Cabinet avocat Dreptul muncii

- R O M Â N I A -

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

DOSAR NR(...)

Format vechi nr.1754/2009

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.2235/R

Şedinţa publică din data de 07 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) B. (...)

GREFIER: D. N.

***************************

Pe rol fiind, soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ B – I (A.D.R.B.I.), împotriva sentinţei civile nr.7394 din data de 27.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.11555/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. N. H., având ca obiect „contestaţie decizie concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns recurenta-pârâtă Agenţia Pentru Dezvoltare Regională B – I, prin apărătorul său ales, d-nul avocat B. E., cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 165 dosar fond, emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...) din data de 01.10.2008 şi intimatul-reclamant T. N. H., personal şi asistat de apărătorul său ales, d-nul avocat E. D., cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 25 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...) din data de 06.04.2009.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Se prezintă în şedinţă publică recurenta-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională B – I, prin avocat, care, având cuvântul, arată că înţelege să solicite în această fază procesuală proba cu înscrisuri, ce au fost comunicate şi părţii intimate adverse, înscrisuri prin care tinde a se dovedi reaua-credinţă a intimatului, după emiterea hotărârii instanţei de fond, ca urmare a refuzului acestuia de a nu se prezenta la locul de muncă conform deciziei de reîncadrare.

Intimatul-reclamant, prin avocat, având cuvântul pe cererea de probatorii, arată că, în opinia sa, înscrisurile solicitate de partea potrivnică în recurs nu sunt utile şi pertinente cauzei, în raport de hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, devenită executorie, în sensul că nu i se pare corect să se uzeze de o hotărâre până când aceasta nu este definitivă şi irevocabilă. În consecinţă, apreciază că reaua-credinţă invocată de către recurenta-pârâtă, prin avocat, nu are legătură cu motivele de recurs.

Curtea, după deliberare, încuviinţează proba cu înscrisuri pentru recurenta-pârâtă Agenţia Pentru Dezvoltare Regională B-I, în temeiul dispoziţiilor art.305 Cod proc. civ.

Părţile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor prezente în susţinerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurenta-pârâtă Agenţia Pentru Dezvoltare Regională B-I, prin avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

Astfel, recurenta-pârâtă prin avocat apreciază că instanţa de fond, în mod neîntemeiat şi nelegal, face constatarea că din conţinutul deciziei contestate lipseşte menţiunea privind termenul de preaviz la concedierea salariatului, conform art.73 din Codul muncii. Or, în opinia sa, nu se putea acorda un preaviz, câtă vreme nu era o concediere care să ţină de persoana salariatului, ci pentru motive disciplinare.

În ceea ce priveşte faptele menţionate în decizia de concediere, solicită a se constata că decizia conţine doar descrierea celor două fapte pentru care salariatul a fost sancţionat, respectiv lipsa de la serviciu în data de 10.01.2008 şi afirmaţiile făcute în şedinţa publică de la aceeaşi dată, la Curtea de A p e l B u c u r e ş t i, celelalte menţiuni din preambulul dispoziţiei neavând legătură de cauzalitate cu acestea, ele fiind menţionate doar pentru a se descrie comportamentul general al intimatului la locul de muncă.

Arată, referitor la motivarea instanţei cu privire la netemeinicia desfacerii disciplinare a contractului de muncă, că instanţa de fond a apreciat că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă este prea severă în raport cu cele două fapte reţinute, care nu sunt atât de grave şi puteau fi sancţionate cu altă sancţiune mai uşoară.

Aşa fiind, recurenta-intimată apreciază că singura care poate face distincţie dintre o faptă gravă sau mai puţin gravă este societatea angajatoare, instanţa neavând atributul aprecierii asupra gravităţii unor abateri disciplinare.

Faţă de aceste considerente, faţă de cele pe larg dezvoltate, recurenta-pârâtă Agenţia Pentru Dezvoltare Regională B-I, prin avocat, concluzionează în sensul admiterii recursului său, aşa cum a fost formulat şi motivat în scris solicitând modificarea hotărârii judecătoreşti atacate, cu consecinţa respingerii contestaţie, ca neîntemeiată.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimatul-reclamant T. N. H., prin avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Agenţia Pentru Dezvoltare Regională B-I, cu consecinţa menţinerii hotărârii judecătoreşti atacate, ca fiind temeinică şi legală, în opinia sa, instanţa de fond făcând o cercetare deplină, în fapt şi în drept.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, intimatul-reclamant, prin avocat, arată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că obligaţia vine din însuşi contractul individual de muncă, legea cea mai apropiată de salariat, care poate deroga. Ori, în anexă, respectiv în actul adiţional nr.17 la contractul individual de muncă, se prevede obligativitatea acordării, de către angajator, a celor 15 zile de preaviz, nerespectarea acesteia conducând la nulitatea deciziei.

Referitor la cele invocate de recurenta-pârâtă privind motivele care au stat la baza emiterii deciziei contestate (două motive), intimatul-reclamant, prin avocat, arată că, la data de 01.10.2008, între orele 8³⁰ şi 11^40, pârâta a lua act de faptul că intimatul ar fi lipsit nejustificat de la serviciu, prilej cu care arată că acesta a fost prezent la un proces de judecată cu societatea intimată, fiind pedepsit, astfel, pentru dreptul său la opinie. Ori, pentru acest motiv, salariatul nu mai putea să-şi continue activitatea, pe motivul lezării conducerii instituţiei.

Pe de altă parte, solicită a se constata faptul că, în cuprinsul deciziei contestate, sunt enumerate mult mai multe fapte, fără a se arăta în mod concret fapta sau faptele care constituie abatere disciplinară, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina angajatului, fapte care nu se regăsesc în adresa prin care a fost convocat intimatul, pentru a i se face o anchetă disciplinară. Ori, necunoscând aceste fapte, contestatorul a fost pus în imposibilitatea de a-şi formula apărarea.

