Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A COD OPERATOR 2928

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1080

Şedinţa publică din 23 iunie 2009

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamantul E. E. I. şi de pârâta SC V. SA Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 446/25.04.2009 pronunţată de Tribunalul C - S în dosarul nr(...).

La apelul nominal se prezintă în reprezentarea reclamantului recurent mandatar E. E. I. şi pentru pârâta recurentă avocat M. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se reprezentanţii părţilor depun la dosar procură de reprezentare şi concluzii scrise, respectiv împuternicire avocaţială şi concluzii scrise şi factură fiscală reprezentând cheltuieli cu onorariu de avocat.

Nemaifiind alte probe de administrat instanţa acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi respingerea recursului formulat de reclamant.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată că prin sentinţa civilă nr. 446/28.04.2009, Tribunalul C - S a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul E. E. I. împotriva pârâtei SC V. SA Reşiţa, a dispus anularea deciziei de concediere nr. 956/RU 0100/27.06.2007, a obligat pârâta la despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate la data plăţii, de care ar fi beneficiat reclamantul pe perioada de la data concedierii până la pronunţarea hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că decizia nr. 854/31.05.2007 şi adresa nr. 3157/RU 0110 /01.06.2007 i-au fost comunicate reclamantului, cea din urmă adresă a fost predată soţiei acestuia la data de 06.06.2007.

Faţă de data introducerii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. a Codul muncii s-a constatat că este tardivă contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 854/31.05.2007.

Referitor la excepţia de nulitate absolută a deciziei de concediere nr. 965/RU 0100/27.06.2007, instanţa a reţinut că reclamantul a fost convocat pentru data de 26.06.2007 la Comisia Unică de Disciplină din cadrul societăţii pârâte prin adresa nr. 3706/20.06.2007, acesta confirmând primirea prin semnătură în data de 22.06.2007.

Astfel, pârâta nu a respectat termenul legal de 5 zile pentru convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, fiind incidente dispoziţiile art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, precum şi dispoziţiile art. 76 din Codul muncii drept pentru care s-a aplicat sancţiunea nulităţii absolute a deciziei contestate.

Pretenţiile vizând plata drepturilor salariale reactualizate cu dobânda legală până la obţinerea drepturilor de şomaj, achitarea dreptului de preaviz şi drepturile corelative izvorâte din contractul colectiv de muncă au fost apreciate ca neîntemeiate în raport de dispoziţiile art. 1169 Cod civil, iar plata daunelor morale în sumă de 30.000 lei a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părţile solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pentru următoarele motive:

Reclamantul a criticat hotărârea pentru nelegalitate în temeiul art. 304 ¹ Cod procedură civilă, arătând că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 998, 999 cod civil în ceea ce priveşte perioada acordării despăgubirilor faţă de „precizarea şi completarea de acţiune” referitoare la dezdăunarea în întregime.

Se invocă culpa pârâtei în aplicarea măsurii concedierii astfel că se impune restabilirea situaţiei anterioare inclusiv prin repararea prejudiciului.

De asemenea, recurentul menţionează că cererea privind plata daunelor morale este dovedită în baza probelor din care rezultă că concedierea ilegală la adus în situaţia de a fi în imposibilitate să achite ratele lunare contractate în baza unui împrumut bancar.

Excepţia tardivităţii contestaţiei având ca obiect detaşarea, a fost soluţionată greşit întrucât instanţa nu a avut în vedere împrejurarea că pârâta a formulat o astfel de excepţie ulterior întâmpinării, iar detaşarea a fost nelegală astfel cum rezultă din depoziţia martorilor.

Pârâta prin recursul declarat critică hotărârea pentru încălcarea dispoziţiilor art. 969 Cod civil raportat la art. 3 alin. 1 lit. b şi art. 100 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, în sensul că în speţă este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură care nu are nicio prevedere referitoare la termenul de 5 zile reţinut de instanţa de fond pentru convocare.

Pe de altă parte se menţionează că termenul de 5 zile anterior cercetării disciplinare este un termen de recomandare şi nu un termen imperativ al cărui nerespectare ar echivala cu lipsa cercetării disciplinare.

