Cabinet avocat Dreptul muncii

- R O M Â N I A -

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

DOSAR NR(...)

Format vechi nr.1801/2009

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.2991/R

Şedinţa publică din data de 05 mai 2009

Curtea compusă din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) O. (...)

GREFIER: D. N.

*****************************

Pe rol fiind, soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă N. E., împotriva sentinţei civile nr.98 F din data de 10.02.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l I a l o m i ţ a - Secţia Civilă, în dosarul nr(...) (nr. în format vechi 20/2009), în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL ORĂŞENESC ŢĂNDĂREI, judeţul I, având ca obiect „contestaţie decizie concediere”.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 28.04.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art.260 alin.1 Cod proc. civilă, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 05.05.2009, când a dat următoarea decizie:

C U R T E A,

Cu privire la recursul dedus judecăţii:

Prin sentinţa civilă nr.98 F din data de 10.02.2009, pronunţată în dosarul nr(...) (nr. în format vechi 20/2009), T r i b u n a l u l I a l o m i ţ a – Secţia Civilă, a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii deciziei de concediere nr.3336 din data de 8 decembrie 2008, emisă de pârâtul Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, judeţul I, excepţie ridicată de reclamanta contestatoare N. E..

De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de concediere nr.3336 din data de 8 decembrie 2008, emisă de pârâtul Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, judeţul I.

Totodată, a obligat reclamanta la plata către spitalul pârât a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, potrivit deciziei nr.3336 din data de 8 decembrie 2008, pârâtul a procedat la desfacerea contractului de muncă al reclamantei, în condiţiile art.65 din Codul muncii, măsură ce a fost determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de reclamantă, respectiv a postului de asistentă medicală în cadrul Secţiei „Psihiatrie”.

Tribunalul a mai eţinut că, din conţinutul deciziei atacate, a rezultat faptul că activitatea secţiei de psihiatrie a fost reorganizată, ca urmare a reducerii numărului de paturi şi, ca urmare, pentru respectarea normativului de personal, numărul de asistenţi medicali s-a redus la numai 5 persoane.

De asemenea, prima instanţă a avut în vedere şi faptul că decizia de concediere nr.3336 din data de 8 decembrie 2008 a fost criticată, de către reclamantă şi sub aspect formal, prin prisma dispoziţiilor art.74 din Codul muncii, date fiind anumite omisiuni din cuprinsul acesteia, invocându-se, deci, nulitatea absolută a actului de concediere pentru lipsa menţiunilor obligatorii referitoare la motivele care au determinat concedierea, criteriile care au determinat ordinea de priorităţi, precum şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate.

Analizând decizia de concediere ce se contestă în speţă, tribunalul a constatat că această critică a reclamantei este neîntemeiată.

Astfel, s-a apreciat că lipsa, din conţinutul deciziei de concediere, a criteriilor de prioritate care au determinat desfiinţarea locului de muncă ocupat de reclamantă este întemeiată, fiind, totodată, în concordanţă cu dispoziţiile art.74 alin.1 lit. c) din Codul muncii, deoarece, în cauză, nu se pune problema unei concedierii colective, aşa cum este aceasta definită de dispoziţiile art.68 din Codul muncii.

În sfârşit, s-a reţinut că, în decizie, nu se cuprinde nici lista locurilor disponibile, întrucât, aşa cum a dovedit spitalul pârât, astfel de locuri nu au existat, motive pentru care, potrivit adresei nr.3533/30.12.2008, angajatorul s-a adresat A.J.O.F.M. I, pentru redistribuirea reclamantei.

De altfel, postul invocat, pentru care s-a organizat concurs şi la care se referea anunţul din data de 3 decembrie 2008, s-a dovedit a fi cel de la Secţia „Obstetrică-Ginecologie”, potrivit procesului verbal din data de 24 septembrie 2008 al Comitetului Director, post pentru care reclamanta nu îndeplinea condiţiile de specialitate.

Astfel, potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii Publice (O.M.S.P.) nr.1981 din data de 4 decembrie 2008, s-a stabilit un număr de 17 paturi la Secţia „Psihiatrie” a spitalului pârât.

În acest sens, s-au avut în vedere şi proiectul S.C. E. – S.R.L. pentru Secţia „Psihiatrie”, adresa nr.2747 din data de 15 octombrie 2008 a conducerii spitalului către Ministerul Sănătăţii Publice, procesul-verbal de contravenţie nr.136/15.,02.2008, prin care s-a găsit justificată propunerea de reducere a numărului de paturi al secţiei psihiatrie de la 25 de paturi la 17 paturi, precum şi necesitatea respectării O.M.S.P. nr.914/2006, Anexa 3, art.5 şi art.6, care prevăd că un pat trebuie să aibă în jurul său minim 7 m.p , grup sanitar propriu/salon.