Mai mult decât atât, solicită a se constata faptul că nu ne găsim în faţa unei cercetări disciplinare, pârâta având o singură variantă de a nu face această cercetare, motivat de faptul că intimatul ar fi contestat componenţa comisiei de cercetare disciplinară. Ori, acest motiv nu poate reprezenta o scuză.

Faţă de aceste considerente, intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii judecătoreşti atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, având cuvântul în replică, arată că abaterea a fost analizată prin prisma afirmaţilor făcute în public şi prin prisma acestei fapte a fost analizată şi cea de a doua faptă.

Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispoziţiilor art.150 Cod proc. civ. şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A ,

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.7394 din data de 27.11.2008, pronunţată în dosarul nr.11555/3/LM/2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis, în parte, acţiunea completată, formulată de reclamantul T. N. H., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ B – I (A.D.R.B.I.).

A dispus anularea dispoziţiei nr.507/21.02.2008 emisă de intimată.

A dispus reintegrarea contestatorului în funcţia şi postul deţinute anterior concedierii.

A obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

A respins pretenţiile reclamantului având ca obiect plata salariului şi a celorlalte drepturi pentru perioada 1-22.02.2008, restituirea efectelor personale şi daunelor morale ca neîntemeiată.

A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect predarea carnetului de muncă.

A respins capătul de cerere privind eliberarea notei de lichidare ca neîntemeiată.

A respins cererea având ca obiect cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între părţi s-au stabilit raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului individual de muncă nr. 17/11.11.1999 si actelor adiţionale la acesta. Contestatorul a fost angajat iniţial în funcţia de expert IA la Direcţia de Programe si Managementul Proiectelor, pe durata nedeterminata, începând cu data de 01.11.1999, iar din octombrie 2004 a ocupat funcţia de director al direcţiei menţionate, apoi de sef serviciu al Serviciului Programe Guvernamentale si de E., respectiv sef al Departamentului Programe Guvernamentale si de E..

De asemenea, instanţa a retinut ca intre parti exista o situaţie conflictuala veche, contestatorul fiind actualmente reintegrat in baza unei sentinţe judecătoreşti, prin care instanţa a dispus anularea altei masuri de concediere pentru motive disciplinare.

Prin convocarea nr.382/29.01.2008 (fila 14 dosar fond), contestatorului i s-a solicitat o nota explicativă, la data de 06.02.2008, cu privire la lipsa sa de la serviciu în data de 10.01.2008, între orele 8,30-11,40, răspunsul la adresa 92/14.01.2008 - nota explicativa nr.181/17.01.2008 şi afirmaţiile făcute în şedinţa publică din data de 10.01.2008, la Curtea de Apel, în dosarul nr(...).

Cu ocazia cercetării prealabile de la data menţionată, comisia de cercetare numită prin decizia nr.496/29.01.2008 (fila 13 dosar fond) a întocmit procesul verbal de cercetare nr.522/06.02.2008 (fila 58 dosar fond) în care s-a menţionat că doar faptele de la punctele a) şi c) vor face obiectu| cercetării. Însă, aceasta cercetare nu s-a desfăşurat datorită faptului că salariatul a contestat legalitatea dispoziţiei de numire a comisiei de cercetare, motiv pentru care a refuzat sa semneze şi procesul-verbal. Pe baza acestui proces-verbal intimata a întocmit referatul nr.560/07.02.2008 (fila 61 dosar fond) care a stat la baza dispoziţiei de concediere.

La data de 21.02.2008, unitatea intimată a emis dispoziţia de concediere nr.507 (fila 7 dosar fond), prin care i s-a desfăcut salariatului contractul individual de muncă pentru motive disciplinare, începând cu data de 22.02.2008, potrivit dispoziţiilor art.61 lit. a) coroborate cu cele ale art.264 alin.1 lit. f) din Cocul muncii.

La data de 21.03.2008, în termenul legal, contestatorul a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei amintite, solicitând anularea acesteia, ca netemeinică si nelegală, pentru considerentele expuse în cerererea de chemare în judecata precizată.

Întrucât decizia de concediere a fost criticataă atât din punct de vedere a temeiniciei, cât şi a legalităţii, instanţa de fond a considerat că nu poate păşi la analiza temeiniciei, înainte de a face o atenta verificare a legalităţii acesteia.

Au fost analizate de către prima instanţă mai multe aspecte, referitoare la circumstanţele în care a avut loc sancţionarea disciplinară a salariatului şi la legalitatea dispoziţiei contestate.

S-a reţinut că sancţionarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale, care au ca scop, pe de o parte, eficienţa combaterii unor acte şi comportări dăunătoare procesului muncii, iar, pe de altă parte, de a garanta stabilirea exacta a faptelor şi de a asigura dreptul la apărare al salariatului în cauză, evitandu-s, astfel, sancţiuni nejuste.

Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art.61 lit. c) şi lit. d), art.63, art.65, art.66, art.73, art.74 alin.1, art.267 alin.1, alin.2, alin.3 şi alin.4 din Codul muncii.

Ca urmare, a reţinut că din conţinutul deciziei de concediere disciplinară ce se contestă în speţă, rezultă, într-adevăr, că lipseşte menţiunea privind acordarea termenului de preaviz, fapt de natura a-i produce contestatorului o vătămare, în condiţiile în care şi în actul adiţional nr.17 d) la contractul individual de muncă, la punctul L litera b) se menţiona obligaţia angajatorului de a-i acorda preaviz, în caz de concediere.

