Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 45

Şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) N.

Grefier J. E.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Regionala de Transport Călători I - Staţia CFR I împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 28.10.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i (dosar nr(...)), intimat fiind D. H..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen, că nu s-a depus întâmpinare de către intimat şi că s-a solicitat judecata în lipsă.

Preşedintele completului dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen şi motivat.

Instanţa, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată şi rămâne în pronunţare cu privire la acesta.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 1689 din 28 octombrie 2009, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l I a ş i a hotărât:

A admis contestaţia formulată de către contestatorul D. H. domiciliat în I,(...), . 523, . A, . 3, jud. I în contradictoriu cu intimata T. C.F.R. Călători SA B, Regionala de Transport Feroviar de Călători I cu sediul în I,(...), jud. I.

A anulat decizia nr. 601/5/36 din data de 12.05.2009 emisă de intimată.

A obligat intimata la plata către contestator a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la T r i b u n a l u l I a ş i sub nr. 4105/99/30.06.2009, contestatorul D. H. a chemat în judecată pe intimata T. C.F.R. Călători SA B, Regionala de Transport Feroviar de Călători I, solicitând anularea deciziei nr. 601/5/36/12.05.2009.

În motivarea contestaţiei sale, contestatorul a susţinut că a fost convocat de Serviciul Control trenuri şi i s-a prezentat o filmare făcută cu o cameră ascunsă, filmare realizată de către un reporter, în care el era cel filmat şi dădea relaţii despre preţul biletului de călătorie pe o zonă de 30 km.

Mai susţine contestatorul faptul că nu a fost verificat de către organele de control şi supracontrol abilitate de T., precum şi faptul că nu i-a fost verificată gestiunea, verificare în urma căreia să fi fost depistat cu sume în plus sau în minus. Mai mult, deşi trenul de pe ruta respectivă nu permite existenţa unui compartiment de siguranţă, i se impută faptul că ar fi permis accesul unor persoane în acea zonă.

Intimata T. C.F.R. Călători SA B, Regionala de Transport Feroviar de Călători I a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei.

În motivarea poziţiei sale procesuale, intimata a susţinut că salariatul a semnat decizia cu menţiunea că este de acord cu funcţia de informator la Staţia I. Mai susţine intimata că în timpul deservirii trenului 6464 din data de 18.03.2009 pe ruta I. – I, contestatorul nu a tratat călătorii fără legitimaţie de călătorie în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi cu regulamentele de funcţionare ale societăţii, îndemnând călătorii să dea o anumită sumă de bani, pe care să o însuşească, în schimbul facilităţii de a călători fraudulos. În acest sens, există un material filmat cu camera ascunsă de către o echipă de jurnalişti. În urma difuzării acestui material pe un post de televiziune, s-a dispus analizarea materialului probator şi sancţionarea salariaţilor vinovaţi.

Considerentele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat hotărârea instanţei de fond au fost următoarele:

Contestatorul D. H. a fost salariatul intimatei pe postul de conductor tren I la Staţia P.

Prin decizia nr. 601/5/36/12.05.2009 emisă de intimată s-a dispus concedierea contestatorului în temeiul disp. art. 61 lit. d Codul muncii, fiindu-i propus ca loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională a acestuia postul de informator călători la Staţia I. S-a reţinut prin această decizie că la data de 18.03.2009, la deservirea trenului 6461/6464 pe distanţa I – I. – I, contestatorul nu a tratat regulamentar călătorii depistaţi fără legitimaţii de călătorii, primind foloase necuvenite, nu a purtat ecuson de identificare şi a avut o comportare necorespunzătoare faţă de călători. De asemenea, s-a reţinut prin această decizie că salariatul a încălcat prevederile fişei postului (cap. 5, pct. 56.16, 5.20, 5.31, 5.32, 5.36) şi prevederile E. nr. 360/1976, cap. II, secţiunea I, art. 11, cap. III, art. 20, ultimul aliniat.

