Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de muncă şi

asigurări sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1327

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2009

Preşedinte : (...) (...)

Judecător : (...) (...)

Judecător : Dr. (...) (...)

Grefier : (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta E. B. împotriva sentinţei civile nr. 1198/16.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta (...) S. (...) L, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 7.10.2009, când s-a amânat pronunţarea în cauză pentru data de 9.10.2009, respectiv 13.10.2009.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i T i m i ş sub nr. 4085/30/20 mai 2008, contestatoarea E. B. a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere nr.231 din 11.04.2008 emisă de (...) S. (...) L, solicitând anularea Deciziei de concediere nr. 231/11.04.2008 emisă de intimată, reintegrarea sa în cadrul unităţii intimate şi să oblige intimata la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite către contestatoare, de la emiterea deciziei şi până la reintegrarea efectivă.

În motivare a arătat că prin decizia de concediere nr. 231/11.04.2008 i s-a desfăcut contractul individual de muncă nr. (...)/2000 în baza art. 65 al. 1 Codul muncii, întrucât s-a susţinut în mod nelegal că s-a desfiinţat postul de confecţioner încălţăminte.

Prin sentinţa civilă nr. 1198 din 16 aprilie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...) a fost respinsă acţiunea formulată de contestatoarea E. B. împotriva intimatei (...) S. (...) L, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. 231/11.04.2008, emisă de pârâta (...) S. (...) s-a dispus încetarea raporturilor juridice născute intre părţi în baza contractului individual de muncă nr.(...), prin concedierea reclamantei potrivit dispoziţiilor art. 65 alin.1 din Codul muncii, angajatorul invocând pentru justificarea actului său de dispoziţie, desfiinţarea postului de confecţioner încălţăminte, cu respectarea Deciziei Consiliului de Administraţie al pârâtei nr. 1/03.04.2008, prin care s-a hotărât reducerea de posturi la contabilitate.

Instanţa a constatat că nu există motive de nelegalitate, iar obligaţia de a insera în cuprinsul deciziei atacate lista tuturor locurilor de muncă vacante, este incidentă doar in cazul concedierilor pentru motive ce ţin de persoana salariatului prevăzute de art. 64 alin.1 din Codul muncii.

Sub aspectul temeiniciei, din înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că a existat o desfiinţare efectivă a locului de muncă a contestatoarei, prin decizia Consiliului de Administraţie al pârâtei nr. 1/03.04.2008 ( fila 16), dispunându-se ca organigrama societăţii să se modifice în sensul diminuării acesteia cu două posturi de confecţioner încălţăminte.

Această măsură, are caracter real si serios fiind determinată de situaţia economico-financiară a pârâtei, respectiv de rezultatele obţinute pe Sectorul D. Ï. pe 2007 şi rezultatele obţinute de acelaşi sector în perioada ianuarie-februarie 2008. Astfel, acest sector a generat pierderi de 92702,95 lei în anul 2007 şi 11351,46 lei în perioada ianuarie-februarie 2008, aşa cum rezultă din adresa nr. 1420/30.01.2008 privind rezultatele obţinute pe Sectorul D. Ï. pe 2007 (fila 18) şi adresa nr. 1591/20.03.2008 conţinând rezultatele obţinute de acelaşi sector în perioada ianuarie-februarie 2008 (fila 19).

Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs reclamanta E. B., solicitând în principal admiterea lui, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize contabile, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei recurate şi pe fond admiterea contestaţiei şi a se dispune anularea deciziei de concediere nr. 231/11.04.208 emisă de pârâta intimată, reintegrarea sa şi obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă.

În motivarea recursului reclamanta a arătat că în mod greşit prima instanţă, prin încheierea din 14.04.2009, i-a respins cererea sa privind efectuarea unei expertize contabilă, considerând-o neutilă cauzei, fără a avea în vedere că la acelaşi termen s-a pus în discuţie cererea de probaţiune, respectiv a depune obiective la expertiză, în cauză fiind redeschise dezbaterile. Ori, pentru depunerea obiectivelor, instanţa era obligată să o citeze cu această menţiune, sub sancţiunea decăderii din probă, şi nicidecum să respingă proba ca neutilă cauzei şi care, în opinia sa era utilă atât pentru verificarea cuantumului exact al drepturilor salariale ce i se cuveneau, cât şi pentru verificarea susţinerilor intimatei, în sensul că în perioada 2007-2008 ar fi suferit pierderi.

De asemenea, a arătat că simpla hotărâre a consiliului de administraţie şi indicarea unor cifre în sensul existenţei unui deficit de producţie, nu pot duce la concluzia că acestea sunt reale pentru a justifica măsura reducerii activităţii, iar pe de altă parte, hotărârea instanţei nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pentru că în realitate nu a avut loc o desfiinţare efectivă a locului de muncă, câtă vreme, ulterior desfacerii contractului de muncă al său, pe postul de confecţioner încălţăminte au mai continuat activitatea şi alţi salariaţi.

