Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de muncă şi

asigurări sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 648

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2009

PREŞEDINTE : Dr. (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursului reclamantei-recurente D. N., declarat împotriva sentinţei civile nr. 3493/30.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu pârâta-intimată Fundaţia Internaţional G. T, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamanta-recurentă personal şi asistată de avocat N. E. şi avocat P. H. în reprezentarea pârâtei-intimate.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentanţii părţilor depun la dosar concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.

Reprezentantul reclamantei-recurente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii recurate, şi pe fond admiterea contestaţiei formulate pentru motivele expuse în cererea de recurs şi în concluziile scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei-intimate solicită respingerea recursului conform concluziilor scrise depuse la dosar şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată.

Prin cererea adresată T r i b u n a l u l u i T i m i ş, reclamanta D. N. a chemat în judecată pârâta Fundaţia Internaţional G. T pentru anularea deciziei de concediere nr. 1775/12.02.2008 şi să fie repusă pe postul deţinut anterior concedierii.

În drept a invocat contractul colectiv de muncă la nivel naţional, Codul muncii, legea discriminării.

Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea contestaţiei, arătând că în contra susţinerilor contestatoarei, reducerea postului a fost efectivă, invocându-se în drept prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 74, 78 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, art. 65 şi 74 din Codul muncii.

Reclamanta şi-a precizat acţiunea, reiterând faptul că reducerea de post este formală, nu efectivă, neavând motivare economică, având ca scop desfacerea contractului de muncă pe motive discriminatorii în raport de ceilalţi angajaţi ai fundaţiei, lipsind-o de singura sursă de venit ce o avea, făcând referire la organigrama depusă de pârâtă, prin a se observa că voluntarul este tot persoana căreia i s-a desfăcut contractul de muncă şi care ocupă una din locuinţele şcolii, iar procesul-verbal al şedinţei nu reflectă realitatea, fiind refăcut ulterior datei de 18.01.2008.

La data de 1.10.2008, reclamanta şi-a precizat cererea cu privire la motivele de nulitate şi netemeinicie ale deciziei de concediere nr. 1775/12.02.2008, în sensul că măsura desfacerii contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost comunicat abia la data de 7.03.2008 prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc P. B, făcându-se trimitere la prevederile art. 75 din Codul muncii, invocându-se şi art. 76 şi 78 din Codul muncii.

De asemenea, reclamanta a mai făcut critici asupra deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, arătându-se că este nelegală potrivit art. 74 lit. b din Codul muncii, considerând că este netemeinică, abuzivă, discriminatorie, neavând o motivaţie economică reală, motiv care duce la anularea ei.

În concluzie, a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractul de muncă, reintegrarea pe postul ocupat, obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor sale salariale, actualizate şi indexate la zi, începând cu data desfacerii contractului de muncă până la reîncadrarea efectivă pe post, precum şi la acordarea pentru aceeaşi perioadă a celorlalte drepturi ce decurg din contractul individual de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 3492/30.10.2008 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş s-a respins contestaţia precizată formulată de contestatoare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că unitatea pârâtă a respectat dispoziţiile art. 65(1) şi (2) din Codul muncii, iar concedierea a intervenit pentru motive care nu ţin de persoana salariatei, fiind determinată de dificultăţile economice în care se afla, desfiinţarea locului de muncă fiind efectivă şi având o cauză reală şi serioasă.

De asemenea, prin adresa nr. 1788/7.03.2008, pârâta a făcut dovada comunicării deciziei de concediere a contestatoarei, precum şi acordării dreptului la preaviz (art. 73 Codul muncii), decizia de concediere fiind emisă în conformitate cu art. 74 din Codul muncii, arătându-se motivele care determină concedierea şi durata preavizului.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Arată că în mod neîntemeiat şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, prima instanţă a respins contestaţia, măsura desfacerii contractului individual de muncă fiind lovită de nulitate absolută, decizia de concediere nr. 1775/12.02.2008 fiind comunicată abia la data de 7.03.2008 prin intermediul biroului executorului judecătoresc P. B conform notificării nr. 31/2008, notificare primită în data de 8.03.2008, arătându-se că aceasta produce efecte începând cu data de 28.02.2008.

Decizia de concediere a fost emisă în mod nelegal, ea neputând produce efecte cu data de 28.02.2008, atâta timp cât în acea perioadă reclamanta era încă în perioada de preaviz prevăzută de lege (art. 73 Codul muncii şi art. 74 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de naţional pe anii 2007-2010).

În aceste condiţii, cum potrivit art. 76 din Codul muncii „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”, în mod netemeinic şi nelegal a fost respinsă contestaţia. De asemenea, s-a mai arătat că decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1775/12.02.2008, este nelegală şi netemeinică potrivit art. 74 lit. b din Codul muncii şi în ce priveşte conţinutul obligatoriu al acesteia, nefiind permisă emiterea unei astfel de decizii înainte de expirarea perioadei legale de preaviz şi nici completarea ulterioară a conţinutului deciziei emise.

În condiţiile în care durata preavizului a fost prelungită succesiv până în data de 04.03.2008, decizia nr. 1775/12.02.2008 nu cuprinde durata totală a preavizului (art. 74 lit. b din Codul muncii), astfel încât se impunea emiterea unei noi decizii de desfacere a contractului individual de muncă de către unitate.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond reintegrarea pe postul ocupat şi obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale actualizate şi indexate la zi, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrarea efectivă pe post, precum şi acordarea pentru aceeaşi perioadă a celorlalte drepturi ce decurg din contractul individual de muncă, inclusiv tichetele de masă.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului reiterând în esenţă aceleaşi motivări ca la instanţa de fond şi solicitând menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile primei instanţe.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor art. 304¹ Cod procedură civilă, instanţa constată recursul nefondat.

