Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI

ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A Nr. 1143

Şedinţa  publică din data de 25 mai 2009

Preşedinte - (...) (...)

Judecători - (...) (...)

- (...) (...) E.

Grefier - N. E.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanţii E. T. M. cu domiciliul în municipiul P,(...), jud. P, N. E. cu domiciliul în comuna S., sat S., nr. 114, jud. P, O. D., cu domiciliul în municipiul P, str. (...) cu B. S., nr. 33, jud. P, E. E. cu domiciliul în municipiul P,(...), jud. P şi J. F., cu domiciliul în municipiul P, Bulevardul B, nr. 20, bloc 2 C, etaj 10, . 44, jud. P împotriva sentinţei civile nr. 460 din 17 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata pârâta SC E. SA, cu sediul în municipiul B, Calea E. nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns intimata-pârâtă SC „E.” SA B reprezentată de avocat E. M. din B a r o u l P r a h o v a, lipsind recurenţii reclamanţi E. T. M., N. E., O. D., E. E. şi J. F. .

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recurenta reclamantă J. F. S. a depus la dosar concluzii scrise, care au fost înregistrate de compartimentul registratură sub nr. 10464 din 22 mai 2009.

Avocat E. M. având cuvântul pentru intimata pârâtă, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză şi solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat E. M. având din nou cuvântul pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a ca temeinică şi legală. Fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, în baza

lucrărilor dosarului, reţine următoarele :

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l P r a h o v a sub nr(...) reclamanţii E. T. M., N. E., O. D., E. E. şi J. F. S. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA B pentru a fi obligată prin reprezentanţii săi legali la plata sumei de 4940,46 lei reprezentând diferenţa neachitată cu titlu de indemnizaţie de concediere/plată compensatorie şi care urmează a fi actualizată cu indicele inflaţiei, calculată de la data scadenţei până la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că au fost salariaţi ai societăţii pârâte la Sucursala E. până în anul 2006 când contractele lor de muncă au încetat ca urmare a disponibilizării colective.

Conform art.50 din contractul colectiv de muncă pe 2005 şi art.4 din Planul social anexă la contract urmau să beneficieze de indemnizaţii de concediere calculate la nivelul a 15 salarii pentru cei cu o vechime de peste 15 ani, iar pentru anul 2006 indemnizaţia de concediere trebuia să fie egală cu salariul mediu brut din E. calculat pe baza celui din 2004.

Au mai susţinut reclamanţii că în conformitate cu adresa nr.1482/2005 semnată de Patronat şi G. E. salariile trebuiau majorate cu 13% de la 1 ian.2005 şi cu 10% în anul 2006 conform adresei nr.3023/2006, însă la data disponibilizării lor nu au fost aplicate procentele de majorare de mai sus la salariul mediu brut calculat pe baza celui din anul 2004.

În plus şi impozitul a fost calculat greşit, fiind aplicat întregii sume primite de fiecare dintre reclamanţi deşi în realitate aceştia nu datorau impozit în temeiul art.4 lit.j din codul fiscal conform cu care sumele reprezentând plăţi compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, nu se impozitează.

În dovedirea acestor susţineri, reclamanţii au depus înscrisuri (filele 8-24).

Reclamanţii şi-au precizat cuantumul pretenţiilor lor, majorându-le la suma de 9852,02 lei (fila 55).

Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 39-45) la care a ataşat înscrisuri (filele 46-52) şi prin care a invocat excepţia tardivităţii cu motivarea că decizia de concediere prin care au fost stabilite plăţile compensatorii pentru fiecare dintre reclamanţi, trebuia contestată într-un termen de 30 zile de la comunicare.

Pârâta s-a apărat pe cale de excepţie şi cu susţinerea că cererea de acordare a unor diferenţe rezultate din plăţile compensatorii pretins greşit calculate, este prescriptibilă într-un termen de 6 luni conform art.283 lit.e din c o d u l m u n c i i, fiindcă reprezintă o acţiune pentru plata altor venituri decât cele salariale şi derivă din interpretarea unor clauze contractuale.

În fondul acţiunii, pârâta a arătat că sumele nete acordate reclamanţilor cu titlu de indemnizaţie de concediere au fost calculate în conformitate cu dispoziţiile Planului Social ale cărui prevederi, sub aspectul măsurilor financiare aplicabile salariaţilor, au fost mai avantajoase faţă de cele ale contractului colectiv de muncă.

Reclamanţii au solicitat prin apărătorul ales, proba cu expertiză contabilă salarizare însă instanţa a respins acest mijloc de probă, apreciind că în cauză se impune interpretarea unor clauze din actele semnate de părţi şi depuse la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 460 din 17 februarie 2009 T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins ca neîntemeiate atât excepţia prescripţiei invocată de pârâtă cît şi acţiunea precizată a reclamanţilor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin deciziile de concediere emise de societatea pârâtă pentru fiecare dintre reclamanţi, au fost stabilite indemnizaţiile de concediere cuvenite acestora, art.6 din aceste decizii prevăzând suma concretă ce va fi primită de salariat potrivit art.50 din contractul colectiv de muncă completat cu prevederile Planului Social şi având în vedere vechimea în muncă a fiecărui angajat disponibilizat.

Tribunalul a mai reţinut că indemnizaţia minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de cea din art.4 a Planului Social şi nu se cumulează, fiindcă în caz contrar, ar însemna ca pentru concedieri ce nu ţin de persoana salariatului să se acorde pachete financiare compensatorii de două ori, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs reclamanţii (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe temeiul cazurilor de recurs prev.de art.304, pct.7, 8 şi 9 cod pr.civ.

