinate de trăsăturile specifice ale raporturilor de muncă şi de necesitatea protecţiei salariatului.

Curtea reţine că la fila 8 dosar fond se găseşte decizia de concediere a intimatului-contestator, decizie care nu cuprinde în concret ce motivele care au determinat concedierea, mărginindu-se să enunţe doar că „urmare a aplicării structurii organizatorice, postul de şef proiect ocupat de intimat s-a desfiinţat, iar cum petentul a refuzat un loc de muncă va fi concediat”.

De altfel, motivarea în fapt şi în drept a motivelor care au determinat concedierea sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi de dispoziţiile art.62 alin.(2), ce prevăd următoarele „Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă”.

Nici în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută la lit. b) referitoare la durata preavizului, Tribunalul a constatat în mod temeinic şi legal că acesta trebuia să cuprindă durata preavizului care constă în faptul că începe să curgă la un anumit tip şi expiră la un altul.

Decizia contestată nu conţine acest durata preavizului, ci doar indică numărul de zile pe care se întinde acest preaviz, respectiv 20 de zile.

Prin urmare scopul preavizului este să înştiinţeze salariatul despre încetarea raporturile de muncă, fiind unul dintre drepturile garantate de Codul muncii.

În privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7) C. proc. civ., ce prevede „că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Toate cele trei situaţii, cuprinse în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 7) C. proc. civ., vizează una şi aceeaşi chestiune – nemotivarea hotărârii. Aceasta, întrucât formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii echivalează cu o nemotivare, ceea ce nu este cazul sentinţei de faţă.

Prin urmare, critica recurentei cu privire la faptul că Tribunalul s-ar fi pronunţat contradictoriu cu privire la durata preavizului este nefondată.

Mai mult decât atât era suficientă lipsa unei singure menţiuni din decizia de concediere şi nulitatea ar fi operat independent de faptul că celelalte menţiuni s-ar fi regăsit în decizie pentru că legea ce cere ca lipsa acestora să fie cumulativă pentru a interveni nulitatea absolută a deciziei.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, în baza art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimat, deoarece prin respingerea recursului se află în culpă procesuală căzând astfel,în pretenţii, în cuantum de 1270,68 lei, conform dovezii existente la fila 26 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată (...) S. (...) împotriva sentinţei civile nr.2055/11.03.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul-contestator T. G..

Obligă recurenta la 1270,68 lei cheltuieli de judecată către intimat.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. M. V. M. D. E. E. B.

GREFIER

G. E.

Red.: P.A.

Dact.: Z.G.

2 ex./13.11.2009

Jud.fond: D.P.

L.T.