Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de muncă şi

asigurări sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1631

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2009

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

JUDECĂTOR : Dr. (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanta-recurentă N. G. împotriva sentinţei civile nr. 562/26.05.2009, pronunţată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 547/(...), în contradictoriu cu pârâta SC „L. & T.” SRL T, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă avocat H. D. T. pentru pârâta-intimată, lipsă fiind reclamanta-recurentă.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentantul pârâtei-intimate depune la dosar dovada onorariului de avocat plătiti de intimată.

Instanţa, din oficiu, invocă excepţia nulităţii deciziei de concediere nr. 4171/26.01.2009 prin raportare la prevederile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului precum şi asupra excepţiei nulităţii deciziei de concediere nr. 4171/26.01.2009 prin raportare la prevederile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii.

Reprezentantul pârâtei-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, precum şi a excepţiei nulităţii deciziei de concediere nr. 4171/26.01.2009, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, arătând că decizia contestată cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, astfel încât sunt respectate dispoziţiile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii.

C U R T E A,

În deliberare, constată că prin sentinţa civilă nr. 562/26.05.2009, pronunţată în dosarul nr(...), Tribunalul C-S a respins acţiunea formulată de reclamanta N. G. împotriva pârâtei SC „L. & T.” SRL T ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat decizia de concediere nr.4171/26.01.2009, emisă de pârâtă, şi a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei atacate, reintegrarea sa în funcţia avută anterior desfacerii contractului de muncă, iar angajatorul să fie obligat să-i plătească despăgubiri pentru perioada nelucrată până la data reintegrării efective, precum şi la plata drepturilor băneşti aferente lunilor noiembrie-decembrie 2008 şi ianuarie-februarie 2009.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata societăţii pârâte, în calitate de muncitor necalificat, iar prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul individual de muncă, începând cu data de 06.01.2009, deşi nu a absentat nemotivat de la serviciu.

Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii reclamantei şi obligarea acesteia la cheltuieli de judecată, arătând în acest sens că societatea nu şi-a asumat, nici prin contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta şi nici prin Contractul Colectiv de Muncă pe Unitate, obligaţia de a-i asigura acesteia transportul de la domiciliul său la locul de muncă.

Având în vedere în vedere probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr.4171/26.01.2009, pârâta i-a desfăcut reclamantei contractul individual de muncă începând cu data de 06.01.2009, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 lit. a din Codul muncii, întrucât a încălcat prevederile art. 1.31 din Regulamentul Intern al societăţii şi ale art. 6.7 lit. i din Contractul Colectiv de Muncă pe Unitate prin acumularea a 3 zile de absenţe nemotivate în 6 luni.

Prin adresa nr.912/17.12.2008, pârâta, în temeiul art.267 alin.2 Codul muncii, a convocat-o pe reclamantă, pentru data de 05.01.2009, la sediul său, în vederea efectuării cercetării prealabile, deoarece reclamanta nu s-a prezentat la locul de muncă cu începere din data de 02.12.2008, însă aceasta nu a dat curs convocării.

Conform art. 6.7 lit. i din Contractul Colectiv de Muncă pe Unitate, absentarea nemotivată de la locul de muncă timp de 3 zile constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează cu concedierea fără preaviz.

Or, în speţă, reclamanta a absentat nemotivat de la locul de muncă în perioada 02.12.2008-16.12.2008.

Apărarea reclamantei în sensul că absenţa sa de la locul de muncă s-a datorat faptului că angajatorul nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul său individual de muncă, respectiv nu i-a asigurat transportul de la domiciliul său la locul de muncă, nu poate fi primită câtă vreme societatea nu şi-a asumat, nici prin contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta şi nici prin Contractul Colectiv de Muncă pe Unitate, obligaţia de a-i asigura acesteia transportul de la domiciliul său la locul de muncă.

Având în vedere motivele expuse anterior şi prevederile art. 61 lit. a, art. 263, art. 266-268 din Codul muncii, tribunalul a respins pretenţiile reclamantei referitoare la anularea deciziei de concediere şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia.

În privinţa drepturilor băneşti aferente lunilor noiembrie-decembrie 2008 şi ianuarie-februarie 2009, instanţa de fond a apreciat că, potrivit art.154 Codul muncii şi pontajelor prezentate de societate, reclamanta nu este îndreptăţită să primească salariu pentru respectivele perioade, deoarece nu a prestat muncă în folosul societăţii pârâte, aflându-se iniţial în concediu medical, iar apoi absentând nemotivat.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, prima instanţă a obligat reclamanta să plătească societăţii pârâte suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamanta a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinţei civile nr. 562/26.05.2009 a Tribunalului C-S, solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs se susţine că instanţa de fond a ignorat apărarea reclamantei, referitoare la împrejurarea că a adus la cunoştinţa angajatorului că are o situaţie familială grea, fiind bolnavă, astfel încât nu se putea deplasa de la domiciliul său la locul de muncă în absenţa utilizării mijloacelor de transport asigurate de unitatea angajatoare.

