Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5010

Şedinţa publică de la 21 T. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)-(...)

Judecător (...) E.

Grefier K. E.

x.x.x

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta U. E., împotriva sentinţei civile nr. 761 din 02.03.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosar nr(...) în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimata pârâtă SC E. SA fiind reprezentată prin avocat de substituire J. E. N., lipsind recurenta reclamantă U. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, recursul este declarat şi motivat în termenul legal şi în conformitate cu disp. art. 242 alin. 2 cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Instanţa, constatând că numai sunt cereri de formulat şi neexistând excepţii de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului civil de faţă.

Avocat de substituire J. E. N., pentru intimata pârâtă SC E. SA, solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa nr.761 din 02 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta U. E., împotriva pârâtei S.C. E. S.A.

Pentru a se pronunţa astfel , instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta a fost salariatul unităţii pârâte, aşa cum rezultă din cartea de muncă şi din decizia de încetare a contractului de muncă, anexate în copii la dosar.

Pârâta , la concediere i-a acordat doar drepturile prevăzute de art. 50 al. 4 din contractul colectiv de muncă, fără a-i acorda si drepturile prevăzute de art. 50 al. 1.

Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

În Planul Social, la pct. 4 (E. Financiare), urmare a negocierilor finale, tranşele de vechime funcţie de care se acordă indemnizaţiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizaţiei se majorează. În Planul Social, însă se foloseşte sintagma ,, vechime în E.”, spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se foloseşte sintagma ,,vechime în muncă”.

Reclamanta a considerat că cele două noţiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite şi, ca urmare i se cuvine o dublă compensare pentru concediere : atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât şi cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).

Instanţa a apreciat ca neîntemeiată această susţinere, pentru următoarele considerente :

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizaţiei de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia şi alte valori ale acesteia.

Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile şi diminuarea consecinţelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitatea depusă de aceştia în cadrul acelei unităţi şi, ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate nu pot privi decât această activitate.

A interpreta că cele două noţiuni sunt diferite şi privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

De altfel, aşa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziţii se completează cu cele ale Planului Social şi nu adaugă la acestea.

Contractele colective de muncă negociate pentru anii 2006, 2007 prevăd în articolul 50 alin. 1 şi 2 obligaţia angajatorului de a acorda o indemnizaţie de concediere salariaţilor, atât la concedieri individuale, cât şi la cele colective. Această clauză contractuală stabileşte totodată şi condiţiile de acordare, una dintre acestea fiind existenţa unei vechimi în muncă a salariatului.

J. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranşelor de vechime şi a cuantumului valoric al indemnizaţiei. Astfel, părţile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizaţiei prin intermediul Planului Social, însă nu şi a condiţiei de acordare.

Împotriva acestei sentinţe , în termen legal a declarat recurs reclamanta U. E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

In motivele de recurs susţine că instanţa de fond greşit a respins acţiunea cu motivarea că părţile semnatare ale Planul Social au avut intenţia de a nu cumula pachetul financiar prevăzut de art. 50 din contractul colectiv de muncă cu cel din Planul social. Recurenta mai susţine că societatea pârâtă trebuia să depună la dosar relaţii cu privire la indemnizaţiile de concediere acordate în perioada 2003-2008 .

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 299 şi urm. Din C o d u l d e procedură civilă.

Examinând recursul, Curtea îl găseşte nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor, plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din C o d u l d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanta U. E., împotriva sentinţei civile nr. 761 din 02.03.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 21 T. 2009.

Red.Judec.M.P.P.

Tehn.I.V./2 ex.

Jud.fond R.G.

M.H.