Cabinet avocat Dreptul muncii

(6228/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.467/R

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată (...) D. CEREALE SA, împotriva sentinţei civile nr.1537 din 02 octombrie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n - Secţia Litigii de Muncă Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul contestator D. N., având ca obiect – contestaţie decizie concediere.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 21.01.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 28.01.2010, când a decis următoarele:

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1537/02.10.009 T r i b u n a l u l T e l e o r m a n - Secţia Civilă, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul D. N. în contradictoriu cu intimata (...) D. Cereale SRL; a anulat decizia de concediere nr.17/30.03.2007 emisă de intimată şi a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii; a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate majorate şi actualizate şi de celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat de la data de 25.02.2009 până la data reintegrării efective; a obligat pârâta la rectificarea şi la efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă; a respins restul capetelor de cerere ca fiind nefondate; a obligat pârâta la 1500 lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I, prin decizia nr.1151/R/2009, a admis recursul formulat de (...) D. Cereale SA B împotriva sentinţei nr.2295/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinându-se că instanţa de fond a procedat la rejudecarea fondului cu ignorarea îndrumărilor date de instanţa de recurs în considerentele deciziei de casare.

În acest sens, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa fondului s-a rezumat la a analiza doar pretinsa revenire tacită a angajatorului asupra deciziei de concediere, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru concedierea individuală din motive neimputabile salariatului în temeiul art.65 Codul muncii, aşa încât, neintrând în cercetarea fondului a pronunţat o hotărâre casabilă.

Pe parcursul celui de-al treilea ciclu procesual, părţile au depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv anexa 3 la decizia din 3.02.2006 a Consiliului de Administraţie, anexa 2 la proiectul de concediere colectivă nr.5211 din 26.02.2007, lista vizând componenţa departamentului operaţional din cadrul societăţii pe funcţii şi personal precum şi deciziei emise de Consiliul de Administraţie după data concedierii contestatorului.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a constatat că în baza contractului individual de muncă nr.10 din 15.03.2002 contestatorul a fost angajatul intimatei, iar de la data de 1.02.2006 a deţinut funcţia de şef departament operaţional - Regiunea T până la data de 18.05.2007 când prin decizia nr.15 din 30.03.2007 raporturile de muncă au încetat în baza art.65 al.1 Codul muncii.

La baza emiterii acestei decizii au stat următoarele acte: decizia Consiliului de Administraţie nr.2 din 22.02.2007, prevederile proiectului de concediere colectivă nr.3932 din 6.02.2007, adresa nr.5007/22.02.2007 precum şi procesele verbale nr.5008 din 22.02.2007 şi 6322 din 5 martie 2007.

Analizând decizia contestată şi actele care au stat la baza emiterii acesteia, prima instanţă a constatat, că în cazul contestatorului a operat o concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului - colectivă în condiţiile art.65 al.1 Codul muncii raportat la art.68 Codul muncii.

Din motivarea deciziei contestate rezultă că măsura a fost determinată de necesitatea restructurării şi reorganizării activităţii ca urmare a dificultăţilor financiare înregistrate concretizate în măsuri de retehnologizare a fluxului de predare primire a produselor agricole şi de centralizare a proceselor în cadrul tuturor departamentelor.

În această decizie intimata a informat contestatorul că nu dispune de locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea sa profesională şi că singurele locuri de muncă vacante sunt cele menţionate în chiar cuprinsul acesteia.

Din organigramele depuse la dosar a rezultat că, urmare reorganizării activităţii, la nivel de societate a operat desfiinţarea a 326 posturi şi înfiinţarea altor 83 posturi.

Modalitatea de reducere a personalului din aceste posturi a fost stabilită prin Proiectul de concediere colectivă, înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă T sub nr.1564/26.02.2007 potrivit căruia, printre alte criterii de stabilire a ordinii de prioritate în vederea concedierii, s-a prevăzut ca prim criteriu - competenţa profesională.

