Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI

ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A nr. 462

Şedinţa  publică din data de 10 martie 2009

Preşedinte – (...) (...)

Judecători – (...) (...)

- (...)-(...) N.

Grefier - B. G.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1, împotriva sentinţei civile nr.2752 din 31.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi O. O., E. P., P. B., D. T.-D. şi N. N., toţi cu domiciliul ales la cabinet avocatură B. B. – P,(...), judeţ P.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat E. M. din B a r o u l P r a h o v a şi intimaţii-reclamanţi din acelaşi barou.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Apărătorii părţilor având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat şi solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declaraţia acestora şi, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat E. M. având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pe fond respingerea acţiunii.

Susţine în esenţă că sindicat şi patronat s-a încheiat un plan social prin care s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce urmau să se facă, la pct.1 al acestui plan social stipulându-se că acesta constituie o anexă la CCM. Mai susţine că atât sindicatul, cât şi patronatul au dorit să ofere salariaţilor ce urmau a fi disponibilizaţi un pachet social mai mare decât cel prevăzut în art.50 din CCM, situaţie în care s-a convenit un alt pachet financiar, în care erau stipulate condiţii mai avantajoase de concediere decât în planul social.

De asemenea, mai arată că planul social astfel adoptat în vederea a fost creat în vederea asigurării unor măsuri mai avantajoase pentru salariaţi şi nu aplicării în mod cumulativ a celor două categorii de măsuri.

Instanţa de fond, admiţând acţiunea nu a dat eficienţă probelor administrate făcând p incorectă aplicare a dispoziţiilor art.50 alin.4 din CCM. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat B. B.n având cuvântul pentru intimaţii-reclamanţi susţine în esenţă că în art.50 alin.1 din CCM se prevedea că la concedierea din

motive ce nu ţin de persoana angajatului, cu ocazia disponibilizării acesta va primi o indemnizaţie minimă de concediere, în funcţie de vechimea fiecărui salariat.

Mai mult, prevederile alin.4 al art.50 se prevede expres că dispoziţiile de la alin.1 se completează cu cele din planul social, însuşit de partenerii sociali, şi nu se exclud.

Mai arată că abia în anul 2008, prin alin.5 al art.50 din CCM s-a stabilit că acordarea unui pachet compensator exclude prevederile alin.1 al aceluiaşi articol, disp.alin.5 neputând fi aplicate retroactiv.

Solicită respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Reclamanţii O. O., E. P., P. B., D. T. D., N. N. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata unei sume reprezentând indemnizaţia minimă de concediere la care se adaugă despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în raport cu rata inflaţiei către fiecare reclamant.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că în calitate de foşti salariaţi ai pârâtei trebuie să beneficieze de o indemnizaţie minimă de concediere în funcţie de vechimea în muncă, fiind un drept distinct care nu se confundă şi nu se suprapune peste dreptul de a primi plăţile compensatorii reglementate de Planul Social care se adaugă la indemnizaţia minimă de concediere.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că nu există un temei juridic pentru plata cumulativă a sumelor prevăzute în art.50 alin.1 din C.C.M. şi a celor prevăzute la pct.4 din Planul Social, întrucât reclamanţii dau o interpretare eronată acestor dispoziţii în condiţiile în care dispoziţiile art.50 din C.C.M. au fost înlocuite, în avantajul reclamanţilor cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social şi nu s-a urmărit nici un moment aplicarea cumulativă a celor două categorii de măsuri.

După administrarea probatoriilor, T r i b u n a l u l P r a h o v a prin sentinţa sus-menţionată a admis acţiunea şi a obligată pârâtă să plătească fiecărui reclamant indemnizaţia minimă de concediere conform art.50 din CCM la nivel de societate, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin aceeaşi decizie a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 100 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit art.50 alin.1 din CCM/2005 salariaţii care sunt disponibilizaţi din motive care nu ţin de persoana salariatului trebuie să primească la disponibilizare drept compensaţie, o indemnizaţie minimă de concediere în funcţie de vechimea în muncă în E. S.A.

A.4 al acestui text stipulează că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Planul Social pe anul 2005 la punctul 4 intitulat „E. financiare” prevede că în funcţie de vechimea în E. angajaţii vor primi următoarele pachete

şi anume, la 0,5 – 5 ani vechime – 8 salarii, la 5 – 15 ani vechime – 12 salarii, peste 15 ani vechime – 15 salarii.

Din interpretarea dispoziţiilor de mai sus din CCM/2005 şi din Planul Social pe anul 2005 rezultă că prevederile art.50 alin.4 din CCM se completează cu dispoziţiile din Planul Social şi nu în sensul că s-ar exclude, după cum a interpretat pârâta.

