Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...) DECIZIE NR. 541/R-CONT

Şedinţa publică din 15 Mai 2009

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de reclamantul H. G., domiciliat în D,(...), judeţul V, împotriva sentinţei nr. 265 din 17 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a- Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. D. SA ). SC E. T., cu sediul în B, str. G-ral D. E. nr. 11 Bis.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Recurentul-reclamant arată că nu a contestat decizia nr. 1381 întrucât nu a primit-o. Nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra sa.

Recurentul-reclamant, având cuvântul, susţine oral recursul aşa cum a fost motivat, solicitând admiterea lui, modificarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.

C U R T E A

Constată că prin acţiunea din data de 16 octombrie 2008, reclamantul H. G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. D. S.A. pentru a fi obligată să-i comunice decizia nr.1381/2008 prin care începând cu data de 5 mai 2008 i-a încetat contractul individual de muncă, urmare a desfiinţării postului.

În motivarea acţiunii a susţinut că a fost salariatul pârâtei, la divizia N., aparţinând de Atelierul mecanic din cadrul S.C. E. T. S.A.- Sucursala D, actualmente S.C. E. D. S.A., şi prin decizia menţionată i-a încetat contractul individual de muncă, consecinţa desfiinţării postului de fochist pe care-l ocupa.

Pârâta a refuzat însă să-i comunice actul unilateral de voinţă prin care a fost concediat, împiedicându-l astfel să-şi exercite dreptul legal de a-l contesta, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii luate.

T r i b u n a l u l V â l c e a, Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, Completul specializat prin sentinţa nr.265/17 februarie 2009 a luat act că reclamantul a luat cunoştinţă despre decizia în discuţie şi a respins acţiunea.

Ca să pronunţe această sentinţă a reţinut în esenţă că reclamantul a fost angajatul pârâtei care prin decizia nr.1381/2008 l-a concediat conform art.65 alin.1 din Codul muncii, măsura fiind luată ca urmare a reorganizării societăţii.

Potrivit adresei din data de 19 ianuarie 2008, pârâta a înmânat la data de 14 aprilie 2008 reclamantului decizia de concediere însă acesta a refuzat să o semneze, iar ulterior nu a mai fost găsit pentru a-i fi adusă la cunoştinţă.

Instanţa a reţinut că apărarea pârâtei nu este susţinută de nici o dovadă, însă având în vedere că la dosar a fost depusă decizia în discuţie, la termenul de judecată din data de 17 februarie 2009, reclamantul prezent a luat cunoştinţă de acest act, susţinând că nu mai solicită să-i fie comunicat.

Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei menţionate pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că instanţa greşit a reţinut că nu a mai solicitat să-i fie comunicată decizia de încetare a contractului individual de muncă, luând act că a luat cunoştinţă despre aceasta pe parcursul soluţionării litigiului.

Reclamantul a considerat că litigiul nu a fost rezolvat şi că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a-i comunica decizia, pentru a-i da posibilitatea să o conteste şi să beneficieze de drepturile salariale compensatorii, precum şi de daune morale pentru concedierea nelegală.

Reclamantul nu şi-a motivat în drept recursul, criticile aduse sentinţei fiind încadrate din oficiu în dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.304¹ Cod procedură civilă.

Recursul este fondat.

Potrivit art.74 alin.1 din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinei de priorităţi conform art.70 alin.2 lit.d, numai în cazul concedierilor colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64.

Deosebit, potrivit art.75, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.

În cauză, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, fostul angajator nu a comunicat salariatului său, în scris, decizia de concediere, întrucât deşi a susţinut că a întreprins acest demers, dar reclamantul a refuzat să primească actul, nu a produs nici o dovadă.

Instanţa a greşit însă reţinând că prin depunerea deciziei de concediere la dosar, în litigiul de faţă, reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul ei, fiind îndeplinită cerinţa legală de a-i fi comunicată.

În acest mod a încălcat dreptul fundamental al reclamantului, prevăzut de Constituţie, de a se adresa justiţiei în vederea contestării deciziei de concediere şi dispoziţiile art.74 alin.1 din Codul muncii, care obligă pe angajator să comunice în scris salariatului actul său de dispoziţie, luarea la cunoştinţă în alt mod, neînlocuind această obligaţie.

În cazul de faţă, nici nu s-a făcut dovada că instanţa a remis reclamantului o copie a deciziei de concediere pentru a-i da posibilitatea să cunoască motivarea în fapt şi în drept a acesteia, în funcţie de care să-şi formuleze apărarea într-o eventuală contestaţie.

Prin urmare, nu se consideră valabilă comunicarea deciziei de concediere, despre care cel în cauză a luat cunoştinţă într-un litigiu cu unitatea, decât dacă i s-ar fi înmânat personal de către reprezentantul acesteia cu semnătură de primire, şi nu prin menţionarea în încheierea de şedinţă că i-a fost comunicată.

Necomunicarea deciziei întârzie aplicarea măsurii luate, care practic nu se poate executa, salariatul având contractul de muncă nedesfăcut, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, comunicarea fiind necesară nu doar pentru a crea acestuia posibilitatea să se apere contestând-o, dar şi pentru că oferă garanţii împotriva eventualelor abuzuri ale angajatorilor.

În consecinţă, prin hotărârea pronunţată, tribunalul a încălcat legea urmând a fi admis recursul potrivit art.312 Cod procedură civilă şi a modifica sentinţa, admiţând pe fond acţiunea şi obligând pe pârâtă să comunice reclamantului decizia de concediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul H. G., împotriva sentinţei nr.265 din 17 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a- Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. D. SA (fosta S.C. E. S.A.).

Modifică sentinţa în sensul că pe fond admite acţiunea şi obligă pârâta să comunice reclamantului decizia de concediere.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2009, la Curtea de A p e l P i t e ş t i, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

C.D., G.A., A.T.,

Grefier,

Red.C.D./28.05.2009

GM/4 ex.

Jud.fond: A.G