Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4844

Şedinţa publică de la 21 Iulie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...) B.

****************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul D. G, împotriva sentinţei nr. 1469 din 25 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns intimata pârâtă SC E. SA, reprezentată de avocat O. M., cu delegaţie de substituire pentru avocat B. U., lipsind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care;

Instanţa, constatând cauza în stare de soluţionare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat O. M. pentru intimata pârâtă SC E. SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă;

T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa nr. 1469 din 05 martie 2009 a respins acţiunea formulată de petent D. G în contradictoriu cu pârâta SC „E.” SA B.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că petentul a fost concediat în temeiul art. 65 şi 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Sucursalei C conform programului de reorganizare a E. SA, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al E. din 07.06.2005 şi 09.08.2005.

Conform art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale Planului Social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate a rezultat că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească intitulată indemnizaţia de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială prin care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia. Aceasta înseamnă că la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Din acest motiv, părţile care au încheiat CCM , au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50, că prevederile acestui articol se completează cu cele are Planului Social, fiind vorba doar de un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în Planul Social.

Mai mult, Amendamentul la Planul social din 09.01.2006 , părţile au menţionat că angajaţii , în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

De altfel, părţile au înţeles să lămurească acest aspect prin Amendamentul la Planul Social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

In motivele de recurs susţine că instanţa de fond greşit a respins acţiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părţile contractante prin amendamente, din care reiese că voinţa comună a părţilor a fost de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.

Recurentul susţine că Amendamentul la Planul social din 2006 nu poate face parte integrantă din Planul social pe anii 2005,2007,2008. Atât Amendamentul cât şi Planul social au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă , chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi cei ai sindicatului.

Mai invocă recurentul dispoziţiile art. 38 din Codul muncii.

Examinând recursul, Curtea îl găseşte nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii . Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din C o d u l d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge recursul formulat de reclamantul D. G, împotriva sentinţei nr. 1469 din 25 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iulie 2009

Red. Jud. L.B.

2 ex/IE/27.07.2009

j. fond: S.V.V.

T.O.