Împrejurarea că în dispoziţia de concediere nu s-a specificat numărul de înregistrare la I.T.M. al contractului individual de munca al contestatorului si numărul din registrul de evidenta al salariaţilor si că nu s-a menţionat termenul in care urma a fi adusa la îndeplinire dispoziţia, de către Departamentul Resurse Umane, nu constituie prevederi obligatorii, a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută a dispoziţiei. De asemenea, împrejurarea ca intimata i-a impus predarea mijloacelor materiale şi documentelor deţinute în virtutea funcţiei, nu este un aspect de natura a conduce la anularea dispoziţiei.

Instanţa de fond a mai avut în vedere şi dispoziţiile art.62 alin.2 din Codul muncii, apreciind că, legat de motivele de fapt si de drept ale concedierii, acestea nu pot fi decât acele motive care au fost arătate în convocarea pentru cercetarea prealabilă şi care au făcut obiectul cercetării prealabile în sine, orice alte fapte sau motive străine de acestea neputând constitui motive ale concedierii, întrucât, în privinţa acestora nu s-au efectuat cercetări şi lipseşte chiar cercetarea prealabilă.

În cazul de faţă, aşa cum rezultă din procesul verbal de cercetare nr.522/06.02.2008 şi din referatul nr.560/07.02.2008, contestatorul a fost cercetat cu privire la lipsa de la serviciu în data de 10.01.2008. între orele 8,30-11,40 şi în legătură cu afirmaţiile făcute în şedinţa publică din data de 10.01.2008, la Curtea de Apel, în dosarul nr(...), iar motivele reţinute în preambulul deciziei de concediere sunt mult mai complexe (comiterea unui abuz de drept, prin contestarea cu rea-credinţa a calităţii de reprezentant legal al intimatei, a directorului agenţiei; în ultimii ani, neanunţarea agenţiei atunci când a lipsit de la serviciu pentru a participa la termenele de judecata avute in procesele cu intimata, deşi avea avocat angajat; nesemnarea condicii pentru o lunga perioadă de timp; acţionarea în judecata a intimatei, în baza Legii nr.544/2001 şi în materie penală; adresarea de acuze şi jigniri directorului general, în adresele pe care i le înainta; afirmaţii grave la adresa conducerii cu ocazia unor procese intentate Agenţiei; întreţinerea unei relaţii conflictuale cu subordonaţii săi si o parte din salariaţii B., care au înaintat chiar o nota oficială de protest la adresa acestuia).

Tribunalul a mai reţinut că, în drept, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art.8, art.10, art.16, art.39 alin.2 lit. b), c), d) din Codul muncii şi prevederile art.21 pct.1, pct.3, pct.4 şi pct.5, art.29, art.33, art.66, art.76 din Regulamentul intern, concedierea având la baza referatul nr.560/07.02.2008, punctul de vedere al salariaţilor exprimat în procesul-verbal nr.771/20.02.2008 şi Nota de protest nr.4823/13.12.2007.

Ca urmare, chiar dacă o parte dintre faptele pentru care nu a avut loc cercetarea disciplinara ar fi întemeiate, instanţa nu le poate lua în considerare, întrucat pentru acestea nu s-a efectuat convocarea şi cercetarea disciplinară, motiv pentru care, în raport de aceste fapte, dispoziţia de sancţionare este lovită de nulitate absolută.

Reţine că în literatura juridică, s-a subliniat că efectuarea cercetării prealabile şi, inclusiv, convocarea salariatului reprezintă obligaţii ale angajatorului, iar necesitatea ascultării învinuitului şi a verificării susţinerilor sale în apărare, prealabil aplicării sancţiunii, evidenţiază că legiuitorul a înţeles să facă din respectarea dreptului la apărare o condiţie de validitate a însuşi actului de sancţionare.

Efectuarea cercetării prealabile numai după ce convocarea salariatului a fost făcută, are caracterul unei măsuri de protecţie, edictate în scopul de a preveni aplicarea unor sancţiuni disciplinare nejustificate.

Cercetarea prealabilă trebuie să se finalizeze cu un proces-verbal, referat sau raport întocmit de persoanele împuternicite să o efectueze, în care se consemnează rezultatele acesteia şi care are o importanţă fundamentală, întrucât stă la baza deciziei de sancţionare.

Pe de altă parte, intimata nu a făcut dovada faptului ca, anterior concedierii, ar fi adus la cunoştinţa acestuia procesul-verbal de cercetare disciplinară, referatul nr.560/07.02.2008, punctul de vedere al salariaţilor exprimat în procesul verbal nr.771/20.02.2008 şi Nota de protest nr.4823/13.12.2007, desi aceste documente au fost invocate in preambulul dispoziţiei de concediere si au stat la baza luării deciziei de concediere. Acest aspect i-a cauzat contestatorului o vătămare, sub aspectul faptului ca nu au fost indicate motivele de fapt concrete, care au determinat sancţionarea sa.

Astfel, prima instanţă a reţinut că simpla absenţă nemotivată, timp de 3 ore, de la serviciu, în data de 10.01.2008, în condiţiile în care se cunoştea împrejurarea că există un termen acordat în cadrul unui litigiu cu intimata şi afirmaţiile făcute în şedinţa publică din data de 10.01.2008, la Curtea de Apel, în dosarul nr(...), nu pot constitui fapte de o asemenea gravitate, încât sa conducă la concedierea unui salariat. Pentru aceste fapte, intimata putea, eventual, recurge la o altă sancţiune, mai uşoară şi adecvată abaterii comise, nu direct la sancţiunea cea mai severă - desfacerea contractului individual de muncă.

