Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 281/M

Şedinţa publică din 01 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta (...) I. (...) B împotriva sentinţei civile nr.1402/14.12.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosar nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă, au avut loc în şedinţa publică din data de 19 martie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa pentru a da posibilitatea recurentei pârâte să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 25 martie 2008, apoi pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată a amânat pronunţarea la data de 1 aprilie 2008.

C U R T E A,

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1402/M/2007 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul H. E. în contradictoriu cu pârâta (...) I. (...) şi în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea a 8 (opt) salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.

A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele :

Reclamantul a fost angajatul societarii parate in funcţia de ascuţitor scule, asa cum rezulta din contractul individual de munca nr.24.613 din data de 20.04.2002.

La data de 27.04.2006, prin decizia nr.52 a societarii parate, contractul individual de munca al reclamantului a încetat ca urmare a restructurării ce consta in desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de reclamant, temeiul juridic fiind art.65-67 Codul muncii.

Potrivit punctului 3 din Acordul Social încheiat la data de 02.03.2006 intre patronat, indicatul I.-FORTA si Sindicatul Liber I.‚ la sediul S.C.I. S.A., „patronatul garantează ca nu vor avea loc concedieri colective conform art.68 si urm.din Codul muncii; in caz contrar, societatea se va obliga sa plătească persoanelor disponibilizate prin concediere colectiva, 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare”.

Acest acord social produce efecte juridice, fiind semnat si de către Preşedintele Consiliului de Administraţie al I. S.A., iar modificarea acestui acord printr-un addendum la care face referire parata prin întâmpinare, nu poate fi primita de către instanţa, deoarece, din adresa nr.2073/11.07.2007 a E. B rezulta ca nu a fost înregistrat nici un fel de addendum la aceasta instituţie.

In ceea ce priveşte apărarea paratei potrivit căreia încetarea raporturilor de munca cu reclamantul a făcut obiectul unei concedieri individuale, si nu colective, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art.287 Codul muncii „sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului...”

Chiar daca in decizia de desfacere a contractului individual de munca al reclamantului se menţionează ca a fost vorba de o concediere individuala, instanţa a apreciat ca unitatea parata trebuie sa si dovedească acest lucru.

In speţa, din actele depuse la dosar nu rezulta ca a fost vorba de o concediere individuala.

Astfel, încetarea contractului de munca al reclamantului a avut loc ca urmare a unor masuri de restructurare a societarii parate, care au avut drept consecinţa desfiinţarea mai multor posturi de natura celui ocupat de reclamant, aşa cum rezulta din decizia de concediere.

In aceste condiţii, revenea societăţii parate sarcina dovedirii numărului de persoane disponibilizate,in conformitate cu prevederile art.68 din Codul muncii, pentru ca instanţa sa poată aprecia daca suntem in prezenta unei concedieri individuale sau colective.

Deoarece parata nu a făcut aceasta dovada, instanţa a apreciat ca sunt întemeiate susţinerile reclamantului, potrivit cărora încetarea raporturilor de munca a făcut obiectul unei concedieri colective.

In aceste condiţii, in conformitate cu dispoziţiile punctului 3 din Acordul Social încheiat la data de 02.03.2006 intre patronat, Sindicatul I.-FORTA si Sindicatul Liber I. ‚la sediul S.C.I. S.A., instanţa a admis acţiunea si a obligat parata sa plătească reclamantului 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta (...) I. (...) , iar prin motivele de recurs hotărârea atacată este criticată pentru interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi schimbarea naturii şi înţelesului neîndoielnic al acestuia. Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că intimatul a fost disponibilizat ca urmare a unei concedieri colective şi a făcut aplicarea prevederilor punctului 3 din acordul social încheiat la data de 2.03.2006 încheiat între patronat şi Sindicatul I.-Forţa şi Sindicatul Liber I., acord menţionat la art.51 alin.3 din CCM valabil pentru anul 2006-2007.