Mai mult, motivarea lipsei salariatului de la locul de muncă care a constituit obiectul cercetării disciplinare conduce la ideea că acestuia nu i s-a produs nici un prejudiciu câtă vreme chiar dacă cercetarea disciplinară ar fi avut loc după o perioadă mai îndelungată (însă în interiorul termenului de 30 de zile de la data săvârşiri faptei)apărarea sa ar fi fost aceeaşi.

Recurenta pârâtă arată că hotărârea este nelegală şi prin aceea că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv instanţa a acordat drepturile salariale până la data pronunţării hotărârii cu toate că reclamantul a solicitat până la obţinerea drepturilor de şomaj, fiind incident prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Hotărâre este nelegală şi prin aceea că se dispune anularea deciziei de concediere nr. 956/27.06.2007 dar nu se precizează care este temeiul de drept care va sta la baza încetării raportului de muncă, intimatul nesolicitând reîncadrarea în muncă.

În concluzie, se solicită casarea în parte a hotărârii în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere prin admiterea excepţiei invocate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond.

Examinând recursul declarat de către reclamant, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Decizia nr. 854/31.05.2007 şi adresa nr. 3157/RU 0110/31.05.2007 i-au fost comunicate reclamantului, anexate fiind la adresa nr. 3235/RU 0110/01.06.2007, adresă care a fost predată soţiei reclamantului la data de 06.06.2007, dovada comunicării fiind confirmată prin semnătura de primire, împrejurări de fapt recunoscute de reclamant pe parcursul judecăţii şi prin concluziile scrise astfel că în mod temeinic instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii introduceri contestaţie nerespectarea dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. a Codul muncii.

Referitor la temeiul de drept al despăgubirilor solicitate de către reclamant se constată că instanţa de fond a apreciat corect natura acestora ca reprezentând contravaloarea drepturilor salariale indexate majorate şi reactualizate începând de la data emiterii deciziei de concediere, anulată ca nelegală astfel cum prevăd dispoziţiile art. 269 Codul muncii.

Restabilirea situaţiei anterioare concedierii nelegale presupune repararea prejudiciului, în speţă reprezentând plata despăgubirilor mai sus menţionate iar contravaloarea „drepturilor corelative” solicitate de către reclamant sunt nejustificate întrucât pe de o parte acestea nu au făcut întrutotul obiectul acţiunii şi sunt inadmisibile în recurs, iar pe de altă parte sunt neîntemeiate deoarece prejudiciul moral în sensul celor invocate de către reclamant nu a fost dovedit prin prisma prevederile art. 998, 999 Cod civil – temei de drept menţionat în motivele de recurs.

Motivele de recurs invocate de către pârâtă sunt nefondate pentru următoarele aspecte:

Prin soluţia pronunţată instanţa nu a încălcat legea întrucât fiind contestată decizia de concediere aplicabile sunt dispoziţiile art. 76 Codul muncii în sensul celor reţinute de către prima instanţă raportat la prevederile art. 236 alin. 4 Codul muncii, şi art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, şi nu art. 969 Cod civil raportat la art. 3 alin. 1 lit. b , art. 100 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură.

Termenul de 5 zile pentru convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare nu a fost respectat de către angajator ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de concediere astfel cum prevăd dispoziţiile art. 76 Codul muncii.

Reţinând acestea, Curtea va înlătura susţinerile recurentei referitoare la natura termenului de convocare, constatând astfel că dispoziţiile art. 76 Codul muncii sunt imperative în ceea ce priveşte sancţiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea procedurii iar aplicarea clauzelor contractuale nu determină felul nulităţi, ca sancţiune legală.

Motivul de recurs formulat în temeiul art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă este neîntemeiat întrucât instanţa de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, dispoziţia fiind clară şi constând în constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare constând în repararea prejudiciului – drepturile salariale cuvenite.

În considerarea celor de mai sus potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează ase respinge recursurile declarate de către reclamant şi de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamantul E. E. I. şi de pârâta SC V. SA Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 446/25.04.2009 pronunţată de Tribunalul C - S în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER,

(...) (...)

Red. A.S../ 10.07.2009

Tehnored. D.I./2 ex/ 10.07.2009

Prima instanţă: Tribunalul C - S

Jud.U. M. jud. E. S.