Justificarea intimatei, în sensul că nu pot fi prevăzute toate tipurile de fapte ce atrag sancţionarea salariatului, nu este pertinentă, întrucât, prin Regulamentul intern ar fi trebuit măcar indicate categoriile de fapte ce constituie abateri grave, pentru că acestea atrag, de obicei, sancţiunile cele mai severe - reţineri din salariu, retrogradări, concedieri.

Pe de altă parte, pentru faptele reţinute nu au fost indicate urmările produse, în scopul a se putea aprecia gravitatea faptelor şi dozarea sancţiunii.

Celelalte susţineri ale intimatei, legate de încălcarea disciplinei muncii, nu au fost dovedite, în sensul indicării faptei concrete, care a fost de natură să conducă la perturbarea activităţii intimatei sau să îi aducă prejudicii substanţiale.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea contestatorului, în sensul că nu s-au respectat nici dispoziţiile Legii nr.571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, întrucât, prin reţinerea în sarcina sa a faptelor indicate în decizie lui nu i s-a adus o vătămare, sub aspectul încălcării drepturilor ce sunt protejate de acest act normativ.

Faţă de cele mai sus reţinute, văzând şi dispoziţiile art 78 alin.1 din Codul muncii, Tribunalul a admia contestaţia, a dispua anularea dispoziţiei de concediere nr.507/21.02.2008, emis de intimată, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei contestate, prin reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii şi a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariate majorate, indexate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă a acestuia.

Legat de pretenţiile contestatorului vizând plata salariului aferent perioadei 01-22.02.2008, prima instanţă a apreciat că intimata a făcut dovada, cu documentele depuse la dosar (extrase de cont şi ordine de plată - filele 127-129 dosar fond) a faptului ca i-a achitat salariatului aceste drepturi, astfel că, cererea acestuia urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată. Celelalte drepturi salariale pe care le-a solicitat contestatorul - tichete de masa etc. - de la data concedierii, urmează, oricum, a-i fi acordate, ca urmare a reintegrării în funcţia deţinută anterior.

Cererea contestatorului vizând restituirea efectelor personale a fost respinsă tot ca neîntemeiată, instanţa reţinând că intimata a menţionat că nu a păstrat, de la contestator, decât acele mijloace materiale şi documente deţinute în virtutea funcţiei, iar cele personale se află depozitate în arhiva unităţii, contestatorul putând să se prezinte oricând spre a le ridica.

Întrucât, în şedinţa publică din data de 27.11.2008, intimata i-a înmânat contestatorului carnetul de muncă, instanţa a respins ca rămas fără obiect, acest capăt de cerere.

În privinţa obligării intimatei la plata daunelor morale in cuantum de 10.000 euro, justificate de lezarea demnităţii si subminarea autorităţii faţă de colegi, precum si de faptul că at fi avut implicaţii negative asupra soţiei, concedierea sa, diagnosticată cu ameninţare de naştere prematură, instanţa apreciază, raportat la soluţia pronunţată asupra contestaţiei, ca acestea nu sunt justificate si nici nu au fost dovedite, astfel că le-a respins.

A avur în vedere că, potrivit dispoziţiilor art.269 alin.1 din Codul muncii "angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa-l despăgubească pe salariat in situaţia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, in timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul."

Ca urmare, a apreciat că acordarea unor daune morale este condiţionată de producerea unui minimum de probe şi de indicii din care să rezulte atât existenţa prejudiciului moral adus salariatului, cat si întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăşi existenţa măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

Pe de altă parte, pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie sa aibă o anumită gravitate, sa se datoreze culpei angajatorului, care să-l fi sancţionat pe nedrept si sa fi rezultat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.

Astfel, Tribunalul a considerat că nu poate fi primita susţinerea contestatorului, în sensul lezării imaginii şi producerii unor consecinţe negative pe plan social, chiar plauzibilă în astfel de situaţii, în condiţiile în care, instanţa, prin anularea concedierii si reintegrarea in funcţia deţinuta anterior, i-a acordat o justa si suficienta reparaţie a prejudiciului suferit.

Cererea privind eliberarea Notei de lichidare a fost respinsa ca neîntemeiata, întrucât, fata de soluţia pronunţata de instanţă, de anulare a deciziei de concediere, folosul practic urmărit de petent si vătămarea produsa, prin neinformarea cu privire la situaţia debitelor avute faţă de intimată, nu mai subzistă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională B - I (A.D.R.B.I.).

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă a susţinut că, în fapt, sentinţa civilă nr.7394 din 27.12.2008 s-a dat fara sa se studieze si sa se ia în considerare toate probele existente la dosar, dintre care unele erau necesare si concludente pentru stabilirea faptelor si a gradului de vinovăţie a salariatului. Totodată, recurenta precizează că în sentinţa pronunţata exista si motivaţii contradictorii cat si interpretări eronate ale normelor legale.

Astfel, arată că instanţa de fond, în mod cu totul neîntemeiat şi nelegal, a făcut constatarea că, din conţinutul deciziei, lipseşte menţiunea privind termenul de preaviz, fapt de natura a aduce prejudicii contestatorului, in condiţiile in care in actul adiţional nr.17 d) la contractul individual de munca - la punctul L litera b) se menţiona obligaţia angajatorului de a-i acorda salariatului preaviz, în caz de concediere.

