Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.2252

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2009

Preşedinte - (...)-(...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- J.-(...) (...)

Grefier - E. T.

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului formulat de intimata (...) I. P (...) cu sediul în P,(...)-4, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr.1558 pronunţată la data de 21 august 2009 de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu contestatorul E. E. domiciliat în oraşul E.,(...), judeţul P.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, având nevoie de timp mai îndelungat pentru a studia actele şi lucrările dosarului, a amânat pronunţarea, pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie:

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l P r a h o v a sub nr(...), contestatorul E. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata (...) I. P (...), anularea deciziei nr.18 din 5 ianuarie 2009 emisă intimată, prin care s-a dispus încetarea contractului său de muncă în baza disp.art.65 alin.1 din Codul muncii, reintegrarea în funcţia avută şi obligarea angajatorului la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate şi reactualizate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat de către contestator că începând cu 01.04.2005 a fost salariatul intimatei, în funcţia de coordonator staţii, iar prin decizia nr.18/05.01.2009 a fost concediat în baza disp. art.65 alin.1 din Codul muncii, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să-i înceteze contractul de muncă.

A mai susţinut contestatorul că a fost încadrat în funcţia de coordonator staţii şi nu de subinginer, aşa cum s-a menţionat în decizia de concediere, care nu este nici motivată conform dispoziţiilor legale, neţinându-se cont nici de art.67 din Codul muncii şi în realitate, nu este vorba de nicio restructurare, întrucât numarul de posturi în cadrul Sucursalei E. a rămas neschimbat, astfel că nelegal şi abuziv a fost emisă decizia contestată.

În drept, au fost invocate disp.art.76-78 din Codul muncii.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nelegală şi neîntemeiată, întrucât în data de 21.10.2008, prin decizia Consiliului de Administraţie nr.58 şi ulterior, prin Hotararea AGA nr.64/22.12.2008, au fost desfiinţate o serie de posturi, printre acestea figurând şi postul contestatorului, de coordonator staţie la Sucursala E., decizia de concediere fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art.65 din Codul muncii, desfiinţarea postului fiind efectivă şi reală.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.1558 pronunţată la 21 august 2009, T r i b u n a l u l P r a h o v a a admis contestaţia şi a anulat decizia nr. nr.18/2009 emisă de intimată dispunând reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior şi obligând intimata să plătească contestatorului drepturile salariale indexate şi actualizate de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă.

Prin aceeaşi sentinţă, intimata a fost obligată să plătească contestatorului 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul E. E. a fost încadrat în cadrul (...) I. P (...), în funcţia de coordonator staţii la Sucursala E., iar prin decizia nr.18/05.01.2009, acesta a fost concediat în baza disp.art.65 alin.1 din Codul muncii.

S-a mai reţinut că decizia contestata este nulă întrucât pe de o parte, nu conţine (în mod obligatoriu) lista locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii pot opta pentru un loc de muncă vacant în condiţiile art.64 din Codul muncii, iar intimata nu a solicitat nici sprijinul AJOFM P în vederea distribuirii salariatului şi nu i-a notificat acestuia că nu are disponibile locuri de muncă conform pregătirii acestuia, iar pe de altă parte, în cuprinsul deciziei se prevede funcţia de subinginer şi nu cea de coordonator staţii, aşa cum se precizează în carnetul de muncă şi contractul individual de muncă al contestatorului.

De asemenea, s-a arătat că nici din compararea organigramelor societăţii înainte şi după disponibilizarea contestatorului, nu se constată o reducere efectivă de personal.

Aşa fiind, având în vedere disp.art.78 şi art.293-298 Codul muncii, instanţa a admis contestaţia în sensul celor sus-arătate.

Împotriva sentinţei primei instanţe intimata (...) I. P (...) a declarat în termen legal recurs.

Susţine recurenta că prin decizia Consiliului de Administraţie nr.58/2008 şi, ulterior, prin hotărârea AGA nr.64/2008, s-a aprobat restructurarea societăţii prin desfiinţarea unor posturi, printre care şi cel de coordonator de staţie la Sucursala E., ocupat de contestatorul din cauza de faţă, restructurare realizată cu respectarea disp.art.65 alin.1 Codul muncii.

