Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B A C Ă U

SECŢIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1592

Şedinţa publică de la 23 E. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*********************************

La ordine a venit spre soluţionare recursul promovat de contestatoarea SC S. SA O - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR T. R. S.P.R.L B împotriva sentinţei civile nr.1390/D/19.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-au prezentat consilier juridic K. G. E. pentru recurentă şi av. D. J. pentru intimata-contestatoare N. U., lipsă.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanţa constată că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, motivat, semnat, ştampilat şi legal scutit de plata taxelor de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi excepţii de ridicat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic K. G. pentru recur4entă având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată şi nelegală, conform dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Eronat s-a apreciat de instanţa de fond că decizia din august 2008 nu este motivată, având în vedere că au fost respectate toate dispoziţiile legale, iar măsura concedierii intimatei a fost corect luată şi motivată.

Nu au fost avute în vedere, de către instanţa de fond la pronunţarea hotărârii recurate, probele administrate în cauză. T. SA a probat motivele de fapt şi de drept care au stat la baza disponibilizării contestatoarei, iar la dosar s-au depus acte, răspunsul la interogatoriu, s-au depus organigramele din care rezultă că postul contestatoarei nu se mai regăseşte în cadrul recurentei, fiind efectiv desfiinţat. Din decizia de concediere rezultă clar că unitatea nu îi putea oferi contestatoarei un alt post, deoarece recurenta nu deţinea locuri vacante în societate.

Aşadar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Av. D. J. având cuvântul pentru intimata-contestatoare, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond. Depune la dosar concluzii scrise solicitând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, instanţa reţinând cauza în pronunţare.

C U R T E A

- deliberând –

Asupra recursului civil de faţă, constată că:

Prin sentinţa civilă nr.1390 din 19 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...) a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea N. U. în contradictoriu cu intimata SC S. SA O, a fost anulată decizia de concediere, a fost dispusă reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de muncă şi până la data reintegrării efective în muncă.

Prin aceeaşi hotărâre s-a respins cererea contestatoarei pentru acordarea de daune morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea adresată instanţei, reclamanta N. U., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S. SA O, anularea deciziei nr. 1299/20.08.2008,reintegrarea în funcţia anterioară, plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă până în momentul integrării, plata de daune morale în cuantum de 10000 lei urmare a concedierii sale pe criterii se sex şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii sale, contestatoarea a precizat începând cu data de 23.08.2008 s-a dispus concedierea ei, urmare a desfiinţării postului prin reorganizarea activităţii în temeiul art.65 Codul muncii.

Contestatoarea a susţinut că această concediere a fost pur formală întrucât locul ocupat de aceasta nu a fost desfiinţat efectiv, în cadrul compartimentului unde activa existând mai multe posturi.

A mai susţinut contestatoarea că nu i-au fost aduse la cunoştinţă criteriile în baza cărora s-a făcut selectarea personalului, întrucât persoana care a rămas în locul său a fost sancţionat anterior, şi de asemenea s-au făcut angajări din afara societăţii.

La emiterea deciziei s-au încălcat dispoziţiile art.51 Contract Colectiv de Muncă la nivel naţional încheiat pe perioada 01.04.2007 – 31.12.2008. Contestatoarea a mai arătat că, este singurul întreţinător al familiei având un copil în întreţinerea sa, iar în decizia de concediere nu s-au arătat cauzele care au determinat concedierea, fapt ce dovedeşte lipsa caracterului real şi serios al măsurii.

De asemeni a precizat şi că nu s-au respectat dispoziţiile art.74(1) lit.d Codul muncii în sensul că nu i-au fost aduse la cunoştinţă lista tuturor locurilor disponibile în unitate pentru a avea posibilitatea să opteze pentru unul din acestea, procedură care este prealabilă desfacerii contractului individual de muncă.

În cazul contestatoarei nu s-au respectat nici dispoziţiile Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de consultare a salariaţilor referitor la măsurile ce urmau a fi luate.

În susţinerea contestaţiei la dosar s-au depus decizia nr. 1299/20.08.2008, încheierea judecătorului sindic, respectiv încheierea de şedinţă din 08.12.2004, sentinţa nr.847/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea contestaţiei întrucât concedierea s-a făcut cu respectarea Contract Colectiv de Muncă, desfiinţarea fiind efectivă, serioasă, întrucât la nivelul societăţii s-a promovat procedura concedierii colective sens în care s-a depus Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 07.04.2008 potrivit căreia s-a aprobat intrarea în conservare a instalaţiilor tehnologice începând cu 20.02.2008 pentru o perioadă de 2 ani, de asemenea s-a aprobat şi programul de restructurare a personalului.

