Cabinet avocat Dreptul muncii

(60/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.3111/R

Şedinţa publică din data de 07 mai 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) D. (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant N. E., împotriva sentinţei civile nr.6731 din 31 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.9539/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC J. ROMÂNIA SA- prin lichidator SC CONSUL(...), având ca obiect – contestaţie decizie concediere.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 30.04.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 07.05.2009, când a decis următoarele:

C U R T E A ,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.6731/31.10.2008 pronunţată în dosarul nr.9539/3/LM/2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul N. E. în contradictoriu cu pârâta SC J. ROMÂNIA SA- prin lichidator SC CONSUL(...).

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Din actele dosarului, respectiv sentinţa civilă nr.2397/6.12.2007 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i şi decizia nr.1/27.02.2008 emisă de pârâtă, tribunalul a reţinut că pârâta a fost obligată să-i elibereze reclamantului o adeverinţă care să ateste grupa de muncă în care a fost încadrat acesta în perioada 1997-2001 şi să-i elibereze reclamantului decizia privind încetarea contractului individual de muncă al acestuia, să-i restituie reclamantului carnetul de muncă completat cu toate menţiunile până la data încetării raporturilor de muncă.

Pentru a respecta dispoziţiile instanţei a cărei hotărâre este obligatorie conform art.371¹ Cod pr.civilă, definitivă şi executorie de drept conform art.289 Codul muncii, pârâta a procedat la punerea ei în practică de bunăvoie, respectiv a emis decizia nr.1/27.02.2008, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului conform art.65 Codul muncii.

Deoarece decizia a fost emisă în baza hotărârii instanţei şi nu a dispoziţiilor art.74 Codul muncii, nu era necesar să conţină toate elementele individualizate ale acestui articol. Pârâta nu putea să elibereze reclamantului carnetul de muncă completat la zi fără a-i întocmi acestuia o decizie de încetare a raporturilor de muncă, ceea ce a şi făcut, astfel că nu există un motiv pentru ca decizia să fie anulată.

S-a constatat de către tribunal că decizia cuprinde motivele care au dus la întocmirea ei în această formă, cuprinde dispoziţia dispusă de instanţă şi calea de atac, astfel că s-a apreciat că nu există nici un motiv prevăzut de lege pentru a se anula decizia nr.1/27.02.2008 iar pârâta a procedat la emiterea pentru a respecta dispoziţiile sentinţei civile nr.2397/6.12.2007 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i definitivă, astfel că primele două capete de cerere ale acţiuni nu au fost apreciate ca întemeiate.

Şi capătul 3 al acţiunii introductive a fost calificat ca neîntemeiat, deoarece pârâta nu datorează vreo despăgubire.

În ce priveşte capătul 4 al acţiunii, s-a considerat neîntemeiat, deoarece Codul muncii, nu prevede vreo obligaţie pentru instanţă de a numi vreun executor judecătoresc pentru punerea în executare a sentinţelor pronunţate în litigiile de muncă.

Cu privire la precizarea motivelor acţiunii, tribunalul le-a apreciat ca apărări de fond.

Asupra motivelor încetării raporturilor de muncă dintre părţi, instanţa s-a pronunţat prin sentinţa civilă menţionată mai sus, astfel că aceste motive nu au mai fost luate în discuţie în cadrul acţiunii de faţă.

Pârâta, în îndeplinirea obligaţiei stabilită de instanţă a emis decizia contestată, a dispus cu privire la eventualele drepturi salariale neachitate şi are şi obligaţia restituirii carnetului de muncă al reclamantului, completat, astfel că, în cazul în care nu se conforma cu privire la drepturile salariale neachitate, reclamantul avea posibilitatea să formuleze plângere penală, conform art.277 Codul muncii, iar pentru restul aspectelor, putea cere executarea silită printr-un executor judecătoresc şi poate formula plângere la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă B.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate. Ï. criticile recurentului în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă se constată că acesta susţine în esenţă, pronunţarea sentinţei atacate cu aplicarea greşită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că Tribunalul a nesocotit că decizia de concediere este nulă absolut conform art.76 Codul muncii, fiind emisă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, respectiv art.74 Codul muncii. Astfel, fiind concediat în baza art.65 Codul muncii, trebuia să beneficieze de un termen de preaviz de 15 zile lucrătoare conform art.73 (1) Codul muncii şi să se respecte dispoziţiile art.67 Codul muncii. Decizia contestată, arată recurentul nu conţine motivul concedierii şi termenul de preaviz – art.74 (1) Codul muncii; totodată aceasta produce efectele de la data comunicării, conform art.75 Codul muncii, comunicare ce nu a operat în speţa dedusă judecăţii. Se critică de asemenea şi modul de soluţionare a capetelor de cerere privind solicitarea sa de a beneficia de măsuri active de combaterea şomajului şi de compensaţii în conformitate cu art.67 Codul muncii, cât a celui privind restituirea carnetului de muncă. Apreciază astfel recurentul că pârâtul-angajator a optat pentru soluţia desfiinţării locului său de muncă pentru anu-şi mai achita obligaţia la fondul de stat al asigurărilor ce-i incumbă pentru acesta. În acest context, evident să se justifică solicitarea sa de a beneficia de măsuri active de combaterea şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil, nelegală fiind soluţia primei instanţe şi pe acest aspect. Pentru aceleaşi considerente nu-i eliberează carnetul de muncă, care nu este completat la zi, respectiv din mai – iunie 2005.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentinţa civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei decizii.