Prin acelaşi proiect s-a prevăzut ca, în vederea limitării numărului de concedieri, posturile nou create să fie oferite angajaţilor ce ar putea fi afectaţi de desfiinţarea posturilor.

În fine, în acelaşi proiect - punctul 3.2 - care se referă la schimbările ce se vor opera în cadrul departamentului operaţional - departament în cadrul căruia îşi desfăşură activitatea contestatorul - s-a prevăzut ca la nivelul acestui departament, la nivel de unitate se vor desfiinţa 12 posturi şi se vor înfiinţa 7 posturi, individualizându-se pe regiuni numărul şi categoriile de posturi înfiinţate/desfiinţate.

A statuat T r i b u n a l u l T e l e o r m a n că în ceea ce priveşte postul de şef departament operaţiuni - Regiunea T deţinut de contestator anterior emiterii deciziei nr.15/30.03.2007 , s-a constatat că acesta nu a fost desfiinţat, în proiectul de concediere la pct.3.2 prevăzându-se doar desfiinţarea a două posturi de şef departament regional - fără însă a fi indicate regiunile în care se vor desfiinţa.

Acest aspect, coroborat cu faptul că în lista privind componenţa departamentului operaţional din unitate, ulterioară concedierii, pe funcţii şi persoane, apar menţionate 3 posturi de şef departament operaţiuni, nu a putut susţine decât concluzia că în realitate a fost desfiinţat doar un astfel de post şi nu două posturi cum s-a prevăzut în proiect.

Pe de altă parte, s-a constatat că în structura organizatorică a societăţii valabilă până la 1 martie 2007 la Departamentul Operaţiuni nu apare menţionată „Regiunea Sud" - ce s-ar fi înfiinţat în baza deciziei nr.1/20.12.2006 a Consiliului de Administraţie prin desfiinţarea regiunilor G, T şi D, ci „Regiunea T" prevăzându-se expres că funcţia de şef departament operaţiuni este deţinută de contestator.

De asemenea, din analiza înscrisurilor depuse de intimată a rezultat că în cadrul acesteia au fost înfiinţate posturi noi compatibile cu pregătirea şi competenţa profesională a contestatorului, respectiv posturi de adjunct şef departament operaţiuni şi un post şef departament Protecţia N. precum şi faptul că fiind o concediere colectivă, intimata nu a respectat dispoziţiile art.72 Codul muncii, care, de altfel, apar menţionate şi în conţinutul deciziei de concediere şi nu a făcut publică existenţa tuturor posturilor.

În raport de cele reţinute, decizia de concediere nr.15/30.03.2007 a fost apreciată de tribunal a fi nelegală.

Astfel, concedierea colectivă se examinează din perspectiva a două aspecte : să aibă loc o desfiinţare efectivă a locului de muncă şi să existe o cauză reală şi serioasă a desfiinţării locului de muncă şi în consecinţă şi a concedierii salariatului încadrat la locul de muncă respectiv.

În cauză, desfiinţarea postului deţinut de contestator nu a fost apreciată ca fiind efectivă şi serioasă atâta timp cât, astfel cum s-a arătat, în fapt a fost desfiinţat un singur post de şef departament operaţiuni din cele 4 respectiv cel al contestatorului, şi cât timp, potrivit chiar recunoaşterii intimatei, acesta a continuat să-şi desfăşoare activitatea la acelaşi loc de muncă până la data de 25.02.2009, evident cu plata drepturilor salariale.

Ori, dacă fiind vorba despre dificultăţi economice, de transformări tehnologice care au impus renunţarea la serviciile unor salariaţi prin desfiinţarea locurilor de muncă, cauza serioasă ar fi făcut imposibilă continuarea activităţii de către contestator la acelaşi loc de muncă fără înregistrarea altor pagube pentru angajator.

