Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A NR. 287

Şedinţa publică din data de 7 martie 2008

Preşedinte – (...) (...) (...)

Judecători - (...) (...) (...)

- N. (...)

Grefier - B. Ţ.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta S.C. N. Târgovişte SA, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud.D, împotriva sentinţei civile nr.1409 din 19.12.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. J., prin reprezentant legal Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud.D.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul reclamant prin reprezentant legal Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte reprezentat de preşedinte N. U., lipsă fiind recurenta-pârâtă S.C. N. Târgovişte SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă care a învederat instanţei că în cuprinsul motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul legal al intimatului-reclamant, U. E. a depus întâmpinare şi arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat şi deşi s-a formulat întâmpinare, din cuprinsul motivelor de recurs rezultă că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel aceasta neînţelegând să invoce luarea la cunoştiinţă a apărărilor intimatului-reclamant, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul legal al intimatului-reclamant, U. E., având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.

C U R T E A :

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată.

Contestatorul Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, prin reprezentarea salariatului O. J., a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2473 din 28.08.2007 emisă de SC N. Sa Târgovişte, prin care s-a luat măsura concedierii salariatului, urmare desfiinţării postului de finisator laminate din secţia trăgătorie de bare.

În motivarea contestaţiei s-a susţinut că prin emiterea dispoziţiei contestate, intimata a încălcat dispoziţiile art. 102 alin. 1 din contractul colectiv de

muncă pe unitate conform cărora aceasta era obligată să anunţe în scris despre situaţia apărută sindicatul, numărul total al posturilor reduse şi structura acestora, cu 60 zile calendaristice înainte de preaviz.

Totodată, intimata nu a respectat nici dispoziţiile art. 2 alin.2 din acelaşi contract colectiv, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, cu toate că s-au făcut angajări şi nici dispoziţiile art. 64 cu privire la consultarea Agenţiei Teritoriale de Muncă şi ale art. 73 pct.3 din Codul muncii, referitoare la suspendarea curgerii preavizului pentru perioada suspendării contractului individual de muncă.

În consecinţă, urmare anulării dispoziţiei contestate se impune reintegrarea salariatului în funcţia deţinută anterior cu acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi acordarea tichetelor de masă la valoare nominală.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei deoarece prevederile contractului de muncă pe unitate reglementează doar procedura concedierii colective şi nu cea a concedierii individuale cum se prezintă situaţia în speţă, situaţie în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 102 alin.1 şi 102 alin.3 lit.a din acest contract, iar prin negocierile prealabile s-a stabilit de comun acord că procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul muncii.

Se mai arată că obligativitatea ofertei de redistribuire a locului de muncă subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, ori pentru necorespundere profesională, situaţie în care salariatul nu se regăseşte.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, prin sentinţa nr. 1409 din 19 decembrie 2007, cu opinie separată, a admis contestaţia intentată de salariatul O. J. prin reprezentarea sa de către sindicat şi s-a anulat dispoziţia emisă de intimată, dispunându-se reintegrarea acestuia în funcţia deţinută anterior, cu plata de către pârâtă a drepturilor salariale şi a tichetelor de masă de la data încetării contractului colectiv de muncă până la reintegrarea sa efectivă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că într-adevăr în speţă sunt aplicabile în cazul concedierii dispoziţiile art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă când are loc o reducere de personal, ca urmare a restrângerii ori reorganizării a activităţii, text de lege care nu distinge între concedierea individuală şi colectivă, cum pretinde intimata. A stabilit instanţa de fond că sunt incidente disp. art.76 din Codul muncii deoarece concedierea individuală a fost făcută fără respectarea procedurii prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe, intimata a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei în totalitate ca neîntemeiată.

Criticând sentinţa, intimata a susţinut în esenţă că nerespectarea prevederilor art. 102 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2004-2008 nu poate duce la nulitatea deciziei de concediere individuale, iar nerespectarea obligaţiei de a informa sindicatul în legătură cu măsura dispusă, cu 60 de zile anterior, nu poate duce decât la obligarea intimatei la plata, pentru fiecare salariat, a salariului pentru această perioadă şi nu la nulitatea deciziei de concediere.