Prin decizia de concediere nr.1/27 februarie 2008 emisă de intimată s-a concretizat o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, aceasta trebuind să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

În acest context, sub aspectul cerinţelor de formă obligatorii, art.74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64 Codul muncii.

Din analiza deciziei de concediere Curtea va constata că aceasta nu este motivată în fapt, simpla arătare a împrejurării că desfiinţarea locului de muncă se realizează în baza art.65 Codul muncii nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea, întrucât nu se arată necesitatea acestei măsuri, actul decizional prin care s-a luat hotărârea desfiinţării postului, existenţa unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desfiinţării postului, salariatul având dreptul de a cunoaşte acele motive care justifică măsura desfacerii contractului lui individual de muncă.

Potrivit art.74 alin.1 lit.b Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu durata preavizului, înţelegându-se prin aceasta atât durata numărului de zile de preaviz acordate, cât şi menţionarea datei în care termenul de preaviz a început să curgă şi cea a expirării sale, pentru a se putea verifica dacă la momentul emiterii deciziei de concediere a expirat sau nu termenul de preaviz.

În legătură cu acest aspect, se constată de asemenea că decizia contestată nu cuprinde nici o menţiune din cele arătate referitoare la termenul de preaviz şi durata acestuia, fiind încălcate prevederile legale referitoare la menţiunile obligatorii ale deciziei de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, întrucât potrivit art.73 alin.4 Codul muncii numai la expirarea acestuia, contractul de muncă poate fi desfăcut.

Decizia de concediere a fost luată în lipsa comunicării sale salariatului, în speţă recurentului-reclamant, cu încălcarea art.75 Codul muncii, ce stipulează că: „Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului”.

Raportat la aspectele menţionate, prima instanţă a pronunţat sentinţa atacată cu aplicarea greşită a art.74 alin.1 Codul muncii, ce conţine patru dispoziţii obligatorii, care trebuie prevăzute în decizia de concediere, lipsa oricăreia dintre ele determinând nulitatea.

Cum, în speţă, aşa cum s-a mai arătat decizia de concediere necuprinzând motivul concedierii şi durata preavizului (art.74 alin.1 lit.a şi b Codul muncii) evident că este lovită de nulitate.

Constatând nulitatea deciziei de concediere ce are va efect repunerea părţilor în situaţia anterioară conform art.76 şi 78 Codul muncii, cu obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la efectiva reîncadrare, nu se mai justifică cererea recurentului reclamant de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi compensaţii, în condiţiile prevăzute de lege şi contractul colectiv de muncă, în condiţiile în care acesta nu a cuantificat valoarea nici valoarea compensaţiilor solicitate.

Totodată, neîntemeiată este şi critica sa în sensul că nu i s-ar fi eliberat carnetul de muncă, pe considerentul că acesta nu ar fi completat la zi. Sub acest aspect recurentul nu a probat că a existat o solicitare în acest sens şi că angajatorul i-ar fi refuzat eliberarea carnetului de muncă.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite contestaţia formulată. În baza art.76 Codul muncii va anula Decizia nr.1/27.02.2008 emisă de intimată; În baza art.78 Codul muncii va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, doar sub aspectul acordării unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate, indexate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data emiterii deciziei până la data pronunţării prezentei decizii, întrucât reintegrarea pe postul avut anterior concedierii nu a fost solicitată.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, referitoare la capetele de cerere privind eliberarea carnetului de muncă şi plata compensaţiilor băneşti în conformitate cu art.67 Codul muncii, pentru aspectele mai sus expuse. Se vor menţine totodată şi dispoziţiile primei instanţe cu privire la punerea în executare a unui alt titlu executoriu, respectiv a sentinţei civile nr.2397/6 decembrie 2007 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i nefiind criticate de autorul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant N. E., împotriva sentinţei civile nr.6731 din 31 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.9539/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC J. ROMÂNIA SA- prin lichidator SC CONSUL(...).

Modifică în parte sentinţa atacată.

Admite contestaţia.

Anulează decizia nr.1/27.02.2008 emisă de intimată.

Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate,indexate şi reactualizate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data emiterii deciziei contestate şi până la data pronunţării prezentei decizii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 7.05.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. B. F. M. V. M. D. E.

GREFIER

G. E.

Red.U.E.L.

Dact.LG/2 ex./29.05.2009

Jud.fond: D.E.; D.P.