Astfel, desfiinţarea postului a fost efectivă, postul fiind definitiv înlăturat din organigrama şi statul de funcţii al societăţii, iar cauza desfiinţării este reală şi obiectivă, desfiinţarea fiind determinată de retehnologizarea şi automatizarea obiectivelor din cadrul societăţii, fiind avute în vedere criteriile de restructurare prin reproiectarea organigramei şi încetarea contractelor individuale de muncă ale personalului care beneficia şi de pensie pentru limită de vârstă, aşa cum s-a hotărât prin decizia Consiliului de Administraţie nr.58/2008.

Mai susţine recurenta că din probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză a rezultat că la data de 11.11.2008, în organigrama societăţii-recurente, în organigrama Sucursalei E. şi structura de personal a acestei sucursale, existau un număr de 62 de posturi, iar ulterior, la data de 22.12.2008, când prin hotărârea AGA s-a hotărât restructurarea societăţii, organigrama a fost modificată prin desfiinţarea unor posturi, printre care s-a numărat şi cel deţinut de intimatul-contestator, fiind păstrate în structura de personal doar 61 de posturi, astfel că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că, din compararea organigramelor societăţii anterior şi ulterior disponibilizării, nu s-a constatat o reducere efectivă de personal.

Într-un alt motiv de recurs, se susţine că tribunalul a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale reţinând că decizia de concediere este nulă deoarece nu conţine lista locurilor de muncă disponibile în unitate în condiţiile art. 64 din Codul muncii, întrucât acest text de lege prevede obligativitatea din partea angajatorului de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazul în care concedierea este dispusă pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c (inaptitudine fizică/ psihică) şi art. 61 litera d (necorespundere profesională), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept conform art. 56 lit. f din Codul muncii.

Se învederează în continuare de către recurentă că în anul 2006 s-a adresat AJOFM P pentru o speţă similară, răspunsul primit fiind acela că angajatorul are obligaţia de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante din unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, în lipsa posturilor vacante, să solicite sprijinul AJOFM, numai în situaţia în care încetarea D. se face în temeiul art.64 alin.1, iar concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la lit.c şi d, precum şi în temeiul art.56 lit.f Codul muncii.

În fine, arată societatea-recurentă, sentinţa instanţei de fond nu poate fi pusă în executare întrucât, aşa cum s-a arătat, prin hotărârea AGA nr.64/2008, postul contestatorului a fost desfiinţat.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând cauza pe fond, respingerea contestaţiei, iar pentru situaţia admiterii recursului, s-a solicitat şi restabilirea situaţiei anterioare executării.

Intimatul-contestator nu a formulat întâmpinare, însă, reprezentat fiind în instanţă la termenul de 17 noiembrie 2009, prin apărător ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, depunându-se şi concluzii scrise în acest sens.

În recurs au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri, în copie, atât din partea recurentei, cât şi a intimatului-contestator.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

În conformitate cu disp.art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64.

Textul respectiv face trimitere la disp.art. 64 din Codul muncii în privinţa termenului înăuntrul căruia salariatul ar fi putut opta pentru postul vacant sau disponibil şi având în vedere că dispoziţiile art. 64 nu vizează situaţia concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, în practica şi literatura juridică s-a pus într-adevăr problema dacă se impune menţionarea în decizia de concediere a locurilor de muncă disponibile în unitate numai în cazul în care decizia este întemeiată pe dispoziţiile art. 61 lit. c şi d, respectiv pe disp.art. 56 lit. f din Codul muncii sau această menţiune trebuie să se regăsească şi în cazul unei concedieri pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, întemeiată pe disp.art. 65.

Având în vedere raţiunea textului şi sensul legii, practica judiciară, cât şi literatura juridică au optat către cea dea doua soluţie reţinându-se că nu ar fi logic ca în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică şi/ sau psihică ori necorespundere profesională să se ofere un alt loc de muncă, iar pentru desfiinţarea locului de muncă, motiv ce nu ţine de persoana salariatului, să nu se procedeze la fel, un argument în susţinerea acestui punct de vedere fiind acela că dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i se completează cu cele ale contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi cu cele ale Legii nr. 76/2002 privind asigurările de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, concluzionându-se că în pofida formulării limitative a art. 64 din Codul muncii, dispoziţiile sale trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art. 65 alin. 1 întrucât relaţiile de muncă se bazează şi pe principiul bunei credinţe şi a garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului.