Mai susţine recurenta că în mod nelegal nu a fost introdus în cauză salariatul, care avea posibilitatea să renunţe sau să declare că nu înţelege să continue judecata, conform principiului disponibilităţii.

De asemenea, arată recurenta, nu se poate susţine că nu au fost respectate dispoziţiile art. 64 şi 74 din Codul muncii cu privire la obligativitatea ofertei de redistribuire, care subzistă numai pentru inaptitudine fizică sau psihică ca şi în cazul concedierii pentru necorespundere profesională, situaţie în care salariatul nu se regăseşte şi care, de altfel, nu duce la nulitatea absolută a măsurii, în condiţiile în care desfiinţarea unor posturi a fost efectivă şi serioasă faţă de organigrama adoptată.

În final, s-a formulat şi critica referitoare la greşita acordare a tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul era concediat faţă de regimul special al acordării tichetelor de masă stabilit prin Legea nr. 142/1998, ceea ce exclude o reparaţie bănească a prejudiciului suferit prin concediere. În situaţia din speţă salariatul nu a fost prezent în mod efectiv la locul de muncă şi nu poate beneficia de tichete de masă.

Curtea, analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauză, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.

Aceste dispoziţii legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât şi în cazul celor individuale, nefăcându-se o distincţie între cele două tipuri de concedieri. Dispoziţiile menţionate au fost încălcate de către societatea intimată, situaţie în care soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică cu privire la nulitatea concedierii, nefiind respectate dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul muncii cu privire la procedura concedierii.

Nu este fondată nici critica invocată în motivele de recurs privind neintroducerea în cauză a salariatului care a fost citat în cauză încă de la primul termen şi care a figurat în continuare, inclusiv în faza de recurs, fiind legal citat, iar acesta nu a formulat cerere de renunţare la judecată.

Mai mult, sindicatul din societate poate reprezenta salariaţii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea, conform dispoziţiilor Legii nr. 146/1997.

Este fondat însă motivul de recurs cu privire la acordarea tichetelor de masă salariatului-intimat O. J., soluţia primei instanţe fiind greşită sub acest aspect.

Potrivit dispoziţiilor legii speciale în materie – Legea nr. 142/1998 reactualizată, salariaţii pot beneficia de tichete de masă, în condiţiile art. 5 şi urm. din lege, beneficiind de un număr de tichete de masă, cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenţi la lucru în unitate, cum impun în mod expres prevederile art. 6 alin.(1) din legea menţionată.

Ori, în speţă, este de necontestat că după măsura concedierii salariatul acesta nu a fost prezent la muncă şi astfel nu-i pot fi acordate tichete de masă.

Potrivit disp. art.11 lit.d din Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 nu se considera zile lucrate perioadele în care salariaţii sunt absenţi de la locul de munca, indiferent de motivul acestei absenţe.

Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi momentul reintegrării nu se pot acorda tichete de masă.

Aşa fiind, soluţia primei instanţe este nelegală în parte cu privire la acordarea acestor tichete de masă, situaţie în care recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis în baza art. 304 pct.9 şi 312 alin.1 Cod pr.civilă, curtea urmând să modifice în parte a sentinţa şi să înlăture obligarea societăţii intimate la acordarea tichetelor de masă de la data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective a salariatului, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC N. SA Târgovişte, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud. D, împotriva sentinţei civile nr. 1409 din 19 decembrie 2007 pronunţate de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. J., prin reprezentant Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, jud. D, şi în consecinţă:

Modifică în parte sentinţa, în sensul că înlătură obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2008.

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) N. (...)

GREFIER,

B. Ţ.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored.D./AŢ

3 ex./3.04.2008

d.f(...) T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a

j.f.M. E.

D. E.