Trebuie reţinută faptul că în raport de prevederile art.287 Codul muncii, societatea a făcut dovada concedierii individuale a angajatului H. E. cu Decizia 52/27.04.2006 în care a fost indicat temeiul de drept al concedierii, respectiv art.65-67 din Codul muncii, decizie necontestată de intimat.

Potrivit opiniei majoritare recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a fost angajatul societăţii recurente până la data de 27.04.2006, când contractul individual de muncă al acestuia a încetat în baza deciziei de concediere nr.52/27.04.2006. În cuprinsul acestei decizii este menţionat temeiul desfacerii contractului de muncă ca fiind „art. 65 -67 din Codul muncii”. Potrivit art. 67 C o d u l M u n c i i „salariaţii concediaţi pe motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil”.

Potrivit art. 51 al. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2006 -2007, în caz de restructurare de personal „se vor respecta prevederile acordului social între sindicate şi patronat”.

În cauză au fost depuse două acorduri sociale .Primul acord social a fost încheiat la data de 13.12.2004 şi constituie anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS B la (...) I. (...) B. Potrivit pct. E din acest acord, încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariaţi din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecţie socială din partea patronatului constând în 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.

Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2006 -2007 nu poate fi reţinută din mai multe considerente:

În primul rând, potrivit art F pct. 2 din acest acord se prevede în mod expres că dispoziţiile acestuia se aplică „pe o perioadă de minim 5 ani” de la data privatizării „fiind îmbunătăţit cu acordul părţilor semnatare şi cu posibilitatea prelungirii pe noi termene”.

Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câştigate care se aplică în mod deosebit la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă , din moment ce s-a câştigat un drept salarial printr-o negociere colectivă , de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoare, dreptul respectiv rămânând câştigat.

Respectând teoria dreptului câştigat se poate interpreta că şi acest Contract Colectiv de Muncă pentru 2006, aplicabil în speţă, deoarece disponibilizarea reclamantului a avut loc în 2006, instituie , fără interpretare, măsuri de protecţie a salariaţilor supuşi disponibilizării atât individuale cât şi colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art.51 alin. 3 al CCM mai sus citat, coroborate cu art. 118 pct. 3 lit. j, care confirmă intenţia părţilor la negociere de a recunoaşte dreptul salariaţilor la protecţie în caz de concediere, fără a se face distincţie între concedierile individuale sau colective.

Aşadar, există dreptul salariaţilor la protecţie cât şi obligaţia angajatorului în acest sens, chiar dacă CCM pe anul 2006-2007 nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecţie socială, conform teoriei dreptului câştigat la o negociere anterioară , se poate reţine că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare – fără a distinge între natura disponibilizării – sunt de 8 salarii medii nete , realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare reactivându-se astfel dreptul câştigat anterior .

Recurenta susţine că acest Contract Colectiv de Muncă pe 2006 - 2007, face trimitere la un acord social şi precizează, că este vorba de acordul social din 2.03.2006 care precizează că cele 8 salarii medii nete se acordă, ca măsură de protecţie, doar pentru concedierile colective.

Cum în speţă este vorba de o concediere individuală, cele 8 salarii nu pot fi acordate.

Teoria recurentei nu poate fi primită . Acordul social din 2.03.2006 nu conţine nicio prevedere că ar fi parte integrantă din CCM pe 2006, iar în CCM pe 2006 deşi se vorbeşte de un acord social, nespecificându-se care, nu poate fi reţinut cu certitudine că se face trimitere la cel din 2.03.2006 cu atât mai mult cu cât acest acord social nu a fost înregistrat la direcţia de muncă pentru opozabilitate şi legalitate şi s-a încheiat anterior începerii negocierilor contractului colectiv de muncă ce au avut loc în perioada 3.03.2006 – 30.03.2006 conform protocolului semnat la încheierea negocierilor .

Prin acest acord social se instituie o clauză modificatoare a dispoziţiilor din CCM, cu privire la protecţia socială în caz de disponibilizare.