Aceste aspecte unite cu cele anterior expuse au dus la concluzia că desfiinţarea postului de şef departament operaţional deţinut de contestator, nu a fost efectivă cu atât mai mult cu cât intimata nu a depus la dosar toate actele solicitate de instanţă prin încheierile din 16 aprilie 2008 şi 14 mai 2008, deşi sarcina probei îi revenea conform art.287 Codul muncii şi cu cât organigramele şi tabelele nominale din care rezultă componenţa departamentului operaţional nu poartă număr de înregistrare şi nu prevăd actul decizional care a stat la baza emiterii acestora.

De asemenea, s-a constatat că intimata n-a produs nici un fel de dovadă din care să rezulte c-ar fi făcut publică existenţa tuturor posturilor ori că, în ceea ce-l priveşte pe contestator, ar fi procedat la realizarea unei comunicări scrise pentru ca acesta să-şi exprime consimţământul cu privire la posturile nou înfiinţate, compatibile cu pregătirea sa profesională, întrucât dovezile prezentate nu pot avea această valenţă juridică în condiţiile în care contestatorul nu a fost nominalizat ca utilizator în lista mesajelor electronice.

Ca atare, în absenţa unei comunicări scrise şi dat fiind faptul că posturile nou înfiinţate, compatibile cu pregătirea profesională a contestatorului nu au fost menţionate în decizia de concediere acestuia i-a fost îngrădită posibilitatea de a-şi putea exprima, în baza art.72 C o d u l M u n c i i, consimţământul pentru ocuparea unuia dintre posturi.

Referitor la faptul că atât prin Proiectul de concediere, cât şi prin decizia contestată s-a stabilit ca şi criteriu de concediere, competenţa profesională, evaluarea urmând a fi realizată pentru fiecare angajat în parte de către şeful direct, cu posibilitatea contestării este de observat că intimata nu a dovedit că s-ar fi procedat la o astfel de evaluare profesională, la dosar aflându-se doar fişa de evaluare a contestatorului nesemnată, nedatată, ceea ce nu-i conferă forţă probantă.

Ori, în absenţa unor asemenea dovezi, nu s-a putut susţine că măsura desfacerii contractului de muncă al contestatorului s-a dispus pentru că nu a îndeplinit criteriile profesionale în raport cu ceilalţi salariaţi care au ocupat funcţia de şef departament operaţiuni şi care au fost menţinuţi pe post.

Drept urmare este evident că, în condiţiile în care concedierea a vizat un loc de muncă de natura celui ocupat de contestator şi nu chiar locul de muncă al acestuia, intimata a procedat la selecţia salariaţilor, chiar în absenţa evaluărilor profesionale, încălcând în acest fel, prevederile proiectului de concediere precum şi disp.art.72 Codul muncii.

În consecinţă, concedierea astfel dispusă faţă de contestator a fost apreciată ca nelegală aşa încât, a fost anulată decizia nr.15/30.03.2007 emisă de intimată iar în raport de dispoziţiile art.78 din Codul muncii s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia şi pe postul deţinut anterior concedierii, şi a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 25.02.2009 până la data reintegrării efective.

Totodată, a fost obligată pârâta la rectificarea şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă, iar capetele de cerere privind acordarea dobânzii legale şi obligarea intimatei la plata tuturor contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor sociale au fost respinse ca nefondate.

La respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor sociale s-a avut în vedere că potrivit art.40 lit.f din Codul muncii şi legislaţiei fiscale, angajatorul are obligaţia de a reţine şi a achita toate impozitele şi contribuţiile datorate de salariaţi pentru venitul din salarii.

Ca atare, contestatorul este îndreptăţit să primească despăgubirea numai în cuantum net, prin reducerea impozitelor şi contribuţiilor datorate conform legii astfel cum le-ar fi încasat dacă intimata n-ar fi dispus concedierea sa, iar în caz contrar acesta ar primi o sumă nedatorată.

Capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata dobânzii legale s-a apreciat a fi nefondat deoarece prin obligarea intimatei la plata către contestator, a dobânzii aferente, în condiţiile în care aceasta a fost obligată la plata actualizată a despăgubirilor, s-ar fi încălcat principiul echităţii, contestatorul beneficiind de o dublă reparare a prejudiciului, deci de o îmbogăţire fără justă cauză.

În temeiul dispoziţiilor art.274 Cod pr.civilă, intimata a fost obligată la 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând contravaloare onorariu avocat , la baza obligaţiei stând culpa procesuală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta (...) D. Cereale SA, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta susţine în esenţă pronunţarea sentinţei atacate cu greşita aplicare a legii şi a probelor câştigate cauzei. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că nelegal prima instanţă ar fi reţinut ca motive ale netemeiniciei deciziei de concediere patru argumente, analizate de altfel distinct în cadrul căii de atac promovate.

Astfel, se susţine că dintre cele patru posturi de şef Departamentul regional pe care societatea le avea în organigramă anterior restructurării, ar fi fost efectiv desfiinţat numai unul, cel al contestatorului.

Într-adevăr, pretinde recurenta în proiectul de concediere colectivă se prevede desfiinţarea a două posturi de şef departament regional din cele 4 existente şi nu se arată numele celor care le ocupă. Lipsa numelui nu poate fi reţinută ca o culpă în sarcina recurentei, deoarece în proiectele de concediere colectivă se desfiinţează posturi, indiferent de cine le ocupă, iar în al doilea rând atunci când se desfiinţează două sau mai multe posturi de acelaşi fel există criterii legale de stabilire a ordinii persoanelor restructurate ce se examinează ulterior aprobării proiectului de restructurare.

Prin urmare, până la aprobarea sa, proiectul nu are putere juridică şi ar fi ilegal să se menţioneze numele persoanei restructurate. În consecinţă raportat la cele menţionate, nu sunt reale susţinerile primei instanţe, conform cărora ar fi fost desfiinţat un singur post cel al contestatorului. S-a desfiinţat, de asemenea şi postul domnului E. N. D. ce are calitatea de personal specializat în probleme de mentenanţă şi efectuează astfel de servicii în interesul recurentei, iniţial în Italia şi în prezent în N.. În consecinţă, modificarea postului său din şef departament operaţional în şef departament i-a fost operată atât în cartea de muncă, cât şi în contractul de muncă, şi a fost justificată de simplul fapt că la momentul restructurării nu a mai avut nici un fel de atribuţii în departamentul operaţional, ocupându-se de mentenanţă pentru alte societăţii comerciale, în interesul şi sub directa coordonare a managerului acestora.

Organigrama societăţii la momentul restructurării nu conţine nici acest post, considerându-se că, de vreme ce nu mai prestează activitate în interesul departamentului operaţional, postul său nu este necesar departamentului precizat, nu mai ţine de acest departament în mod practic.

Prin urmare, nu sunt reale cele reţinute de instanţa de fond că există trei posturi şef departament operaţional, de la data restructurării şi până în prezent au existat doar două posturi, cele două persoane care le ocupă având responsabilităţi legate de operaţiunile de silozuri ale societăţii în România.

Cu privire la susţinerea că într-o decizie a Consiliului de Administraţie denumirea regiunii este Sud, în timp ce în cea de-a doua este T, această împrejurare este reală, însă lipsită de orice valoare argumentativă în ce priveşte temeinicia sau netemeinicia concedierii contestatorului.

Astfel, recunoaşte recurenta că printr-o decizie anterioară celei de restructurare s-a dispus înfiinţarea regiunii Sud, Departamentul Resurse Umane fiind împuternicit să aducă la îndeplinire această decizie. Aceasta nu s-a realizat fapt imputabil departamentului resurse umane, însă nu împietează asupra unei realităţi faptice de necontestat (din cele trei judeţene) incluzând şi Tul, unde contestatorul ocupa postul de şef departament operaţional, a fost înfiinţată o singură regiune nouă, care, indiferent cum este denumită, are de la restructurare un singur şef. De altfel, contestatorul nu a infirmat faptul că s-ar înfiinţa o nouă regiune operaţională mai largă.