Astfel, dispoziţiile Planului Social nu sunt atât de explicite, după cum susţine pârâta, referindu-se la dreptul salariaţilor disponibilizaţi de a primi - plăţi compensatorii, reglementate de Planul Social şi nicidecum de a nu se mai acorda o indemnizaţie minimă de concediere, în condiţiile în care alin.4 al art.50 din CCM pe anul 2005 prevede expres că dispoziţiile acestui articol se completează cu cele ale Planului Social.

Rezultă aşadar că dreptul de a primi o indemnizaţie minimă de concediere este un drept salarial distinct, care nu se confundă cu dreptul de a primi plăţile compensatorii reglementate de Planul Social, interpretare valabilă pentru dispoziţiile din CCM pe anii 2005 şi 2006.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC E. SA B a declarat recurs criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală în sensul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că cele două pachete financiare cu caracter compensatoriu prevăzute de art.50 alin.1 CCM şi pct. 4 din Planul Social se cumulează deoarece, dispoziţiile art.50 din CCM au fost practic înlocuite de Planul Social pentru că în măsura în care s-ar fi dorit plata cumulată a acestor compensaţii ea ar fi fost prevăzută în mod expres în Planul Social.

Pentru lămurirea acestui aspect în anul 2008 prin art. 50 alin.5 CCM s-a introdus un amendament care prevede în mod expres că acordarea pachetului compensator din Planul Social exclude acordarea sumelor prevăzute la alin.1 din art.50 al CCM , interpretându-se astfel, voinţa părţilor cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor reglementând cele două tipuri de plăţi compensatorii.

De altfel, şi din compararea textelor rezultă aceeaşi situaţie, fiind exclusă ideea ca pentru acelaşi criteriu, şi anume, vechimea în muncă să se prevadă două tipuri de plăţi compensatorii, iar în lipsa unei menţiuni exprese că acestea se cumulează singura interpretare logică este aceea că Planul Social care este mai favorabil salariaţilor a înlocuit dispoziţiile mai puţin favorabile ale art.50 din CCM.

Examinând soluţia prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, aşa după cum se va arăta în continuare:

Potrivit disp. art. 50 CCM (2005 – 2006) în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere stabilită pe tranşe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net; - de la 3 ani la 10 ani – 2 salarii medii nete; - de la 10 ani la 15 ani – 3 salarii medii nete şi peste 15 ani – 4 salarii medii nete.

La alin.2 al aceluiaşi articol s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite

prin negociere cu G. E., iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Prin Proiectul de concediere colectivă care include Planul Social au fost stabilite plăţi compensatorii mult mai substanţiale decât cele reglementate de art.50 din CCM, respectiv între 8 şi 15 salarii medii brute ce urmează a fi acordate pe acelaşi criteriu al vechimii în muncă.

Admiţând acţiunea, instanţa de fond a avut în vedere numai dispoziţiile alin.1 şi 4 ale art. 50 din CCM , cu alte cuvinte a stabilit că plăţile compensatorii prevăzute de art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi respectiv, plăţile compensatorii prevăzute de acesta.

Această interpretare nu numai că nu corespunde voinţei părţilor, dar ea nu respectă nici conţinutul art. 50 din CCM pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, deoarece în realitate art.50 din CCM şi Planul Social reglementează situaţii diferite, şi anume: în primul caz sunt stabilite plăţile compensatorii cu ocazia concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, în timp ce în cel de-al doilea caz sunt stabilite plăţile compensatorii aplicabile exclusiv în cazul concedierilor colective.

Că este aşa, rezultă din conţinutul alin.2 al art.50 CCM , potrivit căruia în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

Altfel spus, plăţile compensatorii prevăzute de art. 50 alin.1 CCM nu interesează cazul concedierilor colective decât sub aspectul formulei de calcul şi de aceea alin.4 al art. 50 stabileşte că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi, pentru că numai în acest Plan Social se materializează întinderea plăţilor compensatorii pentru situaţia concedierilor colective.

Cum reclamanţii-intimaţi au fost concediaţi colectiv şi au încasat plăţile compensatorii prevăzute de Planul Social, aceştia nu erau îndreptăţiţi să cumuleze aceste pachete financiare cu plăţile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Având în vedere şi faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu acelaşi criteriu , şi anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect se arată de către recurentă în motivele de recurs că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.

Faţă de aceste considerente în temeiul art. 312 D. pr.civilă, Curtea admiţând recursul va modifica în tot sentinţa şi pe fond va respins acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta SC E. SA, cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi O. O., E. P., P. B., D.

T.-D. şi N. N., toţi cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură B. B., cu sediul în P,(...), judeţul P.

Modifică în tot sentinţa civilă nr.2752 din 31 octombrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a şi, pe fond, respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) N.

Grefier,

B. G.

Red. AB/DV

3 ex/13.03.2009

d.f(...) – T r i b u n a l u l P r a h o v a

j.f. R N.

H. N.

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120