• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 2957 din data 2008-10-21
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de Muncă

şi Asigurări Sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2957

Şedinţa publică din 21 octombrie 2008

 

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

 

GREFIER: (...) (...)

 

Pe rol se află judecarea recursului formulat de către pârâta SC T. Pază şi Securitate SRL B împotriva sentinţei civile nr.2404/05.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamantul A B..

La apelul nominal se prezintă reclamantul A B. personal şi asistat de avocat T. O. iar pentru pârâtă avocat N. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocaţială iar reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar note scrise, împuternicire avocaţială şi chitanţă reprezentând cheltuieli cu onorariu de avocat,

Reprezentantul reclamantului intimat invocă excepţia nulităţii recursului arătând că nu sunt evidenţiate nici unul dintre motivele de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond şi nu se încadrează în prevederile art.312 alin.1 teza II Cod procedură civilă.

Totodată reprezentantul reclamantului invocă excepţia lipsei de interes a recurentului în declararea recursului întrucât intimatul şi-a înaintat demisia denunţând astfel unilateral contractul individual de muncă, astfel solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea ambelor excepţii ca neîntemeiate.

Instanţa faţă de excepţia nulităţii recursului având în vedere dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă potrivit cărora urmează a examina cauza sub toate aspectele respinge ca neîntemeiată această excepţie.

Referitor la excepţia lipsei de interes, apreciind că urmează a se verifica legalitatea deciziei de concediere şi efectele ulterioare unei astfel de sancţiuni respinge ca neîntemeiată excepţia.

Nemaifiind formulate alte cereri instanţa dă cuvântul în fond asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris conform motivelor invocate.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului conform motivelor arătate în scris în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

 

În deliberare, asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 2404/05.06.2008 pronunţată în dosarul nr(...) T r i b u n a l u l T i m i ş a admis contestaţia formulată de contestatorul A B. împotriva pârâtei SC T. Pază şi Securitate SRL B, a anulat decizia de condeiere nr.70/23.01.2008 şi a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, cu despăgubiri reprezentând salariile indexate majorate şi reactualizate până la data reintegrări efective, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin adresa nr.70/23.01.2008 i-a fost comunicat contestatorului că începând cu data d e23.01.2008 încetează contractul individual de muncă conform art.65 pct.1 Codul muncii.

Adresa comunicată nu reprezintă o decizie de încetare a raporturilor de muncă astfel că este nelegală întrucât nu respectă dispoziţiile art.268 pct.2 Codul muncii fiind sancţionată cu nulitatea absolută.

De asemenea, prima instanţă a analizat şi fondul cauzei apreciind că probele administrate nu dovedesc că în speţă s-au aplicat temeinic dispoziţiile art.65 pct.2 Codul muncii, nefiind îndeplinite cerinţele pentru concedierea pe motive de reorganizare a activităţii.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în fond respingerea acţiunii.

În motivele de recurs hotărârea este criticată sub aspectul nelegalităţii arătându-se că încetarea raporturilor de muncă are la bază motive de fapt întemeiate şi obiective şi anume: reorganizarea activităţii SC H. U. T prin reducerea activităţii de pază la cest obiectiv, fapt ce a condus la desfiinţarea postului de şef al formaţiei de pază la cest obiectiv ca urmare a reducerii substanţiale a activităţii.

În baza actului adiţional nr.7/30.05.2008 a încetat contractul de prestări servicii nr.10/01.08.2007 prin acordul expres al părţilor, înscris care a fost depus în recurs fără a fi avut în vedere la judecata în fond.

În subsidiar, s-a solicitat casarea cu trimitere pentru o nouă judecată având în vedere actul adiţional, înscris care a intrat în vigoare la data de 01.06.2008.

Pe de altă parte, s-a arătat că prima instanţă nu a ţinut cont de precizarea în apărare care arată că reclamantul nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art.41 din Legea nr.333/2003 în sensul că nici o dată nu a fost în posesia unui aviz urmat de un atestat pentru funcţia de agent de pază şi cu atât mai puţin în funcţia de şef formaţie de pază.

Prin întâmpinare intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că recursul nu cuprinde motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, iar în subsidiar respingerea recursului ca inadmisibil, lipsit fiind de interes întrucât recurenta a achiesat la decizia încorporată în dispozitivul hotărârii.

În fond a solicit respingerea recursului ca vădit nefondat întrucât prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, examinând probele temeinic, faţă de care actul adiţional la care face referire recurenta nu este concludent atâta timp cât concedierea a operat la data de 20.02.2008 iar rezilierea începând cu data de 10.06.2008 neputând fi anticipată o desfiinţare a postului.

Se artă că prima instanţă a reţinut în mod corect că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută întrucât nu respectă dispoziţiile art.68 Codul muncii iar conţinutul deciziei de concediere de asemenea nu cuprinde elementele prevăzute de lege.

Instanţa de fond a hotărât temeinic că în cauză măsura concedierii s-a lua cu nesocotirea dispoziţiile art. 65 alin.2 Codul muncii, pârâta nedepunând la dosar noua organigramă şi noul stat de funcţii pentru a verifica dacă au fost îndeplinite condiţiile pentru reorganizarea activităţii.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor indicate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul de casare cu trimitere pentru o nouă judecată în fond având în vedere actul nou de care se prevalează recurenta, act care nu a fost înfăţişat la judecata în primă instanţă este neîntemeiat câtă vreme prima instanţă a hotărât asupra legalităţii deciziei de concediere reţinând aspecte care vizează nulitatea absolută a respectivului act de concediere şi în aceste condiţii este de prisos a analiza în recurs cu prioritate fondul.

Adresa nr.70/23.01.2008 prin care i s-a adus la cunoştinţă reclamantului că începând cu data de 20.02.2008 încetează contractul de muncă întrucât obiectivul în care este încadrat îşi reorganizează activitatea începând cu 23.01.2008 în baza art.65 pct.1 Codul muncii, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.268 Codul muncii în sensul că nu cuprinde elementele obligatorii enumerate la lit. a - f din articolul antemenţionat şi în consecinţă decizia nr.70/23.01.2008 este lovită de nulitate absolută aşa cum prevăd dispoziţiile art.268 alin.2 Codul muncii.

Astfel, nu se mai impune a analiza celelalte motive de recurs care vizează fondul acţiunii respectiv aplicarea dispoziţiilor art.65 Codul muncii, cu prioritate fiind examinată excepţia nulităţii absolute.

În considerarea celor de mai sus, neexistând nici un motiv de casare sau de modificare a hotărârii primei instanţe urmează a se respinge recursul iar potrivit art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în sumă de 2.823,64 lei.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul declarat de pârâta recurentă SC T. Pază şi Securitate SRL B împotriva sentinţei civile nr. 2404/05.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamantul intimat A B..

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în sumă de 2.823,64 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 octombrie 2008.

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

 

GREFIER,

(...) (...)

Red.A.S. /03.12. 2008

Tehnored. D.I. /2 ex /03.12.2008.

Prima instanţă: Tribunalul C - S

Jud,.E. E. jud .E. M.

 

 

Toate spetele


Sus ↑