Tribunalul a reţinut că potrivit disp. art. 61 lit. d Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în situaţia în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat. O. profesională trebuie înţeleasă ca o necunoaştere sau o stăpânire insuficientă a regulilor specifice unei funcţii sau meserii, astfel încât angajatorul trebuie să probeze fapte obiective şi repetate de natură să evidenţieze carenţe profesionale, făcându-se delimitarea în acest mod de neîndeplinirea accidentală, dar culpabilă, a obligaţiilor de serviciu (situaţie în care poate interveni concedierea disciplinară). O. profesională trebuie deosebită de abaterile disciplinare, criteriul de diferenţiere constituindu-l vinovăţia sau culpa.

Or, în speţă, se reţine de către Tribunal că intimata nu a făcut dovada existenţei unor împrejurări care demonstrează necorespunderea profesională a salariatului. Faptele reţinute în decizia contestată reprezintă încălcări ale sarcinilor de serviciu, respectiv nerespectarea unor atribuţii sau sarcini de serviciu, având caracterul unor abateri disciplinare.

În plus, se mai reţine de către instanţă şi faptul că potrivit disp. art. 63 alin. 2 Codul muncii, concedierea salariatului pentru motive de necorespundere profesională se poate dispune numai după evaluarea prealabilă a acestuia, conform procedurii de evaluare stabilită prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamentul intern. În art. 77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 este reglementată procedura evaluării prealabile a salariatului pentru necorespundere profesională.

Or, în speţă, intimata, căreia îi revenea sarcina probei conform disp. art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada respectării prevederilor art. 63 alin. 2 Codul muncii şi ale art. 77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.

În consecinţă, Tribunalul a constatat că decizia nr.601/5/36 din data de 12.05.2009 emisă de intimată este nelegală şi netemeinică.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen şi motivat, intimata T. CFR Călători SA B, Regionala de Transport Feroviar de Călători I, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Prima critică adusă sentinţei recurate se referă la faptul că instanţa de fond nu a reţinut că a fost modificat contractul de muncă al contestatorului cu consimţământul prealabil al salariatului, prin trecerea temporară într-un alt loc de muncă. Contestatorul a fost de acord cu această decizie, semnând-o fără obiecţiuni.

O altă critică a recurentei se referă la faptul că din materialul probator pus la dispoziţie de către echipa de jurnalişti rezultă încălcarea de către contestatorul D. H. a prevederilor legale şi a atribuţiilor din fişa postului, astfel că decizia contestată este legală şi temeinică.

În drept, nu este indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în faza recursului.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, cât şi din oficiu potrivit disp. art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

ÎN FAPT

Împrejurările de fapt, reţinute în mod corect de către instanţa de fond, relevă că intimatul-contestator D. H. a fost salariatul recurentei pe postul de conductor tren I la Staţia I şi că prin decizia nr. 601/5/36 din 12.05.2009 a fost concediat în temeiul art. 61 lit. „d” Codul muncii.

S-a reţinut prin decizia de concediere, ca motivare în fapt, că la data de 18.03.2009, la deservirea trenului 6461/6464, pe distanţa I-I.-I, contestatorul nu a tratat regulamentar călătorii fără legitimaţie de călătorie, primind foloase necuvenite, nu a purtat ecuson de identificare şi a avut o comportare necorespunzătoare faţă de călători.Ca motivare în drept a fost reţinută încălcarea prevederilor C.C.M. anexa 7, litera „m”, pct. 2, lit. a,b şi c, precum şi a atribuţiilor din fişa postului (cap. 5 pct.56.16, 5.20, 5.31, 5.32, 5.36) coroborate cu prevederile E. nr.360/1976, cap. II, secţiunea I , art. 11, cap. III, art. 20 ultimul alineat.

Prin decizia de concediere i s-a propus contestatorului, în baza disp. art. 64 alin. 1 Codul muncii, un loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională, respectiv cel de informator călători la Staţia I. Contestatorul şi-a manifestat consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit, astfel cum rezultă din menţiunea înscrisă, sub semnătură, pe act „accept funcţia de informator staţie I”.

Actul adiţional din 29.05.2009 la contractul individual de muncă, privind schimbarea locului de muncă, a funcţiei şi salariului conform art. 64 alin. 1 Codul muncii, este semnat doar de către angajator.

ÎN DREPT

Potrivit disp. art. 61 lit. d Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului „în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat”.