Ori, aceasta înseamnă că desfiinţarea postului contestatorului este reală şi este justificată de unificarea activităţii operaţionale într-o singură regiune, indiferent care este numele acesteia.

Nelegală se susţine ar fi şi aprecierea primei instanţe, că posturile nou înfiinţate de şef departament protecţia muncii şi adjunct şef operaţiuni nu au fost comunicate contestatorului, deşi erau compatibile cu pregătirea sa profesională.

Nu trebuie neglijat sub acest aspect, că potrivit dispoziţiilor Legii nr.319/2006 orice persoană cu răspundere în materie de protecţia muncii, cu atât mai mult şeful Departamentului de protecţia muncii, în mod obligatoriu trebuie să urmeze un curs organizat de ITM pe baza căruia dobândeşte dreptul de a avea atribuţii în domeniul protecţiei muncii.

Contestatorul nici la momentul restructurării, nici ulterior acesteia nu avea pregătirea necesară specială postului în discuţie. De altfel, nici o altă persoană din cadrul societăţii recurente nu era aplicat pentru postul sus-menţionat, neavând cursul de specialitate necesar, astfel că postul a rămas neocupat, iar ulterior s-a apelat la serviciile unei firme cu personal specializat.

Cu privire la postul de adjunct şef operaţiuni a existat o singură cerere de ocupare a acestui post, cerere ce nu a fost formulată din partea contestatorului.

Acestuia i s-a adus la cunoştinţă despre existenţa postului, dar nu a acceptat, pe de o parte pe considerentul că desfiinţarea postului de şef departament pe care o deţinea a apreciat-o că nu este legală, iar pe de altă parte nu dorea să ocupe o funcţie inferioară celei avute anterior (poziţia de asistent sau de adjunct) fiind o treaptă sub postul său, considerând că ocuparea sa îl regradează. Un alt motiv al refuzului era salariul, evident diminuat faţă de cel al postului de şef departament operaţional.

Astfel nu numai că nu a optat pentru acest post, dar în plus în perioada de frământări, discuţii între personal şi conducerea societăţii în perioada 19 martie – 26 martie şi-a luat concediu de odihnă, motivând că nu-l interesează modul în care are loc reorganizarea.

Astfel, fiind s-a validat singura cerere depusă cea a domnului P. N..

Cu privire la susţinerea T r i b u n a l u l u i T e l e o r m a n, în sensul că locul de muncă al contestatorului nu ar fi fost desfiinţat, întrucât a continuat să-şi desfăşoare activitatea la locul său de muncă, încasând drepturi salariale, această susţinere nu poate fi primită, contravenind probatoriilor încuviinţate şi administrate în cauză.

Plata drepturilor salariale ale contestatorului s-a realizat ca efect al pronunţării sentinţei atacate dispoziţii executorii şi pentru a se conforma dispoziţiilor art.289, 277, 278 Codul muncii, în sensul evitării săvârşirii infracţiunilor incriminate de art.277, 278 Codul muncii.

Nu trebuie neglijat că între părţi a mai existat o altă cauză având ca obiect acordarea de daune morale în care contestatorul invocă faptul că nu i se permite accesul în propriul său birou, nu deţine maşină de serviciu, nu realizează deplasări, nu coordonează nicio echipă, nu i se solicită raportări, mărturisire peste care evident prima instanţă nu putea trece.

Pe de altă parte, la dosar există o adresă din data de 03.02.2009 a membrilor de sindicat ce face dovada că intimatul-contestator se prezintă la serviciu doar 2-3 ore pe zi şi nu primeşte nicio sarcină, document relevant în cauză şi necontestat de intimat.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentinţa civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

Art.65 din Codul muncii care a reprezentat temeiul de drept a încetării raporturilor de serviciu ale părţilor, defineşte noţiunea concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului şi condiţionează legalitatea şi temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de muncă de caracterul real, efectiv şi serios al desfiinţării locului de muncă respectiv. Acestei caracterizări a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat i se circumscrie cerinţa ca locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului, iar nu păstrat în organigrama acesteia sub o altă denumire, să fie impusă de dificultăţi reale de menţinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care funcţia respectivă s-a înfiinţat şi să fie imposibilă menţinerea postului fără pagube pentru angajator.