Totodată, arată că măsura aplicată este abuzivă, deoarece nu au fost respectate dispoziţiile legale ale art. 264 alin. 1 din Codul muncii privind dozarea sancţiunilor, astfel încât i s-a aplicat cea mai gravă sancţiune, respectiv aceea a desfacerii contractului individual de muncă.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că afirmaţiile recurentei sunt fără suport şi-n vădită contradicţie cu starea de fapt reţinută, în mod corect de către prima instanţă, în considerentele hotărârii atacate.

Din cuprinsul contractului individual de muncă încheiat între părţi şi al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nu rezultă obligaţia angajatorului de a asigura transportul salariaţilor. Faptul că, într-o anumită perioadă de timp, pe anumite rute, intimata a asigurat transportul salariaţilor, constituie un act unilateral de dispoziţie, care însă, prin aplicare repetată, nu se transformă într-un drept.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

La termenul din 11.11.2009, Curtea a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii deciziei de concediere nr. 4171/26.01.2009 prin raportare la prevederile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de către reclamantă, precum şi prin raportare la excepţia nulităţii deciziei de concediere şi a dispoziţiilor art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat în parte pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia nr. 4171/26.01.2009, emisă de SC „L. & T.” SRL T, reclamantei i s-a desfăcut contractul individual de muncă, conform art. 61 lit. a din Codul muncii, cu începere de la 6.01.2009, reţinându-se că reclamanta, care a avut funcţia de muncitor necalificat, a săvârşit următoarea abatere disciplinară: „acumularea a 3 (trei) zile absenţe nemotivate în 6 (şase) luni”, care reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1.31 din Regulamentul intern al societăţii şi art. 6.7 –I din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate.

Art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii prevede că: „sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară”.

Prezentarea în cadrul deciziei de sancţionare a faptei ce constituie abatere disciplinară nu trebuie făcută în mod generic, fără elemente concrete. Totodată, descrierea concretă a acesteia trebuie cuprinsă, conform art. 77 din Codul muncii, în chiar textul deciziei de concediere, iar nu în alte înscrisuri.

Descrierea din cuprinsul deciziei de concediere contestate a faptei săvârşită de către reclamantă nu corespunde cerinţelor menţionate anterior, întrucât nu se arată datele calendaristice în care reclamanta ar fi lipsit nemotivat de la serviciu, astfel încât instanţa, sesizată cu contestaţia pendinte, nu poate verifica temeinicia deciziei de sancţionare disciplinară.

Având în vedere motivele expuse mai sus şi dispoziţiile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii, Curtea va admite excepţia nulităţii deciziei de concediere nr. 4171/26.01.2009, emisă de SC „L. & T.” SRL T ca fiind întemeiată şi, în temeiul art. 78 alin. 1 şi alin. 2 din Codul muncii, va anula decizia de concediere nr. 4171/26.01.2009, emisă de pârâta SC „L. & T.” SRL T, va dispune reintegrarea reclamantei în funcţia avută la societatea pârâtă, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, cu începere de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă a reclamantei.

Din foile de pontaj electronic depuse la dosarul instanţei de fond, rezultă că, în perioada 17.11.2008-28.11.2008, reclamanta a fost în concediu medical, astfel încât este îndreptăţită la plata drepturilor salariale restante pe această perioadă.

Potrivit aceloraşi foi de pontaj, reclamanta nu a prestat activitate în perioada 2.12.2008 – 5.01.2009, astfel încât, faţă de prevederile art. 154 alin. 1 şi alin. 2 din Codul muncii, nu este îndreptăţită la plata drepturilor salariale pe această perioadă.

Având în vedere considerentele expuse anterior şi dispoziţiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantă ca fiind întemeiat în parte şi va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va admite acţiunea civilă formulată de către reclamanta N. G. împotriva pârâtei SC „L. & T.” SRL T în parte, va anula decizia de concediere nr. 4171/26.01.2009, emisă de pârâta SC „L. & T.” SRL T, va dispune reintegrarea reclamantei în funcţia avută la societatea pârâtă şi va obliga pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, cu începere de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă a reclamantei, precum şi la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei pe perioada 17.11.2008-28.11.2008, urmând a menţine în rest dispoziţiile hotărârii recurate.

Faţă de prevederile art. 274 Cod procedură civilă şi de soluţia pronunţată în cauză, Curtea nu va acorda pârâtei-intimate cheltuieli de judecată în fond şi în recurs, întrucât aceasta a căzut în pretenţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de către reclamanta-recurentă N. G. împotriva sentinţei civile nr. 562/26.05.2009, pronunţată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 547/(...), în contradictoriu cu pârâta SC „L. & T.” SRL T.

Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că:

Admite acţiunea civilă formulată de către reclamanta N. G. împotriva pârâtei SC „L. & T.” SRL T în parte.

Anulează decizia de concediere nr. 4171/26.01.2009, emisă de pârâta SC „L. & T.” SRL T.

Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia avută la societatea pârâtă.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, cu începere de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă a reclamantei, precum şi la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei pe perioada 17.11.2008-28.11.2008.

Menţine în rest dispoziţiile hotărârii recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

J. K. E. T. Dr. D. E.

Grefier,

E. N.

Red. C. E./13.11. 2009

Tehnored.: V.M/ 2 ex./13.11.2009

Prim inst.: U. M. şi E. S.