Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR NR(...) - drepturi băneşti -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1187

Şedinţa publică de la 17 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de reclamanţii E. N., E. E. H. şi P. J., împotriva sentinţei civile nr. 3125/16.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SA, având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenţii reclamanţi depunând împuternicirea avocaţială, avocat D. P., iar pentru intimata pârâtă, avocat N. J., care depune împuternicirea avocaţială.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare acordă cuvântul părţilor.

Avocat D. P. pentru recurenţii reclamanţi, solicită în principal, admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de fond făcând referire în sentinţă la art.51 alin.1 din CCM, deşi reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe art.50 alin.4 din CCM.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat N. J. pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei T r i b u n a l u l u i D o l j, ca fiind temeinică şi legală

Depune înscrisuri.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

T r i b u n a l u l D o l j, prin sentinţa nr. 3125 din 16 octombrie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanţii E. N., E. E. H. şi P. J. în contradictoriu cu pârâta SC „E.” SA B.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii au fost angajaţii societăţii pârâte, raporturile de muncă încetând în temeiul art. 65 şi 68 Codul muncii, respectiv ca urmare a desfiinţării postului ocupat de salariat respectiv ca urmare a desfiinţării postului ocupat de salariat, la data de 28.04.2007- E. N., 16.04.2008 – E. E. H. şi 16.08.2007- P. J., conform menţiunilor din carnetul de muncă.

Raportat la data concedierii, aplicabile sunt dispoziţiile contractelor colective de muncă negociate pentru anul 2006/2007 pentru reclamanţii E. N. şi P. J. şi pentru anul 2008/2009 – pentru reclamantul E. E. H..

Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2008, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

În Planul Social, la pct. 4 (E. Financiare), urmare a negocierilor finale, tranşele de vechime, funcţie de care se acordă indemnizaţiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizaţiei se majorează. În Planul Social, însă se foloseşte sintagma ,, vechime în E.”, spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se foloseşte sintagma ,,vechime în muncă”.

Reclamanta consideră că cele două noţiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite şi, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât şi cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).

Instanţa a apreciat neîntemeiată această susţinere, pentru următoarele considerente:

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2008, se stabilesc valorile minime ale indemnizaţiei de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia şi alte valori ale acesteia .

Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecinţelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitatea depusă de aceştia în cadrul acelei unităţi şi, ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noţiuni sunt diferite şi privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

De altfel, aşa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziţii se completează cu cele ale Planului Social şi nu adaugă la acestea.

Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2006, 2007,2008 prevăd în articolul 50 alin. 1 şi 2 obligaţia angajatorului de a acorda o indemnizaţie de concediere salariaţilor, atât la concedieri individuale, cât şi la cele colective. Această clauză contractuală stabileşte totodată şi condiţiile de acordare, una dintre acestea fiind existenţa unei vechimi în muncă a salariatului. J. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranşelor de vechime şi a cuantumului valoric al indemnizaţiei. Astfel, părţile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizaţiei prin intermediul Planului Social, însă nu şi a condiţiei de acordare.

Aşadar, instanţa a constatat că în cauză s-au încheiat contractele colective de muncă în perioada 2005 – 2008 şi în cuprinsul art. 50 s-a prevăzut plata unei indemnizaţii minime de concediere în situaţia concedierilor individuale în funcţie de vechimea acestuia : de la o la 3 ani – 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani – 3 salarii medii nete şi peste 10 ani – 5 salarii medii nete.

La alin. 2 s-a prevăzut că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă „.Pe cale de consecinţă în cazul concedierilor colective la calculul indemnizaţiei minime de concediere si va pleca de la formula utilizată pentru concedierea individuală , dar valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu Sindicatul F S L I E.. Deoarece conform alin 3 al aceluiaşi articol „ valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

Potrivit alin 4 „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi”.

Unitatea pârâtă pentru a se conforma prevederilor art. 50 alin 3 din CCM aplicabil a negociat cu sindicatul G. – E. formula de calcul pentru acordarea indemnizaţii de concediere.

La punctul nr. 4 din acest Plan Social, s-a prevăzut o formulă mai avantajoasă de acordare a indemnizaţiei de concediere, comparativ cu formula de calcul utilizată de art. 50 alin 1 din CCM aplicabil, formula de calcul negociată de unitatea pârâtă cu sindicatul liber G. – E. pentru concedierile colective este mult mai avantajoasă valoarea indemnizaţiei de concediere triplându-se, după cum urmează : de la 0,5 ani – 5 ani vechime – 8 salarii; de la 5 – 15 ani vechime – 12 salarii ; peste 15 ani vechime – 15 salarii„.

Prin semnarea planului social părţile confirmă faptul că , voinţa comună a părţilor la data semnării acestuia a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă; şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin 1 Contractul Colectiv de Muncă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

In motivele de recurs susţine că instanţa de fond greşit a respins acţiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părţile contractante prin amendamente, din care reiese că voinţa comună a părţilor a fost de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.

Susţine, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaţilor disponibilizaţi drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM şi pentru că: aceste drepturi au fost menţinute în CCM şi după apariţia Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru a nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri şi modalităţi de calcul diferite, astfel încât tranşele stabilite se calculează la alin. 1 în funcţie de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcţie de vechimea în E..

Examinând recursul, Curtea îl găseşte nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art.50 din CCM, încheiat între E. SA şi salariaţi, reprezentaţi de G. E. pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestora indemnizaţie minimă de concediere : de la 0 – 3 ani – 1,5 salarii medii nete ; 3 – 10 ani – 3 salarii medii nete; peste 10 ani – 5 salarii medii nete.

În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

E. acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

A.4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însuşit de părţi, astfel reţinându-se că acestea doar se completează şi nu adaugă în plus la textul de lege vizat.

Faţă de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.

Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitatea depusă de aceştia în cadrul aceleiaşi unităţi şi ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate privesc decât această activitate.

A interpreta că cele două noţiuni sunt distincte şi privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizaţia de concediere, aceleaşi părţi înţelegând să lămurească acelaşi aspect şi prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanţii E. N., E. E. H. şi P. J., împotriva sentinţei civile nr. 3125/16.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SA, având ca obiect, drepturi băneşti.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.02.2010.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.LE / 2 ex./23.01.2010

Tehn.red. /2 ex /

J.F./ D. S., D.S