Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 2272

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2009

Preşedinte - (...) (...)

Judecători - (...) (...) - (...) (...) Ţ.

Grefier - T. Ş.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanţii J. G., J. E. S., J. S., O. N., P. C, P. G, toţi cu domiciliul ales la D.. Av. N. P. E., cu sediul în P,(...), jud. P, împotriva sentinţei civile nr. 1051 din 19 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a în, contradictoriu cu pârâta SC E. SA, cu sediul în B,(...), sector 1.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimata-pârâtă SC E. SA, reprezentată de avocat M. E., lipsind recurenţii-reclamanţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că recursul este motivat în termen şi scutit de plata taxei de timbru.

Avocat M. E., pentru intimata-pârâtă, depune la dosar raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil E. E. şi H. F., arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat M. E., având cuvântul solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, sens în care depune concluzii scrise.

Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a sub nr(...), reclamanţii J. G., J. E. S., J. S., O. N., P. C, P. G, au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA B, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5000 lei pentru fiecare, sumă reprezentând contravaloarea indemnizaţiilor de concediere neachitată de pârâtă, precum şi prima de aprovizionare toamnă-iarnă 2004-2006, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflaţie de la data scadenţei la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au fost salariaţii pârâtei- Sucursala E. până în anul 2006 când s-au desfăcut contractele individuale de muncă.

Au mai arătat reclamanţii că aveau dreptul conform CCM la nivel de ramură de o suplimentare salarială constând într-un salariu minim pe ramură în luna octombrie a fiecărui an reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă.

De asemenea, reclamanţii au susţinut că, la data disponibilizării aveau dreptul la o indemnizaţie de concediere egală cu 15 salarii medii brute la nivelul E..

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că prima de aprovizionare toamnă iarna a fost inclusă în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 1997, iar indemnizaţia de concediere a fost achitată conform planului social negociat între sindicat şi patronat.

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri.

După examinarea probatoriilor, T r i b u n a l u l P r a h o v a prin sentinţa civilă nr.1051 din 19 mai 2009 a respins excepţiile prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtă, respingând totodată şi acţiunea formulată de reclamanţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit cărţilor de muncă existente la dosar, reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, fiind îndreptăţiţi la o suplimentare salarială sub forma unui adaos în suma fixă pentru aprovizionarea toamnă-iarnă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură pentru perioada 2004-2006.

Potrivit art.176 din CCM 2004-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă– iarnă) salariaţii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiate la nivele inferioare să se stabilească condiţiile şi criteriile de acordare.

Prin acelaşi articol se mai prevede că negocierile cu organizaţiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, adaosuri care se acordă în condiţiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază.

A mai apreciat instanţa de fond că din interpretarea acestui articol reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condiţiile şi criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului a reieşit că reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, prevăzându-se în CCM la nivel de ramură pe anii 2004-2007 pentru salariaţii pârâtei, faptul că li se acordă în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă – iarnă o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, menţionându-se totodată şi modalitatea în care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv condiţiile şi criteriile de acordare urmând să fie stabilite în CCM-urile încheiate la nivele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.

Or, cât timp din probele administrate, nu a rezultat dacă s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condiţiile şi criteriile de acordare, dacă s-a solicitat sau nu valoarea concretă ce se acordă pe baza de negocieri, instanţa de fond a apreciat că pretenţia reclamanţilor de a li se acorda asemenea adaosuri, este neîntemeiată.

Prin urmare, atât timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 176 CCM la nivel de ramură, tribunalul a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Cu privire la indemnizaţia de concediere, instanţa de fond a respins şi acest capăt de cerere având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanţii au primit la data concedierii, o indemnizaţie de concediere conform Planului social negociat între Patronat şi Sindicat.

Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, deoarece există identitate între persoana reclamanţilor şi titularul dreptului dedus judecăţii, în condiţiile în care reclamanţii, în calitate de salariaţi ai pârâtei, are dreptul să solicite în instanţa şi deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să-i achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă, care au existat între părţi.

