Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T Â R G U-M

SECŢIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

DOSAR NR(...)

DECIZIA NR. 1503/R

Şedinţa publică din 29 septembrie 2009

Preşedinte: N. E. J.

Judecător : T. E.

Judecător : T. N.

Grefieri : N. U.

Pe rol soluţionarea recursului declarat de reclamantul E. M. H., domiciliat în Târgu-M,(...), . 11, judeţul M, împotriva sentinţei civile nr. 584 din 13 aprilie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l M u r e ş, în dosarul nr(...).

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat şi motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Văzând lipsa părţilor la termenul de astăzi şi faţă de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa în baza actelor dosarului reţine cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Prin sentinţa civilă nr.584 din 13 aprilie 2009, T r i b u n a l u l M u r e ş, cu majoritate de voturi, a respins acţiunea formulată de reclamantul E. M. H., în contradictoriu cu pârâta SC”T. de Utilităţi Rurale M”SA, iar opinia separată a fost în sensul admiterii acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului că dispoziţia nr.1/13.01.2009 contestată nu ar fi legală deoarece termenul de preaviz de 30 de zile indicat în cuprinsul acesteia nu ar fi fost respectat întocmai de angajator.

Potrivit art.76 din Codul muncii concedierea dispusă cu respectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută iar potrivit art.74 alin.1 lit.b Codul muncii decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu durata preavizului.

Neacordarea integrală a acestuia nu duce la nulitatea concedierii ci doar dă dreptul salariatului căruia nu i s-a acordat integral preavizul cuvenit, de a obţine în justiţie obligarea angajatorului la acordarea integrală a preavizului, cu drepturi corespunzătoare.

În privinţa cererii subsidiare de obligare a pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate în urma nerespectării corecte a termenului de preaviz de 30 de zile, tribunalul a constatat că şi aceasta este nefondată deoarece termenul de preaviz de 30 de zile i s-a acordat integral reclamantului.

De asemenea, nu au putut fi reţinute nici susţinerile acestuia că înştiinţarea de preaviz comunicată de către angajator la data de 28.08.2008 prin adresa nr.1277/27.08.2008 dată la care se afla în concediu de odihnă a produs efecte doar din 16.12.2008, data revenirii sale la unitate, în perioada 25.08.2008-16.09.2008 reclamantul fiind în concediu de odihnă iar în perioada 17.09.2008-15.12.2008 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. Concediul de odihnă nu suspendă curgerea termenului de preaviz în perioada 28.08.2008-16.09.2008 când reclamantul şi-a efectuat acest concediu deoarece în perioada concediului de odihnă contractul de muncă nu este suspendat.

Ori, potrivit art.73 alin.3 Codul munci doar suspendarea contractului individual de muncă în perioada de preaviz duce la suspendarea corespunzătoare a termenului de preaviz.

Ca atare, s-a constatat că în perioada 28.08.2008 – 16.09.2008, 16.12.2008-13.01.2009 reclamantului i s-a acordat integral preavizul de 30 de zile lucrătoare menţionat în decizia atacată.

În privinţa susţinerilor din răspunsul de la întâmpinare formulat de reclamant, că nu ar fi real că societatea pârâtă mai are doar un singur angajat, solicitând comunicarea numărului de angajaţi la data de 01.08.2008 şi la 13.01.2009, tribunalul a constatat că aceste susţineri sunt nepertinente cauzei deoarece reclamantul a contestat dispoziţia de concediere doar sub aspectul nerespectării termenului de preaviz, fără a preciza acţiunea în sensul că dispoziţia de concediere ar fi nulă deoarece locul său de muncă nu ar fi fost desfiinţat.

În motivarea opiniei separate s-a considerat că dispoziţia nr.1 din 13 ianuarie 2009 este netemeinică şi nelegală pentru că:

Conform art.65-67 rap.la art.10 şi art.14 alin.1 din Codul muncii, concedierea salariatului poate avea loc doar dacă angajatorul a hotărât, conform statutului său şi prin organul competent, desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat.

S-a apreciat că în dispoziţiile nr.1 din 13 ianuarie 2009 se invocă o hotărâre nr.80/26.07.2007 a unei terţe persoane juridice ( Consiliul Judeţean M), care nu are calitate de angajator al reclamantului.