În cauză a avut loc o concediere individuală, concedierea intervenind pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, fiind determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, căci doar în cazul concedierilor colective, devenind incidente dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.

Concedierea reclamantei a fost determinată de dificultăţile economice în care se afla unitatea, desfiinţarea locului de muncă fiind efectivă, şi având o cauză reală şi serioasă.

Din compararea organigramelor depuse la dosarul cauzei, respectiv organigrama din data de 1.03.2008 (fila 53) şi organigrama din 1.01.2008 (fila 54), rezultă că postul de casier din cadrul biroului administrativ a fost desfiinţat la 1.03.2008.

Dificultăţile economice ce au stat la baza concedierii au fost dovedite cu actele contabile depuse la dosarul cauzei, respectiv bilanţul contabil la 31.12.2006 (fila 55-56), bilanţul contabil la 31.12.2007 (filele 63-70), unde apare starea financiară a societăţii care a determinat desfiinţarea postului reclamantei.

Dovada că desfiinţarea postului a avut la bază o cauză reală şi serioasă, reiese din dificultăţile economice şi financiare prin care a trecut fundaţia, potrivit actelor cu caracter financiar, bilanţurilor contabile, coroborate şi cu procesul-verbal al şedinţei Consiliului director din 11.01.2008 (fila 22 dosar), unde apare măsura luată, pentru redresarea financiară, prin desfiinţarea postului de casier, reducerea a două norme didactice prin rezilierea a două contracte de prestări servicii cu persoane fizice autorizate.

Prin urmare, instanţa de recurs îşi însuşeşte concluziile statuate de tribunal, în sensul că măsura concedierii se justifică, făcându-se dovada că efectiv a avut loc o restrângere reală a activităţii, datorându-se problemelor financiare cu care se confruntă.

Şi sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă, decizia de concediere este legală, aceasta conţinând motivele care determină concedierea, durata preavizului, măsurile luate de unitate pentru atenuarea consecinţelor concedierii, fiind nefondate susţinerile recurentei referitoare la nulitatea deciziei de concediere, pe considerent că unitatea nu a respectat dispoziţiile art. 73, 74 şi 75 din Codul muncii.

Astfel, pârâta a făcut dovada acordării dreptului la preaviz al reclamantei.

Prin emiterea celor două decizii ulterioare deciziei de concediere, şi anume Decizia nr. 1780/20.02.2008 şi Decizia nr. 1786/4.03.2008, s-a învederat reclamantei că perioada de preaviz acordată se prelungeşte, prin aplicarea prevederile art. 73 alin. 3 din Codul muncii, şi anume suspendarea termenului de preaviz, în perioada cât contractul de muncă este suspendat.

Mai mult, în data de 12.02.2008, reclamanta a fost prezentă la serviciu, refuzând primirea deciziei de concediere.

Nu se poate reţine că decizia de concediere a fost emisă în perioada cât reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, observându-se că reclamanta a refuzat primirea comunicării de desfiinţare a postului de casier deţinut (11.01.2008 – fila 23 dosar fond) şi întrucât la data de 12.02.2008 reclamanta a refuzat primirea deciziei, i-a fost comunicată prin poştă.

De asemenea, prin adresa nr. 1772/1.02.2008, reclamanta a fost informată despre desfiinţarea postului său şi toate măsurile luate de unitate pentru atenuarea consecinţelor concedierii, adresă de asemenea refuzată de reclamantă, la data de 7 februarie 2008 (fila 23 dosar fond).

Ulterior, fiind trimis certificatul medical prin fax, la data de 14.02.2008, devine opozabil unităţii la această dată, împrejurare în care, faţă de prevederile art. 73 alin. 3 din Codul muncii, se prelungeşte perioada de preaviz cu perioada în care reclamanta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

Întrucât reclamanta a refuzat primirea deciziei, s-a comunicat prin poştă, şi de această dată, reclamanta neridicând corespondenţa.

Art. 368 (2) din Codul muncii prevede modalitatea în care se realizează comunicarea deciziei, una dintre modalităţi fiind scrisoarea recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de aceasta.

Pârâta a respectat această dispoziţie legală, comunicând prin poştă reclamantei decizia, şi întrucât nu şi-a ridicat corespondenţa, unitatea a apelat la serviciile Biroul Executorului Judecătoresc.

Cum reclamantei îi aparţine culpa pentru neprimirea actelor pretinse prin acţiune, nu-şi poate invoca propria culpă pentru a obţine satisfacerea unui drept.

În consecinţă, în cauză s-au respectat drepturile salariatei, neimpunându-se nulitatea deciziei de concediere, sub pretextul nerespectării obligaţiilor impuse angajatorului de Codul muncii.

Faţă de cele ce preced, cum sentinţa atacată este legală şi temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei D. N., declarat împotriva sentinţei civile nr. 3493/30.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu pârâta Fundaţia Internaţional G. T.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr. (...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red.V. T./4.05. 2009

Tehnored.: V.M/ 2 ex./4.05. 2009

Prim inst.: J. J. şi S. E.