Menţionează că, asa dupa cum arătat si in cuprinsul întâmpinării existente la dosar, perioada de preaviz care s-a prevăzut în actul adiţional 17 (d) - la lit.b) din capitolul L - Alte clauze, face trimitere la prevederile C o d u l u i m u n c i i sau Contractului colectiv de munca (la nivelul A.D.R.B.I. se aplica Contractul colectiv de munca la nivel naţional). Niciuna din aceste doua norme legale nu prevede obligativitatea acordării preavizului în cazul concedierii, disciplinare, deci pentru motive care ţin de persoana salariatului. Art.73 din Codul muncii, la care face trimitere prima instanţă, prevede, in mod limitativ, cazurile pentru care trebuie acordat preavizul, in cazul concedierii, iar printre aceste cazuri nu figurează concedierea disciplinară.

Mai menţionează că nici actul adiţional nr.17 d) si nici instanţa nu pot adaugă la lege ( Codul muncii si Contractul colectiv de munca la nivel naţional), în sensul includerii printre cazurile pentru care trebuie acordat preavizul si a cazului de concediere disciplinara, deci pentru motive care tin de persoana salariatului.

Recurenta învederează că, deşi instanţa de fond a retinut in mod corect cele doua fapte pentru care s-a dispus concedierea disciplinara a domnului T. N. H. (alineatul 5 de la pag.7 a sentinţei atacate), respectiv „În cazul de fata, asa cum rezulta din procesul verbal de cercetare nr.522/06.02.2008 si referatul nr.560/07.02.2008 contestatorul a fost cercetat cu privire la lipsa de la serviciu in data de 10.01.2008 intre orele 8,30 - 11,40 si afirmaţiile făcute in şedinţa publica din data de 10.01.2008 la Curtea de Apel in dosarul (...)", a menţionat in acelaşi paragraf, fără a interpreta dispoziţiile art.266 din Codul muncii, ca „motivele reţinute in preambulul deciziei de concediere sunt mult mai complexe.".

Solicită instanţei de recurs să observe că dispoziţia de concediere nu conţine decât descrierea celor doua fapte pentru care s-a dispus cercetarea disciplinara prealabila si, in final concedierea salariatului, aceste fapte fiind enumerate cu I si respectiv II. Celelalte menţiuni din preambulul dispoziţiei nu au o legătura de cauzalitate directa cu aceste fapte, dar vin sa arate comportarea generala, in serviciu, a domnului T. N. si au fost menţionate exact in legătura cu acest comportament.

Arată că o alta observaţie neîntemeiata reţinuta de instanţa de fond (alineatele 6 si 7 de la pag.7 din sentinţa atacată) se refera la temeiurile de drept care au fost invocate de către angajator in dispoziţia de concediere, instanţa introducând, printre temeiurile de drept care au fost invocate si unele acte procedurale, care au fost întocmite de Comisia de cercetare disciplinara si de salariaţi ai Agenţiei (Referatul 560/07.02.2008, punctul de vedere al salariaţilor exprimat in Procesul-verbal nr.771/20.02.2008 si Nota de protest nr.4823/13.12.2007).

În acest sens, recurenta subliniază ca atat convocarea salariatului, cat si referatul constatator, intocmit de Comisia de cercetare disciplinara in urma incercarii de a efectua cercetarea disciplinara a salariatului, nu se referă decât la cele doua fapte care au fost imputate salariatului si care au fost reţinute, in mod corect, de către instanţă.

Totodată, in condiţiile in care cercetarea disciplinara a domnului T. N. nu a putut avea loc din motive imputabile acestuia - dupa cum a reţinut si instanţa – recurenta susţine că nu înţelege la ce fapte, pentru care nu s-a efectuat convocarea si cercetarea disciplinara, se refera instanţa, fapte in raport de care dispoziţia de sancţionare ar fi lovită de nulitate absolută.

D. din textul sentinţei atacate: „Pe de alta parte, pentru faptele reţinute nu au fost indicate urmările produse, pentru a se putea aprecia gravitatea faptelor si dozarea sancţiunii" şi arată că aceasta ultima menţiune este în totala contradicţie cu doctrina in materie, deoarece pentru a aprecia gravitatea unei fapte nu trebuie indicate urmările faptei respective. Astfel, în doctrină se apreciază că „daca sunt probate elementele constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv înfrângerea obligaţiilor de serviciu si vinovăţia, rezultatul dăunător si legătura cauzala se prezuma". Prin urmare, apreciază recurenta, nu este necesar a se indica urmările faptelor pentru a se aprecia gravitatea lor si dozarea sancţiunii, atâta timp cat s-au probat elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

Consideră că Dispoziţia de concediere nr.507/21.02.2008 conţine, de asemenea, în detaliu, urmările produse de faptele domnului T. N. H..

Referitor la motivarea instanţei de fond cu privire la netemeinicia desfacerii disciplinare a contractului de munca, recurenta arată că instanţa a apreciat ca sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de munca este prea H. in raport cu cele doua fapte reţinute, care nu sunt atat de grave si puteau fi sancţionate cu o alta sancţiune, mai uşoara (paragraful 6 de la pag. 8 din sentinţa atacată.

Cu privire la acest aspect, face observaţia că prima fapta reţinuta - absenta nemotivata de la serviciu timp de 3 ore in data de 10.01.2008, cand contestatorul se afla la un termen dintr-un litigiu cu A.D.R.B.-I. - nu este, întradevăr, foarte gravă, daca este analizată ca o faptă singulară. Arată, însă, că a probat, in cuprinsul dispoziţiei de concediere si in referatul nr.560/07.02.2008, faptul ca acest tip de abatere a avut caracter repetat, deoarece domnul T. N. a procedat de mai multe ori la fel, desi conducerea Agenţiei i-a solicitat in repetate rânduri sa faca cereri de concediu fara plata in astfel de situaţii, iar aceste cereri i se vor aproba. Oricum, faptul ca angajatorul avea cunoştinţa de termenele din procesele pe care le avea cu domnul T. N. nu este de natura sa scuze fapta acestuia de a lipsi nemotivat, mai ales cand aceasta fapăa are caracter repetat. În sprijinul acestor afirmaţii anexează si sentinţa civila nr.6347/15.10.2008 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, pronunţată în dosarul (...), în care instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea domnului T. N. de a obliga A.D.R.B.-I. Sa îi motiveze astfel de absente, respectiv atunci cand a lipsit nemotivat de la serviciu, cand a avut procese cu Agenţia.