De asemenea s-a apreciat că această hotărâre nr.80/26.07.2007 face trimitere la o Anexă nr.2 care a fost aprobată, însă pârâta a încălcat prevederile art.287 din Codul muncii, şi a depus din nişte file (f.82-113) listate aleatoriu şi incoerente, nesemnate şi neştampilate de reprezentantul legal al Consiliului Judeţean M, file care nu au calitatea de înscris şi nu au nicio putere probatorie.

S-a apreciat că din conţinutul acestor file nu rezultă nicidecum desfiinţarea postului reclamantului. Dimpotrivă, se face trimitere (fila 93) la alte „anexe” (anexa 2 şi anexa 3) care nu au putut fi depuse de pârâtă, care a încălcat din nou prevederile art.287 din Codul muncii.

Ceea ce rezultă din aceste file, este că pârâta, societate comercială, a procedat la o concediere colectivă, neputând face dovada respectării dispoziţiilor art.68-72 Codul muncii.

S-a apreciat că în cauza dedusă judecăţii sunt incidente, prin forţa evidenţei, prevederile art.76-78 din Codul muncii, întrucât concedierea reclamantului a fost efectuată netemeinic şi nelegal.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat reclamantul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată.

În motivele de recurs s-a arătat că au fost încălcate prevederile art.76 şi 78 Codul muncii, în sensul că termenul de preaviz de 30 de zile stabilit în cuprinsul actului de desfacere a contractului de muncă nu a fost respectat.

Se arată că susţinerea instanţei de fond nu este întemeiată prin care argumentează faptul că neacordarea integrală a preavizului cuvenit nu atrage nulitatea concedierii ci doar dă dreptul salariatului de a obţine acordarea integrală a preavizului cu drepturi corespunzătoare.

Se susţine că argumentaţia instanţei de fond nu este fondată, reţinând-se că reclamantul nu ar fi solicitat anularea dispoziţiei de concediere pe motivul că locul său de muncă nu ar fi fost desfiinţat în condiţiile în care prin adresa înregistrată la registratura instanţei la data de 24 martie 2009 denumit „răspuns la întâmpinare” la pct.1 a contestat şi legalitatea dispoziţiei de concediere în sensul nerespectării procedurii de concediere colectivă şi a solicitat probe în acest sens.

Se arată că opinia separată exprimată în cuprinsul hotărârii judecătoreşti atacată este temeinică şi legală întrucât angajatorul nu a putut face dovada hotărârii adunării generale referitoare la desfiinţarea locului de muncă al reclamantului întrucât o astfel de hotărâre nici nu există.

Se susţine că nu a fost respectată prevederile C o d u l u i m u n c i i referitoare la procedura concedierii colective fapt ce ar atrage nulitatea concedierii conform art.78 din acelaşi cod, susţinând că după concediere au avut loc noi angajării pe posturile desfiinţate.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor art.304 ind.1 C.pr.civ., se constată că este nefondat urmând a se respinge având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul, prin acţiunea formulată, a investit instanţa de judecată invocând faptul că a fost angajat în funcţia de director tehnic în cadrul SC”T.”SA până la data de 13 ianuarie 2009 când, prin dispoziţia atacată, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în baza art.65 Codul muncii.

Reclamantul a invocat faptul că termenul de preaviz de 30 de zile indicat în cuprinsul dispoziţiei de concediere, nu a fost respectat de către angajator şi ca urmare solicită a se constata nulitatea absolută a dispoziţiei de desfacere a contractului individual de muncă.

În răspunsul la întâmpinare invocat în recurs de către reclamant se arată că este nereal faptul că societatea are doar un singur angajat şi că în perioada concediului de odihnă conform art.50-52, contractul de muncă este suspendat fără a investi instanţa cu petitul de anulare a dispoziţiei de concediere pe motiv că locul său de muncă ar fi desfiinţat aşa cum se susţine în mod nefondat, în motivarea recursului declarat (fila 4 dosar recurs).