S-a mai arătat că în cadrul compartimentului „ B. „ unde a lucrat contestatoarea postul deţinut de contestatoare nu a fost singurul desfiinţat, sens în care s-au depus la dosar şi alte decizii de concediere pentru alţi salariaţi, iar contestatoarea a obţinut un punctaj inferior la evaluarea efectuată comparativ cu cel obţinut de ceilalţi colegi, aceasta având un sistem de lucru, „ anevoios fiind înclinată să complice lucrurile ”.

Pârâta a precizat totodată că nu s-a depus la sediul societăţii – organizaţiei de sindicat de către contestatoare sesizare cu privire la problemele sociale, motiv pentru care nu se regăseşte pe lista salariaţilor care au beneficiat de măsuri de protecţie socială.

În privinţa nerespectării dispoziţiilor art.74(1) Codul muncii pârâta a arătat că nu dispune de locuri vacante şi ca atare contestatoarei nu i-a fost pusă la dispoziţie o listă cu locurile de muncă vacante, precum şi faptul că într-o economie de piaţă angajatorul este liber să selecteze posturile supuse restructurării.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate a constatat că prin decizia nr.1299/20.08.2008 s-a dispus începând cu 23.08.2008 încetarea Contractului Individual de Muncă al contestatoarei urmare a desfiinţării postului ocupat de aceasta şi s-a stabilit 30 de zile termen de preaviz, urmând ca, contestatoarea să beneficieze de plăţi compensatorii conform art.18 Contract Colectiv de Muncă.

La baza concedierii contestatoarei în cauză a stat măsura concedierii colective iniţiată de unitate, în condiţiile art. 68 Codul muncii ce a constat în desfiinţarea unor posturi ca urmare a reorganizării activităţii, fapt ce rezultă din actele dosarului.

Analizând conţinutul deciziei s-a observat că, în decizie se menţionează generic „desfiinţarea contractului individual de muncă prin desfiinţarea postului urmare a reorganizării activităţii societăţii”.

Tribunalul a apreciat că decizia nu este motivată, menţiunile efectuate nu pot echivala cu o motivare în sensul dispoziţiilor art.74 Codul muncii care înseamnă înserarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor concrete care au impus concedierea salariatului, indicarea cu claritate în materialitatea ei o situaţie de fapt ce a determinat măsura respectivă, necesitatea expunerii concrete a motivelor de fapt şi de drept care au determinat concedierea în chiar cuprinsul deciziei de concediere.

Menţionarea motivelor care determină concedierea în mod explicit, precis şi clar, iar nu prin formulări generice de natura celei înserate în decizia contestată în prezenta cauză este necesară şi pentru a se verifica îndeplinirea cerinţelor art.65, alin.2 Codul muncii, respectiv că desfiinţarea locului de muncă să fi fost efectivă şi generată de o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute la alin.1 din acelaşi text de lege.

Faţă de necuprinderea în decizia de concediere a motivelor care au determinat măsura concedierii şi ţinând seama şi de prevederile art.77 Codul muncii potrivit căror „ în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere”, instanţa de fond nu a avut în vedere probele enumerate de intimată.

Art. 74 Codul muncii stabileşte că, în conţinutul deciziei trebuie trecute în mod obligatoriu şi criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi conform art.70, alin.2, lit.d, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc vacant în condiţiile art.64 Codul muncii.

Instanţa de fond a reţinut că toate deciziile de concediere emise în condiţiile art.61 Codul muncii trebuie să cuprindă elementele prevăzute la art.74 din acelaşi cod şi nu numai deciziile emise în condiţiile art.64(1) Codul muncii întrucât textul art.74 se referă la decizia de concediere în sens generic, elementele acestui articol găsindu-şi aplicarea în toate deciziile de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. De asemenea ar fi o discriminare ca în situaţia concedierii în condiţiile art.61, lit. C şi d Codul muncii să i se ofere un loc de muncă, în condiţiile art.64(2) – respectiv dacă nu are locuri de muncă unitatea să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, iar în cazul concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului să nu se solicite sprijin agenţiei din partea angajatorului.

Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revin angajatorului acesta având obligaţia depunerii dovezilor în apărarea sa.

În speţă unitatea a arătat că urmare a evaluării contestatoarei aceasta a obţinut un calificativ inferior faţă de alţi salariaţi, însă instanţa de fond a înlăturat această apărare întrucât contestatoarea a formulat contestaţie cu privire la acel calificativ situaţie recunoscută la interogatoriul luat (unitatea nesoluţionând nici până la această dată contestaţia).

De asemenea aprecierile au fost făcute fără a avea la bază Hotărârea A.G.A. – fiind doar o simulare.