Pentru a produce efecte, această clauză din acordul social, din 2.03.2006, aşa cum se solicită de către recurentă, ar fi trebuit ca şi acordul social să fie rezultatul negocierilor dintre părţi , negocieri înţelese în sensul descris de art. 2 alin. 2 şi art. 5 din CCM la nivel naţional ptr. 2006, cu nr. 2001/2005.

În consecinţă, dată fiind formularea art. 51 alin. 3 din CCM la nivel de unitate pentru 2006 şi încheierea acordului social din 2.03.2006, înainte de începerea negocierilor în condiţiile legii, pentru CCM pe 2006, înregistrat la D.M.P.S. B, nu se poate reţine ca întemeiată critica recurentei cu privire la netemeinicia pretenţiilor reclamantului privitoare la plata celor 8 salarii.

Prin urmare, în mod corect a interpretat instanţa actele juridice ce stau la baza pretenţiilor reclamantului , în sensul că şi acordul social din 2004 arătat mai sus îşi produce efectele.

De asemenea, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că încetarea raporturilor de muncă dintre părţi a avut loc ca urmare a unor măsuri de restructurare a societăţii iar aceste măsuri au avut ca efect desfiinţarea mai multor posturi de natura celui ocupat de reclamant.

Temeiul desfacerii contractului de muncă menţionat în decizia de concediere nu corespunde realităţii de altfel, astfel încât în mod corect prima instanţă a admis acţiunea.

Faţă de aceste considerente, în baza art 312 Cod procedură civilă, motivul de recurs referitor la plata celor 8 salarii va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de recurenta (...) I. (...) B împotriva sentinţei civile nr.1402/M/2007 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică azi 01 Aprilie 2008.  

Cu opinie separată

în sensul admiterii recursului declarat de (...) I. (...) B şi respingerii acţiunii formulate de reclamantul H. E..

Judecător,

(...) (...)

OPINIE SEPARATA

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut faptul că în cauză îşi produce efecte acordul social încheiat la data de 13.12.2004, care reprezintă anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS B la (...) I. (...).

Prima instanţă în mod greşit a dat eficienţă înscrisului ACORD SOCIAL, datat în 27.04.2004, fără a observa că în partea finală a acestuia s-a făcut menţiunea că reprezintă act adiţional la Contractul Colectiv de muncă.

Cum valabilitatea contractului colectiv de muncă este de un an, iar desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei a intervenit în cursul lunii noiembrie 2006, incident în cauză este contractul colectiv de muncă din cursul anului 2006, înregistrat la Direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socială B, sub nr. 4494/31.03.2006 şi care îşi produce pe deplin efectele între părţile contractante.

Conform clauzelor acestui din urmă contract, atât pentru disponibilizarea colectivă cât şi pentru cea individuală, s-a omis a fi prevăzute plăţi compensatorii. (cap. VII protejarea forţei de muncă, file 88 din dosar fond).

Chiar dacă în apărare reclamanta ar considera că sunt aplicabile disp. art. 51 al 3 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006, conform cărora în caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile acordului social încheiat între sindicat şi patronat, este evident că se face trimitere la acordul social din data de 2.03.2006, şi nu la cel din 13.12.2004, a cărui valabilitate a încetat odată cu contractul colectiv de muncă din anul 2004.

Conform acestui din urmă acord social, societatea se obligă la plata salariilor compensatorii, numai în situaţia concedierilor colective, iar reclamantul a fost concediat în mod individual.

Nu poate fi primită nici apărarea reclamantului, potrivit cu care concedierea este în realitate una colectivă, şi angajatorul este de rea credinţă procedând astfel, pentru că reaua credinţă se dovedeşte şi nu se prezumă, iar în cauză nu s-a dovedit acest lucru.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de (...) I. (...) trebuia admis şi sentinţa primei instanţe modificată în tot în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.

Judecător,

(...) (...)

Red.op.maj.: CŞ/21.04.2008

Red.op.sep.: NG/22.04.2008

Dact: MD/23.04.2008 – 2 ex.

Jud.fond: T.S./A.P.