A mai arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra aspectelor indicate în contestaţie, referitor la concedierea colectivă, având obligaţia de a-i propune alte locuri de muncă vacante în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională şi atunci când nu dispune de locuri vacante are obligaţia de a solicita sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă T în vederea redistribuirii salariatului, urmând să-i comunice acestuia soluţiile propuse de Agenţie, şi numai dacă salariatul nu îşi manifestă expres consimţământul în termenul prevăzut, şi dacă Agenţia nu poate îndeplini obligaţia respectivă, angajatorul poate dispune concedierea.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca legală şi temeinică, arătând în esenţă, că decizia prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei nu a fost emisă cu încălcarea prevederilor legii, deoarece a existat o desfiinţare efectivă a locului de muncă, şi aceasta pentru că societatea se afla într-o situaţie economico-financiară neechilibrată, datorată unor pierderilor mari în ultima perioadă şi că măsura a fost luată în urma evaluării rezultatelor financiare, pentru a nu se ajunge în imposibilitatea achitării salariilor sau chiar în situaţia unor concedieri colective, datorită pierderilor majore şi în creştere.

Referitor la obligaţia angajatorului de a-i propune persoanei concediate alte locuri vacante în unitate, a arătat că aceasta se impunea numai la cazul în care s-ar fi dispus o concediere colectivă.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a probelor administrate la instanţa de fond, raportat la prevederile art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată recursul neîntemeiat.

Tribunalul a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, reţinând o corectă situaţie de fapt şi făcând o justă aplicare a dispoziţiilor ce reglementează instituţia concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

În conformitate cu prevederile art. 65 alin1 din c o d u l m u n c i i, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală si serioasă ( art. 65 alin 2 din Codul muncii).

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura funcţional - organizatorică a angajatorului, evidenţiată in statul de funcţii şi organigramă si implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă caracter obiectiv si este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Decizia de concediere nr. 231/11.04.2008 prin care s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatoarei nu a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 65 al. 2 Codul muncii, deoarece a existat o desfiinţare efectivă a locului de muncă, societatea aflându-se într-o situaţie economico-financiară neechilibrată, s-a procedat la o analiză a compartimentelor direct şi indirect productive, efectuându-se un raport al rezultatelor obţinute pe anul 2007 şi începutul 2008. Conducerea societăţii a înaintat Consiliului de Administraţie adresa nr. 1420/30.01.2008 privind rezultatele obţinute pe Sectorul D. Ï. pe 2007 şi adresa nr. 1591/20.03.2008 conţinând rezultatele obţinute de acelaşi sector în perioada ianuarie-februarie 2008, în urma analizării rapoartelor constatându-se că acest sector a generat pierderi, nereuşind a se acoperi nici măcar costurile aferente plăţii salariilor, fapt ce a dus la emiterea de către Consiliul de Administraţie a Deciziei nr. 1/03.04.2008, luată cu unanimitate de voturi, prin care modifica organigrama societăţii prin diminuarea cu posturile de şef atelier creaţie – 1 post, gestionar – 1 post, confecţioner încălţăminte – 1 post, şi care a fost dusă la îndeplinire cu respectarea legii, prin emiterea Deciziilor individuale de concediere.

Pe de altă parte, reclamanta face o gravă confuzie între concedierea individuală şi concedierea colectivă.

Obligaţia angajatorului de a-i propune persoanei concediate alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională, se impunea numai dacă era cazul de o concediere colectivă şi nu a unei concedieri individuale ca în speţa de faţă, întemeiate pe dispoziţiile art.65 alin.1 Codul muncii.

Se va observa de asemenea, că în speţă este vorba de desfiinţarea locului de muncă, ce evident nu poate fi imputabil nici angajatorului, constatându-se că este exclus subiectivismul acestuia, situaţia fiind impusă de cauze obiective, aspect ce rezultă şi din înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Într-adevăr, condiţia de legalitate impusă de lege este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Ori, aşa cum corect a reţinut tribunalul, desfiinţarea postului de muncă ocupat de recurentă a fost efectivă, sectorul în care aceasta îşi avea locul de muncă fiind restructurat, iar activităţile aferente au fost externalizate.

Proba cu expertiza contabilă solicitată de către recurentă, corect a fost respinsă de tribunal, căci fiind vorba de un litigiu de muncă, ce are ca obiect examinarea temeiniciei şi legalităţii unei decizii de concediere, nu se impunea a fi administrată în cauză, aflându-ne sub incidenţa dispoziţiilor art.65 alin.1 din Codul muncii unde concedierea s-a dispus pentru eficientizarea activităţii, a diminuării pierderilor şi a realizării de profit.

Faţă de cele ce preced, cum sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei E. B., declarat împotriva sentinţei civile nr. 1198/16.04.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu pârâta-intimată (...) S. (...) L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 octombrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) Dr. (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. V.S./29.10.2009

Tehnored.: M.L./2 ex./29.10 2009

Prim inst.: Ş. F. E. – M. E. -Trib. T