Referitor la cea de-a doua faptă, respectiv afirmaţia făcuta in public - in fata Instanţei - ca domnul director general O. E. E. nu este reprezentantul legal al B.-I, in condiţiile in care timp de 8 ani nu i-a contestat aceasta calitate si a incheiat numeroase acte juridice cu acesta, reprezintă, in opinia recurentei, o fapta foarte H., de natura sa şubrezească definitiv relaţia de munca cu domnul T. N.. Arată că, în întâmpinarea si concluziile scrise de la dosar, a detaliat motivaţiile pentru care a considerat aceasta fapta ca fiind foarte H. si de ce reprezintă ea un abuz de drept.

Consideră că instanţa nu are atributul aprecierii asupra gravităţii unor abateri disciplinare, acesta fiind atributul exclusiv al angajatorului, dat fiind că acesta este cel care plăteşte contraprestatia muncii.

Arată că, aşa cum a susţinut si contestatorul în faţa instanţei de fond, dl T. N. intentase peste 10 procese A.D.R.B.I. pentru a obţine informaţii de interes public si se prezenta la fiecare termen de judecată, fără a solicita aprobarea în acest sens, ba mai mult, a intentat si o acţiune pentru a i se plăti orele în care a absentat, pe motiv că a fost la instanţă, în contradictoriu cu angajatorul.

Mai mult, recurenta apreciază că instanţa, în mod neîntemeiat, erijându-se în apărătorul contestatorului şi adăugând la lege, a reţinut că „Angajatorul nu a făcut dovada faptului că anterior concedierii ar fi adus la cunoştinţă contestatorului procesul verbal de cercetare disciplinară. Acest aspect i-a cauzat contestatorului o vătămare, sub aspectul faptului că nu au fost indicate motivele de fapt concrete, care au determinat sancţionarea sa" - alineatul 5 pagina 8 din sentinţa atacată.

Precizează că nu a găsit şi nu cunoaşte o prevedere legală care să creeze sau din care să reiasă această obligaţie reţinută de către instanţă, iar dacă această constatare a instanţei, este o propunere, de lege ferenda, atunci se obligăm să o respecte, după ce se va concretiza într-un act normativ.

Consideră că anularea sancţiunii de concediere disciplinară este de natura sa afecteze grav climatul social din cadrul A.D.R.B.-I., mai ales ca majoritatea salariaţilor agenţiei si-au exprimat acordul cu privire la măsura concedierii disciplinare a domnului T. N., considerand-o singura măsura care ar putea sa restabilească E. si echilibrul social din Agenţie.

Referitor la menţiunea Instanţei (alineatele 8 si 9 din pag.8 a sentinţei atacate), că, mai ales pentru ultima fapta nu s-a făcut dovada prevederilor din Regulamentul Intern care au fost incalcate si ca nu este pertinenta justificarea A.D.R.B.-I. cu privire la faptul ca nu pot fi prevăzute toate tipurile de fapte ce atrag sancţionarea salariatului, recurenta susţine, în continuare, aceste justificări si le consideră pertinente. Chiar daca faptele respective nu sunt prevăzute in Regulamentul Intern sau alte norme interne, aceasta nu înseamnă ca faptele respective nu trebuie sancţionate, iar jurisprudenta conţine numeroase situaţii in care s-au constatat abateri disciplinare si s-au validat sancţiuni disciplinare, pentru fapte care nu au fost prevăzute in Regulamente Interne sau alte norme interne.

Referitor la faptul că instanţa de fond a reţinut faptul ca reclamantul a mai fost concediat anterior pentru motive disciplinare, iar apoi a fost reintegrat in baza unei sentinţe judecătoreşti, recurenta arată că această menţiune a instanţei este eronată, nereala si nu se bazează pe nicio proba existenta la dosar (un argument în plus pentru superficialitatea de analiză a probatoriului şi subiectivismul instanţei), deoarece singura menţiune cu privire la reintegrare este făcuta de contestator în întâmpinarea sa. Reintegrarea despre care vorbeşte, însă, contestatorul în intampinare, nu este urmarea anulării vreunei măsuri de concediere disciplinară, ci este vorba de reintegrarea pe un post de conducere, în condiţiile în care contractul de munca al contestatorului era in executare, dar acesta fusese trecut într-un post de execuţie.

În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.304¹ din C o d u l d e procedură civilă.

Deşi legal citat, intimatul-reclamant T. N. H. nu a formulat întâmpinare, însă, prezent fiind la judecata recursului, prin avocat, a solicitat respingerea recursului de clarat de recurenta-pârâtă A.D.R.B.I., ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei atacate, invocând verbal apărări de fond la motivele de recurs.

La cererea recurentei-pârâte, s-a administrat, în prezentul recurs, proba cu înscrisuri, prin care aceasta intenţionează să dovedească reaua-credinţă a intimatului, care, după emiterea hotărârii instanţei de fond, a refuzat să se prezinte la locul de muncă, conform deciziei de reîncadrare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum şi, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art.304¹ Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003) reglementează, prin norme imperative, cazurile şi condiţiile în care poate avea loc încetarea contractului individual de muncă al salariatului.