Concedierea pentru necorespunderea profesională poate fi dispusă, potrivit disp. art. 63 alin. 2 Codul muncii „numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamentul intern”.

În mod judicios prima instanţă a reţinut regimul juridic distinct aplicabil instituţiilor concedierii disciplinare şi respectiv concedierii pentru necorespundere profesională, diferenţierea fiind dată, în principal, de criteriul vinovăţiei salariatului.

Într-adevăr, concedierea disciplinară a salariatului, dispusă urmare a efectuării cercetării disciplinare prealabile (potrivit disp. art. 61 lit. a, art. 63 alin. 1 şi art. 267 Codul muncii) presupune întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare, inclusiv vinovăţia salariatului în oricare din formele sale, în timp ce concedierea pentru necorespundere profesională, dispusă urmare a efectuării evaluării prealabile, exclude culpa salariatului.

Curtea admite că, în practică, se pot întâlni deseori situaţii în care, cu ocazia evaluării prealabile, să se constate faptul că necorespunderea profesională se datorează culpei salariatului. Însă, într-o atare situaţie, angajatorul este cel care, în funcţie de dovezile pe care le are, va decide ce măsură va dispune: sancţionarea disciplinară sau concedierea pentru necorespundere profesională.

În cauza de faţă, recurenta a decis concedierea pentru necorespundere profesională, apreciind că faptele descrise în act conturează o conduită care se înscrie în noţiunea de necorespundere profesională.

Prin urmare, recurenta avea obligaţia să efectueze evaluarea prealabilă a salariatului, potrivit disp. art. 63 alin. 2 Codul muncii şi art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010. Sarcina de a face dovada respectării acestei proceduri reglementate prin norme imperative, îi revine recurentei angajatoare, conform disp. art. 287 Codul muncii.

Întrucât nu a fost făcută în proces dovada efectuării evaluării prealabile, iar potrivit disp. art. 76 Codul muncii „Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”, Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că decizia nr. 601/5/36/12.05.2009 este nelegală, dispunând anularea acesteia.

Curtea consideră că nu are relevanţă critica recurentei referitoare la aprecierea greşită făcută de către instanţa de fond asupra existenţei şi gravităţii faptelor reţinute în sarcina contestatorului, de vreme ce respectivele fapte au fundamentat decizia de concediere dispusă pe motive de necorespundere profesională, cu omisiunea parcurgerii procedurii evaluării prealabile, reglementată de lege sub pedeapsă de nulitate absolută.

Celelalte critici aduse sentinţei recurate, pe motiv că prima instanţă nu ar fi dat eficienţă modificării survenite în privinţa contractului de muncă al contestatorului, cu consimţământul expres al acestuia, sunt, de asemenea, nefondate, din următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 64 alin. 1 Codul muncii „În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c şi d, precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f, angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii”.

Raţiunea textului de lege este, în mod evident, aceea de a proteja salariaţii ce urmează să fie concediaţi pentru cele trei motive, incluzând şi pe cel de necorespundere profesională. Dacă există un loc de muncă vacant şi salariatul îl acceptă – cum este şi speţa de faţă, în care contestatorul a acceptat expres postul de informator călători la Staţia I, oferit de către recurentă drept loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională – concedierea nu se mai produce, având loc doar modificarea contractului individual de muncă, prin schimbarea felului muncii.

Împrejurarea că, în cauza de faţă, s-a dat eficienţă normei juridice sus-enunţate de protecţie a salariatului, nu poate avea semnificaţia juridică a unei confirmări care să acopere nulitatea absolută reţinută mai sus, interpretarea sistematică a normelor juridice cuprinse în art. 63 alin. 2 şi art. 64 alin. 1 şi 3 Codul muncii fiind neechivocă sub aspectul luat în discuţie.

Pentru toate considerentele expuse, potrivit disp. art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat şi va menţine sentinţa recurată ca fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata T. C.F.R. Călători S.A. B – Regionala de Transport Feroviar de Călători I împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 28.10.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 19 ianuarie 2010.

Red.T.C.

Tehnored. T.C./P.I.

2 ex. – 19.02.2010

T r i b u n a l u l I a ş i – D. D. F.

E. I