Sub un prim aspect, recurenţii au arătat că hotărârea nu conţine motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanţa de fond nu a motivat de ce a respins acţiunea, rezumându-se la reproducerea textelor contractuale şi a respins o pretinsă cerere de daune morale care nu s-a formulat în cauză.

O altă critică vizează greşita interpretare a actului dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, reţinându-se în mod eronat că drepturile prevăzute de art.50 din CCM nu se cumulează cu cele ale art.4 din Planul Social.

Într-o ultimă critică a sentinţei, recurenţii au arătat că prin aplicarea greşită a legii, prima instanţă a respins ca nefiind utilă cauzei expertiza de specialiate pe care au soliciat-o ca mijloc de probă în dovedirea acţiunii, având în vedere că ambele părţi au depus înscrisuri conţinând calcule diferite pentru drepturile aflate în disputa lor şi care trebuiau verificate de un specialist.

În plus, instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 56 alin.4, lit.j din codul fiscal potrivit cărora plăţile compensatorii calculate la nivelul salariului mediu net pe unitate, nu se impozitează.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului şi în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru admnistrarea probei cu expertiză contabilă-salarizare, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii precizate astfel cum a fost formulată.

Recurenţii-reclamanţi au formulat şi depus concluzii scrise la care au anexat înscrisuri (filele 24-31).

Curtea, verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse de recurenţi, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale dar şi sub toate aspectele, conform art.304¹ cod pr.civ. constată şi reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, funcţie de vechimea acestuia, o indeminzaţie minimă de concediere, stabilită pe tranşe, astfel : de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.

Art.50(2,3) din acelaşi contract stabileşte că în situaţia concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu G. E..

Astfel cum în mod corect tribunalul a interpretat şi aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizaţiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 şi 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, aşa încât faţă de reclamanţi, care au fost concediaţi ca urmare a desfiinţării postului în cadrul reorganizării activităţii E. SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administraţie din 7 iunie şi respectiv 9 august 2006 (filele 17-31) sunt incidente dispoziţiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.

Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabileşte că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social” anexă la contract (fila 47-52) care la pct.4, denumit „pachete financiare”materializează efectiv întinderea indemnizaţiilor de concediere şi modalitatea de calcul a acestora, pentru situaţia concedierilor colective.

Interpretarea dată de recurenţii-reclamanţi dispoziţiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ şi nu poate fi primită, în condiţiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu ţin de persoana salariatului, sindicatul şi-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă şi ale Planului Social (filele 17-31).

În aceste condiţii, stabilirea şi acordarea sumei de câte 19.933 lei achitată efectiv fiecărui recurent-reclamant, într-o singură tranşă, încă din anul 2006 de angajator, valoarea concretă a acestei sume cu titlu de indemnizaţii de concediere fiind negociată cu G. E. al cărui reprezentant a semnat fiecare din deciziile de încetare a raporturilor de muncă emise, corespund întrutotul clauzelor contractuale din CCM 2006.

Deşi recurenţii-reclamanţi au susţinut prin precizarea acţiunii (fila 57) că la calcularea indemnizaţiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 şi de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, aşa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reţine că potrivit adresei nr.1482/2005 (fila 8) urmare negocierii dintre Patronat şi Federaţia Sindicală G. E., salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.

Pe de o parte, recurenţii-reclamanţi au confirmat, încă de la introducerea acţiunii, prin calculul pe care l-au anexat acţiunii, susţinerea pârâtei că pentru anul 2004 salariul mediu brut a fost de 1400 lei, iar pentru anul 2006-de 1582 lei (fila 46) aşa încât indemnizaţiile de concediere ale reclamanţilor au fost corect stabilite ca fiind rezultatul produsului dintre această bază de calcul şi câte 15 salarii la care aveau dreptul în raport de vechimea în unitate, conform art.50(1) din CCM comb.cu pct.4 din Planul Social, adică 19.933 lei.

Nu corespunde realităţii susţinerea recurenţilor-reclamanţi că “Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării” câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabileşte că pentru anul 2005, salariul mediu brut din E. este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Drept urmare, cum la valoarea totală a indemnizaţiilor de concediere, corect calculate de intimata-pârâtă, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a aplicat cota de impozitare legală, Curtea constată că nu se impunea efectuarea unei expertize de specialitate care să verifice susţinerile reclamanţilor şi nu există motive întemeiate pentru a reforma soluţia pronunţată de instanţa de fond, sumele finale stabilite cu acest titlu şi pe care recurenţii-reclamanţi le-au încasat la scurt timp după încetarea raporturilor de muncă, fiind conforme clauzelor contractuale semnate de ambele părţi,astfel că în temeiul art.312 cod pr.civ. recursul va fi respins ca nefundat cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate, care este legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanţii E. T. M. cu domiciliul în municipiul P,(...), jud. P, N. E. cu domiciliul în comuna S., sat S., nr. 114, jud. P, O. D. cu domiciliul în municipiul P, str. (...) cu B. S., nr. 33, jud. P, E. E. cu domiciliul în municipiul P,(...), jud. P şi J. F., cu domiciliul în municipiul P, Bulevardul B, nr. 20, bloc 2 C, etaj 10, . 44, jud. P împotriva sentinţei civile nr. 460 din 17 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata pârâta SC E. SA, cu sediul în municipiul B, Calea E. nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2009.

Preşedinte Judecători

(...) (...) (...) (...) (...) (...) E.

Grefier

N. E.

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored/T.

Red.T./ 2 ex/22.06.2009

D0sar fond (...)

j.f.R D.

E. E.