Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECTIA CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1557/M DOSAR NR(...)

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...) - judecător

Judecător: (...) (...) (...)

Judecător: (...) D. (...)

Grefier: F. E.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului formulat de intimata SC E. SRL E., împotriva sentinţei civile nr.708 din data de 1 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l C o v a s n a, în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2009 când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru astăzi, 16 decembrie 2009.

C U R T E A :

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 708/01.10.2009, T r i b u n a l u l C o v a s n a a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul E. J. în contradictoriu cu intimata S.C. E. SRL E., şi pe cale de consecinţă:

A dispus anularea Dispoziţiei nr. 68 emisă de intimată la data de 2 iunie 2009.

A dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă.

A obligat intimata la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi toate drepturile de care a fost lipsit contestatorul pe perioada dintre data concedierii, respectiv 9.06.2009 şi data reintegrării efective în postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă.

A respins capătul de cerere privind anularea notificării de preaviz nr. 1434 din 11 mai 2009.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 68 emisă de intimată prin administrator la 2.06.2009(f. 9) s-a dispus concedierea salariatului, E. J., operator comercial în cadrul departamentului logistică, serviciul vânzări-sticle, încadrat în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. (...) din 5.12.2006, în temeiul art. 65 alin.(1) din Codul muncii pentru desfiinţarea postului ocupat ca urmare a reorganizării activităţii societăţii începând cu data de 9 iunie 2009.

Anterior dispoziţiei de concediere contestatorul a fost notificat prin actul nr. 1434 din 11.03.2009(f.3) în sensul că „…societatea nu dispune în prezent de un alt loc de muncă corespunzător cu pregătirea dvs. profesională, începând cu data de 9 iunie 2009, activitatea dvs. în cadrul Societăţii Comerciale E. SRL încetează conform prevederilor art. 65 alin.1 din Codul muncii”.

Ca urmare între 12 mai – 8 iunie 2009 se acordă preaviz de 20 zile, conform prevederilor CCM.

La dosarul cauzei au fost depuse de intimata angajatoare înscrisurile care au stat la baza emiterii acestei dispoziţii, respectiv organigramele şi planul de reorganizare, alte situaţii vizând restructurarea personalului firmei(f. 17-24) din a căror examinare rezultă că în urma analizei efectuate de conducerea executivă privind dificultăţile economice datorate lipsei de comenzi în următoarea perioadă, respectiv 1.03. – 30.06.2009 cheltuielile cu forţa de muncă vor fi dimensionate prin reducerea posturilor din organigramă şi reorganizarea departamentelor.

Decizia este nelegală, în primul rând sub aspect formal cea ce conduce la concluzia că drepturile salariatului nu au fost respectate pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Dispoziţiile art. 65 alin.(1) şi alin.(2) din Codul muncii, statornicesc că, în cazul în care intervine concedierea, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, respectiv în cazul încetării contractului individual de muncă pentru desfiinţarea postului ocupat de acesta se impune în raport art. 74 alin.(1) din acelaşi act normativ că „ decizia de concediere se comunică salariatului, în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”.

Decizia de concediere, cum se poate constata nu conţine lista locurilor de muncă disponibile şi termenul în care salariatul urmează să opteze pentru ocuparea unui loc vacant deşi în întâmpinare intimata a susţinut că a oferit un loc de muncă contestatorului care a fost refuzat de acesta iar în notificarea de preaviz şi decizie se specifică faptul că societatea nu dispune de locuri vacante potrivit pregătirii salariatului.

În această situaţie, respectiv lipsa locurilor vacante, art. 64 alin.(2) din cod stabileşte obligaţia angajatorului de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului.

Societatea nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii.

În speţă fiind vorba de o concediere colectivă a 51 de persoane, cum se poate observa din planul de reorganizare de la fila 21, art. 74 alin.(1) lit. c) din Codul muncii instituie datoria unităţii ca în decizia de concediere să prevadă, în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 70 alin.(2) lit. d).

Acest element lipseşte din decizia atacată.

S-a mai reţinut că, suprimarea efectivă a postului înseamnă că, locul de muncă, postul ocupat nu se mai regăseşte în organigrama ori statul de funcţii a angajatorului.

Cauza este serioasă când este cerută de necesităţi obiective, adică în situaţii de dificultăţi economice, tehnologice, indiferent de buna sau reaua credinţă a angajatorului şi trebuie dovedit că nu a fost doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat din unitate.

P., situaţia personalului întocmite anterior şi ulterior concedierii, planul de reorganizare întocmit de sef serviciu resurse umane, aprobat de administrator nu demonstrează deplin şi convingător faptul că reorganizarea îndeplineşte cerinţele legale precitate.

În consecinţă, tribunalul a admis, în parte contestaţia formulată şi în temeiul art. 78 din Codul muncii a dispus anularea dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă nr. 68 din 2.06.2009 emisă de intimată cu reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior şi îndatorarea intimatei de a plăti despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu toate drepturile de care a fost lipsit pe perioada dintre data concedierii, 9.06.2009 şi data reintegrării efective în postul deţinut anterior concedierii.

Cât priveşte pretenţia contestatorului de anulare a notificării de preaviz, instanţa a apreciat-o ca nejustificată, acest act este un document premergător deciziei de concediere, fără efecte juridice asupra încetării raporturilor de muncă cu unitatea. Atâta timp cât actul producător de consecinţe juridice, decizia de concediere va fi anulat, toate actele pregătitoare acestuia vor înceta să mai aibă valabilitate.

Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata S.C. E. S.R.L., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii contestaţiei formulate de contestator.

În dezvoltarea criticilor căii de atac, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., se învederează că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii în adoptarea hotărârii atacate.