În ceea ce priveşte concedierea disciplinară, în Codul muncii este prevăzută strict, prin norme cu un vădit caracter de protecţie a salariatului, procedura ce trebuie parcursă de către angajator, cu prilejul emiterii deciziei de concediere, cât şi cerinţele obligatorii de fond şi de formă ale unei atari decizii.

Astfel, sunt reglementate atât cerinţe legale prealabile, cât şi concomitente actului de concediere, în scopul de a se preveni eventualele abuzuri ale angajatorului, într-o astfel de situaţie.

Încălcarea dispoziţiilor legale imperative cu privire la emiterea deciziei de concediere disciplinară este sancţionată cu nulitatea, legiuitorul folosind chiar sintagma nulitate absolută, pentru a înlătura orice dubiu asupra felului nulităţii ce intervine.

Ca urmare, Curtea apreciază că în mod justificat a reţinut şi prima instanţă că sancţionarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale, care au ca scop, pe de o parte, eficienţa combaterii unor acte şi comportări dăunătoare procesului muncii, iar, pe de altă parte, pentru a se garanta stabilirea exacta a faptelor şi de a se asigura dreptul la apărare al salariatului, evitându-se, astfel, aplicarea unor sancţiuni nejuste.

Din conţinutul deciziei de concediere disciplinară ce se contestă în speţă, rezultă, într-adevăr, că lipseşte menţiunea privind acordarea termenului de preaviz, fapt pe care instanţa de fond l-a considerat de natura a-i produce salariatului o vătămare, în condiţiile în care şi în actul adiţional nr.17 d) la contractul individual de muncă, la punctul L litera b) se menţionează obligaţia angajatorului de a-i acorda preaviz, în caz de concediere.

Curtea reţine, însă, că acest aspect nu este, însă, de natură să atragă nulitatea deciziei de concediere, întrucât, aşa cum susţine recurenta, perioada de preaviz care s-a prevăzut în actul adiţional 17 (d) - la lit.b) din capitolul L - Alte clauze, face trimitere la prevederile C o d u l u i m u n c i i sau Contractului colectiv de muncă. Ori, la nivelul recureentei A.D.R.B.I. se aplica Contractul colectiv de munca la nivel naţional, care nu prevede obligativitatea acordării preavizului în cazul concedierii disciplinare.

Totodată, dispoziţiile art.73 din Codul muncii, care prevăd, în mod strict şi limitativ cazurile pentru care trebuie acordat preavizul, în cazul concedierii, nu menţionează, printre aceste cazuri, concedierea disciplinară. O interpretare contrară, ar adăuga la lege, ceea ce nu este permis.

Aşadar, Curtea apreciază că este fondată doar această susţinere a recurentei, pe care o primeşte ca atare, urmând, însă a înlătura, ca nefondate, toate celelalte critici formulate de aceasta în cuprinsul cererii de recurs, apreciind că sunt doar afirmaţii formale, lipsite de conşinut juridic.

Ca urmare, Curtea, în raport de dispoziţiile art.62 alin.2 din Codul muncii, apreciază că în mod justificat a reţinut prima instanţă că motivele de fapt şi de drept ale concedierii pot fi doar motivele care au fost arătate în convocarea emisă în vederea efectuării cercetării prealabile şi care, implicit, au făcut şi obiectul cercetării prealabile în sine, astfel că orice alte fapte sau motive străine de acestea, nu pot constitui motive ale concedierii (de vreme ce ele nu au făcut obiectul cercetării).

În sensul celor de mai sus, Curtea constată că, în speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din procesul verbal de cercetare nr.522/06.02.2008 şi din referatul nr.560/07.02.2008 rezultă că intimatul-contestator a fost cercetat cu privire la două fapte: lipsa sa de la serviciu din data de 10.01.2008, între orele 8,30-11,40, precum şi afirmaţiile făcute în şedinţa publică din data de 10.01.2008, la Curtea de Apel, în dosarul nr(...).

Ori, în motivarea în fapt a deciziei de concediere sunt enumerate mai multe fapte: comiterea unui abuz de drept, prin contestarea cu rea-credinţa a calităţii de reprezentant legal al intimatei, a directorului agenţiei; în ultimii ani, neanunţarea agenţiei atunci când a lipsit de la serviciu pentru a participa la termenele de judecata avute in procesele cu intimata, deşi avea avocat angajat; nesemnarea condicii pentru o lunga perioadă de timp; acţionarea în judecata a intimatei, în baza Legii nr.544/2001 şi în materie penală; adresarea de acuze şi jigniri directorului general, în adresele pe care i le înainta; afirmaţii grave la adresa conducerii cu ocazia unor procese intentate Agenţiei; întreţinerea unei relaţii conflictuale cu subordonaţii săi si o parte din salariaţii B., care au înaintat chiar o nota oficială de protest la adresa acestuia.

Faţă de acest aspect, Curtea apreciază că nu se susţine afirmaţia agenţiei recurente, în sensul că celelalte fapte au fost menţionate în cuprinsul actului de concediere, doar pentru circumstanţierea comportamentului general al salariatului, întrucât nu există, în decizia contestată, nici o menţiune în acest sens. Ori, decizia de concediere nu mai poate fi modificată (corectată, completată) ulterior, în faţa instanţei, cu prilejul judecării contestaţiei.

Pentru acest motiv, apare ca justă concluzia primei instanţe în sensul că, chiar dacă o parte dintre faptele pentru care nu a avut loc cercetarea disciplinara ar fi întemeiate, instanţa nu le-ar putea lua în considerare, întrucat pentru acestea nu s-a efectuat convocarea şi cercetarea disciplinară, astfel că, în raport de aceste fapte, dispoziţia de sancţionare este lovită de nulitate absolută.