Pe de altă parte, chiar şi neţinând cont de acest motiv de anulare a deciziei de concediere emisă de recurenta-intimată, soluţia pronunţată de tribunal, care a făcut referire în considerentele sentinţei şi la fondul pricinii, apare ca fiind corectă.

Astfel, în conformitate cu disp.art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar conform art. 65 alin. 2 , desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Scopul desfiinţării locului de muncă nu îl poate constitui înlăturarea salariatului nedorit, iar cauza invocată trebuie să existe în realitate, angajatorul neputând să invoce un motiv fictiv pentru a justifica desfiinţarea postului şi concedierea salariatului.

Prin hotărârea nr. 64/22.12.2008 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii recurente s-a aprobat restructurarea societăţii arătându-se în cuprinsul hotărârii, la art. 2, că aceasta se va realiza după următoarele criterii: desfiinţare de posturi, reproiectarea organigramei, încetarea contractului individual de muncă a personalului care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă şi a personalului din zonele obiectivelor care au beneficiat de retehnologizare/automatizare.

Prin art. 3 din respectiva hotărâre s-a aprobat desfiinţarea posturilor de şef departament prognoză-dezvoltare, precum şi a postului de coordonator staţii de la Sucursala E., iar conform art. 4 din hotărâre, reproiectarea organigramei vizează organizarea activităţii societăţii pe sisteme zonale, ce au fost enumerate şi care, potrivit art. 5 din hotărâre, vor fi coordonate de personal nominalizat din şefii de sucursale, conducerea sucursalelor urmând a fi preluată de actualii conducători tehnici.

Verificând organigrama societăţii recurente înainte şi după emiterea deciziei de concediere se constată că numărul total de posturi la nivelul întregii societăţi a crescut şi nu a scăzut şi chiar dacă în cadrul Sucursalei E. din 62 de posturi au rămas 61, la alte sucursale numărul de posturi a crescut.

Or, este firesc ca situaţia contestatorului să fie analizată în raport de organigrama existentă la nivelul întregii societăţi, care l-a şi angajat şi a emis decizia de concediere, hotărârea AGA nr. 64/22.12.2008 vizând întreaga societate şi nu doar în raport de organigrama Sucursalei E., la care face trimitere recurenta invocând desfiinţarea unui post la nivelul acestei sucursale, în cadrul unei societăţi cu peste 600 de angajaţi.

În raport de disp.art. 65 alin. 2 din Codul muncii, societatea recurentă trebuia să dovedească că la nivelul societăţii a avut loc efectiv o restructurare, iar aceasta corespunde unei cerinţe reale impusă de nevoile societăţii şi nu se poate reţine existenţa unei cauze reale şi serioase în condiţiile în care numărul total de salariaţi ulterior restructurării este mai mare, iar într-o societate cu peste 600 de posturi s-a aprobat desfiinţarea doar a două posturi.

Câtă vreme, art. 78 alin. 2 din Codul muncii statuează că la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară concedierii şi având în vedere cererea expresă a intimatului-contestator, în mod corect prima instanţă a dispus şi reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior.

Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea priveşte recursul de faţă ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.

În temeiul art. 274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-contestator, reprezentând onorariu avocat suportat de acesta în recurs potrivit chitanţei doveditoare nr. 138/16.11.2009 depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata (...) I. P (...) cu sediul în P,(...)-4, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr.1558 pronunţată la data de 21 august 2009 de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimatul-contestator E. E. domiciliat în oraşul E.,(...), judeţul P.

Obligă recurenta (...) I. P (...) la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul E. E..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 noiembrie 2009.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) J.-(...) (...)

Grefier

E. T.

E./VS

4 ex./ 17.12.2009

d.f(...)-Trib.P

j.f.(...) R

D. O.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120