Astfel, în legătură cu reorganizarea activităţii se arată că intimata a oferit contestatorului postul de gestionar, desfacerea contractului de muncă al acestuia intervenind la un interval de două luni după ce contestatorul a refuzat postul oferit.

Pe de altă parte, în opinia recurentei, în mod greşit prima instanţă a reţinut prevederile art. 64 din Codul muncii, care atrăgeau în cauză obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, dispoziţiile acestui text nefiind aplicabile raportului dedus judecăţii.

În mod corespunzător este criticată hotărârea pentru reţinerea de către instanţă a caracterului colectiv al concedierii, arătându-se că disponibilizările au avut loc într-un interval mai mare de 30 de zile, mai precis 21 de salariaţi în data de 11.03.2009, dintr-un total de 224 angajaţi, respectiv 17 salariaţi disponibilizaţi în data de 12.05.2009, dintr-un total de 203 salariaţi, nefiind întrunite cerinţele unei concedieri colective, prevăzute în art. 68 din Codul muncii.

Un ultim motiv de recurs vizează caracterul neconcludent al organigramelor, reţinut ca atare de tribunal, argument la adăpostul căruia a fost admisă contestaţia formulată, susţinându-se că temeiul ca atare nu este motivat.

Contestatorul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului exercitat de intimată.

Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, curtea reţine următoarele;

Obligaţia angajatorului de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, iar în lipsa acestora de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, invocată de contestator şi regăsită în analiza primelor două motive de recurs, este statuată expres în cazurile prevăzute de art. 64 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, pentru următoarele situaţii prevăzute de art. 61 din acelaşi act normativ: se constată inaptitudinea fizică şi/ sau psihică a salariatului, ori salariatul nu corespunde profesional locului de muncă. Raportat la aceste dispoziţii, prima instanţă a recunoscut incidenţa prevederilor art. 74 din Codul muncii, conform cărora decizia de concediere trebuie să conţină, printre altele, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, apreciind că în cazul contestatorului decizia atacată nu conţine asemenea menţiune. Concluzia instanţei este eronată, în condiţiile în care, astfel cu se poate constata din actele dosarului, decizia de concediere a intervenit la data de 02.06.2009, după trecerea a peste două luni de la data la care contestatorului i s-a oferit postul de gestionar în cadrul societăţii. Împrejurarea că faptic acest post ar fi fost ocupat, este o constatare personală a contestatorului, angajatorul având atributul exclusiv de a stabili persoana căreia îi revine postul pus la dispoziţie. În circumstanţele date, devine evident că intimatei nu îi incumba nici obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Un alt considerent care a condus prima instanţă la anularea deciziei de concediere l-a constituit reţinerea naturii colective a concedierii, faţă de care societatea intimată avea obligaţia de stabilire a ordinii de priorităţi. Arată tribunalul în cadrul acestei analize că atragerea caracterului colectiv este dată de concedierea unui număr de 51 de salariaţi, conform planului de reorganizare de la fila 21 din dosarul instanţei de fond.

Şi din acest punct de vedere instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 68 din Codul muncii, care, în determinarea caracterului colectiv al concedierii stabileşte că aceasta presupune concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar u mai puţin de 300 de salariaţi.

Potrivit situaţiei privind personalul existent pe posturi la data de 03.02.2009 şi propunerile de reorganizare a activităţii intimatei, înscris depus în recurs, totalul personalului unităţii la data de 04.02.2009 era de 224 salariaţi. În prima etapă de concediere, la data de 11.03.2009, au fost disponibilizaţi 21 de salariaţi din totalul arătat mai sus, cea de a doua concediere intervenind la data de 12.05.2009, când au fost disponibilizaţi 17 salariaţi dintr-un număr total de 203 angajaţi. Aşadar, în speţă, nu este îndeplinită nici cerinţa termenului de concediere într-un interval de 30 de zile a personalului disponibilizat, după cum nici condiţia procentului de cel puţin 10% din personalul concediat pentru a reţine caracterul colectiv al concedierii.

În mod corespunzător, analiza dată de prima instanţă organigramelor şi situaţiei de personal prezentate de societatea intimată, nu conduc la concluzia că măsura concedierii contestatorului nu ar fi justificată. Se arată că această măsură trebuie să fie rezultatul unei cauze serioase, cerută de necesităţi obiective, respectiv dificultăţi economice, tehnologice. Or, tocmai aceste dificultăţi economice, determinate de lipsa de comenzi în profilul societăţii pentru perioada 01.03. – 30.06.2009, au justificat reducerea posturilor, astfel cum se poate constata din înscrisurile depuse şi la dosarul instanţei de recurs: organigrama departamentului logistică – din care rezultă desfiinţarea nu doar a numărului unor posturi ci chiar a unor servicii – situaţia personalului existent şi propunerile de reorganizare, lista nominală privind restructurarea personalului.

Economia considerentelor relevate pune în evidenţă faptul că măsura de concediere a contestatorului nu a avut un caracter colectiv, aceasta fiind luată pentru motive care nu ţin de persoana contestatorului.

Având în vedere raţiunile expuse, în temeiul art. 312 C. pr. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu greşita aplicare a legii, urmează a dispune modificarea în parte a acesteia – menţinând soluţia de respingere a cererii de anulare a notificării de preaviz – şi a respinge contestaţia formulată.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E :

Admite recursul declarat de intimata S.C. E. S.R.L. E. împotriva sentinţei civile nr. 708/01.10.2009 a T r i b u n a l u l u i C o v a s n a, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul E. J..

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.12.2009.

Red.E./23.12.09

Tehnored.N.A. 29.12.09- 5 ex.

Jud fond L.N./P. L.