Întrucât instanţa de fond a fost investită, prin cererea de chemare în judecată, iar în răspunsul la întâmpinare nu s-a formulat un alt petit „precizare la acţiune” cum invocă recurentul, instanţa de recurs apreciază că în mod corect şi legal tribunalul s-a pronunţat asupra obiectului dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată, iar criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect urmează a se respinge ca nefondate.

În ce priveşte susţinerea reclamantului că neacordarea integrală a termenului de preaviz de 30 de zile ar duce la nulitatea dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă se constată că instanţa de fond a apreciat corect că neacordarea integrală a preavizului dă dreptul salariatului de a obţine, în justiţie, obligarea angajatorului la acordarea integrală a preavizului cu drepturi corespunzătoare fără a atrage nulitatea dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă.

Reclamantul, în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate în urma nerespectării corecte a termenului de preaviz, dar în condiţiile în care s-a constatat că 30 de zile termen de preaviz a fost acordat integral reclamantului, s-a procedat la respingerea eventualelor cereri de despăgubiri, ca nefondate.

Instanţa de recurs apreciază că sunt nefondate susţinerile reclamantului conform cărora în perioada concediului de odihnă sunt suspendate drepturile şi obligaţiile dintre angajat şi angajator şi apreciază a fi corectă aprecierea instanţei de fond conform cărora concediul de odihnă nu suspendă curgerea termenului de preaviz în perioada 28 august 2008 – 16 septembrie 2008, întrucât contractul de muncă nu este suspendat.

Întrucât în perioada 28 august 2008 – 16 septembrie 2008 şi 16 decembrie – 13 ianuarie 2009 reclamantul a beneficiat de un număr de 14 zile lucrătoare şi ulterior de 16 zile lucrătoare, rezultă un număr de 30 de zile de preaviz în vederea emiterii deciziei atacate.

E. a fost comunicat prin poştă către reclamant cu data de 28 august 2008, astfel încât până la data de 13 ianuarie 2009, s-au însumat zilele prin care angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia de acordare a unui număr de 30 de zile preaviz.

Recurentul invocă faptul că în perioada 25 august 2008 – 16 septembrie 2008 şi-a efectuat concediul de odihnă intrând în incapacitate temporară de muncă până în data de 15 decembrie 2008.

Fiind în concediul de odihnă i s-a adus la cunoştinţă în 28 august 2008 termenul de preaviz şi faptul că urmează să i se desfacă contractul de muncă începând cu data de 12 septembrie 2008.

La terminarea perioadei concediului de odihnă reclamantul a intrat în incapacitate temporară de muncă iar instanţa de fond în mod corect a apreciat că termenul de 30 de zile preaviz s-a îndeplinit până la data de 13 ianuarie 2009 când s-a emis decizia de desfacere a contractului de muncă, în condiţiile în care preavizul se acordă în scopul de a înştiinţa o persoană despre faptul că urmează să îşi caute un alt loc de muncă, perioadă în care atribuţiile acelei persoane pot fi preluate de către alţi angajaţi, iar art.73 alin.1 Codul muncii prevede faptul că „persoanele concediate în temeiul art.65 beneficiază de dreptul de preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare”, iar în speţa dedusă judecăţii termenul de preaviz stabilit de legiuitor şi dreptul la preaviz al reclamantului au fost respectate de către angajator astfel în cât criticile aduse hotărârii atacate se vor respinge ca nefondate.

De subliniat faptul că art.73 alin.3 din Codul muncii prevede expres că suspendarea termenului de preaviz poate avea loc doar în condiţiile în care în perioada de preaviz are loc suspendarea contractului individual de muncă, ceea ce nu s-a produs în speţa dedusă judecăţii, astfel încât termenul de preaviz a fost îndeplinit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul E. M. H. domiciliat în Tg-M,(...), .11, judeţul M, împotriva sentinţei civile nr.584 din 13 aprilie 2009 a T r i b u n a l u l u i M u r e ş.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI

N. E.-J. T. E.

T. N.

GREFIER

N. U.

Red.S.B.

Tehnored.E.S.

4 exp.

26.10.2009.

Jud.fond:C.N.-R.J.

Asist.jud.A.D.-C.F. V.