Totodată, Curtea reţine că efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iniţiată cu convocarea salariatului, reprezintă obligaţii ale angajatorului, iar respectarea dreptului la apărare al acestuia reprezintă, practic, o condiţie de validitate a actului de sancţionare disciplinară.

Astfel, pentru a se realiza o cercetare disciplinară efectivă, este necesară ascultarea salariatului în cadrul cercetării disciplinare, precum şi verificarea susţinerilor pe care el le formulează în apărare,

Din modul în care legiuitorul a reglementat procedura cercetării disciplinare prealabile rezultă, cu claritate, intenţia acestuia de a preveni, prin norme cu un vădit caracter de protecţie, aplicarea unor sancţiuni disciplinare nejustificate.

Ca urmare, cercetarea prealabilă trebuie să se finalizeze cu un act constatator (proces-verbal, referat sau raport) ce cuprinde rezultatul acesteia şi care stă la baza deciziei de sancţionare.

În speţă, Curtea apreciază că recurenta nu a făcut dovada efectuării unei cercetări prealabile efective, câtă vreme nu a adus la cunoştinţa salariatului, anterior concedierii acstuia, procesul-verbal de cercetare disciplinară, referatul nr.560/07.02.2008, punctul de vedere al salariaţilor exprimat în procesul verbal nr.771/20.02.2008 şi Nota de protest nr.4823/13.12.2007, deşi a menţionat toate aceste documente in cuprinsul dispoziţiei de concediere.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, acest aspect i-a cauzat o vătămare salariatului, care nu a avut, astfel, cunoştinţă de motivele de fapt concrete, care au determinat sancţionarea sa.

Cât priveşte individualizarea sancţiunii aplicate salariatului, Curtea apreicază că cele două fapte reţinute în sarcina acestuia şi anume, absenţa nemotivată de la serviciu, pentru o durată de 3 ore, la data de 10.01.2008, precum şi afirmaţiile făcute de acesta, în şedinţa publică din data de 10.01.2008, la Curtea de Apel, în dosarul nr(...) nu constituie fapte atât de grave, încât să justifice sancţiunea disciplinară cea mai severă, extremă - concedierea disciplinară. Aceasta cu atât mai mult cu cât angajatorul cunoştea împrejurarea că exista, pe rolul instanţelor de judecată, un litigiu între agenţie şi salariatul intimat, astfel că absenţele acestuia nu sunt nemotivate, ci motivate. Lipseşte, deci, unul dintre elementele esenţiale ale răspunderii disciplinare - vinovăţia salariatului, care, de regulă, în astfel de situaţii, ar trebui să se regăsească sub forma intenţiei.

Ori, atât prezentarea la termenele de judecată acordate în cadrul unui atare litigiu, cât şi afirmaţiile salariatului, formulate de acesta în calitate de parte într-un proces aflat pe rolul instanţei de judecată (afirmaţii în susţinerea cererilor şi apărărilor sale), ţin de accesul liber la justiţie al oricărui cetăţean, garantat de prevederile constituţionale. Aceste afirmaţii puteau fi, eventual, combătute de către agenţia angajatoare, în acelaşi cadru, al procesului, beneficiind de un tratament egal cu al salariatul.

Astfel, Curtea apreciază că nu se susţin criticile recurentei în sensul că salariatul ar fi de rea-credinţă refuzând îşi ia concediu fără plată, pentru a se prezenta la termenele acordate de instanţă. Aceasta întrucât principiul bunei-credinţe trebuie să guverneze nu numai conduita salariatului, cât şi pe cea a angajatorului.

Sub acest aspect, apar ca nerelevante aspectele rezultate din înscrisurile administrate, în probatoriu, de către recurenta-pârâtă, în legătură cu reaua-credinţă a salariatului intimat, care, după emiterea hotărârii instanţei de fond, ar fi refuzat să se prezinte la locul de muncă, conform deciziei de reîncadrare, cu atât mai mult cu cât acestea sunt împrejurări ivite ulterior emiterii deciziei de concediere disciplinară, care nu fac, deci, obiectul acesteia.

Curtea apreciază că nu se justificarea afirmaţia recurentei în sensul că nu pot fi prevăzute, în Regulamentul intern, toate tipurile de fapte ce pot atrag sancţionarea salariatului. Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, ar fi trebuit ca în Regulamentul intern al recurentei, să fie indicate măcar categoriile de fapte ce constituie abateri grave, pentru că acestea atrag, de obicei, sancţiunile cele mai severe, inclusiv pe cea a concedierii disciplinare a salariatului.

Totodată, Curtea reţine că, în cuprinsul deciziei de concediere disciplinară, nu au fost menţionate urmările faptelor săvârşite de salariat, pentru a se putea aprecia asupra gravităţii lor, cât şi asupra dozării sancţiunii aplicate, susţinerile angajatorului, referitoare la încălcarea disciplinei muncii, nefiind dovedite, câtă vreme nu s-a indicat fapta concretă, care ar fi condus la perturbarea serioasă a activităţii acestuia sau i-ar fi adus grave prejudicii.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, apreciind că toate criticile recurentei-pârâte sunt doar simple afirmaţii formale, lipsite de conţinut juridic, Curtea le va înlătura, ca atare, astfel că va menţine hotărârea fondului, ca fiind legală şi temeinică.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ B – I (A.D.R.B.I.)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ B – I (A.D.R.B.I.), împotriva sentinţei civile nr.7394 din data de 27.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.11555/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. N. H..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.04.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) B. (...)

GREFIER,

D. N.

red. M.P. / tehnored. I.G.

2 ex. / 29.05.2009

Jud.fond: D. E.;

D. N.