Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7388

Şedinţa publică de la 11 E. 2009

Completul constituit din:

Preşedinte: (...) (...)-(...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) N.

Grefier: B. H.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 90/14.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E. P., G. E., (...) E., E. F. şi E. E., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru unitatea pârâtă avocat substituent J. E. N., lipsă fiind părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că acest termen a fost acordat pentru pregătire apărare, iar prin serviciul registratură recurenta-pârâtă a depus înscrisuri.

Nemaifiind cereri de formulat şi excepţii de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Avocat J. E.-N. pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului şi de modificare a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA:

Asupra recursului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 90 din 14 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr. 12414//95/2008, s-a admis acţiunea formulată de petenţi E. P., G. E., (...) E., E. F. şi E. E., în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. B.

A fost obligată intimata la plata către petenţi la plata drepturilor băneşti cuvenite în funcţie de vechimea în muncă conform art. 50 alin. 1 din CCM valabil la data încetării contractului individual de muncă şi neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, precum şi la plata diferenţelor dintre sumele reprezentând plăţile compensatorii cuvenite şi acordate conform art. 4 din Planul Social anexă la CCM, actualizate la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că petenţii au fost concediaţi în temeiul art. 65 si art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G, conform Programului de reorganizare al E. S.A.

În conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii, înregistrat sub nr. 2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare”, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 al S.C. E. S.A. „ la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere,în cazul petenţilor, de 5 salarii medii nete”.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata a 5 salarii medii brute la nivel de E. conform art. 50 alin. 1 din CCM, aplicabil la data concedierii s-au reţinut următoarele:

Potrivit art. 7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor”.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu a fost reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin. 4 din CCM/2006, prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup.

In motivele de recurs susţine că fără nici o motivare, instanţa a respins excepţia dreptului la acţiune, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit.c Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei extinctive de 3 ani.

Susţine că dreptul la suplimentările salariale rezultă din contractul colectiv de muncă, termenul de prescripţie aplicabil în acest caz fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. 1 din Codul muncii .

Pe fondul cauzei recurenta critică sentinţa susţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea Sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor), la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul Social prin care s-au stabilit, printre alte măsuri sociale, indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor efectua în anul 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate al Planului Social fiind 31.12. 2010, în aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.

Planul Social – Anexă la Contractul colectiv de muncă al SC E.” SA a fost completat la data de 09.01.2006 şi respectiv 13.09.2006 cu câte un B. care explica modul de calcul al salariului mediu brut pe E., precum şi modalitatea de aplicare a acestui Plan Social, în comparaţie cu prevederile generale ale art. 50 din contractul colectiv de muncă .

Din ambele acte încheiate prin acordul dintre Sindicat şi Patronat, rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, sume stabilite în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul pe fiecare angajat în parte.

In acest context, încetarea contractelor individuale de muncă, printre care şi al reclamantului, s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile Planului Social elaborat pentru situaţii speciale create, reclamanta necontestând decizia de încetare a contractului individual de muncă.

Conform art. 6 al deciziei de încetare a contractului de muncă, reclamanta a primit o indemnizaţie de concediere ţinând seama de vechimea în E. a acesteia, iar suma a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului Social, completat prin B.ul din 09.01.2006, respectiv prin cel din 13.09.2006.

Astfel, prin B.ul încheiat la data de 13.09.2006 a fost completat pct. 4 al Planului Social încheiat la data de 21.04.2005 „E. financiare” după cum urmează: „ Părţile confirmă faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul Social (cu privire la pachetele financiare/indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective), voinţa comună a părţilor la data semnării Planului Social a fost acea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM”.

Aşadar, prin instituirea măsurilor din Planul Social, respectiv acordarea unor pachere financiare mai avantajoase pentru salariaţii disponibilizaţi, comparativ cu cele prevăzute în art. 50 alin. 1 din CCM, părţile nu au intenţionat în niciun moment ca aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

Precizează faptul că reclamanţii au primit la data concedierii o indemnizaţie de concediere care reprezintă mai mult decât pachetul prevăzut de art. 50 din CCM şi anume doar 4 salarii medii nete pe E..

Mai mult, societatea a calculat şi contravaloarea contribuţiilor datorate bugetului de stat aferente indemnizaţiei nete acordate reclamanţilor, pe care le-a virat separat de suma amintită, astfel încât aceştia (ca şi toţi ceilalţi salariaţi disponibilizaţi) să beneficieze de indemnizaţia netă în cuantumul stabilit prin Planul social.

Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluţionare al acţiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie (3 ani - stabilit de prima instanţă sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens, dispoziţiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în B.ul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin B.ul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferenţelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social şi al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 90/14.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E. P., G. E., (...) E., E. F. şi E. E., având ca obiect drepturi băneşti.

Modifică sentinţa, în sensul că respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 E. 2009.

Red. Jud. C.M.

3 ex/IE/28.12.2009

J. fond: D.U.

L.U.