Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4276

Şedinţa publică din data de 24 Iunie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.7918/11.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. B..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat B. U., lipsind intimata reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare şi acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr.7918/11.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) s-a admis acţiunea formulată de petentul E. B., împotriva intimatei S.C.E. D. SA B.

S-a dispus obligarea intimatei să plătească petentului drepturile banesti reprezentand diferenta de plati compensatorii , dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data incetarii contractului individual de munca, actualizate la data platii efective.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Petentul a fost concediat în temeiul art.65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din anul 2008.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Potrivit art.7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007 ,,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art.31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa a considerat că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta criticând-o atât cu privire la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi cu privire la modul de soluţionare al cauzei pe fond.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune precizează că, indemnizaţia de concediere a fost stabilită prin decizia de concediere ce trebuia contestată în ternen de 30 zile de la data comunicării.

Întrucât în acţiunea introductivă a fost invocat ca temei CCM ,acţiunea este prescrisă în momentul formulării sale ,deoarece potrivit art.283 alin.1 litera e din C.M. termenul de prescripţie este de 6 luni .

Pe fondul cauzei învederează că, planul social şi amendamentele sale prevedeau că salariul mediu brut pe E. care va fi luat în considerare pentru stabilirea indemnizaţiei de concediere ser va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior disponibilizării.

Reclamantului i s-a acordat o indemnizaţie de concediere, ţinând cont de vechimea în E., sumă calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului social şi amendamentelor sale.

Recurenta anexează la dosar concluzii scrise şi înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs.

Intimatul depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Curtea constată a fi fondat recursul doar cu privire la modul de soluţionare al acţiunii pe fond.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la litera a (de 30 de zile) de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;la litera c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie -30 de zile sau 6 luni invocate de recurentă, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Este adevărat că drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere ,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripţie de 30 de zile , conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea ,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamanta nu a înţeles să conteste decizia de concediere şi nu invocă aspecte legate nerspectarea contractul individual de muncă .

De asemenea nici împrejurarea că această indemnizaţie a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaţilor la protecţie în caz de concediere iar dispoziţiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua astfel de măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi concediaţi din motive care nu ţin de persoana lor , rezultă că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Prin Planul social/21.04.2005 s-a stabilit că în funcţie de vechimea în E. angajaţii vor primi anumite pachete financiare iar pentru anul 2005 salariul mediu brut din E. ce se va lua în calcul la stabilirea indemnizaţiei de concediere este cel din 2004( majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în CCM).

În Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Întrucât, la data concedierii reclamantului 1.03.2008, era în vigoare amendamentul la Planul social încheiat la 9 ian. 2006 care modifica pct.4 al Planului social iniţial, indemnizaţia de concediere pe care trebuia s-o primească în raport de vechimea în E. s-a calculat în mod corect, salariul mediu brut pe E. ce constituia baza de calcul a acestei indemnizaţii fiind stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. în anul anterior celui în care aceasta a primit indemnizaţia, respectiv 2007.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 C.pr.civilă va admite recursul şi va modifica sentinţa în sensul respingerii acţiunii .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.7918/11.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. B..

Modifică sentinţa.

Respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.06.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.M.P.

Tehn.I.C./Ex.2/17.07.2009

J.F./St. V. V. şi

E. M: T.