De reţinut este faptul că atât anterior cât şi ulterior concedierii contestatoarei, unitatea a procedat la efectuarea de angajări de personal, înfiinţând un nou serviciu în cadrul Departamentului B. unde şi-a desfăşurat activitatea contestatoarea.

Tribunalul a înlăturat apărările intimatei privind modalitatea de lucru a contestatoarei ca fiind „ anevoioasă „întrucât din actele dosarului a rezultat că aceasta era cooptată în diferite comisii constituite la nivelul societăţii (comisii de inventariere, responsabil comisie casare, etc.).

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul a constatat că în cauză concedierea contestatoarei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.65 Codul muncii – desfiinţarea postului ocupat de contestatoarea neavând o cauză reală şi serioasă determinată de dificultăţi economice temeinic justificate.

De asemeni s-a constatat şi că intimata nu a respectat dispoziţiile art. 56 Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitatea respectiv necomunicarea către contestatoare a situaţiei privind existenţa unor locuri de muncă în unitate, ori cuprinderea într-o formă de recalificare, iar în cazul în care salariaţilor nu li se pot oferi alte locuri de muncă, ori aceştia refuză locul de muncă oferit sau cuprinderea într-o formă de calificarea, unitatea avea obligaţia comunicării în scris a termenului de preaviz conform art.58, alin.6 Contract Colectiv de Muncă potrivit căruia la locurile de muncă unde sunt mai multe posturi de acelaşi tip şi atribuţii şi se reduc parte din ele, la aplicarea efectivă a reducerii de persoane se au în vedere …. competenţa profesională.

În cauză s-a constatat că nu au fost avute în vedere aceste criterii întrucât postul ocupat de contestatoare a fost ocupat de un coleg care a fost sancţionat disciplinar.

Faţă de această situaţie, tribunalul a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 65 Codul muncii respectiv încetarea contractului de muncă să fie determinată urmare a dificultăţilor economice a transformărilor tehnologice sau reorganizării activităţii, desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestatoare nefiind efectivă având la bază o cauză reală şi serioasă.

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut că intimata nu a putut face dovada că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestatoare are o cauză reală şi serioasă şi este efectivă, atâta timp cât în unitate s-au angajat persoane şi s-au acordat majorări salariale şi alte facilităţi.

În ce priveşte acordarea daunelor morale, instanţa a reţinut că sarcina probei revine contestatoarei cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului material cât şi cu privire la existenţa şi întinderea vătămării nefiind suficienţă simpla susţinere în sensul lezării imaginii şi demnităţii angajatului prin însăşi măsura desfacerii disciplinare.

În cauză dovada determinării lezării imaginii contestatoarei prin natura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, chiar în situaţia dată a contestării nelegalităţii emiterii deciziei, nu a fost realizată de contestatoare căreia îi incumbă sarcina probei conform art. 1169 Cod procedură civilă.

Faţă de situaţia reţinută, instanţa având în vedere dispoziţiile art.75 cu referire la art.78 Codul muncii a dispus deciziei de concediere şi a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata SC S. SA O, considerând că soluţia este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau greşita aplicare a legii.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi din oficiu în conformitate cu art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea, găseşte recursul neîntemeiat pentru considerentele următoare:

Recurenta a concediat-o pe contestatoare în temeiul art..65 alin.1 Codul muncii ca urmare a desfiinţării locului de muncă (postului) ocupat de aceasta.

Pentru ca măsura concedierii salariatului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat să fie legală, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:

1. desfiinţarea locului de muncă să aibă loc ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

2. desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi sinceră.

Cum rezultă din actele cauzei ( filele 86-96,172 şi 193) desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei nu a fost determinată de dificultăţile economice ale unităţii sau de reorganizarea activităţii, neavând la bază o cauză reală.

După concedierea contestatoarei, angajatorul a făcut numeroase angajări pe posturi care puteau fi propuse şi contestatoarei în locul postului desfiinţat.

Rezultă, aşadar că nu dificultăţile economice ale unităţii şi reorganizarea activităţii sale au determinat concedierea salariatului, ci înlăturarea acestuia din unitate, cauză care se dovedeşte a fi ilegală.

Prin urmare, Curtea reţine că soluţia dată de prima instanţă este legală şi temeinică şi în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul, promovat de contestatoarea SC S. SA O - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR T. R. S.P.R.L B împotriva sentinţei civile nr.1390/D/19.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-contestatoare N. U., ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 23.12.2009.

Red.s.E. O.A./E. A

Red.d.r. JG.

Tehn.AA 4 ex 01.02.2010

Com la părţi la 03.02.2010