Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3267

Şedinţa publică de la 22 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

Judecător: (...) (...) (...)

Judecător: (...) D.

Grefier: E. T. P.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA - N. P. GRUP, împotriva sentinţei civile nr. 7330/03.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant D. J., având ca obiect „drepturi băneşti”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat U. B., lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părţii prezente asupra recursului.

Avocat U. B., pentru recurentă, pune concluzii de admitere a recursului şi modificarea sentinţei civile în sensul respingerii acţiunii, conform motivelor formulate.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă.

T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa nr. 7330 din 03 decembrie 2008 a admis acţiunea formulată de petentul D. J. şi a obligat pârâta SC E. SA la plata diferenţei dintre plăţile compensatorii acordate şi cele cuvenite conform planului social anexat la CCM, precum şi a drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea salariilor cuvenite şi neacordate conforma art. 50 alin.1 din CCM pe anul 2006, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective.

A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că atât planul social cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa a considerat că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007 „la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” , în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 5 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică şi acestuia.

Potrivit art. 38 Codul muncii, „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, a rezultat că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2007.

Având în vedere că raporturile de muncă dintre petent şi intimată au încetat la data de 21.11.2005, petentul era îndreptăţit să beneficieze de o indemnizaţie de concediere reprezentând echivalentul salariilor medii brute la nivel de E. pe anul 2006, anul concedierii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Pe fondul cauzei recurenta critică sentinţa susţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea Sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor), la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul Social prin care s-au stabilit, printre alte măsuri sociale, indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor efectua în anul 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate al Planului Social fiind 31.12. 2010, în aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.

Planul Social – Anexă la Contractul colectiv de muncă al SC E.” SA a fost completat la data de 09.01.2006 şi respectiv 13.09.2006 cu câte un B. care explica modul de calcul al salariului mediu brut pe E., precum şi modalitatea de aplicare a acestui Plan Social, în comparaţie cu prevederile generale ale art. 50 din contractul colectiv de muncă .

Din ambele acte încheiate prin acordul dintre Sindicat şi Patronat, rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, sume stabilite în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul pe fiecare angajat în parte.

In acest context, încetarea contractelor individuale de muncă, printre care şi al reclamantului, s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile Planului Social elaborat pentru situaţii speciale create, reclamanta necontestând decizia de încetare a contractului individual de muncă.

Conform art. 6 al deciziei de încetare a contractului de muncă, reclamanta a primit o indemnizaţie de concediere ţinând seama de vechimea în E. a acesteia, iar suma a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului Social, completat prin B.ul din 09.01.2006, respectiv prin cel din 13.09.2006.

Astfel, prin B.ul încheiat la data de 13.09.2006 a fost completat pct. 4 al Planului Social încheiat la data de 21.04.2005 „E. financiare” după cum urmează: „ Părţile confirmă faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul Social (cu privire la pachetele financiare/indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective), voinţa comună a părţilor la data semnării Planului Social a fost acea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM”.

Aşadar, prin instituirea măsurilor din Planul Social, respectiv acordarea unor pachere financiare mai avantajoase pentru salariaţii disponibilizaţi, comparativ cu cele prevăzute în art. 50 alin. 1 din CCM, părţile nu au intenţionat în niciun moment ca aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

Precizează faptul că reclamanţii au primit la data concedierii o indemnizaţie de concediere care reprezintă mai mult decât pachetul prevăzut de art. 50 din CCM şi anume doar 4 salarii medii nete pe E..

Mai mult, societatea a calculat şi contravaloarea contribuţiilor datorate bugetului de stat aferente indemnizaţiei nete acordate reclamanţilor, pe care le-a virat separat de suma amintită, astfel încât aceştia (ca şi toţi ceilalţi salariaţi disponibilizaţi) să beneficieze de indemnizaţia netă în cuantumul stabilit prin Planul social.

Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluţionare al acţiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie (3 ani - stabilit de prima instanţă sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens, dispoziţiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în B.ul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin B.ul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferenţelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social şi al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA - N. P. GRUP, împotriva sentinţei civile nr. 7330/03.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant D. J., având ca obiect „drepturi băneşti”.

Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2009.

Red. Jud. S.P.M.

3 ex/IE/04.06.2009

j. fond: E.M.T.

E.U.