Concret, în subpunctul 3.2. din Proiectul de concediere colectivă se prevede că vor fi desfiinţate 2 posturi de şef departament operaţiuni regionale fără a fi indicate regiunile în care vor fi desfiinţate aceste posturi, aşa cum se prevede de altfel în subpunctul 3.1. din acelaşi proiect de concediere privind structura departamentului comercial.

Curtea apreciază însă că, în acest proiect de concediere, nu trebuiau indicate decât regiunile prevăzute în organigrama existentă, înainte de concedierea colectivă şi nu neapărat numele persoanelor a căror posturi se desfiinţează. Având în vedere, că în structura organizatorică a Departamentului operaţiuni (fila 11 dosar fond) sunt menţionate 5 regiuni, din care 4 au în structura organizatorică postul de şef Departament operaţiuni, printre acestea aflându-se şi regiunea T, este evident numai în acest mod (a indicării regiunilor din organigrama existentă anterior concedierii) se putea dovedi că postul deţinut de contestator a fost efectiv desfiinţat şi că a fost îndeplinită prima condiţie impusă de art.65 alin.2 Codul muncii.

Faptul că postul deţinut de contestator nu a fost desfiinţat efectiv rezultă şi din împrejurarea că deşi sarcina probei îi revenea potrivit art.287 Codul muncii, recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a depune la dosarul cauzei organigramele şi statele de funcţii – anterioare şi cele ulterioare concedierii. De altfel, organigrama şi tabelul nominal (ataşate la filele 60-65 dosar fond) ce atestă componenţa Departamentului operaţional nu au număr de înregistrare, nu precizează actul decizional ce a stat la baza emiterii acestora, cum legal susţine prima instanţă, sens în care evident că puteau fi produse pro cauza, nedemonstrând că a avut o suprimare efectivă a postului intimatului contestator din structura organizatorică a recurentei.

Corect s-a apreciat că intimata nu a fost în măsură să probeze, deşi sarcina probei îi revenea, în baza aceloraşi dispoziţii – art.287 Codul muncii că ar fi realizat comunicarea posturilor nou înfiinţate compatibile cu pregătirea profesională a contestatorului, contrar pct.5 din proiectul de concediere (ataşat la fila 13 dosar fond). Împrejurarea că pentru unul dintre posturi: cel de Ş. Secţie Departament Protecţia N. nu ar avea pregătirea necesară, iar pentru celălalt nu şi-ar fi exprimat opţiunea de ocupare, cel de Ş. Adjunct Operaţiuni, nu este de natură a complini cerinţa legii, respectiv aceea de a comunica intimatului a cărui post a fost desfiinţat, posturile nou înfiinţate compatibile cu pregătirea sa profesională. În cauză, recurenta nu a fost în măsură să dovedească în vreun mod primirea efectivă a înştiinţării asupra celor două posturi de către salariat compatibile cu pregătirea profesională. În lipsa dovezii unei atare comunicări către salariat nu se poate susţine respectarea obligaţiilor prevăzute de lege şi temeinicia măsurii concedierii dispuse în ceea ce-l priveşte pe contestator.

Totodată, din cuprinsul actelor pe care s-a întemeiat măsura concedierii nu rezultă care dintre motivele obiective, fără legătură cu persoana salariatului la care face referire art.65 alin.2 Codul muncii au avut ca efect concedierea contestatorului, respectiv nu rezultă că, în realitate, desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat a fost cauzată de un motiv obiectiv, fără legătură cu persoana acestuia, nu rezultă că desfiinţarea postului şi concedierea salariatului se impuneau cu necesitate pentru anumite raţiuni legate de eficientizarea activităţii, cum a încercat să sugereze ulterior intimata sau alte asemenea raţiuni şi motive temeinice vizând activitatea societăţii, neavând la bază studii temeinice privind activitatea intimatei, analizarea unor date sau indicatori, supunerea acestor motive spre analiză, dezvoltare şi aprobare unor organe competente, din care să reiasă caracterul necesar al desfiinţării postului.

Nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că restructurarea postului contestatorului este consecinţa reorganizării activităţii Departamentului Operaţiuni, în sensul că s-ar fi desfiinţat regiunile G, T, D şi s-a înfiinţat o singură regiune cu denumirea „Regiunea Sud”, întrucât acest aspect este infirmat de conţinutul în date al înscrisurilor depuse de însăşi recurenta, respectiv cele vizând structura organizatorică a societăţii valabilă până la data de 1 martie 2007 când s-a realizat concedierea colectivă (ataşată la filele 113-117, 115 dosar fond). Ori, în aceste înscrisuri este menţionată expres Regiunea T – Ş. Serviciu Operaţiuni N. D..

Aspectul existenţei unui alt litigiu privind acordarea daunelor morale de contestatorul din prezenta cauză excede cadrului procesual dedus judecăţii, sens în care apărările invocate pe aspectul în discuţie nu vor fi primite de instanţa de recurs.

Nici nemulţumirile membrilor de sindicat ce susţin prin adresa din data de 3 februarie 2009 că intimatul contestator s-ar prezentat 2-3 ore la serviciu şi nu primeşte nici o sarcină de serviciu nu au relevanţă în cauză, întrucât recurentul angajator are la îndemână mijloace procedurale adecvate în cazul în care astfel de susţineri s-ar confirma.

Nu trebuie neglijat că într-adevăr continuarea activităţii de către contestator şi plata drepturilor salariale aferente nu este de natură a susţine menţinerea postului contestatorului, în condiţiile în care s-a pronunţat o sentinţă a primei instanţe de admitere a contestaţiei sale, executorie conform art.289, 277, 278 Codul muncii. Numai că acest aspect nu este de natură a modifica sentinţa primei instanţe, sentinţă legală pentru considerentele expuse, respectiv acelea că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului nu a fost efectivă întrucât nu s-a realizat dovada că postul său nu s-ar mai regăsi în organigrama ori statul de funcţii ulterioare reorganizării raportat la aceleaşi documente anterioare reorganizării, neexistând la dosarul cauzei astfel de dovezi, deşi sarcina probei revenea recurentei conform art.287 Codul muncii.

Nu s-a probat, de asemenea, cum legal a reţinut prima instanţă, că potrivit art.72 Codul muncii angajatorul ar fi respectat ordinea de prioritate pentru ocuparea funcţiilor de Ş. Departament Operaţiuni, în condiţiile în care a apreciat că se impune unificarea activităţilor departamentelor operaţionale într-o singură regiune cea de sud şi că s-ar fi realizat selecţia pe criterii de competenţă profesională.

O astfel de evaluare nu a operat în cauză, sens în care concedierea contestatorului s-a realizat în baza unor criterii aleatorii, pur subiective, deşi ceea ce trebuia să guverneze raporturile de muncă este competenţa profesională, care întotdeauna trebuie evaluată pe criterii obiective.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menţinând sentinţa ca legală şi temeinică, fiind pronunţată cu interpretarea corectă a normelor de drept substanţial incidente în cauză, cât şi a probatoriilor încuviinţate şi administrate de prima instanţă.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată (...) D. CEREALE SA, împotriva sentinţei civile nr.1537 din 02 octombrie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l T e l e o r m a n - Secţia Litigii de Muncă Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul contestator D. N..

Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 28.01.2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. M. V. M. D. E. E. B.

GREFIER

G. E.

Red.E.LU.

Dact.LG/2 ex./10.02.2010

Jud.fond: M.O.; I.U.