Prima instanţă a reţinut că, în atare situaţie, prin reducerea numărului de paturi la Secţia „Psihiatrie”, de la 25 de paturi, la doar 17 paturi (ca urmare a aplicării prevederilor O.M.S.P. nr.1778/2006, art.3 pct. A nr.crt.1 şi anexa 17, pct.3 şi pct.5), s-a ajuns, implicit, la reducerea numărului de asistenţi medicali, în această secţie, de la 6 asistenţi, la numai 5 asistenţi medicali.

Referitor la determinarea persoanei al cărui post urma să se desfiinţeze, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum rezultă din răspunsul dat de spitalul pârât la interogatoriu, s-au avut în vedere criterii ţinând de pregătirea asistentelor medicale, de vechimea acestora în muncă, de situaţia lor socială.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanta N. E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta-reclamantă susţine că soluţia pronunţată de tribunal este nelegală, în raport de faptul că, prin Ordinul nr.1981/2008, Ministerul Sănătăţii s-a dispus doar modificarea structurii organizatorice, respectiv mărirea numărului de paturi în secţiile în care pacienţii sunt un număr mai mare şi micşorarea numărului de paturi în secţiile cu un număr mai mic de pacienţi, cu rezultatul final de majorare a numărului de locuri, de la 100 la 102 paturi, ci, nicidecum, de restructurare a personalului spitalului.

Precizează că, potrivit dispoziţiilor art.67 din Codul muncii: „Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil.”, astfel că, în raport de dispoziţiile acestui text de lege, directorul unităţii angajatoare avea obligaţia, mai întâi de a-i oferi salariatei un alt loc de muncă într-o altă secţie, în care numărul de paturi se majorase şi doar în situaţia inexistenţei unui alt post, ar fi avut obligaţia ca, anterior concedierii recurentei-reclamante, să facă demersuri la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă I (A.J.O.F.M.).

Mai precizează că, din adresa nr.15698 din data de 8 ianuarie 2009, a rezultat faptul că solicitarea adresată Forţelor de muncă, de către spitalul intimat-pârât, a fost efectuată la data de 30 decembrie 2008, fiind deci ulterioară deciziei contestate, respectiv, după aproximativ trei săptămâni de la concedierea salariatei recurente.

Faţă de acest aspect, recurenta-reclamantă susţine că este relevant şi faptul că această adresă a fost emisă de către spitalul intimat în penultima zi a anului, avându-se în vedere că nu s-au respectat dispoziţiile art.67 din Codul muncii, însă, chiar dacă aceasta a fost totuşi efectuată, faţă de faptul că este ulterioară emiterii deciziei de concediere, este evident că nu poate fi complinită lipsa ei, din data de 8 decembrie 2008, când avut loc concedierea.

Arată că, pentru a evidenţia abuzurile făcute de directorul unităţii de la acea dată, ea a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică I o anchetă, prin care să se stabilească modalitatea în care s-a dispus concedierea sa, în contextul în care numărul de paturi a fost majorat, nicidecum micşorat.

Astfel, din conţinutul adresei nr.418 din data de 27.02.2009, rezultă că Spitalul Orăşenesc Ţăndărei a recunoscut că, la nivelul unităţii, există posturi de asistent generalist ce nu sunt ocupate (specialitea subsemnatei) şi că s-a hotărât de către Comitetul Director, conform procesului-verbal din data de 09.01.2009, folosirea în secţiile „Interne” şi „Psihiatrie”, în cazuri fortuite, a două asistente din ambulatoriu, pentru acoperirea necesităţilor.

Mai arată că, din Statul de Funcţii valabil la data de 1 aprilie 2008, a rezultat faptul că la nivelul unităţii sanitare există trei locuri vacante de asistent medical, care, în raport de ancheta efectuată de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului I, nu au fost ocupate, aspect din care rezultă, fără putinţă de tăgadă, că decizia de concediere a recurentei-reclamante este abuzivă.

Susţine că, de fapt, această concediere ascunde o răzbunare personală a d-lui dr. E. D. şi că, pentru a dovedi acest aspect, la judecata în fond a cauzei a solicitat proba cu martori, însă aceasta i-a fost respinsă.

Recurenta-reclamantă precizează că la data de 20 ianuarie 2009 doctorul E. D. a fost înlocuit din funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc Ţăndărei cu dl. dr. U. E. şi că, odată cu numirea acestuia din urmă, reclamanta a fost primită în unitatea sanitară pentru a-şi desfăşura activitatea, până la soluţionarea irevocabilă a prezentului litigiu de muncă.