Totodată, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, constatând că în speţă sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii în baza cărora prezenta acţiune este supusă termenului de prescripţie de 3 ani care a început să curgă de la data scadenţei drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acţiune vizează un conflict de muncă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenţii-reclamanţi J. G., J. E. S., J. S., O. N., P. C, P. G, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Reclamanţii recurenţi arată că instanţa de fond nu a reţinut că de fapt ei nu au solicitat plata plăţilor compensatorii prevăzute la art.4 din planul social şi un număr de 2-3-4 indemnizaţii de concediere prevăzute de art.50 din CCM ci diferenţe de plăţi compensatorii datorate ca urmare a neaplicării procentului de majorare de 13 % şi 10 %.

Faţă de precizările făcute la acţiune, faţă de disp.art.4 din planul social, precum şi faţă de concluziile raportului de expertiză invocat şi actele depuse, arată recurenţii că, rezultă că pârâta datorează către reclamanţi drepturile salariale reprezentând diferenţe plăţi compensatorii prin neaplicarea procentului de majorare.

Curtea, verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse de recurenţi, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale dar şi sub toate aspectele, conform art.304¹ Cod procedură civilă constată şi reţine următoarele.

Potrivit dispoziţiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, stabilită pe tranşe, astfel : de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.

Art.50(2,3) din acelaşi contract stabileşte că în situaţia concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu G. E..

Astfel cum în mod corect tribunalul a interpretat şi aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizaţiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 şi 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, aşa încât faţă de reclamanţi, care au fost concediaţi ca urmare a desfiinţării postului în cadrul reorganizării activităţii E. SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administraţie din 7 iunie şi respectiv 9 august 2006 sunt incidente dispoziţiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.

Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabileşte că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social” anexă la contract care la pct.4, denumit „pachete financiare”materializează efectiv întinderea indemnizaţiilor de concediere şi modalitatea de calcul a acestora, pentru situaţia concedierilor colective.

Interpretarea dată de recurenţii-reclamanţi dispoziţiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ şi nu poate fi primită, în condiţiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu ţin de persoana salariatului, sindicatul şi-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă şi ale Planului Social).

Deşi recurenţii-reclamanţi au susţinut că la calcularea indemnizaţiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 şi de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, aşa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reţine că potrivit adresei nr.1482/2005‚ urmare negocierii dintre Patronat şi Federaţia Sindicală G. E., salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.

Nu corespunde realităţii susţinerea recurenţilor-reclamanţi că “Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării” câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabileşte că pentru anul 2005, salariul mediu brut din E. este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Cum reclamanţii au intrat în concediere colectivă şi au încasat plăţile compensatorii prevăzute de Planul Social, nu erau îndreptăţiţi să cumuleze aceste pachete financiare cu plăţile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Având în vedere şi faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu acelaşi criteriu, şi anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect a reţinut tribunalul că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.

Din actele dosarului rezultă că reclamanţii au primit indemnizaţia de concediere conform art. 50 din CCM completat cu art.4 din Planul social, în funcţie de vechimea în E., ceea ce înseamnă că pretenţiile de a fi obligată pârâta la plata unei indemnizaţii de concediere mai mare, respectiv a unei diferenţe de concediere pretins neacordată, sunt neîntemeiate , cu cât la calcularea acestor indemnizaţii s-a ţinut cont de aceste dispoziţii, cu luarea în considerare a valorilor salariului mediu brut pe E. din anul anterior disponibilizării cu aplicarea impozitului corespunzător normelor legale în vigoare.

Curtea, constată astfel că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, sens în care criticile invocate nu pot fi reţinute, astfel că apreciază recursul acestor reclamanţi ca nefondat, urmând ca în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii J. G., J. E. S., J. S., O. N., P. C, P. G, toţi cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. P. E., cu sediul în P,(...), judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 1051 din 19 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, cu sediul în B,(...), sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) Ţ.

Grefier,

T. Ş.

Red.I.C.Ţ.

Tehnored.A.Ţ.

9 ex./16.12.2009

Dosar fond - (...) - T r i b u n a l u l P r a h o v a

Judecători fond - D. N.; D. O.

Operator de date cu caracter personal;

număr. notificare 3120/2006