Faţă de toate aspectele menţionate, recurenta-reclamantă N. E. susţine că măsura concedierii sale, luată de către spitalul intimat prin decizia emisă în temeiul dispoziţiilor art.65 din Codul muncii, este abuzivă, în contextul în care, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.1981/2008, nu s-a aprobat Structura P. a unităţii sanitare.

În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă, în mod generic, doar dispoziţiile art.299 şi următoarele din C o d u l d e procedură civilă, precum şi normele de drept substanţial ale C o d u l u i m u n c i i, adoptat prin Legea nr.53/2003.

Prin întâmpinarea formulată (filele 29 şi 30 din dosarul de recurs), intimatul-pârât Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, judeţul I, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi, în consecinţă, menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.

Prin cererea de intervenţie în interesul intimatului-pârât Spitalul Orăţenesc Ţăndărei (filele 11 - 13 din dosarul de recurs), formulată de numitul E. D., s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-reclamantă N. E., cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.

La termenul de judecată din data de 28 aprilie 2009, în şedinţă publică, Curtea, a pus în discuţie admisibilitatea, în principiu, a cererii de intervenţie şi după deliberare, s-a pronunţat în sensul că cererea respectivă este inadmisibilă în principiu, astfel că numitul nu poate avea calitatea de intervenient în prezenta cauză, câtă vreme nu justifică un interes legitim, aspecte c e s-au consemnat în încheierea de dezbateri întocmită la acea dată.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum şi, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art.304¹ Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Întrucât recurenta-reclamantă nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând numai generic dispoziţiile art.299 şi următoarele din C o d u l d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispoziţiilor art.306 alin.3 din C o d u l d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea acestora în dispoziţiile art.304 pct.8 şi pct.9 din C o d u l d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor prevederi legale.

Cât priveşte recursul, Curtea reţine că legea-cadru ce reglementează cazurile şi condiţiile în care poate avea loc concedierea salariatului este Codul muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003.

Potrivit art. 65 din Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003)

„(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”.

Din interpretarea sistematică, logico-juridică a textului de lege suscitat, rezultă că cerinţele ce trebuie îndeplinite în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului sunt desfiinţarea efectivă a locului de muncă al acestuia, pentru motive ce nu ţin de persoana lui, dar care constituie, însă, o cauză reală şi serioasă, instanţele de judecată având doar a verifica îndeplinirea acestor cerinţe, fără a putea să se substituie angajatorului în aplicarea criteriilor în raport de care se face selecţia personalului în vederea concedierii.

În speţă, regăsindu-se acest tip de concediere, Curtea reţine că angajatorul SPITALUL ORĂŞENESC ŢĂNDĂREI, judeţul I, căruia, în temeiul dispoziţiilor art.287 din Codul muncii, îi revine sarcina probei, a făcut dovada faptului că locul de muncă al recurentei-reclamante N. E. (postul de asistentă medicală) a fost desfiinţat efectiv.

Astfel, ca urmare a aplicării Ordinului Ministerului Sănătăţii Publice (O.M.S.P.) nr.1981 din data de 4 decembrie 2008, numărul de paturi din secţia Secţia „Psihiatrie” a spitalului intimat-pârât, secţie în care îşi desfăşura activitatea recurenta-reclamantă, s-a redus substanţial, de la 25 de paturi la 17 paturi.

Reducerea numărului de paturi la secţia susmenţionată constituie o cauză reală şi serioasă, cu atât mai mult cu cât nu este abilitat spitalul angajator, ce este o instituţie finanţată de la bugetul Statului, să înfiinţeze sau să desfiinţeze secţii şi să mărească sau să micşoreze numărul de paturi din cadrul secţiilor, aceasta fiind o atribuţie exclusivă a m i n i s t e r u l u i d e resort.

Totodată, angajatorul a făcut dovada şi cu privire la faptul că recurenta-reclamantă nu are specializarea necesară ocupării unui post în cadrul Secţiei „Obstetrică-Ginecologie”, de altfel, singurul post pentru care s-a organizat concurs, în urma anunţului din data de 3 decembrie 2008.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, apreciind că toate criticile recurentei-reclamante sunt doar simple afirmaţii formale, lipsite de conţinut juridic, Curtea le va înlătura ca atare, urmând a menţine hotărârea fondului, ca fiind legală şi temeinică.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă N. E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă N. E., împotriva sentinţei civile nr.98 F din data de 10.02.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l I a l o m i ţ a - Secţia Civilă, în dosarul nr(...) (nr. în format vechi 20/2009), în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL ORĂŞENESC ŢĂNDĂREI, judeţul I.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.05.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) O. (...)

GREFIER,

D. N.

red.M.P. / tehnored.l.G.

2 ex. / 10.07.2009.

Jud. fond: E. J.;

E. B.